fbpx

Simona Catrina – Proprietar, inchiriez doua garsoniere unui cuplu serios

de

In lume, se platesc din ce in ce mai multe chirii. Dragostea se exprima in aceiasi termeni ca si comunicarea cu seful de sectie: e o relatie, in fond. Cererea imobiliara pare un sut bine intentionat in fundul economiei moscaite. In realitate, e doar geamatul surd al pasiunilor tinute la distanta.

Undeva, departe, e iubirea mea

De la o vreme, fiecare bucata de miez vrea nuca lui. Fiecare boaba cere pastaia proprie, in care sa aiba drept absolut de decizie si de scarpinat fara martori. Oamenii isi limiteaza relatiile de dragoste, fac garduri de nuiele intre inima si trup.
 
„Sunt cu cineva“ – este modalitatea prin care il prezinti pe iubitul tau prietenelor,fara sa fie necesara prezenta lui. El nu mai e de mult amant, logodnic sau prieten, e doar stafia urbana, corporatista si ocupata din povestile pe care le insiri. Nimeni nu-i vede umbra pe orbita vietii tale, e un fel de cometa despre care toti stiu ca exista, dar n-o zareste nimeni. Telescopul e stricat, va rugam reveniti. Cunosc din ce in ce mai multe cupluri pe care le unesc dragostea si alergiile comune, dar le despart 16 statii de metrou. Ani de zile, a fost la moda sa trancanesti abisal despre singuratatea in doi. Acum, trendsetter-ii propun modelul opus: solidaritatea de la distanta.

Nu ne mai aciuam sub acelasi acoperis, pe de o parte fiindca nu-i loc de doua randuri de tabieturi intr-o singura casa, pe de alta parte fiindca n-avem incotro. In ciuda faptului ca moda garso­nierei e destul de agresiva, de cele mai multe ori decizia la nivel de cuplu e unilaterala, balanta e dereglata dureros. De altfel, e o unealta buna de masurat pasiunea: cel care propune paliere separate iubeste mai putin.

Nu cuplurile aleg sa traiasca separat, ci jumatati de cuplu fac legea pentru celelalte jumatati. Puse in fata faptului, aripile concubinatoare ale iubirii inghit nodul si accepta situatia, cu civilizata spaima. 

Telefoanele si Internetul au construit punti scartaitoare intre cele doua maluri de relatie. Adevarul e ca zilnic imi e dat sa vad indragostiti care discuta mai mult la telefon decat in carne, oase si lacrimi. Dorurile celulare au semnal bun, formeaza de oriunde, emotia si acumulatoarele rezista zile intregi fara alimentare. Si-atunci, la ce bun sa imparti cu omul iubit un apartament sau o zi proasta? Dar la ce rau, totusi?  

Dragoste cu autonomie teritoriala

Am prieteni care sustin ca se iubesc, dar locuiesc dracos de separat. Varianta lor pentru presa e ca asa vor ei, de comun acord. Varianta ei, dupa plecarea lui si doua coniace, e ca asa vrea el. Nu-mi amintesc sa fi avut onoarea de a cunoaste un cuplu labartat in doua case prin vointa unanima. Ma refer la combinatiile oficiale si angajate, nu la interactiunile exclusiv sexuale.

Mai sunt si cazurile in care se simuleaza independenta, spre a nu se isca atacuri de panica. Adica el plateste chiria lui, ea pe-a ei, dar el sta mai mult la ea sau invers. O casa sta goala de-a pururi si singurul motiv pentru care inghite bani e ca nu cumva el sa aiba senzatia ca ea i-a pus capastru.

Am o prietena care, de vreo patru ani, sta la un tip, desi, daca-l intreaba cineva pe el, sustine ca locuieste singur. O cheama si-o asteapta fript in fiecare seara, sta-n balcon cu ochii beliti si inima arc, pana o vede intrand pe usa grea a blocului, rasufla usurat si tandru, dar n-o lasa sa-si planteze la el decat pijamaua. Ea isi cara vesnic haine de schimb intr-o punga de plastic; zilnic, pleaca la serviciu direct de la el, cu hainele de ieri in plasa. Asa am apucat-o si nu pricep ce se intampla acolo, ca daca-i vezi, sunt nedespartiti.
 
Sunt de mana peste tot si se giugiulesc si-n statia de benzina, dar el insista ca, daca se muta impreuna, lucrurile se vor strica. I s-a explicat ca, fie si daca ea isi tine hainele intr-un dulap care se afla la 8 kilometri de sifonierul lui, asta nu se cheama ca au domicilii separate. Dar el scutura din cap si din principii: atata vreme cat in acte ea are alt cod postal, el e linistit, nu sunt concubini, sunt doar iubiti. 

Intr-o noapte, ea a vrut sa doarma la ea acasa, fiindca o durea burta. Dar el s-a suparat si, dupa ce s-a certat cu ea chiar si-n timp ce auzea apa de la wc tragandu-se concludent, a reusit s-o scoata din sarite, ea a luat un taxi si si-a transbordat astfel crampele sub acoperisul lui. El a adormit ca un prunc, nu inainte de a sublinia, ca in fiecare seara, beneficiile iubirii de la distanta. Dar asta e un caz aparte, in care doar se mimeaza celibatul, spre a savura, pesemne, gustul privilegiului de-a face exact cum te taie capul. In rest, relatiile amoroase care ocupa doua apartamente au efecte secundare: neincrederi cronice, lipsa de motivatie, deficit de planuri comune. 

Atata vreme cat societatea se bazeaza inca pe familii (sau, ma rog, pe un surogat rezonabil), nu ma pot impaca defel cu gratia bizara a iubirilor cu domicilii separate. Daca un barbat imi daruieste mai degraba o insula decat o cheie, pricep ca a li­mitat nebunia, a tras geamandura mai aproape de tarm. Si chiar daca guest-star suna mai bine, as prefera un rol permanent. 

Part-time love

Joburile si iubirile cu jumatate de norma tind sa domine piata. Pana mai ieri, barbatii incercau sa ne convinga ca un somoltoc de hartii de la starea civila nu amelioreaza o iubire. Se cramponau de legile serbede ale fizicii spre a demonstra, corect si las, ca un simtamant se simte, nu se scrie. Ca de ce sa risti un divort bubonic, daca poti s-o lalai intr-un statut incert si fara obligatii? 

Abia ne obisnuiram cu onoarea de concubine, cand o alta pandemie incepu atacul: iubirea cracanata pe doua imobile. Dorinta cu doua randuri de facturi. Iubirea ciclopica, unde fiecare ochi vrea capatana lui separata, spre a nu mai fi obligat prin lege sa se uite in aceeasi directie cu celalalt. 

Responsabilitatea part-time e asa de populara, mai nou, incat a devenit o izbanda sa ajungi colega de apartament a omului care minte ca… ma rog, care spune ca te iubeste. Inainte, daca unul te primea la el in casa si nu te lua de nevasta, aceasta insulta era transata sub jet de lacrimi si improscari de barfe. 

Azi, pasul asta e un triumf artezian al dragostei voastre. Cand iti propune (sau macar accepta) sa te muti la el, tu topai ca-n fata vitrinei cu papusi. Astepti cutia de catifea, pentru ca – sunt sigura – barbatul va inventa curand si inelul de concubinaj, ca sa calmeze toate navarliile si sa scape de gura ta. Iubirile se coc in cuptoarele unde, pana de curand, se preparau strategiile de marketing. Manipularea e arta esentiala a progresului. 

Acel personaj din cuplu care va evita sa-i aloce aluilalt prea mult spatiu in tarcul lui va veni cu teorii emotionante despre cat de incitant e sa mergi in vizita si sa traiesti fiorul interactiunii ca-n filme, nu sa te complaci in coabitarea lalaie si sastisita, care rupe dragostea-n bucati. Asa cum aia de la teleshopping te conving sa cumperi o lesa cu microcipuri, iar tu abia dupa ce le dai numarul de MasterCard realizezi ca n-ai catel, tot astfel, incinsa de elocinta egoista a partenerului, iti legeni capul concesiv, pe axa verticala. Accepti, adica macar te prefaci ca ai un cuvant de spus. Daca protestezi, o faci pe riscul disperarii tale. 

Bine, multi accepta separarile administrative numai pe temeiul ca e o faza provizorie. Zaharelul se bataie apetisant si te iei dupa el, pentru moment zici mersi ca domnul nu te-a parasit de tot, iar pe parcurs planuiesti sa-l faci dependent de tine, astfel incat sa te scrie cu litere de aur in cartea lui de imobil. 

Din ce in ce mai multi indragostiti se uita la acelasi film, dar la televizoare separate. Au orgasm simultan, dar zile diferite de citire a contorului. Se saruta de noapte buna si te-astepti sa auzi, imediat, fosnet domestic de plapuma. In loc de asta, auzi clicul telefonului asezat in furca.

Citeste si

Aranjamente de viata in doi
De ce nu se multumesc cu banii?
Suntem trimisi in viata ca gaina pe autostrada
O iubire, doua case. Avantaje si dezavantaje

 

Categorii:
Dosar

Comentarii

  • Cit de dor mi-e de Simona….si cum inca nu pot sa accept ca a plecat….prea departe si prea devreme…

    Oana februarie 14, 2019 8:29 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.