fbpx

Nu-l iert pe PITTIȘ – de Simona Catrina

de

Pentru aceste lacrimi din ochii îngeresc de albaștri ai Andei lui, n-am să-l iert niciodată că a admis să moară. Dar, fiindcă nu l-am văzut de patru ani, mie mi-e mai ușor decât vouă să mă mint că Florian Pittiș n-a plecat, de fapt.

Era un decembrie agresiv în Toronto, în 2003, când Moțu a venit într-un turneu în Canada și ne-am întâlnit și a doua zi după spectacol, la o bere. „Să mă duci într-un bar unde se fumează, altfel înnebunesc”. Ningea stufos, fară simțul măsurii. Și am căutat din ochi un bar cu fum. Tot el l-a văzut primul. Am stat la o masă lângă geam, cădeau nebune zăpezi și nebune povești, am băut bere cehă și-a fumat el Carpați, iar eu am tras în nări fumul lui de Carpați, cu un straniu nesaț. Mi-a vorbit de Radio3net și de soția lui Anda, iubirea lui, prietena mea, rotundul tuturor formelor abstracte, povestea lui, inima lui, totalul lui. Într-un final, l-am condus pe jos la hotel, a dispărut pe scara în spirală și numai Dumnezeu putea ști că n-am să-l mai văd decât în oglinzile minții, urcând pe alte spirale, spre cerurile din care-a nins așa de mult și-așa de bine.

I-am vorbit prima dată în februarie 1998, la clubul Hard&Heavy din București, unde în seara aia trupa Pasărea Colibri avea un concert scăpărător. Alice m-a remorcat de-un antebraț, într-una dintre pauze – pentru că nu băusem destul ca să am un impuls curajos – și-am mers la masa lui Pittiș, să-i propunem un interviu cu toate Pasările. O dată cu noi, a mai picat în acest tablou un fan care i-a cerut autograf, iar el i-a răspuns cu un calm cadențat (pe același ton cu care recita „ciobanul și-a luat pușca, a plecat în pădure și spre seară s-a întors cu lupul mort“) următoarea stare de lucruri: „Îmi pare rău, eu nu dau niciodată autografe“. Mi-a fost teamă de frumusețea imprevizibilă, letală, năucitoare a acestui modus vivendi. Era ca o hartă cu multe, pietruite răscruci, nu știai niciodată ce te-așteaptă la curbura unei fraze de-a lui.

Ca să culegem partea lui de confesiuni, pentru articolul pe care-l pregăteam, ne-a invitat pe mine și pe Alice Năstase la „Carul cu bere“, câteva seri mai târziu. A venit cu Anda, iar mie mi s-a părut instantaneu că și dacă și-ar fi plăsmuit pe computer (pe unul dintre cele patru legate-n rețea, pe care le avea atunci acasă) un prototip de femeie-pereche, de iubire fără cusur, n-ar fi ajuns la formula asta, Anda-Florian. Erau superbi împreună, ea păstrează în toți porii aroma Flower-Power, e tulburător de liniștită și frumoasă, cu voce care se lipește de tine ca lâna fularului, pe gerurile eseniene. Anda e genul de femeie care ține de cald, de dragoste și de vis. Clipește molcom și privește senină prin filtrul irișilor care par tot timpul unși în lacrimă.

Ne-am împrietenit frumos, ciudat, neașteptat, am ieșit cu toții seara prin baruri pe Calea Victoriei, la Blues Café și la restaurante chinezești cu dragoni minunați pe ziduri – iar azi, în amintirea suferindă, dragonii îmi par cai de flăcări, ca-n „Regele pescar“, cu coamă de moarte și tropot de nemurire.

El și Anda beau împreună tequila, aveau acest ritual mexican combinat cu disciplina bizară a fructelor de mare. Moțu voia mereu crevete și supă picantă, lăcrima în chinul condimentului, dar stingea incendiul cu un vin bun, alb.

Moțu spunea cele mai bune bancuri din lume – sau poate păreau cele mai bune și pentru că le spunea impecabil, hipnotizant – la un moment dat îl bănuiam că sunt invențiile lui, fiindcă niciodată nu le mai auzisem în altă parte.

După ultimul banc pe care ni l-a spus tuturor, unul bizar, în care actorul tăcea și ascundea o boală și-un blestem – fiindcă voia să ne cruțe de tristeți tardive și remușcări pătimașe – și-n care răzvrătitul pleca pentru totdeauna către lumi topite-n taină, n-am râs deloc însă, deși fața mi s-a contorsionat într-o sforțare și-un rânjet gol. Și-am crezut că am ceva la cap și la inimă. Azi stau prostită, inertă, lividă, încă mă uit în urma lui și aștept poanta – și nu pot să cred că a plecat pe furiș din ultima lui poveste și n-am să-l iert niciodată pentru că a lăsat-o singură pe Anda, iubirea lui, povestea lui, totalul lui.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Dosar

Comentarii

  • Doi magnifici plecați prea devreme;cred că s-au întălnit acolo, undeva în infinitul lor și cepovești deapănă….

    Maria iunie 7, 2023 3:42 pm Răspunde
  • Un artist desavarsit si un om extraordinar!Ii duc dorul…Dumnezeu sa aiba grija de acest minunat om…

    Petrache Ioana august 6, 2017 10:31 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.