Singurătatea de dinainte de miracol

Probabil că dacă nu aş fi născut trei copii, pe care i-am purtat în pântec de trei ori câte nouă luni şi pe care continuu să-i strâng la piept într-o nemărginire de iubire, nu aş fi avut şansa să observ vieţile crescând, nu aş fi avut puterea să ascult şi să tac îndeajuns pentru a auzi în ce clipă inima unui copil începe să bată a singurătate.
Probabil că se întâmplă întotdeauna la fel. Smulşi din paradisul cu gust de lapte, singurătatea vine peste noi pentru prima oară în clipa în care ni se cere să făptuim fără ajutor lucruri pe care, până atunci, le făcuserăm doar având părinţii alături. Atunci când suntem depăşiţi de tot ce e prea mult, prea greu, prea nedrept, simţim, dintr-o dată, un gust sălciu şi vânat, pe care nu l-am mai întâlnit nicicând. Un gust care va continua să apară mereu, când ne e speranţa mai dragă. Un gust care se va ostoi doar odată cu prima iubire, apoi va reveni, crunt, după ce aceasta se va fi spulberat, preschimbată în prima trădare sau în prima deznădejde.
Din groaza de singurătate, căpătată cândva, într-o zi de neputinţă de care nu-mi mai aduc aminte, dar o simt încrustată în mine, eu însămi am mers dintr-o iubire măsluită în altă, într-o rostogolire de gesturi absurde pe care nu le-am mai ştiut descâlci. Orice aventură mi s-a părut mai bună decât o inimă goală, orice minciună mi-a părut mai de soi decât ecoul chinuitor al inimii mele pustiite. Şi, totuşi, n-am putut să-mi vindec graba şi fricile decât printr-o altă mare, profundă, adevărată, asumată singurătate.
În singurătate, m-am regăsit pe mine şi idealurile mele. În singurătate, mi-am curăţit inima şi gândul, pregătindu-mă pentru o nouă viaţă, mai pură, mai onestă, mai frumoasă. În singurătate am uitat şi am iertat. În singurătate am învăţat rugăciunea şi incantaţia. Şi tot în binecuvântata singurătate de dinainte de miracol mi-am recăpătat forţă de a vedea limpede şi clar. Atât de limpede şi atât de departe, încât să-mi pot recunoaşte, dintr-o singură privire, marea dragoste. Aceea care, odată întâlnită, m-a obligat să uit de toate singurătăţile lumii al căror gust, sălciu şi vânat, îmi otrăvise, până atunci, aşteptările, căutările…