In timp ce feminitatea este un subiect omniprezent in viata noastra, asociat oricarei comunicari de brand pentru femei, feminismul ramane incadrat in sensul lui pe nedrept peiorativ. Cu alte cuvinte, ne vine usor sa zambim aprobator la manifestarile feminitatii in viata noastra (indiferent cine ni le hotaraste ca atare pentru noi), dar greu, daca nu imposibil sa reactionam atunci cand ne sunt discutate, cu ton caustic si zambet zeflemitor in coltul gurii, drepturile si libertatile noastre, ale femeilor. De aceea feminismul pierde teren in fata feminitatii, inconjurandu-se cu sens peiorativ, ca si cand cele doua concepte ar fi divergente si nu complementare. Asemenea confuzii justifica orice demers explicativ, fie el unul academic, fie unul mai putin formal, mai empiric, de popularizare a subiectului asa cum s-a dorit cel de la intalnirea din 25 noiembrie de la Facultatea de Filosofie.
Date fiind amploarea subiectului si scopul intrunirii, discutia a fost una marginala, restransa la revistele pentru femei, parte a culturii populare sau de larg consum, la impactul lor social si psihologic in viata cititoarelor lor din perspectiva celor doua concepte: feminism si feminitate.
Vorbitoarele invitate numara prezente relevante ale presei feminine din Romania si cateva cercetatoare de la Universitatea din Bucuresti si de la SNSPA.
Dupa o prealabila familiarizare a celor de fata cu politica editoriala a fiecarei reviste, s-a vorbit cu precadere despre diferentele de intelegere dintre feminism si feminitate, despre rolul si responsabilitatea formatorilor de opinie, cat si despre impactul social specific fiecarei reviste prezentate.
Cineva din sala a intrebat de ce nu exista reviste pentru femei pe care sa le citeasca si barbatii. Atribuirea exclusivista a presei feminine femeilor nu reflecta mereu realitatea. Femeile si barbatii pot avea preocupari comune, in ciuda targetarii lor specializate din ratiuni economice. Un exemplu il constituie „Psychologies”, „o revista conceputa pentru femei, in ideea in care ele ar fi mai interesate de relatii” (Ioana Alexa, editor sef al revistei), dar pe care o cumpara cu regularitate si treizeci la suta dintre barbati.
Multe bloguri, ca expresii ale opinie publice, vehiculeaza o intelegere limitata a feminismului, in termeni de masculinizare a femeii si efeminare a barbatilor cand, de fapt „nu vrem sa ne luam locul unii altora”(Emilia Nicolaescu, senior journalist la Televiziunea Romana). Mai mult, „feminismul nu exclude feminitatea”, adauga Daniela Palade Teodorescu (editor sef la revista „Avantaje”), argumentand prin insasi politica editoriala a revistei pe care o reprezinta, care „promoveaza femei obisnuite cu povesti neobisnuite, repere, modele de viata credibile si tangibile, nu constructii de imagine la care nu putem sa ajungem. Orice femeie ar putea sa se regaseasca in acest model de feminitate care poate parea prea ideal, dar eu consider ca e un model echilibrat, care are si o familie si o profesie, se ingrijeste si de sine, este preocupata si de dezvoltarea ei personala, e si o persoana cu simt civic, implicata in viata comunitatii si se afla mereu in situatia de a reconcilia viata profesionala cu cea personala”.
Feminismul, in sensul lui general, „tine de cultura politica, de participarea civila” (Alice Nastase Buciuta, owner al revistei „Tango-Marea Dragoste”) si trebuie inteles mai degraba ca „necesitate pentru politici publice” (Daniela Palade Teodorescu), nicidecum ca inhibare a valorilor consacrate ale feminitatii sau ca reafirmare a identitatii feminine prin negarea si prejudicierea celei masculine.
In acest sens, revistele pentru femei pot contribui semnificativ la afirmarea feminismului. Ele pot fi un sprijin in recunoasterea si apararea drepturilor femeilor. Drept dovada, revista „Avantaje” a lansat impreuna cu Editura Amaltea primul testimonial de violenta domestica din Romania, „Povestea unei supravietuitoare”, scris de o cititoare a revistei, Eleonora Pokola. Cititoarele afla care sunt cauzele acestui fenomen, cum arata portretul psihologic al agresorului, care le sunt drepturile juridice in asemenea situatii de viata si unde pot gasi ajutor (adaposturi, consiliere psihologica, etc).
Feminismul ramane o chestiune cu atat mai sensibila si mai actuala, cu cat si in prezent exista „oameni care se indoiesc si se dezic de valorile feminismului, mai ales din partea femeilor. Traim intr-o lume in care femeile declara cu mare curaj, cu mare incredere ca ceea ce spun este bine ca nu sunt egale cu barbatii, ca nu vor sa fie egale cu barbatii si lucrurile acestea se propaga mai departe de foarte multe ori prin intermediul revistelor pentru femei. (…) Politica editoriala pe care noi o practicam exclude preluarea cu scop ironic a unor asemenea idei, prefer sa nu promovam personalitati care se dezic de lucruri care inseamna atat de mult in lumea in care traim. (…) Traim intr-o lume in care femeile sunt primele care bat cumva pasul pe loc, nevrand sa inteleaga lucrurile asa cum sunt, considerand in continuare ca a fi egale cu barbatii inseamna a masura lucrurile in inaltime, in muschi… Spun nu vreau sa fiu egala cu barbatii, nu vreau sa tai lemne si sa ma uit la meci. Este un raspuns al unei doamne profesoare doctor in literatura! Deci in mediile cele mai inalte, academice, in randul oamenilor pe care noi ii luam ca reper inca nu se stie ce este feminismul, ce inseamna sa pretinzi si sa afirmi egalitatea intre femei si barbati.” (Alice Nastase Buciuta, editor sef al revistei „Tango-Marea Dragoste”)
In ceea ce priveste feminitatea, invitatele resping in unanimitate restrangerea acesteia la o chestiune de look, de outfit: „Feminitatea si-o defineste fiecare cum vrea, nu sta in coafura, nu sta in unghii. Nu cred ca traim intr-o lume care ar trebui sa ne judece dupa zorzoana pe care o adaugam pe rever. Feminitatea nu inseamna neaparat nici maternitate” (Alice Nastase Buciuta).
„Eu cred ca feminitatea este doar atitudine, pentru ca daca n-ar fi doar atitudine, atunci te-ar apuca depresia cand ai deschide o revista glossy pentru ca se adreseaza numai acelor femei foarte slabe, foarte tinere, foarte frumoase, urbane, cu o cariera ”, adauga jurnalista Emilia Nicolaescu.
Dezbaterea ca analiza amanuntita a fost mai mult un pretext pretentios pentru o discutie fragmentara, limitata la un anumit segment de activitate, cel al presei feminine. Prin urmare, contrar unor asteptari din sala, numai foarte putin s-a vorbit despre feminism ca ideologie sau despre feminitate ca sursa de tipologii de exemplu. Dar, pe aceasta cale, mi s-a confirmat ca un subiect de asemenea amploare nu poate fi comprimat in numai doua ore de discutie si, cu atat mai putin, in lipsa unei sistematizari riguroase.
Nu putem vorbi despre feminism sau despre feminitate decat cu precautie, precautia privitorului in fata unui obiect de arta mozaicat, a unui vitraliu ori a unui puzzle. Orice piesa am desprinde din intreg, ea devine inutila si abstracta in absenta imaginii de ansamblu.
