Tac. E singurul tango pe care nu il fredonez. Ii stiu pasii, mecanic, repetati de mii de ori, ca intr-un joc al indragostitilor.
Am in gand acel moment in care lumina soarelui ma facea sa imi inchid pe sfert ochii… caci da, noi, pamantenii, nu stim sa primim intreaga lumina deodata.
In schimb, ascult. Fara sa aprob, fara sa vad dincolo de cuvinte.
Ascult vibratiile din inima ta si vad lumina de pe fata ta blanda. Iau ceasca de cafea in mana si imi dau seama ca, dintr-un copil, am ajuns un om mare, plin de griji. Imi esti tablou de ingaduinta si zambet de prunc nevinovat. Imi esti imagine sfanta si apoi pamant roditor.
Om bun, azi imi esti prieten drag. Si stiu asta, tacand, inchizand ochii si ascultand acel tango ce ma face sa imortalizez… marea dragoste. Clipa. Speranta.
