Dan Nuțu: Eu am plecat din țară din curiozitate

Interpretul personajului principal din filmul Puzzle al lui Andrei Zincă, Dan Nuțu, este și eroul unei povești de dragoste care ne-a implicat pe fiecare dintre noi. Pentru că l-am adorat cu toții, în anii de dinainte de Revoluție, iar el a plecat din țară în 1979, lăsându-ne cu un dor nesfârșit în suflet. A revenit acum, într-un rol superb al unui film fermecător, după mulți ani în care nu l-am mai văzut nici pe ecrane și nici n-am mai auzit vești despre el.

Fotografii de Paul Buciuta

Alice Năstase Buciuta: Unde ai fost, Dan Nuțu? Nu te-am mai văzut nici în filme, n-am mai știut nimic de tine…

Dan Nuțu: De mai bine de opt ani, am un atelier de formaţie de film documentar, „Aristoteles workshop”. L-am început din 2006, am participat la festivaluri mari şi am luat şi premii multe. Timp de patru ani l-am organizat în jurul Sibiului, iar de trei ani încoace l-am mutat în Vama Suceava, între Câmpulung şi Gura Humorului. Stau acolo cinci săptămâni cu 12 copii, luaţi de la zero şi organizaţi în echipe de câte trei. Au masă, cazare şi echipament asigurate şi ei trebuie să îmi dea în schimb o jumătate de oră de film documentar.

Marea Dragoste/ Tango: Sunt talentaţi?

Dan Nuțu: Doar aşa îi alegem. Trebuie să fi făcut ceva special îniante să vină acolo, trebuie să îmi arate înainte un filmuleţ de 15-20 minute făcut de ei, care poate fi un documentar, ficţiune, orice. Eu sunt doar organizator, adică nu le arăt ce să facă, cum să facă. Chem experţi din afară. Spre exemplu, Arte France ne-au fost alături de la bun început şi ne-au recomandat sau trimis o pleiadă de ultra-profesionisti. Oamenii aceştia mănâncă filmul pe pâine – în special filmul documentar.

Marea Dragoste/ Tango: Asta ai vrut să faci dintotdeauna? Film? Asta voiai și în copilărie? Asta te îndemnau părinții?

Dan Nuțu: Am avut o copilărie frumoasă, din care cel mai bine îmi amintesc că părinţii mei, care n-aveau legătură cu domeniul aristic, erau economiști, n-au vrut totuşi să mă lase să dau la teatru, deși eu eram înnebunit după filme și eram de felul meu un măscărici, un saltimbanc.

Marea Dragoste/ Tango: Cum adică un saltimbanc? Erai o fire de artist?

Dan Nuțu: Încă de mic eram pus pe șotii mai tot timpul. Normal că şi mai târziu în viaţă am încercat să rămân în centrul atenţiei. Cred că după asta alergam. Şi cred că am reușit. Am ieşit pe scenă şi am apărut în filme, nu neapărat să stârnesc hazul, dar pot spune că le-am făcut pe toate.

Marea Dragoste/ Tango: Făceai asta ca să fii iubit, aplaudat sau să te simţi mai puternic?

Dan Nuțu: Cred că oamenii în general au nevoie de un soi de acceptare, de recunoaştere şi de un pic de admiraţie zic eu. Toți cerşim asta, fie în căsnicie, fie în familie, de la părinţi… De-aceea cred că apar şi rivalităţile între fraţi. Am foarte mulţi prieteni care au fraţi şi care, la vârsta de acum, au început să se dezbine. Unul dintre amicii mei s-a făcut psihanalist. Nu pot spune că îmi place de el ca psihanalist, dar are cunoştinţe teoretice cu privire la asta. El spune că rivalitatea se naşte atunci când primul născut nu mai este singurul care primeşte toată atenţia şi atunci apar frustrarea şi competiţia între frați.

Marea Dragoste/ Tango: Și competiția dintre artiști? Artiştii au nevoie de atenţie mai mult decât oamenii de rând?

Dan Nuțu: Eu cred că există o nevoie universală de atenție. Şi doctorul şi măturătorul de stradă au nevoie de asta. Îmi aduc aminte că îmi povestea cineva, să fi fost real, să fi fost un banc, nu mai ştiu. Stăteau doi măturători de stradă şi unul tipa la celălalt „Eşti aşa de prost, că n-ai să ajungi niciodată să mături pe Magheru!”. Deci probabil că şi acolo se întâmplă ceva. Mături mai bine pe Corso sau în Centrul Vechi, automat eşti mai sus pe scara socială, de fapt, în centrul atenţiei.

Eu nu eram marele actor din imaginea voastră. N-aveam cum să fiu. Eu eram eu și atât

Marea Dragoste/ Tango: Erai unul dintre cei mai iubiţi, admiraţi actori şi ai plecat, luându-ne pe toţi pe nepregătite. Care au fost motivele totuşi?

Dan Nuțu: Cum am zis, le făcusem pe toate, reuşisem să intru în teatru, eram profesionist deja, jucam la  Teatrul Mic, pe urmă m-a luat Ciulei la Bulandra, în filme am lucrat cu mai toţi în afară de Sergiu Nicolaescu, Dumnezeu să-l ierte. Jucând cu cei buni, în comedii, drame – tragedii mai puţin, dar am făcut și tragedie –  ajungi la un moment dat în care îţi ajunge. Îmi plăcea munca în filme, dar jucasem deja cu toți regizorii, la teatru îmi plăceau doar repetiţiile, nu spectacolele… Mulţi alţii plecaseră totuşi înaintea mea. Eu am plecat din țară din curiozitate. Ştiam clar că n-o să mai fac actorie, dar nu mă supăra deloc gândul ăsta, pentru că nu mai aveam elan, nu mai eram ahtiat. Am pornit foarte greu în America pentru că nu mai puteam să mă prefac tânăr etern, odată ce aveam și o nevastă şi doi copii. Cât despre muncă, pentru asta era necesar să te muţi din oraş în oraş aproape săptămânal sau bilunar.

Marea Dragoste/ Tango: Cu ce ai început acolo?

Dan Nuțu: Cu taxiul, că descoperi oraşul şi se fac bani repede şi eu aveam nevoie de ei pentru şcoala mea de videografie. Am făcut un filmuleţ acolo, până m-am apucat de altele. Am mai jucat, că m-a mai chemat Liviu, m-a mai chemat Andrei, dar nu mai aveam elan. Şi nu îmi pare rău deloc. Adică ăsta nu e unul din regretele mele mari.

Marea Dragoste/ Tango: Dar aici toţi au regretat plecarea ta. Cum priveai faptul ăsta?

Dan Nuțu: Asta e treaba voastră. Nu mi-a păsat. Nimeni nu se plângea direct la mine. Rare au fost mesajele în care cineva spunea că îmi duce dorul şi mesajul nu ajungea direct la mine că poate nici nu avea cum, pe vremea aia nefiind atât de uşoară comunicarea. Oricum, nu trebuie să te pui în locul ceiluilalt, eu n-am făcut gestul acesta nici din fronda, nici să mi se ducă dorul. Nu era ca o sinucidere. Pur şi simplu căutam altceva.

Marea Dragoste/ Tango: Şi ai găsit liniştea şi pacea dorite, chiar dacă te-ai căsătorit cu o americancă, ai divorțat…?

Dan Nuțu: Da, totul a fost bine, am doi copii mari acum, unul a terminat Media şi celălalt nu ştie spre ce se va îndrepta. Amândoi sunt în Boston, deja pe propriile puteri. Şi mama lor tot acolo este şi lucrează tot în video, în film. Lucra ca editor monteur şi apoi producer pentru WBH, televiziunea din Boston.

Marea Dragoste/ Tango: Iar tu trăiești acum o altă iubire frumoasă… Andrei Zincă a povestit la premiera că într-un fel povestea de dragoste din film seamănă cu povestea ta de dragoste.

Dan Nuțu: Eee, nu intrăm în chestii din astea, nu. Este părerea lui. Singurul lucru pe care pot să spun este că povestea mea seamănă cu povestea din filmul Puzzle pentru că și eu îmi ştiu actuala soţie încă din tinereţe.

Marea Dragoste/ Tango: Şi în prezent cum arăta viaţa ta? Unde locuieşti, unde este „acasă”?

Dan Nuțu: La Berlin. Soția mea Cristina (Hoffman n.r.) conduce ICR-ul la Berlin şi locuim acolo. M-am apropiat de Vlad Păunescu, care a fost prima oară în vizită la noi printr-un prieten comun şi de atunci a început povestea cu adusul meu înapoi. Apoi a venit Andrei Zincă, mi-a spus că în filmul lui joacă Ioana Pavelescu, dar și că a început filmările cu cineva tânăr, pentru secvențele din amintire şi mi-a arătat câteva imagini. Atunci i-am spus ar trebui să preia câteva secvenţe din filmul „Rătăcirea”, al lui Sandu Tatos, în care noi am jucat împreună, amândoi, tineri.

Marea Dragoste/ Tango: Deci asta este explicația cu imaginile cu voi tineri, care sunt absolut spectaculoase, de obicei, în filme, joacă alți actori, dar în Puzzle apăreți chiar voi, filmați cu mulți ani înainte…

Dan Nuțu: Da, Andrei a putut lua drepturile de autor pentru imaginile astea. Sigur dacă ar fi fost un film făcut în America, ar fi fost mai greu, acolo te costă o avere să îi iei drepturile de autor unui film vechi de 20, 30 de ani.

Marea Dragoste/ Tango: Cum erai în vremea când jucai în „Rătăcirea”? Ce s-a schimbat între timp? Ai devenit mai cumpătat, mai înțelept?

Dan Nuțu: Eram doar mai tânăr. În rest, nimic nu s-a schimbat. Cu toţii îmbătrânim şi nu devenim neapărat mai cumpătaţi. Ştii cum e cu înţelepciunea, dacă n-o ai de la început, de unde s-o capeţi? Cred că avem în schimb din ce în ce mai multe tabieturi, ne întoarcem mereu la ce ne amintim că ne-a făcut să ne simţim bine, la vorbe, la acţiuni. Și începi să te mulţumeşti cu mai puţin. În rest, nu ştiu să se fi schimbat ceva, nu m-am gândit.

Marea Dragoste/ Tango: Este viaţa unui artist mai intensă decât a celorlați?

Dan Nuțu: Nu putem amesteca merele cu perele. Nu poţi să compari nici măcar cireşele aceluiaşi pom. Nu poţi să spui ce îl face special pe Bach sau pe Beethoven. Sau pe Mozart faţă de cel care n-o să măture niciodată Centrul Vechi. Pentru că sunt dintr-un alt aluat făcuţi, crescuţi în alte cercuri şi ceva îi face diferiţi de restul. Nu neapărat mai buni, mai răi sau mai prosti. Doar că natura profesiei alese te îndreaptă spre văzul lumii. În cazul nostru, al artiştilor, se întâmplă să ajungi mai des în paginile unei reviste şi toată lumea se simte îndreptăţită să te judece. Dar la fel ca și mine, au fugit mulţi și, evident, uşor nu-i să faci un asemenea pas.

Marea Dragoste/ Tango: Ce a fost greu?

Dan Nuțu: Să știi limba țării în care pleci e un atu. Dar eu am rămas în Germania la 35 de ani şi atunci nu se mai lipea de mine, deşi făcusem în şcoală. Nu m-a ajutat deloc nici cultura teutonă, care nu-mi pria deloc, şi aşa am ajuns la concluzia că nu-i de mine Germania. Aşa am emigrat în State. Acolo, evident, din filme, ştiai unde să te îndrepţi. Erau tentații peste tot, dar eu eram mort după jazz, aşa că la început nopţile mi le petreceam în barurile unde se cânta jazz. Era o schimbare dramatică de la o scenă la alta. În Bucureşti nu era deloc aşa. Dar trebuie să fii dispus să te acomodezi cu acea cultură. Sunt și români destui în anumite zone din New York, mulţi aleg să se retragă şi construiesc cartiere întregi. Sunt și chinezi, italieni şi în cartierele lor intri exact ca într-o altă lume, nu ca în New York. Sigur că e pitoresc dacă eşti din altă cultură şi îţi place New Yorkul, dar pentru a-ţi începe a doua parte a vieţii ai nevoie în primul rând să uiţi de unde ai venit şi să faci tot efortul să înveţi limba foarte bine şi să te integrezi în diverse cercuri, să îţi faci şi alte grupuri de amici.

Marea Dragoste/ Tango: Sunt foarte uimită, cum cineva atât de celebru şi admirat a putut să facă efortul de a o lua de la zero?

Dan Nuțu: Eu nu mă simțeam așa,  eu nu eram marele actor din imaginea voastră. N-aveam cum să fiu. Eu eram eu și atât, şi mie nu îmi mai plăcea meseria, nu mai eram ahtiat după ea. Şi ştiam precis când am plecat că mai mult ca sigur nu aş fi făcut-o acolo. E muncă asiduă, îngrozitoare, să încerci să răzbești, sunt multe audiţii de care afli destul de greu şi în momentul în care ajungi la ele, observi că se caută o persoană cu un ochi albastru şi unul verde şi două degete la mâna stângă… Vedetele mari sunt deja puse în distribuție şi ei caută doar figuraţie. Am avut prieteni americani care au trecut prin asta. Lucrând cu Andrei la teatru în Cambridge am văzut copii care abia plecau la 22-23 de ani şi aveau toată energia de pe lume. Normal că din ei unii au dispărut, dar unul, doi, trei tot au intrat. Nu pot să îţi zic ce muncă e asta. Odată mergeau în Cleveland, la câteva zile în Hawaii… Trebuie să fii pe fază, să mergi la toate audiţiile şi, dacă faci teatru, îţi muţi valiza o dată la trei luni. Eşti mereu cu rucsacul în spinare, iar eu nu mai aveam nevoie de asta.

Marea Dragoste/ Tango: Te-ai dedicat familiei, în schimb?

Dan Nuțu: Da. Eu i-am crescut pe băieţi, pe Nicholas şi Alexander. Eu i-am crescut, eu le-am gătit. Pentru mine, gătitul e un amor. Nu există fericire mai mare decât să pregăteşti masa pentru cineva şi să ţi se mai ceară o porţie la sfârşit. Aplauzele sunt bagatele pe lângă asta.

Marea Dragoste/ Tango: Multor bărbaţi nu le place să se implice în treburile casnice. Ţi-a fost greu să fii un tată dedicat, să accepți că ești tată?

Dan Nuțu: Nu. E o bucurie imensă. Oricât te-ai gândi, oricât de pregătit ai fi, când beblușul ţipă sau se uită la tine… Întâi zici ce urât e, dar la primul ţipăt te-a cucerit și cucerit rămâi.

Asta e cu fericirea e o chestiune grea, nu e pentru mine

Marea Dragoste/ Tango: Ai venit cu copiii în România?

Dan Nuțu: I-am adus în Sibiu, la workshopul de care spuneam. Sunt multe cazuri în lumea imigranţilor când copiii, deşi învaţa limba noului loc, încep să urască părinţii pentru că provin dintr-o altă cultură şi refuză să dezvăluie că vorbesc româneşte sau cine știe ce altă limbă. Dar cu ei nu a fost așa, i-am adus în Sibiu, am fost și în Bucovina şi ei sunt al naibii de mândri că sunt români. Ei n-au nicio ruşine să spună că tatăl lor e român, iar asta pe un alt continent, în America.

Marea Dragoste/ Tango: Ce s-a întâmplat cu cei care au rămas în ţară, după plecarea ta? Au avut necazuri?

Dan Nuțu: Aveam un văr mai mare căruia i-a fost foarte greu şi care a suferit, Mihai Mănescu. Erau părinţii si încă un văr mai mic care a plecat înainte şi acum e bine mersi în Bruxelles. Cât despre cei din teatru, nu ştiu dacă au suferit. Au fost probleme şi cu Securitatea… Am aflat la mult timp după că venise cineva de la ei la uşa mamei. Altădată în Sibiu am căutat o carte într-o librărie şi se uita ciudat o cucoană la mine şi când m-am oprit să plătesc mi-a spus: „Dacă n-aş şti că a murit, aş pune pariu că sunteţi Dan Nuțu.” La un moment dat s-a zvonit şi asta, că sunt mort, însă nu ştiu dacă voit sau nu. Când am mers în Berlin sau în Munchen, am lucrat o vreme la Europa Liberă, dar tot auzeam că trebuie să renunț, că altfel i-aş fi cauzat probleme mamei. Când am ieşit de la Europa Liberă, aveam deja paşaportul pentru America. Oricum, făceam tâmpenii crase, spre exemplu trimiteam cărţi poştale acasă din America… Am zis că oricum le citesc ăia, aşa că mă doare undeva. Odată am trimis una care îmi plăcea, pe care era o superbă poză a lui Reagan îmbrăcat în ofiţer şi pe care am scris: „Uite ce frumos e al meu, al vostru ce mai face?” Au avut de suferit, dar toate au trecut, de bine, de rău.

Marea Dragoste/ Tango: Și prima întoarcere acasă când a fost? Şi cum ţi s-a părut?

Dan Nuțu: A mai venit mama la mine un pic prin America, dar prima oară am venit prin 1991, şi am făcut-o pentru familie. Nu stăteam niciodată mai mult de o săptămână, maxim 10 zile. Atunci peste tot pe stradă, şi în Romană, pe Dacia, pe Dorobanţilor erau gheretele astea cu ferestre, care vindeau ţigări şi sticle de whisky contrafăcute. Să nu mai zic că toată lumea la fiecare colţ de stradă vorbea la telefon sau avea cască în urechi, era ceva ce nu mai văzusem nicăieri. Între timp gheretele au dispărut, telefoanele sunt şi ele mai puţine pe stradă şi nu mai sunt aşa de deranjante. Ce s-a întâmplat absolut surprinzător e că atât în teatru, dar mai ales în film a avut loc o evoluţie fabuloasă. Expunerea oferită de primul film scurt al lui Cristi Puiu e fabuloasă. Şi ne-a pus pe mapamond ca altfel decât cerşetori, ţigani sau fotbalişti. E ceva imens zic eu.

Marea Dragoste/ Tango: Tu cum te prezinţi în afară României? Ai avut vreodată vreo jenă să spui de unde ești?

Dan Nuțu: Eu sunt oriunde Dan Nuțu, din România, nu am probleme cu asta, pentru că ţara noastră înseamnă mai mult decât scandalurile din Italia sau cerşetorii din Paris. E drept că sunt cam mulţi ţigani, cerşetori, dar cred că e o mafie, care îi racolează şi îi trimite, nu cred că omul se naşte şi vrea să devină asta. Ai o strângere de inimă când auzi de rău, dar n-ai ce face. Eu nu mă ascund.

Marea Dragoste/ Tango: Înseamnă „Puzzle” o revenire pentru tine? Rămâi, de-acum, în lumea filmului sau fugi iarăși?

Dan Nuțu: În viaţa mea sunt două lucruri foarte frumoase, unul e Puzzle, iar următorul e că am citit o carte acum un an, mi-a plăcut, am citit-o în două zile şi în a treia am început să adaptez un scenariu. Am avut noroc prin nevastă-mea, Cristina, care îl aducea la Leipzig de la Berlin pe Ovidiu Nimigean, autorul cărţii „Rădăcina de bucsău”. Nu ştiu cum e scenariul meu, dar asta e o carte absolut genială. I-am dat proiectul Ancăi Puiu să îl producă prin „Mandragora” şi l-am rugat pe Stere Gulea să îşi pună numele pe el ca regizor… Filmul se face, dar nu a început încă producţia pentru că ne trebuie de 2,3 ori mai multe fonduri decât avem.

Marea Dragoste/ Tango: Vei şi juca în el?

Dan Nuțu: Dacă apuc să mai întineresc puţin… Dacă îl fac până în vară sau primăvară s-ar putea. Nu sunt ahtiat să joc în el, aş putea la fel de bine doar să îndrum, dar cine va juca trebuie să aibă ceva special de spus. Cu tot respectul pentru ei, niciunul nu mă atrage momentan. Eu am citit cartea, scriu scenariul, ştiu exact cum trebuie să fie. Evident, Anca va face castingul când se va ajunge acolo şi o să vedem. E un film… pe muchie de cuţit. E atât de simplu, e totul sau nimic. Cartea a făcut în 2010 ravagii în piesa de specialitate, critici, cronicari de carte şi autori, toţi au spus că e extraordinară. Un alt autor a spus chiar că ar fi murit de fericire să poată scrie această carte.

Marea Dragoste/ Tango: Spui că nu știi dacă o să joci sau nu în filmul tău… E o vârstă propice pentru actorie?

Dan Nuțu: Nu, toate sunt bune, le recomand pe toate şi tuturor pe această cale le spun să se bucure de fiecare (râde). Cincizeci nu e rău, șaizeci e şi mai bine şi tot aşa.

Marea Dragoste/ Tango: Când ai fost cel mai fericit?

Dan Nuțu: Fericit? Ce-i aia. Explicaţi-mi vă rog ce-i aia. Cu ce se mănâncă. Că te simţi bine sau prost în ziua aceea e după cum te scoli din pat.

Marea Dragoste/ Tango: Nu depinde de iubire, de artă, de împlinirea familiei?

Dan Nuțu: Singurul lucru care mi se pare mie important e să îţi placă ce faci. Punct. Asta le-am spus copiilor, deci a nu se înţelege că dau sfaturi cititorului. Eu le-am spus copiilor mei să se gândească serios la ce fac, dar eu nu o să mă opun la nimic. Singurul lucru important e să te ţii de o meserie bănoasă, căutată şi să alegi ceva ce realmente să îţi placă. Amândoi cântă bine, cel mic mai parcă mai bine decât cel mare la chitară, aşa că probabil o să continue pe linia asta. A prins-o de la sine şi o face de plăcere. Toţi îi spun să nu intre în domeniul ăsta muzical, că nu sunt bani… Dar la fel, nici eu nu aveam voie să vin la teatru, unde nu sunt decât “bagabonți şi femei uşoare”, așa mi se spunea….

Marea Dragoste/ Tango: Cu toţii le dăm sfaturi copiilor legate de profesie, dar în familie?

Dan Nuțu: Nu, eu vorbesc de profesie. Să îşi aleagă ceva cu care să fie fericiţi. Să fie mulţumiţi de alegere. Din asta se întâmplă o mulţime de chimii care îi ajută să meargă mai departe, să urce, sper, și nu să coboare. Sau poate să descopere altceva şi când au făcut-o pentru îndeajuns de mult timp, să schimbe, să plece. Statistic, un american de vârstă mijlocie schimbă de șapte, opt meseria, sărind de la una la alta şi putând să fi fost aviator, marinar, lucru care pe mine copil fiind mă înnebunea. Totul se întâmplă din căutarea fericirii. Dar asta e cu fericirea e o chestiune grea, nu e pentru mine.

Marea Dragoste/ Tango: Dar în rest, în afară de profesie, totuși, ce să îi învăţăm pe copii ca să le fie mai bine în viață?

Dan Nuțu: Să mănânce uşor. Şi nu după ora 7. Şi cam atât, că se pare că ei în general refuză să fie învăţaţi. Singurul principiu care lucrează fără greş e că trebuie să îi înveţi prin exemplu, nu prin vorbe. Ei imită, mai ales părinţii. E un soi de mimetism. Nici nu ştiu dacă talentul se transmite prin gene sau prin mimetism… Nici nu contează.

Multumiri restaurantului Modigliani din cadrul InterContinental Bucuresti
Articol publicat in Revista Tango nr.90, iulie 2013