Nutritionistii ne imbie la cure de detoxifiere care dureaza o luna, cosmeticienele si medicii dermatologi se intrec in a ne recomanda tratamente indelungate si costisitoare, iar expertii in moda ne sugereaza, ca in fiecare an, ca ar trebui sa ne “updatam” garderoba, dupa ce dam un raid in magazine si un tun zdravan in contul bancar. Cand nici una dintre aceste variante nu ne este la indemana, nu ne ramane decat s-o scoatem la capat cu resursele pe care le-am investit deja in dulapul cu haine sau cel de cosmetice. Si sa testam pe pielea noastra un program de revigorare care sa nu dureze o vesnicie si sa nu ne coste o mica avere.Regim de curatare interioara – da, insa doar pentru sapte zile
Sigur ca specialistii in nutritie nu insista in zadar pe seama faptului ca ar trebui sa acordam organismului cel putin o luna pentru o cura de detoxifiere. Insa, pentru cei carora le vine greu sa renunte pentru atata timp la alimentele grele (si delicioase!), este binevenita chiar si numai o saptamana de abstinenta de la acestea. Asadar, timp de sapte zile, renunta la prajeli, dulciuri si mancare procesata si mananca dupa pofta inimii legume, fructe, cereale si carne fiarta sau gatita la cuptor, cu multa apa, un strop de ulei de masline și neaparat avocado. Inlocuieste cafeaua cu ceaiul, de preferat verde, nu fuma si bea apa multa, ca la carte: minimum doi litri pe zi.
Dormi pe saturate!
Mai ales daca in ultima vreme ai ramas restanta la capitolul somn, ia-ti revansa! Incearca sa nu te culci niciodata mai tarziu de miezul noptii, macar de dragul frumusetii, daca nu al sanatatii. Medicii atrag atentia ca regenerarea celulara intra in faza maxima intre orele 1 si 3 dimineata, asa ca nu pierde noptile sub nici un pretext, ci acorda-ti portia necesara de odihna. Efectul se va vedea pe chip in doar cateva zile.
Salon de frumusete, la tine acasa
Ideal ar fi sa te cazezi intr-un hotel extraordinar din Elvetia, de exemplu, si sa te bucuri de toate rasfaturile pe care ti le poate acorda un spa de cinci stele, in mijlocul muntilor, departe de agitatia si stresul orasului. Dar, daca nu-ti poti permite un concediu acum, compenseaza prin cateva trucuri la indemana. Alege o zi pe care sa ti-o dedici tie insati si foloseste-te de toate bunatatile culinare din casa ce pot fi transformate in tratamente cosmetice. Personal, n-am gasit inca in magazine un gomaj mai eficient decat malaiul amestecat cu miere de calitate, iar zatul de cafea, peste care ai turnat putin ulei de masline, poate fi utilizat pentru un peeling corporal hidratant. Apoi, chiar daca nu ai un par cu probleme, o masca hranitoare se impune, cel putin o data pe luna. Cea compusa din miere, ulei de masline, un ou intreg si un strop de lamaie, lasata sa actioneze macar trei ore, iti va face pletele numai bune de expus intr-o reclama. Foarte eficient este si uleiul de avocado crud – il gasesti in magazinele naturiste, la pret rezonabil – masat la radacina firului de par, cu minimum o ora inainte de spalare. Epilarea ar trebui urmata de un scurt ritual de hidratare a pielii, cu un unt de corp sau o lotiune de calitate. Apoi, dupa ce iti faci pedichiura si manichiura si ai grija sa aplici pe cuticule un ulei hranitor, care te va ajuta sa eviti uscaciunea lor si le va conferi un aspect natural, frumos.
Nici o zi fara miscare
Daca respecti deja un program saptamanal de sport, e grozav, caci tot ce trebuie sa faci este sa-l intensifici pe parcursul saptamanii de revigorare. Alege 30 de minute din timpul zilei pe care sa le dedici miscarii, schimba ordinea exercitiilor pe care le faci si incearca si altele noi. Daca esti novice, nu iti impinge limitele, crezand ca vei bate toate recordurile in domeniu, ci alege un program moderat de miscare. Nu stii cum si cu ce sa incepi si ti-e peste mana sa ajungi la o sala? Cauta pe YouTube videoclipuri cu Pilates, aerobic sau orice alta activitate fizica pe placul tau, predate de specialisti.
Reinventeaza-ti tinutele vestimentare!
Daca te-ai hotarat sa faci o plimbare prin magazine, nu te repezi la piesele care sunt “in trend” acum, caci risti sa le vezi multiplicate in tot orasul, si nicio femeie nu-si doreste sa fie o replica. Iar daca plapuma e prea scurta ca sa te poti intinde la cumparaturi, scoate la lumina toate hainele pe care le facusesi uitate in fundul dulapului, in favoarea cojoacelor de iarna. Combina-le diferit si scotoceste dupa accesorii pe care nu le-ai mai purtat de mult; ai putea constata ca ti s-a facut dor de ele.
Inconjoara-te de oameni dragi, incearca sa razi si sa fii fericita!
Oricat de mult ai investi in cosmetice si in haine frumoase si oricat de mult te-ai stradui sa mananci sanatos si sa faci miscare, starile de tristete sau de nervi ti se vor citi pe chip, si nu vor fi o “lectura” placuta pentru cei din jur. Organizeaza o iesirea cu prietenle tale cele mai bune, iesiti la o terasa si bucurati-va de o cafea aromata, de o portie de inghetata si de razele de soare. Citeste, vezi un film bun, joaca-te cu pisica sau scoate-ti cainele la o plimbare. Si, chiar daca esti ocupata, gaseste-ti timp de petrecut alaturi de iubitul tau, caci se stie, dragostea este cel mai bun artizan al frumusetii.