fbpx

Dan Nutu: Eu am plecat din tara din curiozitate

de

Interpretul personajului principal din filmul Puzzle al lui Andrei Zinca, Dan Nutu, este si eroul unei povesti de dragoste care ne-a implicat pe fiecare dintre noi. Pentru ca l-am adorat cu totii, in anii de dinainte de Revolutie, iar el a plecat din tara in 1979, lasandu-ne cu un dor nesfarsit in suflet. A revenit acum, intr-un rol superb al unui film fermecator, dupa multi ani in care nu l-am mai vazut nici pe ecrane si nici n-am mai auzit vesti despre el.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Marea Dragoste/ Tango: Unde ai fost, Dan Nutu? Nu te-am mai vazut nici in filme, n-am mai stiut nimic de tine…
Dan Nutu: De mai bine de opt ani, am un atelier de formatie de film documentar, „Aristoteles Workshop”. L-am inceput din 2006, am participat la festivaluri mari si am luat si premii multe. Timp de patru ani l-am organizat in jurul Sibiului, iar de trei ani incoace l-am mutat in Vama Suceava, intre Campulung si Gura Humorului. Stau acolo cinci saptamani cu 12 copii, luati de la zero si organizati in echipe de cate trei. Au masa, cazare si echipament asigurate si ei trebuie sa imi dea in schimb o jumatate de ora de film documentar.
Marea Dragoste/ Tango: Sunt talentati?
DAN NUTU: Doar asa ii alegem. Trebuie sa fi facut ceva special iniante sa vina acolo, trebuie sa imi arate inainte un filmulet de 15-20 minute facut de ei, care poate fi un documentar, fictiune, orice. Eu sunt doar organizator, adica nu le arat ce sa faca, cum sa faca. Chem experti din afara. Spre exemplu, Arte France ne-au fost alaturi de la bun inceput si ne-au recomandat sau trimis o pleiada de ultra-profesionisti. Oamenii acestia mananca filmul pe paine – in special filmul documentar.
Marea Dragoste/ Tango: Asta ai vrut sa faci dintotdeauna? Film? Asta voiai si in copilarie? Asta te indemnau parintii?
DAN NUTU: Am avut o copilarie frumoasa, din care cel mai bine imi amintesc ca parintii mei, care n-aveau legatura cu domeniul aristic, erau economisti, n-au vrut totusi sa ma lase sa dau la teatru, desi eu eram innebunit dupa filme si eram de felul meu un mascarici, un saltimbanc.
Marea Dragoste/ Tango: Cum adica un saltimbanc? Erai o fire de artist?
DAN NUTU: Inca de mic eram pus pe sotii mai tot timpul. Normal ca si mai tarziu in viata am incercat sa raman in centrul atentiei. Cred ca dupa asta alergam. Si cred ca am reusit. Am iesit pe scena si am aparut in filme, nu neaparat sa starnesc hazul, dar pot spune ca le-am facut pe toate.
Marea Dragoste/ Tango: Faceai asta ca sa fii iubit, aplaudat sau sa te simti mai puternic?
DAN NUTU: Cred ca oamenii in general au nevoie de un soi de acceptare, de recunoastere si de un pic de admiratie zic eu. Toti cersim asta, fie in casnicie, fie in familie, de la parinti… De-aceea cred ca apar si rivalitatile intre frati. Am foarte multi prieteni care au frati si care, la varsta de acum, au inceput sa se dezbine. Unul dintre amicii mei s-a facut psihanalist. Nu pot spune ca imi place de el ca psihanalist, dar are cunostinte teoretice cu privire la asta. El spune ca rivalitatea se naste atunci cand primul nascut nu mai este singurul care primeste toata atentia si atunci apare frustrarea si competitia intre frati.
Marea Dragoste/ Tango: Si competitia dintre artisti? Artistii au nevoie de atentie mai mult decat oamenii de rand?
DAN NUTU: Eu cred ca exista o nevoie universala de atentie. Si doctorul si maturatorul de strada au nevoie de asta. Imi aduc aminte ca imi povestea cineva, sa fi fost real, sa fi fost un banc, nu mai stiu. Stateau doi maturatori de strada si unul tipa la celalalt „Esti asa de prost, ca n-ai sa ajungi niciodata sa maturi pe Magheru!”. Deci probabil ca si acolo se intampla ceva. Maturi mai bine pe Corso sau in Centrul Vechi, automat esti mai sus pe scara sociala, de fapt, in centrul atentiei.

 Eu nu eram marele actor din imaginea voastra. N-aveam cum sa fiu. Eu eram eu si atat

Marea Dragoste/ Tango: Erai unul dintre cei mai iubiti, admirati actori si ai plecat, luandu-ne pe toti pe nepregatite. Care au fost motivele totusi?
DAN NUTU: Cum am zis, le facusem pe toate, reusisem sa intru in teatru, eram profesionist deja, jucam la Teatrul Mic, pe urma m-a luat Ciulei la Bulandra, in filme am lucrat cu mai toti in afara de Sergiu Nicolaescu, Dumnezeu sa-l ierte. Jucand cu cei buni, in comedii, drame – tragedii mai putin, dar am facut si tragedie – ajungi la un moment dat in care iti ajunge. Imi placea munca in filme, dar jucasem deja cu toti regizorii, la teatru imi placeau doar repetitiile, nu spectacolele… Multi altii plecasera totusi inaintea mea. Eu am plecat din tara din curiozitate. Stiam clar ca n-o sa mai fac actorie, dar nu ma supara deloc gandul asta, pentru ca nu mai aveam elan, nu mai eram ahtiat. Am pornit foarte greu in America pentru ca nu mai puteam sa ma prefac tanar etern, odata ce aveam si o nevasta si doi copii. Cat despre munca, pentru asta era necesar sa te muti din oras in oras aproape saptamanal sau bilunar.
Marea Dragoste/ Tango: Cu ce ai inceput acolo?
DAN NUTU: Cu taxiul, ca descoperi orasul si se fac bani repede si eu aveam nevoie de ei pentru scoala mea de videografie. Am facut un filmulet acolo, pana m-am apucat de altele. Am mai jucat, ca m-a mai chemat Liviu, m-a mai chemat Andrei, dar nu mai aveam elan. Si nu imi pare rau deloc. Adica asta nu e unul din regretele mele mari.
Marea Dragoste/ Tango: Dar aici toti au regretat plecarea ta. Cum priveai faptul asta?
DAN NUTU: Asta e treaba voastra. Nu mi-a pasat. Nimeni nu se plangea direct la mine. Rare au fost mesajele in care cineva spunea ca imi duce dorul si mesajul nu ajungea direct la mine ca poate nici nu avea cum, pe vremea aia nefiind atat de usoara comunicarea. Oricum, nu trebuie sa te pui in locul ceiluilalt, eu n-am facut gestul acesta nici din fronda, nici sa mi se duca dorul. Nu era ca o sinucidere. Pur si simplu cautam altceva.
Marea Dragoste/ Tango: Si ai gasit linistea si pacea dorite, chiar daca te-ai casatorit cu o americanca, ai divortat…?
DAN NUTU: Da, totul a fost bine, am doi copii mari acum, unul a terminat Media si celalalt nu stie spre ce se va indrepta. Amandoi sunt in Boston, deja pe propriile puteri. Si mama lor tot acolo este si lucreaza tot in video, in film. Lucra ca editor monteur si apoi producer pentru WBH, televiziunea din Boston.
Marea Dragoste/ Tango: Iar tu traiesti acum o alta iubire frumoasa… Andrei Zinca a povestit la premiera ca intr-un fel povestea de dragoste din film seamana cu povestea ta de dragoste.
DAN NUTU: Eee, nu intram in chestii din astea, nu. Este parerea lui. Singurul lucru pe care pot sa spun este ca povestea mea seamana cu povestea din filmul Puzzle pentru ca si eu imi stiu actuala sotie inca din tinerete.
Marea Dragoste/ Tango: Si in prezent cum arata viata ta? Unde locuiesti, unde este „acasa”?
DAN NUTU: La Berlin. Sotia mea Cristina (Hoffman n.r.) conduce ICR-ul la Berlin si locuim acolo. M-am apropiat de Vlad Paunescu, care a fost prima oara in vizita la noi printr-un prieten comun si de atunci a inceput povestea cu adusul meu inapoi. Apoi a venit Andrei Zinca, mi-a spus ca in filmul lui joaca Ioana Pavelescu, dar si ca a inceput filmarile cu cineva tanar, pentru secventele din amintire si mi-a aratat cateva imagini. Atunci i-am spus ar trebui sa preia cateva secvente din filmul „Ratacirea”, al lui Sandu Tatos, in care noi am jucat impreuna, amandoi, tineri.
Marea Dragoste/ Tango: Deci asta este explicatia cu imaginile cu voi tineri, care sunt absolut spectaculoase, de obicei, in filme, joaca alti actori, dar in Puzzle apareti chiar voi, filmati cu multi ani inainte…
DAN NUTU: Da, Andrei a putut lua drepturile de autor pentru imaginile astea. Sigur daca ar fi fost un film facut in America, ar fi fost mai greu, acolo te costa o avere sa ii iei drepturile de autor unui film vechi de 20, 30 de ani.
Marea Dragoste/ Tango: Cum erai in vremea cand jucai in „Ratacirea”? Ce s-a schimbat intre timp? Ai devenit mai cumpatat, mai intelept?
DAN NUTU: Eram doar mai tanar. In rest, nimic nu s-a schimbat. Cu totii imbatranim si nu devenim neaparat mai cumpatati. Stii cum e cu intelepciunea, daca n-o ai de la inceput, de unde s-o capeti? Cred ca avem in schimb din ce in ce mai multe tabieturi, ne intoarcem mereu la ce ne amintim ca ne-a facut sa ne simtim bine, la vorbe, la actiuni. Si incepi sa te multumesti cu mai putin. In rest, nu stiu sa se fi schimbat ceva, nu m-am gandit.
Marea Dragoste/ Tango: Este viata unui artist mai intensa decat a celorlati?
DAN NUTU: Nu putem amesteca merele cu perele. Nu poti sa compari nici macar ciresele aceluiasi pom. Nu poti sa spui ce il face special pe Bach sau pe Beethoven. Sau pe Mozart fata de cel care n-o sa mature niciodata Centrul Vechi. Pentru ca sunt dintr-un alt aluat facuti, crescuti in alte cercuri si ceva ii face diferiti de restul. Nu neaparat mai buni, mai rai sau mai prosti. Doar ca natura profesiei alese te indreapta spre vazul lumii. In cazul nostru, al artistilor, se intampla sa ajungi mai des in paginile unei reviste si toata lumea se simte indreptatita sa te judece. Dar la fel ca si mine, au fugit multi si, evident, usor nu-i sa faci un asemenea pas.
Marea Dragoste/ Tango: Ce a fost greu?
DAN NUTU: Sa stii limba tarii in care pleci e un atu. Dar eu am ramas in Germania la 35 de ani si atunci nu se mai lipea de mine, desi facusem in scoala. Nu m-a ajutat deloc nici cultura teutona, care nu-mi pria deloc, si asa am ajuns la concluzia ca nu-i de mine Germania. Asa am emigrat in State. Acolo, evident, din filme, stiai unde sa te indrepti. Erau tentatii peste tot, dar eu eram mort dupa jazz, asa ca la inceput noptile mi le petreceam in barurile unde se canta jazz. Era o schimbare dramatica de la o scena la alta. In Bucuresti nu era deloc asa. Dar trebuie sa fii dispus sa te acomodezi cu acea cultura. Sunt si romani destui in anumite zone din New York, multi aleg sa se retraga si construiesc cartiere intregi. Sunt si chinezi, italieni si in cartierele lor intri exact ca intr-o alta lume, nu ca in New York. Sigur ca e pitoresc daca esti din alta cultura si iti place New Yorkul, dar pentru a-ti incepe a doua parte a vietii ai nevoie in primul rand sa uiti de unde ai venit si sa faci tot efortul sa inveti limba foarte bine si sa te integrezi in diverse cercuri, sa iti faci si alte grupuri de amici.
Marea Dragoste/ Tango: Sunt foarte uimita, cum cineva atat de celebru si admirat a putut sa faca efortul de a o lua de la zero?
DAN NUTU: Eu nu ma simteam asa, eu nu eram marele actor din imaginea voastra. N-aveam cum sa fiu. Eu eram eu si atat, si mie nu imi mai placea meseria, nu mai eram ahtiat dupa ea. Si stiam precis cand am plecat ca mai mult ca sigur nu as fi facut-o acolo. E munca asidua, ingrozitoare, sa incerci sa razbesti, sunt multe auditii de care afli destul de greu si in momentul in care ajungi la ele, observi ca se cauta o persoana cu un ochi albastru si unul verde si doua degete la mana stanga… Vedetele mari sunt deja puse in distributie si ei cauta doar figuratie. Am avut prieteni americani care au trecut prin asta. Lucrand cu Andrei la teatru in Cambridge am vazut copii care abia plecau la 22-23 de ani si aveau toata energia de pe lume. Normal ca din ei unii au disparut, dar unul, doi, trei tot au intrat. Nu pot sa iti zic ce munca e asta. Odata mergeau in Cleveland, la cateva zile in Hawaii… Trebuie sa fii pe faza, sa mergi la toate auditiile si, daca faci teatru, iti muti valiza o data la trei luni. Esti mereu cu rucsacul in spinare, iar eu nu mai aveam nevoie de asta.
Marea Dragoste/ Tango: Te-ai dedicat familiei, in schimb?
DAN NUTU: Da. Eu i-am crescut pe baieti, pe Nicholas si Alexander. Eu i-am crescut, eu le-am gatit. Pentru mine, gatitul e un amor. Nu exista fericire mai mare decat sa pregatesti masa pentru cineva si sa ti se mai ceara o portie la sfarsit. Aplauzele sunt bagatele pe langa asta.
Multor barbati nu le place sa se implice in treburile casnice. Ti-a fost greu sa fii un tata dedicat, sa accepti ca esti tata?
DAN NUTU: Nu. E o bucurie imensa. Oricat te-ai gandi, oricat de pregatit ai fi, cand beblusul tipa sau se uita la tine… Intai zici ce urat e, dar la primul tipat te-a cucerit si cucerit ramai.

Asta cu fericirea e o chestiune grea, nu e pentru mine

Marea Dragoste/ Tango: Ai venit cu copiii in Romania?
DAN NUTU: I-am adus in Sibiu, la workshopul de care spuneam. Sunt multe cazuri in lumea imigrantilor cand copiii, desi invata limba noului loc, incep sa urasca parintii pentru ca provin dintr-o alta cultura si refuza sa dezvaluie ca vorbesc romaneste sau cine stie ce alta limba. Dar cu ei nu a fost asa, i-am adus in Sibiu, am fost si in Bucovina si ei sunt al naibii de mandri ca sunt romani. Ei n-au nicio rusine sa spuna ca tatal lor e roman, iar asta pe un alt continent, in America.
Marea Dragoste/ Tango: Ce s-a intamplat cu cei care au ramas in tara, dupa plecarea ta? Au avut necazuri?
DAN NUTU: Aveam un var mai mare caruia i-a fost foarte greu si care a suferit, Mihai Manescu. Erau parintii si inca un var mai mic care a plecat inainte si acum e bine mersi in Bruxelles. Cat despre cei din teatru, nu stiu daca au suferit. Au fost probleme si cu Securitatea… Am aflat la mult timp dupa ca venise cineva de la ei la usa mamei. Altadata in Sibiu am cautat o carte intr-o librarie si se uita ciudat o cucoana la mine si cand m-am oprit sa platesc mi-a spus: „Daca n-as sti ca a murit, as pune pariu ca sunteti Dan Nutu.” La un moment dat s-a zvonit si asta, ca sunt mort, insa nu stiu daca voit sau nu. Cand am mers in Berlin sau in Munchen, am lucrat o vreme la Europa Libera, dar tot auzeam ca trebuie sa renunt, ca altfel i-as fi cauzat probleme mamei. Cand am iesit de la Europa Libera, aveam deja pasaportul pentru America. Oricum, faceam tampenii crase, spre exemplu trimiteam carti postale acasa din America… Am zis ca oricum le citesc aia, asa ca ma doare undeva. Odata am trimis una care imi placea, pe care era o superba poza a lui Reagan imbracat in ofiter si pe care am scris: „Uite ce frumos e al meu, al vostru ce mai face?” Au avut de suferit, dar toate au trecut, de bine, de rau.
Marea Dragoste/ Tango: Si prima intoarcere acasa cand a fost? Si cum ti s-a parut?
DAN NUTU: A mai venit mama la mine un pic prin America, dar prima oara am venit prin 1991, si am facut-o pentru familie. Nu stateam niciodata mai mult de o saptamana, maxim 10 zile. Atunci peste tot pe strada, si in Romana, pe Dacia, pe Dorobantilor erau gheretele astea cu ferestre, care vindeau tigari si sticle de whisky contrafacute. Sa nu mai zic ca toata lumea la fiecare colt de strada vorbea la telefon sau avea casca in urechi, era ceva ce nu mai vazusem nicaieri. Intre timp gheretele au disparut, telefoanele sunt si ele mai putine pe strada si nu mai sunt asa de deranjante. Ce s-a intamplat absolut surprinzator e ca atat in teatru, dar mai ales in film a avut loc o evolutie fabuloasa. Expunerea oferita de primul film scurt al lui Cristi Puiu e fabuloasa. Si ne-a pus pe mapamond ca altfel decat cersetori, tigani sau fotbalisti. E ceva imens zic eu.
Marea Dragoste/ Tango: Tu cum te prezinti in afara Romaniei? Ai avut vreodata vreo jena sa spui de unde esti?
DAN NUTU: Eu sunt oriunde Dan Nutu, din Romania, nu am probleme cu asta, pentru ca tara noastra inseamna mai mult decat scandalurile din Italia sau cersetorii din Paris. E drept ca sunt cam multi tigani, cersetori, dar cred ca e o mafie, care ii racoleaza si ii trimite, nu cred ca omul se naste si vrea sa devina asta. Ai o strangere de inima cand auzi de rau, dar n-ai ce face. Eu nu ma ascund.
Marea Dragoste/ Tango: Inseamna „Puzzle” o revenire pentru tine? Ramai, de-acum, in lumea filmului sau fugi iarasi?
DAN NUTU: In viata mea sunt doua lucruri foarte frumoase, unul e Puzzle, iar urmatorul e ca am citit o carte acum un an, mi-a placut, am citit-o in doua zile si in a treia am inceput sa adaptez un scenariu. Am avut noroc prin nevasta-mea, Cristina, care il aducea la Leipzig de la Berlin pe Ovidiu Nimigean, autorul cartii „Radacina de bucsau”. Nu stiu cum e scenariul meu, dar asta e o carte absolut geniala. I-am dat proiectul Ancai Puiu sa il produca prin „Mandragora” si l-am rugat pe Stere Gulea sa isi puna numele pe el ca regizor… Filmul se face, dar nu a inceput inca productia pentru ca ne trebuie de 2,3 ori mai multe fonduri decat avem.
Marea Dragoste/ Tango: Vei si juca in el?
DAN NUTU: Daca apuc sa mai intineresc putin… Daca il fac pana in vara sau primavara s-ar putea. Nu sunt ahtiat sa joc in el, as putea la fel de bine doar sa indrum, dar cine va juca trebuie sa aiba ceva special de spus. Cu tot respectul pentru ei, niciunul nu ma atrage momentan. Eu am citit cartea, scriu scenariul, stiu exact cum trebuie sa fie. Evident, Anca va face castingul cand se va ajunge acolo si o sa vedem. E un film… pe muchie de cutit. E atat de simplu, e totul sau nimic. Cartea a facut in 2010 ravagii in piesa de specialitate, critici, cronicari de carte si autori, toti au spus ca e extraordinara. Un alt autor a spus chiar ca ar fi murit de fericire sa poata scrie aceasta carte.
Marea Dragoste/ Tango: Spui ca nu stii daca o sa joci sau nu in filmul tau… Exista o varsta propice pentru actorie?
DAN NUTU: Nu, toate sunt bune, le recomand pe toate si tuturor pe aceasta cale le spun sa se bucure de fiecare (rade). Cincizeci nu e rau, saizeci e si mai bine si tot asa.
Marea Dragoste/ Tango: Cand ai fost cel mai fericit?
DAN NUTU: Fericit? Ce-i aia. Explicati-mi va rog ce-i aia. Cu ce se mananca. Ca te simti bine sau prost in ziua aceea e dupa cum te scoli din pat.
Marea Dragoste/ Tango: Nu depinde de iubire, de arta, de implinirea familiei?
DAN NUTU: Singurul lucru care mi se pare mie important e sa iti placa ce faci. Punct. Asta le-am spus copiilor, deci a nu se intelege ca dau sfaturi cititorului. Eu le-am spus copiilor mei sa se gandeasca serios la ce fac, dar eu nu o sa ma opun la nimic. Singurul lucru important e sa te tii de o meserie banoasa, cautata si sa alegi ceva ce realmente sa iti placa. Amandoi canta bine, cel mic mai parca mai bine decat cel mare la chitara, asa ca probabil o sa continue pe linia asta. A prins-o de la sine si o face de placere. Toti ii spun sa nu intre in domeniul asta muzical, ca nu sunt bani… Dar la fel, nici eu nu aveam voie sa vin la teatru, unde nu sunt decat “bagabonti si femei usoare”, asa mi se spunea….
Marea Dragoste/ Tango: Cu totii le dam sfaturi copiilor legate de profesie, dar in familie?
DAN NUTU: Nu, eu vorbesc de profesie. Sa isi aleaga ceva cu care sa fie fericiti. Sa fie multumiti de alegere. Din asta se intampla o multime de chimii care ii ajuta sa mearga mai departe, sa urce, sper, si nu sa coboare. Sau poate sa descopere altceva si cand au facut-o pentru indeajuns de mult timp, sa schimbe, sa plece. Statistic, un american de varsta mijlocie schimba de sapte, opt meseria, sarind de la una la alta si putand sa fi fost aviator, marinar, lucru care pe mine copil fiind ma innebunea. Totul se intampla din cautarea fericirii. Dar asta e cu fericirea e o chestiune grea, nu e pentru mine.
Marea Dragoste/ Tango: Dar in rest, in afara de profesie, totusi, ce sa ii invatam pe copii ca sa le fie mai bine in viata?
DAN NUTU: Sa manance usor. Si nu dupa ora 7. Si cam atat, ca se pare ca ei in general refuza sa fie invatati. Singurul principiu care lucreaza fara gres e ca trebuie sa ii inveti prin exemplu, nu prin vorbe. Ei imita, mai ales parintii. E un soi de mimetism. Nici nu stiu daca talentul se transmite prin gene sau prin mimetism… Nici nu conteaza.

Multumiri restaurantului Modigliani din cadrul InterContinental Bucuresti
Articol publicat in Revista Tango nr.90, iulie 2013

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.