Am crezut dintotdeauna ca Venetia este cel mai romantic oras al lumii. Ca cele mai frumoase dimineti se trezesc la Paris. Ca cele mai fierbinti nopti se nasc din jarul mistuitor al flamenco-ului. Ca nu exista mangaiere mai blanda ca lumina lunii reflectata in apa marii.
CLICK AICI pentru a te abona gratuit la newsletter-ul bisaptamanal al revistei Tango!
Doar am crezut. Acum stiu: cel mai romantic oras din lume este Salzburgul. Cele mai frumoase dimineti sunt acelea in care simti pe obraz caldura bratului pe care ai visat. Cele mai fierbinti nopti sunt cele in care te topesti in jarul dragostei. Cea mai blinda mingiiere e privirea calda, albastra, care te invaluie in iubire. A fost, este si va fi, odata ca niciodata, cea mai frumoasa poveste spusa vreodata…
A nins intreaga noapte si intreaga zi. Fulgi mari, pufosi si blinzi, obositi de atita joaca, s-au oprit sa se odihneasca pe case, pe strazi, pe copaci. La plimbare, mina in mina, prin orasul unde, sub grei nameti de nea, a mai venit o data, si-n ianuarie, Mos Craciun. Pentru noi. Pentru ca ne iubim. Salzburgul respira muzica. I-a ramas dator lui Mozart. Contele-arhiepiscop Colloredo, care n-a inteles nimic din muzica lui Mozart, in loc sa-l ajute, intr-o vreme cind artistii puteau sa traiasca si sa creeze numai prin mila mecenatilor, l-a alungat din oras.
Uitind si iertind umilinta, indiferenta si ingratitudinea contemporanilor, a plecat pribeag pe la curti straine, dezmierdind, alinind si mingiind cu muzica sa, suferinte, topind si dizolvind deznadejdea, disperarea si ura, dind aripi, plutire si nemurire celor vesnic indragostiti. Si muzica lui, aeriana, gratioasa, diafana, ingereasca, fericita, transparenta, muzica cerului, a izvoarelor, muntilor si a padurilor din imprejurimile Salzburgului ne poarta, ori de cite ori o ascultam, spre lumea noastra secreta de vis, de poveste. Getreidegasse, cea mai originala si animata strada a orasului, cu decoratiuni din fier forjat si felinare la poarta fiecarei case, cu vitrine scinteietoare, anticariate, magazine de antichitati, galerii de arta.
Din spatele unei vitrine ma privesc cu uimire doi ochi rotunzi de culoarea jadului. Nu-mi pot dezlipi privirea de pe sticla care ne desparte. Si pentru ca Mos Craciun este prin apropiere, primesc in dar cea mai frumoasa papusa pe care am vazut-o vreodata. Edelweiss. Asa o va chema. Ne oprim la casa unde, in 27 ianuarie 1756, la etajul trei al unei cladiri medievale, a venit pe lume Wolfgang Amadeus Mozart. Se spune ca vizitind muzeul, celebrul dirijor Herbert von Karajan, nascut si el la Salzburg, a plins la vederea clavecinului atins de aripa unui geniu. Un pian, o vioara trei sferturi, facsimilul unei scrisori a trompetistului Schachtner, portretul lui Wolfgang pe cind avea sase ani. Adevaratul Muzeu Mozart se afla insa in Piata Makart, unde a locuit de la virsta de 17 pina la 25 de ani.
Cit timp a stat la Salzburg, a compus aproape toate simfoniile, majoritatea concertelor si toate serenadele. Se grabea, timpul il fugarea, ingerii il chemau. Si s-a mutat la ei la 35 de ani, lasindu-ne mostenire o muzica magica. Drumul nostru prin iarna continua. Privit de pe Kapuzinerberg, Salzburgul se asterne la picioarele noastre ca un tablou
intr-o expozitie. Limpede, blind, pasnic, mingiiat de stralucirea soarelui revarsat peste cupe de gheata. Prin cartierele vechi plutesc umbrele trecutului: Walter von der Vogelweide, Michael Haydn, Stefan Zweig. Casele, strazile, pietele, parcurile, palatele, bisericile par rasarite de sub bagheta vrajita a zinelor. Strins in corsetul de gheata al malurilor, riul Salzach isi unduieste cu eleganta rochia albastra de ape pe sub poduri de piatra si fier.
Arhitectura baroca, plina de fast si pretiozitate, se imbina armonios cu goticul feudal, peste care se suprapun ritmurile gratioase ale stilului rococo si simplitatea rustica. Un amestec bizar de vechi si nou, incintator si romantic, ne invaluie in liniste si pace, intrerupte din cind in cind de muzica grava a clopotelor din cele peste o suta de biserici. Mozart nu se putea naste decit aici. Moment de respiro in fata unei cesti aburinde de cafea. Tomaselli, cea mai veche cafenea din Austria si din Europa Occidentala.
Ne savuram licoarea neagra ca noaptea, calda ca infernul si dulce ca dragostea in atmosfera ramasa neschimbata timp de un secol si jumatate. Atunci ca si acum, pe linga boabele de cafea se macinau impresii, sentimente, idei, ginduri nutrite si nemarturisite, apropieri de prezent, despartiri de trecut, planuri de viitor, bune si rele, utile si inutile, vorbe taioase, alintari mieroase si controverse veninoase. Si minutele trec pe nesimtite si tragi de ele cit poti, neindurindu-te sa te desprinzi din atmosfera cu parfum de cafea, cu parfum de amintiri. Doar amintiri nevinovate. Totul a ramas neschimbat. Doar oamenii sunt altii. Mereu altii. Fürst, o alta cafenea celebra de care si-a legat numele dulcea inventie a cofetarului Paul Ferst.
Dupa nenumarate experimente, in 1890, din laborator a iesit triumfatoare, pralina perfect sferica Salzburger Mozartkugel: un miez delicios din martipan de fistic invelit in nugat, imbaiat in ciocolata amaruie si rostogolit apoi prin ciocolata cu lapte, totul infasurat intr-o foita aurie de staniol de pe care zimbeste, la fel de dulce, Mozart. Un suvenir irezistibil, aproape imposibil de mincat in cantitati rezonabile. 24 decembrie 1818. La biserica Sfintul Nicolae din Oberndorf, de linga Salzburg, s-a interpretat pentru prima oara „Stille Nacht, heilige Nacht“, cintecul magic de Craciun, pe care-l cint, an de an, in fata bradului impodobit, amintindu-mi de cei dragi care m-au invatat sa-l cint, care m-au invatat sa cred in Mos Craciun.
Textul a fost tradus in 300 de limbi si dialecte si a facut inconjurul lumii. O dovada in plus ca Mos Craciun exista. Cit de ciudate sunt uneori cararile pe care ne poarta viata! In adolescenta ne-am indragostit amindoi de acelasi film „Sound of Music“ – eu, de aparent severul si sobrul baron Von Trapp, el de Maria, vesnic vesela, debordind de energie si bucurie. Si ne-am intilnit peste ani, in orasul in care s-a turnat filmul, descoperindu-ne reciproc in personajele indragite. Amintirile iau uneori forma unor obiecte, patrunzind in ele.
Soapta unei marturisiri, emotia unui sarut, fiorul unei imbratisari, senzatia iesirii din timp revin ori de cite ori le atingi. O intoarcere la clipele ce-ti apartin pentru totdeauna. Doar tie. Pe bancheta din spate a masinii, zimbeste fericita o papusa. Cu ochi mari si rotunzi in care a adunat intreaga iubire a lumii – un menuet. Mingiierea catifelata a unei miini, un zimbet, o privire fugara – o serenada. Fericiti sunt cei care mai cred in povesti. „Dragostea este dificila constientizare ca orice altceva decit propria persoana este real.“ Iris Murdoch
Daca ti-a placut acest articol, citeste si:
Piemonte, calatorie spre suflet
Da, subscriu din tot sufletul ca Salzburg este cel mai romantic oras, cu toate bisericile lui minunate cu fortareata, Leopolds si gradinile fabuloase, cu Mozart rasarind din toate vitrinele cu magazinele de ornamente de Paste si Craciun, cu pensiunile de la poalele muntilor, cu oamenii, cu frumusetea… felicitari autoarei pentru evocare. Sunt un strop melancolica… mi-e dor de un oras in care am zambit romantic…