„Nu vreau sa te mai iubesc“, i-am suierat veninos, de o mie de ori. „Te-am iertat, te-am uitat, te-am alungat din inima mea“, i-am strigat disperat, repetat. Ca sa ma auda. Ca sa ma aud. „Pot trai fara tine“, am recitat obsedant un gind, ca o incantatie, ca un leac al imposibilei vindecari.
Mi-am ascutit mintea in rationamente ale invinovatirii, pe care le credeam izbavitoare. Am vinat cu iscusinta fiecare nepotrivire din spusele lui, am contorizat fiece ezitare a privirii sale. Mi-am incrustat in radacinile memoriei fiecare tradare, adevarata sau doar inventata.
Sufletul mi l-am otravit cu banuieli carora le-am crosetat, cu truda si migala sinucigasa, dantelarii de dovezi. Am scotocit in cufere indesate cu secrete ponosite si murdare. I-am iscodit soaptele, i-am spionat visele. Si m-am imbatat de triumful bolnav al demonstratiei ca eu, eu, eu am avut dreptate!
M-am lasat purtata in slavile nefericirii trufase de betia convingerii ca am fost daruita cu o intuitie devastatoare. Cu o clarviziune capabila sa arunce sageata demascarii pina-n ultimul sanctuar al libertatii celuilalt. Cu o superioritate incontestabila, cu o inteligenta nemiloasa, imuna la naivitati, la ascunzisuri. Iar despartirea mi s-a aratat drept singura salvare, ultima solutie.
Si apoi am soptit, din nou, de o suta de ori: „Nu vreau sa te mai iubesc“. „Te-am uitat, te-am pierdut, te-am ucis in inima mea“, i-am spus, printre lacrimi. „Pot trai fara tine“, am repetat, umila, in gind, o rugaciune stearpa, spre zei care n-au existat niciodata.
Dar, cind, tirziu, intr-adevar, impietrirea mi-a pogorit peste inima, cind n-am mai avut catre cine sa-ndrept primul gind, disperat si suav, al diminetii, cind m-am eliberat de sfisierea indoielii, de nebunia asteptarii, de cintecul otravit al chemarii, m-am prabusit intr-un pustiu fara margini. Si, in instrainarea cumplita, in care si ecoul strigatului meu a murit de tristete, mi s-a facut din nou un dor ca o sete, m-am sufocat de dorinta de dragoste, m-am pravalit in disperarea lipsei de pereche.
Si m-am mai rugat o data, cu sufletul insingerat de credinta, sa-mi fie data o mare iubire, implinita, intreaga, rotunda. Iar, daca nu se poate, daca, totusi, nu exista pe lume povesti fericite, macar o dragoste amara sa-mi rostuiasca visele. Macar o amagire sa-mi invie ochii secati. Macar o iubire mintita si fara noroc sa ma tina treaza, desteapta, atenta. Sa ma tina in viata.
pt dianna din 3 iulie
Da, Diana, In doamna Alice se regaseste orice femeie care a suferit macar odata in viata. Ne bucuram pentru domnia ca nu cunosti aceste sentimente de nefericire, pe care noi, cititoarele Tango le mai traim in viata de zi cu zi. Iarta-ne ca nu citim Tabu si alte cosmopolitane care ne invata cum sa ne F….tem perfect, sa ne machiem perfect dar nu cum sa ne stergem lacrimile si sa ne refacem sufletele. Daca domnia ta, Diana, nu faci parte dintr noi ce cauti prin frustratele astea? Io sugerez sa bagi o sedinta de shopping prin ceva mall, nu te mai relaxa pe site-ri cu reviste frustrate. Da?
Doamna Alice,numai bine si tineti-o tot asa, toata echipa faceti o treaba minunata. Si pentru asta va multumesc.
Alice ma bucur ca te-am descoperit chiar daca as fi avut mare nevoie de tine acum 2,3 ani dar am si acum si sincera sa fiu ma ajuti enorm de mult prin ceea ce scrii( pt rautaciosi,nu piepten pe nimeni)
Trairile tale sunt asemanatoare cu ale mele,lupta mea launtrica,temerile mele si toate astea pentru ca am iubit un barbat insurat si inca il mai iubesc pe acest barbat actual divortat,il iubesc cu toata fiinta mea ,cum ai spus tu,,pt ca avea si are inima libera si pt ca este el,,
Buna Alice,
Citesc de foarte mult timp editorialele tale dar pana acum nu am avut \"curaj\" sa dau un \"buna ziua\" ca semn de recunostita pt ceea ce ne impartasesti. Ma regasesc in traile tale, in gandurile tale…ca majoritatea femeilor.Iti multumesc pt. faptul ca iti deschizi sufletul in fata noastra!