Iubitul meu isi cumpara masini din ce in ce mai frumoase si iubiri din ce in ce mai triste. Acum cativa ani, eram saraci, abia plonjati in Canada, suflam greu amandoi pana la statia de autobuz (n-aveam nici bani de abonament la gym), pe o strada in panta, cu biletul lipit de buricul degetelor, sa nu-l pierdem.
Apoi, din prima mie de dolari care s-a lasat ca un zat in pusculita pasiunii noastre, el a cumparat un Chevrolet Corsica si-am fost fericiti, adica el radea si eu plangeam – asa arata stenograma hohotelor noastre, dintotdeauna. Ma plimba noaptea prin oras si conducea cu o mana, cu cealalta imi lua palma stanga si-mi aseza pe deget un sarut pretios ca un inel de logodna. Beam amandoi whiskey dintr-o sticla mica, gatul butelcutei de scotch se plimba intre gurile noastre si ne insiropa vorbele de dragoste – aici, in România, pot scrie asta, fiindca politistii canadieni nu afla si politistii români imi vor face favoarea sa ia aceasta fraza drept un efect strict literar. Pe atunci, iubitul meu fuma, pierdea noptile cu mine si faceam dragoste in masina, la 2.00 noaptea, desi ceasul urma sa sune la 6.00, sa ne trimita la joburi. Mergeam incercanati la serviciu, neindraznind sa ne invoim, pentru ca eram platiti cu ora si nu ne permiteam alunecari de constiinta sau de fonduri.
Ne-am trait cea mai scumpa iubire in cea mai ieftina masina. La cateva luni, intr-o zi cand ne lasase bateria-n drum si el plecase pe jos sa cumpere alta, o tampita n-a vazut luminile de avarie si ne-a facut masina praf. Airbag-ul i-a pocnit fata, scutindu-ma sa i-o pocnesc eu direct. A lovit din spate si, o data cu masinuta dragostei noastre, ne-a facut praf si toate cumparaturile de la supermarket – luate cu drag si suspin, cate putin din fiecare, ca sa ne ajunga pentru cat mai multe feluri. Am plans, stateam cu fundul in iarba si aveam inima zdrentuita, politistul care-mi cerea detalii nu pricepea care-i drama si ulterior am priceput si eu de ce nu pricepea el: am aflat ca astia de la asigurari aveau sa ne dea 2000 de dolari pe masina, la atat au evaluat-o, desi ea costase jumatate din suma care ne ametea deja.
Cu acesti divini 2000, iubitul meu a dat avans si-a luat un Oldsmobile Alero, in rate, un lux pe langa ceea ce avusese inainte. Apoi, in anul urmator, a scapat de Alero si-a luat un Nissan Altima superb, din 2002. Au mai trecut doi ani si-a luat un alt Nissan Altima, nou-nout, model 2008, de peste 40.000 de dolari, nici n-am ntrebat cat exact, deja nu ma mai interesa, nivelul vietii noastre dospise si ne multumeam cu constatarea asta, care tinea loc de tandrete.
Caii putere cresteau pe masura ce scadeau mngierile, nebunia, lenea afrodiziaca a rutinei noastre. Au inceput ambitiile, concurenta cu prietenii, lupta cu standardele. Betia cu scotch a fost dramatic substituita de betia vitezei, de fascinatia spirtoasa a contului plin, de euforia meschina a poftei noastre de-a avea mai mult, de-a strange provizii, de-a ne construi pensii private, de-a aduna furnicos avans pentru casa, de-a intra, falnici si mutilati sufleteste, in randul lumii. Avem o relatie bazata pe confort si respect reciproc. Acum, cand avem si loc berechet, si sunroof care (printr-un minunat paradox) da spre stele noaptea, nu mai facem dragoste in masina.
Nu ne mai numaram nici sarutarile (la care am renuntat de tot), nici banii de alimente. Aruncam in cos si-n suflet tot ce ne-atrage atentia pe rafturi. Nu ne mai este teama ca n-avem destule secunde impreuna sau destui bani sa platim cumparaturile. Daca pierdem un zambet sau o moneda de 25 de centi, nu ne aplecam dupa ele. Nu merita.
Avem o masina mai mare. Avem si o distanta mai mare intre scaunele noastre. Mai mult disconfort in a ne atinge din mers.
Am o placere orgasmica sa ma plimb cu un Nissan de 40.000, coapsa mi se rasfata pe scaun de piele si trupul atatat de ispita unul full-option diabolic e recunoscator imperialismului desucheat. Dar, undeva in urma rotilor, ramane cadavrul iubirii noastre, iar noi fugim de la locul faptei.
