Într-o rezervă elegantă a Spitalului Medicover, în care Roxana a stat clipă de clipă alături de soțul și sufletul ei pereche, Paul Gabor-Iliescu, am găsit o mămică senină și fericită, alăptând-o pe superba Suria, fetița lor născută în urmă cu două zile. Roxana Gabor-Iliescu a devenit mamă de fetiță pentru a treia oară și ne-a vorbit, cu emoție preschimbată adesea în lacrimi de bucurie, despre minunea de a naște în siguranță, având alături bărbatul iubit și încrederea că tot personalul unei clinici de elită îți este alături clipă de clipă, asistându-te cu pricepere și, mai ales, cu o neprețuită iubire.
Material realizat în septembrie 2015 și apărut în ediția de octombrie 2015 a revistei Marea Dragoste/revistatango.ro
Make-up Iulia Alina Filip, Tinuta Suria: Sipet de Sidef
Fotografii de Paul Buciuta
Alice Năstase Buciuta: Care a fost diferenţa unei naşteri într-un spital particular faţă de experiențele anterioare, când ai născut în spitale de stat în care nu ai avut chiar cele mai frumoase experiențe?
ROXANA GABOR-ILIESCU: Nu se compară. Totul a fost diferit, iar partea cea mai diferită, culmea, nu este legată de cât de frumoasă e rezerva, ce curat este, cât de repede răspund asistentele când apeși pe buton sau ce fel de mâncare ți se servește sau de faptul că ai toate medicamentele şi nu trebuie să îţi mai cumperi nimic. Foarte diferită e atitudinea celor de aici, iar atitudinea face totul, mai ales când vorbim de o femeie însărcinată şi, după aceea, de o lăuză. Nu mi-a venit să cred că, în sala de operaţie în care am născut, nimeni n-a bufnit, nimeni n-a trăsnit, n-a ţipat. Era o atmosferă care m-a făcut să mă simt… protejată ca ȋntr-o familie. M-am simţit ca și cum aș fi fost cu nişte oameni foarte apropiati. A fost esenţial să pot să vorbesc înainte cu moaşa, cu neonatologul şi să-i fac să înţeleagă ce vreau eu. Pentru că așa au decurs lucrurile, mai întâi am venit aici şi am spus ce îmi doresc eu. Și am fost ascultată… Acum am înțeles cât de simplu ar fi să fie la fel în toate spitalele, nu doar în cele particulare, ci și în cele de stat, pentru că atitudinea nu depinde de ce bani vin sau nu în plus de la buget.
Marea Dragoste / www.revistatango.ro: Ce îşi poate dori o femeie care aşteaptă să nască?!
ROXANA GABOR-ILIESCU: De exemplu, mi-am dorit să nasc natural, chiar dacă anterior am făcut o cezariană, şi chiar dacă am 39 de ani. Mi-au spus, onest, că decizia se va lua atunci, în travaliu. Până în travaliu, nu există niciun fel de problemă legată de dorința mea, dar că vom decide împreună când va fi momentul. Mi-au spus că sunt alături de mine pas cu pas pentru naşterea naturală, dar… până la inconştienţă, acolo este limita! Dar nici eu nu sunt inconştientă şi, în primul rând, mă interesează binele copilului şi evident şi al meu. Am avut tot felul de întrebări. Fiind la a treia naştere, ştiam foarte clar ce nu mai vreau, ce nu mi-a plăcut la celelalte naşteri. Un lucru extrem de important este să vorbești cu moașa, iar acum chiar am vorbit pe îndelete cu moaşa şi mi-a explicat că aici, la Medicover, există conceptul de „Ora Magică” petrecută cu copilul după naștere…
Marea Dragoste / www.revistatango.ro: Ce frumos!!!
ROXANA GABOR-ILIESCU: Pe mine, ce m-a traumatizat cel mai mult la cezariana trecută a fost nu neapărat durerea și faptul că mi-am revenit cu mult mai greu decât după o naștere naturală, cât faptul că, după operație, am intrat direct în reanimare şi mi-am văzut copilul abia după douăzeci şi patru de ore! De alăptat, am putut să îl alăptez după şi mai mult timp… Am vrut să mă asigur că nu se va mai repeta acest lucru. Și chiar nu a fost așa, din contră, în conceptul Medicover, copilul trebuie să fie lângă mamă de la primele clipe, chiar dacă este născut prin cezariană. După care, dacă a fost născut prin cezariană, cum a fost copilul nostru, bebelușul petrece primele minute, după ce a stat puțin în braţele mamei, în braţele tatălui. Implicarea tatălui mi s-a părut iarăși ceva minunat, un lucru pe care nu înţeleg de ce nu îl acceptă spitalele de stat.
Marea Dragoste / www.revistatango.ro: Spune-mi ceva foarte intim, dacă se poate. Te-a interesat mai mult implicarea tatălui acum pentru că eşti fericită, eşti într-o relaţie în care tatăl chiar este jumătatea sufletului tău? Contează şi asta?
ROXANA GABOR-ILIESCU: La prima mea naștere nu era niciun tată acolo și a trebuit să mă descurc singură. Dar la a doua naştere aş fi vrut să se implice mai mult tatăl copilului şi ştiu că asta a fost, ulterior, un motiv de îndepărtare. În maternitate am trăit nişte experienţe pe care el nu le-a împărtăşit cu mine şi lucrul acesta m-a marcat. Zilele din maternitate, câte sunt ele, sunt de o intensitate enormă pentru o femeie. Una e când treci prin asta singură, nu neapărat că atunci te aştepţi, dar măcar atunci știi cum stau lucrurile. Când însă nu ești singură, totuși, în mentalitatea românească mama naşte, mama se duce acolo, și abia după aceea, eventual, se mai implică şi tatăl. Dar când ajungi acasă, deja e prea târziu, nu îl mai laşi pe tatăl să atingă copilul, ca nu cumva să greşească… Acum, Paul e mai îndemânatic decât mine în schimbarea Suriei. După cezariană, mie mi-e mai greu să o mânuiesc, să o ridic… N-am cuvinte să îţi exprim cum a fost să mă întorc în salon şi să îi găsesc pe amândoi, îmbrățișați… (își șterge o lacrimă)
…Nu se poate explica. M-am bucurat foarte tare că bucuria asta nu mi-a furat-o, totuși, cezariana, chiar dacă eu nu mi-am dorit-o. Ce mi-a făcut cadou cezariana e chiar asta, poate, o şi mai mare implicare din partea lui Paul, faptul că mă răsfaţă şi pe mine, şi pe ea. Un lucru atât de normal, totuși! Copilul acesta l-am făcut împreună. De ce taţii nu ar avea acelaşi drept să se bucure de chestiile emoţionale de care ne bucurăm şi noi, să simtă şi ei aceleași lucruri şi să se îndrăgostească de copiii lor aşa cum ne îndrăgostim şi noi, pe măsură ce îi alăptăm, pe măsură ce îi atingem, pe măsură ce îi privim și ne minunăm de frumusețea lor?
Marea Dragoste / www.revistatango.ro: De ce aţi ajuns, până la urmă, la cezariană, deși ți-ai dorit atât de mult să naști normal?
ROXANA GABOR-ILIESCU: Am ajuns pentru că, slavă Cerului, mi-am ascultat corpul, şi eu, şi Paul l-a ascultat, cumva…. Am tot primit semnale în ultimele zile. Eu intrasem într-o alertă şi am simțit că nu e în regulă, ajunsesem la termen, tot aveam contracţii, dar nu se declanşa travaliul. Aveam semne că copilul este pregătit să iasă, totuși, nașterea nu se declanşa. După care, chiar în ultima noapte, nu mai reuşeam să visez cum visam până atunci, uşurinţa naşterii.A doua zi dimineaţă, n-am mai reuşit nici măcar să simt copilul. Nu pot să îţi spun în ce panică am intrat.
Marea Dragoste / www.revistatango.ro: Ce înseamnă „n-am mai reuşit să simt”? Este vorba despre tehnici pe care le-ai învăţat la cursurile La Donna Divina pe care le-ai făcut?
ROXANA GABOR-ILIESCU: Într-adevăr, în iunie, la cursurile La Donna Divina pe care eu le-am făcut în Italia am învăţat prin meditaţie să mă conectez cu copilul, să îl simt, să comunic cu el… Dar ce voiam să zic acum prin faptul că nu am mai simţit copilul este că nu i-am mai simţit mişcările, nu îl mai simțeam fizic! Atunci am sunat la Medicover, s-au adunat şi moaşa, şi medicul ginecolog, şi mi-au făcut o monitorizare. A fost un singur moment de contracţie în care s-a văzut că i-a scăzut pulsul, după care totul a fost perfect. Însă acel moment a fost esențial. Moaşa şi medicul, deşi sunt amândoi promotori ai naşterii naturale, au zis atunci să intrăm ȋn sala de operație. Acolo am văzut că Suria avea triplă circulară de cordon ombilical. Au urmat trei secunde de linişte, cred că cele mai lungi din viaţa mea, în care am înţeles că ei aşteptau să vadă… dacă trăieşte. Și, într-un cor, după acele trei secunde cumplite, au zis „e bine!”. Au văzut că mişcă şi abia după aceea au scos-o şi i-am auzit vocea. În momentul acela nu mai eram doar pacientă şi personal medical, deveniserăm o familie. Copilul acesta a fost primit cu dragoste de toată lumea, ca soarele, așa cum îi este și numele!
Marea Dragoste / www.revistatango.ro: Deci numele ei asta înseamnă, „soare”? Cum l-aţi ales? Aveai alte planuri…
ROXANA GABOR-ILIESCU: Da. Sunt în continuare Ioana-Maria numele de botez. Suria… să ştii că a venit de la ea. Nu ştiu de pe ce planetă vine copilul acesta şi ce vrea de la viaţă, dar cred că ştie ea foarte bine. Am făcut analiza aceea ADN şi, când am primit-o, eram la un concert de vibrafon. Am vrut să o deschid de ziua lui Paul, dar n-am mai avut răbdare.
Marea Dragoste / www.revistatango.ro: Ai făcut o analiză ADN…
ROXANA GABOR-ILIESCU: Da, la zece săptămâni se poate face. Îţi ia din sângele tău şi îţi spune dacă există malformaţii şi îţi spune foarte sigur sexul. Am văzut atunci că e fetiţă. Noi simţeam că e băieţel și aveam pregătit un nume de băiețel, dar ea e doar puternică şi determinată, nu e băiat. (râde) Două minute mai târziu, mi-a venit „Suria” în minte şi i-am zis lui Paul. „Ce-i asta?”, s-a mirat el, iar eu am recunoscut că habar n-am. Mi-a venit numele ăsta şi sigur nu a venit de la mine, că eu nici nu ştiam acest nume. Am căutat după aceea pe Google şi am văzut că înseamnă în sanscrită „soare” şi, în altă limbă, „apă curgătoare benefică”. Paul nu ia decizii aşa pripite, așa că am mai stat, după care eu i-am zis copilei: „Auzi, eu vreau să te strig cumva, deci vorbeşte cu taică-tu în somn sau cum poți vorbi tu, şi spune-i ce nume vrei să porți, că eu nu mai pot să stau aşa”. A doua zi, dimineaţa, Paul s-a trezit şi a zis: „Știi ce, cred că Suria e un nume foarte frumos”. Deci au deja o comunicare…
Marea Dragoste / www.revistatango.ro: Ce s-a întâmplat după aceea, după ce ai născut? Cum au decurs lucrurile?
ROXANA GABOR-ILIESCU: După ce am născut, i-au recoltat fetiței celule stem și mezenchimale care au plecat la banca BIOGENIS de unde o să se întoarcă o nouă analiză amănunțită ADN… Apoi, prietenele mele, doamna doctor anestezist şi doamna doctor neonatolog, au avut grijă să îmi dea o şuviţă la o parte de pe frunte și mi-au făcut prima poză cu copilul. Copila mea a deschis ochii la poză, ca un superstar, şi era frumoasăăăă, frumoasăăă, cum nu știam că pot fi copiii imediat după naștere! După ce am făcut noi şedinţa foto în sala de operaţii şi ne-am iubit și ne-am drăgălit, cât timp m-au pus pe mine la loc, i-au dus-o lui tati şi a fost şi acolo o iubire de nedescris. Mi-a spus Paul că a avut senzaţia întâlnirii cu un înger. Și ea chiar asta era, o creatură care tocmai venise dintr-o altă lume…
Marea Dragoste / www.revistatango.ro: Cum a fost, Paul, povestește-ne chiar tu, te rog!
Paul Gabor-Iliescu: A fost magnific faptul că am putut să stau cu copilul, să pot să o ating după ce luni de zile doar am simţit-o prin burtică. A fost fantastic!
Marea Dragoste / www.revistatango.ro: Ce ai simţit?
Paul Gabor-Iliescu: Ştii ce am simţit? Respect şi recunoştinţă că ne-a ales, că a venit, că toţi îngeraşii au lucrat să fie ok, că, dacă am fi insistat la infinit să fie naştere naturală, atunci probabil nu ar fi fost aşa. N-a plâns, a stat cuminte şi, patruzeci de minute, cât am stat cu ea, i-am tot povestit. E un suflet independent, o fiinţă care a venit cu nişte alegeri. Te trezeşti în braţe cu ea după ce nouă luni de zile ai tot așteptat-o, ai căutat-o, ai răsfățat-o… Noi chiar am stat lângă ea şi eram pregătiți s-o primim.
Marea Dragoste / www.revistatango.ro: Cum le-ai spus fetelor?
ROXANA GABOR-ILIESCU: Am decis să aducem fetele aici şi ele au aşteptat cu nasul lipit de acea ferestruică, pentru că doar Paul a avut acces în „Ora Magică”. Au aşteptat cuminţi, după care au venit în salon şi au făcut cunoştinţă cu ea și i-au urat bun-venit. La patruzeci de minute, deja o alăptam.
Marea Dragoste / www.revistatango.ro: Pornise deja lactaţia?
ROXANA GABOR-ILIESCU: Da. Copilul meu ştia ce trebuie să facă. Nu s-a mai dezlipit o oră jumătate de sân. Sunt nişte reglări incredibile ale naturii şi de refacere a uterului, e incredibil de puternic cursul naturii. A fost extrem de important faptul că, după operaţie, toți cei din jurul meu au venit cu soluţii. E un mix extrem de bun, tu ai copilul cu tine 24 din 24 de ore, dar când ai nevoie de ajutor, oricând e cineva pregătit să te ajute. Fiecare pas se face doar cu consimţământul tău. Sunt mulți pediatri pregătiţi să îţi spună ce e bine, ce nu, dar tu alegi, tu eşti părintele! Iar un lucru care nici măcar nu costă bani: oamenii zâmbesc. Cât de important este să ştii că omul acela e empatic cu tine şi chiar te înţelege! Am simţit că mă respectă şi pe mine aşa, cu ale mele, cum or fi. Şi chiar dacă o cerere poate părea un moft, e important ca cineva să îţi respecte moftul ăla.
Marea Dragoste / www.revistatango.ro: Când pleci acasă? Ce se întâmplă de acum încolo?
ROXANA GABOR-ILIESCU: E prima oară când aleg să mai rămân o zi în spital. De obicei voiam să plec cât mai repede. Acum am ales să mai stau o zi, tocmai ca să mă asigur că eu sunt refăcută complet.
Marea Dragoste / www.revistatango.ro: Apoi mergeţi acasă? V-aţi mutat într-o casă? Ultima dată când vorbeam despre asta era doar un vis.
ROXANA GABOR-ILIESCU: Era un vis pe care ni l-am împlinit, am închiriat, deocamdată, o casă, ca să vedem cum ne obişnuim. E o căsuţă mică, cu o curticică mică, unde să pot să scot căruţul imediat. E foarte frumos şi abia aştept să vedem cum ne obişnuim acolo.
Marea Dragoste / www.revistatango.ro: Te-a ajutat și cursul La Donna Divina, la care ai participat în Italia, ca să fii atât de pregătită pentru naștere?
ROXANA GABOR-ILIESCU: Cu siguranță! A fost un retreat senzaţional și mă bucur enorm că acest curs vine acum și în România, pe 11 noiembrie începe prima retragere Donna Divina în Bran, Brașov. Mi-a şi spus Arianne Schurmann că o să fie o experienţă absolut unică pentru mine, mai ales că urma să îl fac cu fetița în burtică şi, astfel, am trecut practic amândouă printr-un seminar de feminitate. Am fost şi cu Teresa, fetița mea cea mare și, astfel, a fost o experiență incredibilă. De multe ori noi căutăm să ne rezolvăm problemele fiind puternice, dar uităm că forţa noastră stă în sensibilitatea noastră de femei şi în ceea ce simţim și intuim. Și iată că ceea ce am simţit acum, înainte de naștere, senzația că e ceva în neregulă, mi-a salvat copilul. Lucrurile acestea folosesc enorm ca să înveți să te conectezi la tine, la sensibilitatea ta şi să ţi-o accepţi. Sensibilitatea asta îţi dă şi un senzorial incredibil, care te face puternică. Sunt femeie și sunt… parcă nu-mi place cum sună „femeie puternică”…
Marea Dragoste / www.revistatango.ro: Divină?
ROXANA GABOR-ILIESCU: Da, sunt o femeie divină, așa suntem toate!
