O mare de tăceri. Atât mai e de trecut până în momentul în care-ți vei vedea întregul univers cuprins de-acel soi de frumusețe care stă ascuns în visele tale. Nu știu mai nimic despre voi, dar eu unul văd că viața mea e un soi de provocare continuă. Mă dă de pereți, șterge cu mine pe jos și-mi scoate în cale tot felul de povești și chipuri pe care ajung, fără să vreau uneori, să le-ndrăgesc. Da, ne îndrăgostim rapid de oameni și nu punem în balanță nimic din ce-ar putea dărâma un special mit creat în jurul unei imagini.
Fotografiem oarecum fiecare sentiment și nu ne mai pasă dacă imaginile ce ies din film sunt developate cum trebuie sau au suficiente resurse ca să spună, cu început și final, o istorie completă a unei iubiri. Banalizăm prea simplu ce-i înalt și nu știu cum, al naibii, ridicăm la rang de virtute tot felul de tâmpenii care, mă scuzați, da’ n-au nici un fel de bâiguială în inventarul sufletelor noastre. Adică-i anapoda să-ți pese, să vrei, să arăți și să dăruiești, să fii bun și calm, în schimb e de bun augur să nu întârzii, să te încadrezi în șabloane și să respingi cu orice preț ce pare a nu se potrivi perfect cu mintea îngustă a celor împrejurul cărora stai!
Fii liber! Iubește-ți libertatea și îndrăgostește-te de oricine, oricum, de azi pe mâine, pentru o oră, o noapte sau doar cele câteva secunde în care vă simțiți bine. Nu uita să adaugi asta, cu imaginarul aparat, cu retinele-ți doldora de vreri, la foiletonul complet, care-ți va servi mai apoi ca înțelegere și împăcare cu un destin de amintiri uimitoare. Despre iubire nu vorbește nimeni ca despre ceva perisabil, cu termen de valabilitate stabilit. Ori e, ori nu e!
Ei bine, spre surprinderea voastră, viața nu-i așa. Iubirea trece și ea ca orice alt sentiment, mai ales când vine fără să întrebe dacă-i cineva acasă. Imaginea ei în schimb rămâne. Și urmele. Și tot ce strângi din ce rămâne e de pus acolo, dar ca backup pentru un cândva în care vei sti că nu-i de bun augur să privești cu patos și să arunci la mijloc slăbiciuni, pe-acolo pe unde ai trecut. Da, nu privi în urma ta!
Încătușarea în precepte inutile nu face decât să uiți pentru ce-ai venit pe lume și nu mai vezi astfel că lumea asta-i atât de încăpătoare, încât e loc pentru toți, deși uneori sunteți numai câțiva în ea, într-o nebunie din care simți, parcă, că nu mai poți ieși!
Fațete sunt multe. Și imagini. Și poze în care ne tragem doar pentru că dă bine și pentru că e mișto să fii cool, ori pentru că e fain să ai responsabilități, și familii și alte cele, ori pentru că pur și simplu e măgulitor să fii perfect. Dar pozele astea nu dau libertate. Trădând acea enigmatică taină, acel mister desăvârșit, pot spune deschis, că sunt liber. Nu vă grăbiți să căutați înțelesuri ale deschiderii mele și ale exuberanței în sine. Nu am prefigurat-o eu, cum nici ea nu m-a individualizat. Coabităm împreună, într-un amețitor sens, într-o lume schimbată, cu iubiri și suferințe:
Cumulând minunile veridice și pragmatice ale vieții, într-o neinspirată dogmatică a minții și inimii, rămâne în final, dintre toate, doar libertatea. De a scrie. De a iubi. De a fi. De a conferi întâietate începutului, urii și iertării în aceeași manieră în care te poți reîntoarce în universul propriu, fără să ai remușcări absurde. De a crea identități paralele care să camufleze fuga către absolut, ce ar putea arăta realmente ca o descoperire a sinelui deplin.
Există o libertate a suferinței cum, la fel de banal, există și o falsă cenzurare a morții lente, ce prezintă o comuniune cu firea noastră. A pierde și a începe din nou căutarea e la fel de seducător ca si atunci când, din considerente indescifrabile, alegi să fii fericit.
Libertatea mea a venit în spinare cu o întreagă serie de responsabilități, cu iubiri și dezamăgiri, cu orice presupune a fi liber. De cuvânt, de stări, de eliminare a subjugării, de absențe și vicii, de vicii îmbrățișate. De viciul numit libertate.
Libertatea mea sunt eu, fără prejudecata că cineva, neinspirat, mi-o poate confisca din cine știe ce motive, știind că în orice moment poate fi mărită sau redusă la tăcere, asumându-mi orice frustrare născută din asta, supraviețuind și păstrându-mi în continuare statutul de răsfățat și de acumulator de energii din viața și din oamenii ce mă dezamăgesc zilnic, făcând, prin atitudinile lor, să mă îndepărteze și, la fel de paradoxal, să îi iubesc mai profund.
Și-atunci, liber fiind, poți să ai orice parte de lux vrei. Chiar și sărac, iubirea e mai profundă. Și poți da oamenilor din jur mai mult. Fii liber, pleacă, cere, doar așa … nu privi în urma ta!
Categorii:
Dosar
