fbpx

Adela Popescu a născut, azi dimineață, un băiețel

de

Sâmbătă, pe 11 iunie, la primele ore ale dimineţii, actorii Adela Popescu şi Radu Vâlcan au devenit părinţi. Adela a născut natural. Atât ea, cât şi copilul, se simt foarte bine, iar proaspătul tătic este foarte emoţionat şi fericit.
“Adela a născut în această dimineaţă. Băieţelul nostru a avut nota 10 la naştere. Sunt amândoi foarte bine. Emoţiile nu se pot exprima în cuvinte. Suntem foarte fericiţi”, spune Radu Vâlcan.

Cu doar câteva luni în urmă, în ediția de februarie a revistei Marea Dragoste/revistatango.ro, Adela Popescu a făcut, în exclusivitate, câteva dezvăluiri legate de ceea ce a însemnat sarcina în viața ei și despre felul în care se pregătește să-și primească băiețelul.

Adela Popescu: Mie mi se pare că, dintre toate etapele vieţii, apariţia copilului creează cea mai mare intimitate într-o familie.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum te-ai imaginat toată viaţa ca mămică?

Adela Popescu: Am avut întotdeauna o imagine de trei legată de familia mea. Eu, el şi un copil. Mie mi se pare că, dintre toate etapele vieţii, apariţia copilului creează cea mai mare intimitate într-o familie. Mi se pare că se formează capsula aceea din care se vor naște doar lucruri bune, minunate.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum i-ai spus lui Radu? Cum a fost momentul descoperirii în cuplul vostru?

Adela Popescu: Nu prea ne așteptam. Fusese o perioadă destul de complicată și agitată, cu nunta, apoi am plecat în luna de miere la New York, într-un oraş foarte aglomerat, în care nu ne-am relaxat deloc, ci ne-am plimbat foarte mult, am umblat, ne-am agitat, nu ne-am întors relaxaţi de acolo, ci dimpotrivă, când am ajuns la Bucureşti eram leşinaţi, dornici să ajungem acasă să ne odihnim. Deci nu aveam așteptări, nu aveam nicio emoție legată de faptul că aș fi rămas însărcinată. Și totuși fix în luna aceea s-a întâmplat. Eram prin ţară, cu maşina, şi la un moment dat am simțit ceva și i-am zis lui Radu: opreşte cât mai e deschis în satul ăsta, unde era o farmacie, şi cumpără-mi un test de sarcină.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Ce ai simţit? Ţi-era rău?

Adela Popescu: Nu îmi era rău. Pur și simplu am simţit că sunt însărcinată. E ceva ce simţi că ţi se întâmplă, dar nu pot să explic cum. El s-a oprit şi mi-a luat testul, iar eu nu am mai avut răbdare până a doua zi dimineaţa, așa cum ar fi trebuit, ci am ajuns la locaţia respectivă, am făcut testul şi a ieşit pozitiv. Radu nu a dormit toată noaptea. Eu, la fel. Dimineața a plecat în localitatea vecină unde era o farmacie şi a mai cumpărat două sau trei teste. M-a obligat să le fac pe toate, la ore diferite. Și au ieşit toate pozitive (râde). Apoi am venit în Bucureşti, am făcut analiza aceea prin care se confirmă sută la sută sarcina şi apoi… am plecat în turneu. Am avut două săptămâni cu spectacolul de teatru „Haimanaua”… Noi hotărâserăm că până nu trecem de primele luni, acelea critice, să nu spunem nimănui. Eu mi-am anunţat părinţii şi el şi-a anunţat părinţii. Atât. Dar în acele prime săptămâni eu nu am ştiut dacă sarcina evoluează, nu evoluează, dacă nu e extrauterină, dacă nu e oprită în evoluţie… Apar o grămadă de lucruri în prima perioadă. Am fost cu emoţii mari, mari. În acelaşi timp, încercam să disimulez, că mie îmi plăcea seara, când ne vedeam cu colegii, să beau un spriţ, să dăm noroc, iar acum nu mai beam nimic. Radu a zis „fii atentă, când te întreabă dacă vrei să bei ceva, zi-le că da, că acela e momentul în care oamenii se prind. Zici că da şi nu bei. ” Aşa am făcut. De nu am consumat la vin degeaba! (râde). Stăteam în cameră cu Alina Chivulescu şi îmi era foarte somn. În ea aveam mare încredere, dar nu despre asta era vorba. Am hotărât cu Radu să nu spunem nimănui și am vrut să îmi țin cuvântul Şi îmi era somn, iar eu dorm în orice condiţii, numai că de data asta mă lua somnul la ore nepotrivite, pe la nouă seara. Iar Alina, la ora nouă seara, ca orice om normal îşi mânca mărul şi morcovul, iar pe mine mă deranja foiala ei, mi se părea ceva îngrozitor. Dar nu puteam să îi zic. Seară de seară mi-a făcut asta (râde). Mi s-a făcut rău de vreo două ori pe drum şi ea a zis „Ade, Ade, cred că eşti însărcinată!”. Iar eu am contrazis-o, râzând… “ Du-te, mă!”..

Marea Dragoste/revistatango.ro: Şi când v-aţi hotărât să spuneţi celor din jur?

Adela Popescu: Ne-am hotărât să spunem de Crăciun. De câţiva ani noi nu mai serbăm Crăciunul chiar pe 25 decembrie, facem o petrecere mare cu o săptămână înainte. Fiind trei fraţi, fiecare cu câte un partener, e aproape imposibil ca toţi şase, plus verişorii, plus unchii, să fim toţi liberi chiar în ziua de Crăciun. Şi atunci părinţii mei au zis că decât să nu ne vedem toţi de Crăciun, mai bine ne vedem toţi de „ne-Crăciun”. De câţiva ani, serbăm Crăciunul cu o săptămână mai devreme. Vine şi Moşul, se cântă şi colinde, mâncăm şi sarmale… Deja se împliniseră aproape patru luni de sarcină şi a venit mama mea la masă, cu o cutie de metal şi a zis: “Radu, uite un pachet pentru tine!”. Iar în pachetul respectiv era ecografia… Ce e aici?, a zis Radu și a dat cutia mai departe verişoarei mele. Verișoara mea țipă și dă mai departe. Următorul țipă și el! Și țipetele s-au ținut lanț. Și a durat ceva, că eram foarte mulţi, așa că a fost un tărăboi la masa aia!… A fost foarte frumos!

Marea Dragoste/revistatango.ro: Apoi aţi anunţat şi presa, au apărut articolele…

Adela Popescu: Apoi am scris pe blogul meu. Și am preferat să anunț eu, dintr-un motiv… Aceasta este o poveste pe care trebuie să o spui chiar tu. Nu voiam să o speculeze alţii, să ne prindă paparazzii ieşind de la cabinetul nu ştiu care. Asta este o poveste care vrei să fie a ta, nu a lor. Și atunci, am scris pe blog, acolo unde eu în general ţin legătura cu fanii, şi acolo mi s-a părut că trebuie să o fac, nu în altă parte.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum ați primit vestea că veți avea un băiețel?

Adela Popescu: Radu se vedea cu fetiţă, dar acum e foarte bucuros. A zis că dacă ar fi fost o eroare şi acum s-ar afla că e fetiţă, ar fi trist (râde). Mie mi-era absolut indiferent. Acum îi căutăm nume. Nu am găsit, încă, dar am încredere totală că va apărea numele care trebuie să fie.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL AICI.

Cu siguranță, primele amănunte legate de acest eveniment vor fi, de asemenea, publicate pe blogul Adelei, adelapopescu.eu

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.