Am primit zeci, sute de scrisori ingrijorate, legate de lipsa revistei Tango de pe tarabe… Abia acum, dupa o luna de nelinisti si cautari, va pot anunta, cu emotie: Revista Tango va iesi pe piata cu un numar dublu, de octombrie-noiembrie, urmand ca numarul de decembrie, unul absolut special, destinat doar marilor valori – regizori, actori, scriitori – sa apara catre sfarsitul lunii noiembrie. Colectionarii ingrijorati pot sa se insenineze si sa caute saptamana viitoare un nou numar de colectie, avand-o pe coperta pe Catalina Grama- Jojo, eroina noului serial Spitalul de dementa de la Pro Tv. Si in interior, un sumar de zile si luni mari…
“Ce te poate misca sau ce te poate atinge in materie de iubire, pe tine, care ai intalnit iubirea?” am intrebat-o pe Jojo, care a interpretat pentru noi, in fotografii, un personaj punk-rock cu accente romantice, dar, in interviu, a fost onesta si curata cum numai ea stie sa fie…
Jojo: E un lucru de care, la un moment dat, am incercat sa scap, dar care in ultima perioada mi-e din ce in ce mai drag, atat la mine, cat si la cei din jur: idealismul. Imi plac oamenii care idealizeaza iubirea. Imi plac oamenii care vad in iubire mult mai mult decat povestea clasica pe care o vedem acum in cinema. Imi plac oamenii care se iubesc ca-n romanele vechi, care pun tot ce au in povestea lor de iubire. Chiar daca uneori nu primesc inapoi decat o poveste scurta de iubire. Sa traiesti pentru iubire, asta e unul dintre cele mai frumoase lucruri pentru care merita trait.[…] Asta iubesc la iubire, eu cand spun ca iubesc iubirea, iubirea asta o iubesc! Iubirea absoluta, nu perfecta, fiindca nu pot spune ca-i perfecta, dar iubirea care-i mai mare decat viata, decat orice. Asa cum am vazut ca simti si tu, am vazut ce scrii si tu… Nu merita sa ne plafonam. Eu cred cu tarie ca trebuie sa gasim iubirea, s-o cautam necontenit, sub orice forma, pentru ca nu ma refer neaparat la casatorie. Citeam literatura indiana si uneori le spuneam prietenilor mei: uite, azi m-am indragostit de ceva, nu neaparat de cineva, putea fi o casa, un vers, o idee, o carte…
Dar nu numai Jojo a fost invitata mea in aceasta editie a revistei, ci insasi Nadia Comaneci. Marea, splendida Nadia mi-a povestit cum a fost la Jocurile Olimpice de la Londra, la care a asistat personal.
Alice Nastase Buciuta: Privindu-le pe gimnastele de azi, simti ca s-au schimbat lucrurile in sport, sau, de fapt, lucrurile esentiale au ramas la fel?
NADIA COMANECI: Echipamentele s-au schimbat, sunt mai performante, au fost modificate regulamentele, insa putem spune ca lucrurile esentiale s-au pastrat. Gimnastele trebuie sa munceasca sa obtina rezultate, sa-si pastreze conditia fizica, sa isi controleze regimul alimentar, sa-si mentina un moral ridicat, in competitii intalnesc alte sportive care doresc sa obtina victorii, aceste lucruri erau si in perioada in care eu concuram.
Alice Nastase Buciuta: Cum reactionezi cand urmaresti competitiile? Ce ai facut, ce ai zis cand ai vazut-o pe Sandra Izbasa cazand la sol?
NADIA COMANECI: Emotiile sunt foarte mari, sunt momente cand, involuntar, am mici reactii ale muschilor, de parca as vrea eu sa fac acea saritura, roata sau desprindere. Poate experiența ma face sa vad cu cateva fractiuni de secunda inainte executia care poate duce la un element bine facut sau dimpotriva. Este interesant, desi tin la cateva sportive si raman atasata de fetele noastre, traiesc cu intensitate exercitiul fiecarei gimnaste, indiferent din ce tara este ea. Ma simt atasata de aceste fete, stiu cate ore au muncit si stiu sentimentul esecului si totodata pe cel al castigului.
Alice Nastase Buciuta: Tu, care traiesti de-o viata in lumea sportului, cum iti explici faptul ca, totusi, sunt inca multe decizii ale arbitrilor care par nedrepte, cum au fost si acum, la Londra, la scrima, la haltere, poate chiar la gimnastica, unde Catalina Ponor a fost, cumva, nedreptatita?
NADIA COMANECI: Eu cred ca in lumea sportului si mai ales la Olimpiada interesele politice nu se aplica… Sunt unele decizii ale arbitrilor care par nedrepte, insa ele pot sa fie luate pe baza unor observatii mult mai fine decat a unor observatori implicati emotional sau mai putin experimentati. Sunt regulamente pe care un pasionat de acel sport sau un comentator nu le poate cunoaste in intregime si atunci poti sa ai impresia ca un sportiv a fost nedreptatit. Si sa nu uitam, arbitrii sunt si ei oameni si pot gresi. Insa valoarea unui sportiv nu se vede intr-o singura competitie. Acesta a demonstrat si va putea sa demonstreze ce valoare are in mai multe competitii. Sportivii trebuie sa aiba un psihic puternic, sa treaca peste astfel de momente si sa revina cu forte si mai mari pentru a castiga.
Un alt oaspete drag, ale carui declaratii le veti gasi in Tangoul de octombrie-noiembrie este Alexandra Ungureanu, cea care a fost vedeta colectiei Moldova a colegei noastre, hair-stylista Cristina Grama.
Alice Nastase Buciuta: Ai declarat ca acum esti fericita, ca te gandesti la casatorie… Cine este barbatul care iti va sta alaturi si de acum incolo?
ALEXANDRA UNGUREANU: Este un barbat cu picioarele pe pamant atunci cand eu sunt cu capul in nori. Este jumatatea mea rationala si cerebrala langa care am parte de o multime de momente placute.
Alice Nastase Buciuta: Cum faci in asa fel, incat cariera ta atat de solicitanta sa nu puna in pericol relatia voastra? Ai invatat din greselile trecutului?
ALEXANDRA UNGUREANU: Nici o relatie de-a mea nu s-a terminat dintr-o neintelegere a programului meu de catre partener, culmea. Dar stilul de viata pe care il duc ma face un om cu trairi speciale, greu de multumit si de inteles, si pe masura ce trece timpul, unele lucruri se invata din mers, dar altele se complica si mai rau.
Un poet, un zeu, un barbat despre care am spus candva (si nu-mi voi retrage niciodata cuvintele) ca l-ar putea iubi orice femeie, mi-a daruit marturisirile sale:
Alice Nastase Buciuta: Spune-mi cum a inceput totul? Cand ai stiut ca vei fi poet, cand a dat poezia peste tine?
CONSTANTIN PREDA: Totul a inceput cu spaima mortii, cu cumplita spaima a mortii. Atunci am simtit ca voi insemna ceva, ca voi fi poet. Aveam cativa anisori, ma aflam singur cu mama, acasa, intr-un satuc, Damian, pierdut in nemarginirea Campiei, si, intr-o noapte, m-am trezit infiorat, cu o stare de vid, de gol, de sufocare. Atunci am avut prima interogatie a mortii. In noaptea aceea, am intrebat-o, la lumina lampii, pe mama: “de ce murim?”. Aveam, repet, doar cativa anisori. Mama m-a mangaiat pe frunte si mi-a zis cu o blandete pe care nu o voi putea descrie niciodata in cuvinte: “linisteste-te, tu n-ai sa mori niciodata!”. Sarut mana mamei acum, peste timp, ca a stiut sa ma protejeze, sa ma aline si sa tina departe de mine aceasta fantasmagorica furtuna. Ce ma fac insa azi?
Alice Nastase Buciuta: Ai acceptat asta cu seninatate? Te-ai impotrivit unui asemenea parcurs?
CONSTANTIN PREDA: Bineinteles ca am avut tot felul de razvratiri, de indoieli, de nesupuneri. Sunt un rebel, un nonconformist si, in acelasi timp, un poet de moda veche. In sensul sublim al cuvantului!
Alice Nastase Buciuta: Dar dragostea cand a venit? Cand te-ai indragostit pentru intaia oara in viata?
CONSTANTIN PREDA: In adolescenta, cand mergeam pe valuri si scriam poeme, vorba lui Nichita, “cu coltul inimii”. Atunci am simtit, plenar, ca pot atinge cerul, ca pot muta muntii din loc. Totul s-a petrecut, ca o lumina de fulger, in nemarginirea Campiei, intre Damian si Piscul Sadovei, doua pietre de hotar ale existentei mele. Acea iubire m-a implinit, a devenit esentiala, devastatoare, sfasietoare si izvoratoare de poezie.
Alice Nastase Buciuta: Te-ai schimbat dincolo de intalnirea asta?
CONSTANTIN PREDA: Poetii, chiar daca sunt socotiti nestatornici, chiar daca uneori sunt incatusati, nu se pot schimba prea mult. Au drumul lor in viata, cararuia lor, din care nu-i poate abate nimeni.
Citeste si alte interviuri cu Laura Coroianu de la Emagic, one showbusiness first lady, cu Luminita Nicolescu, profesoara de suflete de la Fit& Famous, cu marele muzician Ovidiu Lipan Tandarica sau cu doamnele specializate in afaceri Esin Ugurtay si Raluca Mohora, precum si multe alte articole (de citit si iubit) in editia de octombrie-noiembrie a revistei Tango! De pe 5 noiembrie, in intreaga tara.
Va multumesc ca ne cititi.
Alice Nastase Buciuta
Multumesc, Alice! In sfarsit m-am linistit. De 2 saptamani am innebunit tantile de la chioscurile de ziare, cautand febril Tango-ul. Am avut mari temeri ca nu o sa mai apara. Dar uite, mi-ai dat o veste buna. Astept cu mare nerabdare sa pun mana pe revista.