Beatrice Rancea: N-am simtit nevoia sa devin mama

de

Am intilnit-o cind parcurgea, cu truda si emotie, ultima suta de metri de pregatiri pentru premiera spectacolului „Cabaret“, caruia i-a semnat regia. Printre repetitii de text si coregrafie, in tropotul pasilor de dans si alaturi de colegii cu care se mindreste ca imparte munca, am apucat sa stau de vorba cu Beatrice Rancea. Despre trairile din spatele scenei, despre iubire si renuntare, despre vise si amagiri.


Mi s-a parut normal sa-mi schimb numele, el isi refacea viata si am fi fost doua doamne Bleont

Marea Dragoste / Tango: Esti o femeie puternica, te-ai incumetat sa schimbi cariera la 30 de ani si sotul, la 40…
BEATRICE RANCEA: Da, mi-am schimbat si numele… Prietenii imi spuneau ca nu ma mai stie nimeni dupa ce 15-16 ani am avut un nume si apoi mi l-am schimbat. Si asa s-a si intimplat. Era foarte frustrant, in momentul in care dadeam un telefon si ma prezentam drept Beatrice Rancea, urma o pauza care dadea clar de inteles ca nu ma recunosteau. Spuneam atunci „fosta Bleont“, iar ei ziceau imediat „pai de ce nu spuneti, doamna, asa?“. Vorbisem cu Claudiu si el zicea sa nu imi schimb numele, dar mi s-a parut normal sa-l schimb, pentru ca el isi refacea viata si am fi fost doua doamne Bleont.

Marea Dragoste / Tango: Dar cum de ai fost in stare sa sfirsesti o relatie atit de lunga?
BEATRICE RANCEA: Pentru ca nu cred ca este bine sa traiesti in compromis. Stiam foarte multe cupluri, chiar prieteni care nu mai aveau absolut nimic in comun si pentru ca dadea bine sau le facea bine pe plan profesional stateau mai departe impreuna. Ce mi se parea cel mai urit era ca anuntau in ziare ca ei se inteleg foarte bine, iar mie mi se parea jenant asta.
Exact in perioada aceea am fost solicitati amindoi sa scriem la o revista despre cum e cu viata in cuplu si am zis ca e penibil sa spun ce bine ne e noua cind de fapt nu era asa, astfel incit am renuntat si la colaborarea cu revista. Mi s-a parut normal sa ai curajul sa spui lucrurilor pe nume. Eram prea tineri ca sa avem o viata conventionala de ochii presei si ai lumii sau doar pentru ca lucram in teatru impreuna. A fost greu pentru toata lumea, nimanui nu i-a venit sa creada ca ne despartim, pentru ca toti ne percepeau ca pe un cuplu fericit. E adevarat ca noi eram foarte buni prieteni, ajunseseram sa fim ca fratii, si poate chiar asta era problema. Se epuizase o relatie si mi s-a parut normal ca fiecare sa incerce sa ii fie mai bine decit ii era.

Marea Dragoste / Tango: Nu ti-a fost teama ca, parasind relatia, riscai sa ramii singura dupa aceea?
BEATRICE RANCEA: Mi-a fost teama, mai ales ca foarte multe rude mi-au zis: „Bine ca divortezi! Asta ai invatat si tu de la maica-ta?!“ Parintii mei au divortat pe cind aveam doar 6 luni. Au fost niste lucruri foarte dure care au avut loc dupa ce am luat decizia, de-aia m-am si mutat de acasa, aveam adresa necunoscuta unde stateam cu Doru si numai mama imi stia noul numar de telefon, tocmai ca sa ma lase lumea in pace si sa nu ma bruieze, si sa fac asa cum credeam eu ca trebuie. Si am aparut in lume direct la nunta, in iunie, si apoi am plecat in Ungaria, unde am lucrat.

Marea Dragoste / Tango: Si cum l-ai cunoscut pe actualul sot?
BEATRICE RANCEA: Pe Doru il stiam de foarte multi ani, el juca in spectacolele mele de cind era student, il stiam cu zece ani inainte de a fi impreuna si eram foarte buni prieteni. El imi povestea toate aventurile lui. Era amuzant ca intr-un turneu el se cuplase cu o actrita maghiara superba si imi povestea cum se ducea prin tufe cu ea…

Marea Dragoste / Tango: Cum s-a trecut de la prietenie la casnicie?
BEATRICE RANCEA: Nu stiu, a fost asa un pas… asa a fost sa fie, asa s-a intimplat.

Marea Dragoste / Tango: De obicei se spune ca e bine sa se faca o pauza dupa o relatie destul de lunga…
BEATRICE RANCEA: Nu, nu, nu. La noi a fost absolut direct. Nimeni nu isi imagina ca eu sint cu Doru, adica toata lumea stia ca divortez si atit. Spuneau: „Chiar cu Doru? Nu se poate!” Pentru ca el e si mai mic decit mine ca virsta. Lumea ne stia din grupul nostru de prieteni, cred ca daca mi-ar fi spus mie cineva acum douazeci de ani ca eu o sa fiu vreodata cu Doru nici eu nu as fi crezut. Fiind atit de buni prieteni, nu ne imaginam ca ar putea sa fie alta relatie intre noi, mai ales ca eu ii stiam toate aventurile si toate tacanelile pe care le facea el, in fiecare oras avea gagici.

Marea Dragoste / Tango: Spuneai ca in casatoria cu Claudiu cel mai bun lucru a fost ca erati foarte sinceri unul cu altul. Cum de s-a ajuns la divort si
n-ati rezolvat problemele, daca tot comunicati asa bine?
BEATRICE RANCEA: Nu mai era nimic de rezolvat, din pacate. Nu ne-am certat, nu am avut scandaluri, era pur si simplu o relatie care se epuizase. Sentimente existau inca, dar nu prea mai aveam unde sa mergem mai departe impreuna, adica era o relatie care ar fi mers tot asa pina la batrinete, si se putea, totusi, mai mult de atit. Eu cred ca un drum nou iti da o alta energie…

Marea Dragoste / Tango: Ce poate pune capac unei relatii, ce nu ai putut admite la partenerul tau?
BEATRICE RANCEA: Trebuie sa intelegi la un moment dat ca despartirea nu e neaparat ceva rau. A fost greu, foarte greu, dar e foarte bine ca
s-a inteles pina la urma, pentru ca atit de multa lume oricum nu ne iubea si ne-ar fi vrut raul, incit nu mai trebuia sa ne facem si noi rau unul altuia.

Marea Dragoste / Tango: Dar de ce va voia multa lume raul?
BEATRICE RANCEA: Pentru ca sint foarte multe invidii in teatru. Claudiu era foarte invidiat ca avea sotie regizor si opera niste roluri ofertante… Faptul ca lucram impreuna ne facea sa fim perceputi ca o forta si nu a convenit asta multora. 15 ani sint ani multi…

Devin depresiva cind pleaca el de acasa

Marea Dragoste / Tango: Cea de-a doua nunta cum ati facut-o, cu fast, rochie alba, nuntasi cu duiumul?
BEATRICE RANCEA: Nu, nu, nu. Nu am invitat decit prieteni, rochia a fost alba cu negru, predomina negrul. Nu am chemat pe nimeni din teatru, in afara de Cici Bârbora cu Mircea Daneliuc. Am incercat sa facem secreta nunta, pentru ca s-a scris atit de mult pe tema divortului – si lucruri bune si mai putin bune, adevarate si mai putin adevarate, incepind cu ziarele de scandal, care povesteau cum eu faceam sex in grup si dintr-un grup de mai multi barbati l-am ales pe Doru si asa am ajuns la el, iar pe Claudiu l-au facut homosexual -, incit eram satui. Am vrut despre nunta sa nu se scrie, pentru ca deveneam deja penibili la cit s-a scris despre noi. Din pacate, m-am certat si cu foarte multi prieteni din presa pentru ca nu am vrut sa le anunt nunta si s-au dus la Sfat si s-au interesat, stiau ca e duminica. S-au suparat pe mine ca nu le-am spus si nu au inteles ca in loc sa imi faca un serviciu nestiind, mai mult imi faceau un deserviciu interesindu-se atita. La nunta au fost numai vreo suta si ceva de persoane, apropiatii, am facut cununia civila la sectorul 2, a fost foarte dragut domnul Ontanu ca ne-a casatorit duminica. De la cununia civila am mers direct la cea religioasa, pe care am facut-o chiar in sat la mine, la bisericuta de linga casa noastra pe care tocmai o cumparaseram in aprilie. Am facut o petrecere cimpeneasca, cu mese sub umbrelute, cu gratar, sarmale.

Marea Dragoste / Tango: Prima ta nunta ati facut-o mai pe indelete?
BEATRICE RANCEA: Nu. Ploua torential atunci, iar croitoreasa care trebuia sa ne faca rochia mea si costumul lui Claudiu nu isi terminase treaba si, de frica, s-a dat disparuta. Toata lumea ne astepta la biserica si noi nu mai veneam pentru ca eu eram doar in chiloti si cu parura pe cap, iar Claudiu cauta de zor croitoreasa. S-a dus pina la ea acasa, aia nu iesea din casa de rusine ca nu putea sa spuna ca nu imi terminase decit mie rochia. Claudiu mi-a adus rochia, iar el a purtat, pe sub un sacou alb cu negru, o camasa cu mineca scurta pe care am gasit-o prin casa. Am intirziat vreo ora si jumatate la propria nunta, care a avut loc pina la urma pe o ploaie torentiala, si am facut masa la restaurantul chinezesc.

Marea Dragoste / Tango: Pregatirile le-ati facut mai din timp?
BEATRICE RANCEA: Nu, a fost totul pe graba, Claudiu nu voia sa faca prea mult tam-tam pe chestia asta. Oricum presa din ’86 scria foarte putin despre lucruri de-astea, el venea dupa un divort si nici nu era ceva extraordinar. Am facut intii logodna si la cununia civila nu am vrut sa luam pe nimeni, dar au inceput sa plinga parintii, ca ei voiau sa vina sa ne vada. Tot asa, la nunta au fost numai apropiatii, numai rudele.

Marea Dragoste / Tango: Lasind in urma o casnicie de care s-a ales praful, ai pasit cumva cu teama esecului in cea de-a doua?
BEATRICE RANCEA: Absolut deloc. Eu, in general, nu am regrete, nu imi pare rau de ceea ce am facut. Sint niste experiente care trebuie traite, ma gindesc ca orice e posibil, practic nu cred ca pot sa mai am, in aceasta viata, niste surprize devastatoare. Oamenii sint oameni, toti avem defecte si calitati, nu trebuie sa incerci, sau sa pretinzi, sau sa te astepti la niste lucruri mari pe care oamenii
s-ar putea sa nu ti le ofere niciodata. Toti au defecte, dar important este sa vezi numai partile lor bune, asa nu ai nici un fel de surprize. Cind cineva m-a deceptionat printr-un comportament care nu era OK, am terminat relatia, dar nu am fost socata.

Marea Dragoste / Tango: Ce face o relatie sa mearga, este dragostea de-ajuns?
BEATRICE RANCEA: Dragostea capata mai multe forme in timp, de-a lungul unei relatii, transformari surprinzatoare chiar, sint lucruri la care nu te gindesti ca ajungi.

Marea Dragoste / Tango: In ce se transforma?
BEATRICE RANCEA: Are foarte multe fete. Eu acum simt tot timpul nevoia sa fiu cu Doru, devin depresiva cind pleaca el de acasa pentru ca are foarte multe turnee si spectacole in tara si nu pot merge cu el de fiecare data. Noroc ca am de lucru acum, stau cite 12 ore in teatru, pentru ca mi-e foarte greu fara el. Noi sintem tot timpul impreuna, cind nu are de lucru sta cu mine la repetii, cind nu am eu de lucru ma duc cu el si sintem foarte apropiati. Nu avem prieteni foarte apropiati, pentru ca tot ce avem de spus vorbim numai intre noi, eu nu am lucruri pe care sa le discut cu altcineva, lucruri pe care el sa nu le stie. Nu am chestii din astea de vorbit cu fetele, cind iesim in oras, n-am avut niciodata.

Marea Dragoste / Tango: Dar nu e bine pentru relatie sa existe un anumit mister, mici secrete intre cei doi?
BEATRICE RANCEA: Depinde de relatie. Singurele mele secrete fata de Doru sint cind ii fac surprize, eu tot timpul ii fac cadouri, mint ca cine stie unde ma duc, ca sa trag o fuga la un magazin sa ii cumpar ceva. Si vorbim absolut tot, ne sfatuim in absolut toate problemele umane si profesionale. Mie asa imi place, dar cred si in relatiile alea vechi, cu foarte mult mister si farmec, cu dormitoare separate, in care nu iti vedeai nevasta decit frumoasa, aratind bine, dar erau alte vremuri… Ma amuza bunica mea cu care vorbeam foarte multe lucruri de genul asta. Pe vremea Regelui, bunicul meu fusese seful Ocolului Silvic pe Sinaia, iar la mama acasa si la bunicii mei venea Sadoveanu, faceau prajituri, mergeau la vinatoare si toata lumea aia superba a perioadei aceleia imi place foarte mult. Mi-ar fi placut sa traiesc atunci! Imi povesteau ca femeia trebuia sa fie tot timpul aranjata, bunica-mea nu iesea niciodata din casa daca nu se ruja, si la optzeci de ani isi facea inca sprincenele, tot timpul era eleganta, nu prea intelegea ea cum sa mergi ciufulit pe strada. Imi spunea ca, pe vremea aceea, toata lumea buna avea logodne de ani de zile cu ofiteri. O prietena de-a ei dormea cica, intr-o dupa-amiaza, iar camerista nu era in antreu sa-l opreasca pe logodnicul care, intrind peste ea, a vazut-o dormind intr-o pozitie atit de neplacuta, incit a rupt imediat logodna. Poate ca era bine pentru el sa vada numai partea frumoasa a relatiei…

Marea Dragoste / Tango: Ai face asemenea efort pentru a te arata tot timpul minunata sotului tau?
BEATRICE RANCEA: Nu, clar nu! In lumea noastra nu mai e loc de asa ceva.

Bunica imi spunea: „Te duci la balet, unde te ciupesc barbatii de fund!”

Marea Dragoste / Tango: Vorbeste-mi, te rog, putin despre copilaria ta. Ai facut balet de mica, cred ca a fost chinuitor…
BEATRICE RANCEA: A fost greu, mai ales ca mama mea m-a dat la balet impotriva vointei familiei, a bunicii mele care imi spunea: „te duci la balet unde te ciupesc barbatii de fund, o sa vezi ce o sa patesti cind vei fi mare!“. Asta era mentalitatea de atunci despre ce insemna baletul, chiar daca noi faceam balet clasic, mentalitate care nu s-a schimbat mult, de altfel.

Marea Dragoste / Tango: Spuneai ca parintii tai au divortat. Ai crescut fara tata?
BEATRICE RANCEA: Am avut noroc ca parintii mei au divortat si, de mica, m-a crescut doar mama mea, pentru ca eu cred ca asta mi-a influentat foarte tare stilul personal, personalitatea. Un copil, mai ales o fata, creste altfel fara tata.

Marea Dragoste / Tango: Cum altfel? Mai rau sau mai bine?
BEATRICE RANCEA: Nu neaparat mai rau. Tatii sint posesivi cu fetele lor, au senzatia ca stiu ei tot, in general asa sint parintii si, mai ales, tatii. Eu am avut noroc cu mama, care m-a lasat sa fac ce vreau eu, cum vreau eu, cind vreau eu si nu mi-a impus absolut nimic, ceea ce m-a facut sa nu consum niciodata alcool, sa nu fumez niciodata. Probabil ca, lasindu-ma atit de libera, nu au existat niciodata tentatii. In momentul in care il opresti pe un copil sa faca ceva, il intariti mai rau. Si dedicindu-mi toata copilaria si adolescenta baletului, nu am fost la nici o petrecere, la nici un chef sau ceaiuri cum erau atunci. Avind studii in fiecare zi de la ora zece, nu mi-am permis sa pierd noaptea, si nici acum nu imi permit, probabil asa m-am obisnuit. Nu am avut vacante pentru ca nu mi-am permis sa las studiul de teama ca imi revin greu dupa o pauza de doua saptamini sau o vacanta de trei luni. In vacanta ma duceam la bunica mea, la Constanta, si lucram cu cei de la Opera de acolo. Am lucrat apoi la Opera din Bucuresti, incepind din clasa a saptea, cind am intrat in repertoriul Operei cu roluri mai mici sau mai mari, pina sa ajung solista in urma unui foarte greu concurs, pe care l-am luat, cu toate ca pina in ’89 functionau numai pilele. Eu azi eram prim-solista intr-un spectacol, a doua zi faceam figuratie la Opera. A fost o scoala buna, dar au fost ani grei pentru ca poti sa faci ansamblu, dar sapte ani de ansamblu sint deja… multi ani. Era munca fara recunoastere. Tin minte ca atunci cind trecea un artist pe linga noi, ne lipeam de perete, iar daca apuca sa iti zica buna ziua era ceva nemaipomenit. Acum par mai dura, pentru ca eu am invatat balet cu multa disciplina si asa am stiut sa fac meseria asta. Am aflat ca, acum citiva ani, si in balet, si in teatru, mi se spunea Cruela. Munca noastra e foarte dura si, in momentul in care faci un compromis, publicul nu te iarta. Am renuntat la actori sau interpreti mari, cu fite, si am preferat sa lucrez cu oameni deschisi si pozitivi, muncitori, care nu sint inca niste nume, dar vin sa descoperim impreuna un text, un spectacol, si cred ca asta e cel mai important, deoarece tin foarte mult la lucrul in echipa si la armonia dintr-o sala de repetitii.

Marea Dragoste / Tango: Tot muncind atita, mai aveai timp de indragosteli? Cine a fost prima ta iubire?
BEATRICE RANCEA: M-am indragostit prima oara de un balerin. De cine puteam sa ma indragostesc?! Era un mare balerin la opera, Marin Boeru, si eram innebunita dupa el, pe toti peretii scriam numai Marin Boeru, maica-mea era disperata. Pe urma am devenit foarte buni prieteni.

Marea Dragoste / Tango: Si nimic mai mult?
BEATRICE RANCEA: Nu, nimic mai mult. Cred ca nici nu stia ca eram asa lesinata dupa el, n-am apucat sa ii spun niciodata. Dupa aia, el a fugit in strainatate. Fiind foarte bun, cistigase foarte multe premii internationale si a fugit, a stat la Paris, a fost in trupa la Béjart, dupa care, la New York, a devenit prim solist.

Marea Dragoste / Tango: Nu te-a tentat niciodata sa te stabilesti si tu pe undeva prin strainatate?
BEATRICE RANCEA: Nu, niciodata. Am avut foarte multe invitatii in strainatate, am avut sansa ca, in ’81, cum am terminat liceul de coregrafie, sa fiu cooptata in trupa lui Marinel Stefanescu si sa dansez in Brazilia. Eram foarte bine pregatita atunci, exista varianta de a merge si in Italia si toata lumea din Opera zicea ca eu, daca ajung acolo, sigur nu ma mai intorc. Fiind foarte apropiata de mama mea, nu am putut sa plec, pentru ca nici nu as fi avut bucuria succeselor, a reusitelor, daca nu as fi avut pe cineva apropiat linga mine. Mi-ar fi placut, daca ar fi fost, sa ramin in Brazilia. In ’89, era groaznic pentru un dansator aici! Eu am prins la Opera Româna 4 grade pe scena, era o spartura in tavan si ningea peste noi cind dansam. In sala de balet se repeta cu caciulite si manusi. Am avut colege care si-au rupt ligamentele si muschiul piciorului in spectacol, din cauza frigului. Deci motive aveam…

Claudiu mi-a zis: „Muiere regizor nu are ce cauta in casa asta!”
Marea Dragoste / Tango: Sa ne intoarcem putin la perioada cind practicai balet…
BEATRICE RANCEA: Parca a fost acum o mie de ani! Am facut balet de la 4 ani pina la 30, cind, din cauza unui accident la genunchi, a trebuit sa imi schimb profesia. A fost foarte dureros pentru ca nu ma asteptam sa renunt la balet atit de repede, eram in momentul in care aveam niste roluri foarte importante la Opera. Era incununarea unei munci de 16 ani, aveam foarte multe debuturi in roluri pe care le iubeam si pe care mi le-am dorit foarte mult, si, din pacate, in urma acestui accident, puteam sa mai dansez, dar nu de performanta. Si atunci nu am acceptat compromisul de a sta la Opera doar ca sa fac niste roluri de caracter sau mai putin dorite, si in ’90 am intrat in anul intii la sectia de Coregrafie a Academiei de Teatru si Film, sectie nou infiintata, si dupa un an am trecut la Regie-Teatru. Dar niciodata cu gindul de a face teatru, tot timpul am vrut sa invat regie ca sa pot sa lucrez balet sau opera.

Marea Dragoste / Tango: Cum ai inceput, practic, sa lucrezi ca regizor?
BEATRICE RANCEA: Din anul doi de institut, am avut sansa ca spectacolele mele sa fie vazute de regizori care atunci erau directori de teatru, ca Silviu Purcarete, de exemplu. Spectacolele au fost de fapt examenele mele de institut. In anul trei, aveam examen la clasa o piesa de Shakespeare, iar eu am fost invitata la Brasov, unde mi-am facut si debutul pe o scena cu actori profesionisti, si am montat „Nevestele“ ca examen pentru primul semestru. Iar in semestrul doi am montat la Teatrul National, la sala mare, „Romeo si Julieta“.

Marea Dragoste / Tango: Cit de complicat a fost sa te reprofilezi?
BEATRICE RANCEA: Este foarte complicat in momentul in care nu iti imaginezi ca nu ti se poate intimpla asa ceva si atit de repede. Nu stiam sa fac nimic altceva pentru ca eu atita timp cit am dansat nu am avut niciodata veleitati de creator, mi-a placut tot timpul sa fiu interpret. A fost dificil… Nici nu stiam sa citesc o piesa de teatru, ma enervau parantezele care se scriu, dialogurile. Mai citeam piese in care juca Claudiu, fostul meu sot, dar atit. Teatru vedeam pentru ca imi placea si ma incarcam foarte tare vazind piese de teatru pentru balet. Niciodata nu m-am gindit insa sa montez ceva.

Marea Dragoste / Tango: Erai casatorita pe-atunci. Claudiu te-a ajutat?
BEATRICE RANCEA: Nu. Dimpotriva. Amuzant a fost atunci cind m-am mutat de la coregrafie la teatru, pentru ca, intr-o zi, am iesit de la Opera si, din spatele Operei, veneau doua troleibuze, unul care mergea la institut si unul care ma lasa acasa. Claudiu era plecat in Franta cu „Trilogia Antica“ si mi-am zis: „daca vine troleibuzul cu care ajung la institut, ma duc si ma mut la Regie-Teatru, sper sa gasesc pe cineva acolo, si daca nu, plec acasa“. Si a venit troleibuzul care m-a dus la institut, unde, intr-o zi de vacanta universitara, exact in momentul in care am intrat in institut, m-am intilnit cu domnul Victor Rebenciuc, care era atunci director. Si i-am zis ca as vrea sa ma mut la regie pentru ca vreau sa invat mai mult si, culmea!, erau in institut toti cei trei oameni de care depindea acest lucru. M-a trimis la Gelu Colceag, care imi spunea: „e grea regia asta de teatru, nu stii nimic, n-ai facut nimic in domeniu, n-ai pregatire, sint niste termeni de specialitate care se folosesc“. Si l-am rugat frumos: „atit de tare imi doresc sa cunosc regizorii, ca si ultima din clasa sa fiu, cu cinci sa trec examenele, si tot ma multumesc, pentru ca imi place, simt ca invat mult mai mult la teatru decit invat la coregrafie“. Cind s-a intors Claudiu din turneu, i-am zis: „Stii ce-am facut cit ai fost tu plecat? M-am mutat la regie.“ Si el a zis: „Muiere regizor nu are ce cauta in casa asta!“ Drept care, in primul an de institut, eu imi faceam temele la scoala, la biblioteca, pentru ca in casa nu aveam voie sa vorbesc despre teatru sau ce fac eu acolo. Toata lumea zicea ca Claudiu ma ajuta si de aia imi ies mie examenele bune, dar nu era asa. Abia dupa ce a vazut filmat „Nunta“ lui Cehov mi-a zis: „Da, sa zicem ca ai avea ce cauta pe la regie.“

Marea Dragoste / Tango: Ai suferit cind ai trecut din fata reflectoarelor in spatele lor?
BEATRICE RANCEA: Dupa ce am renuntat la balet, a fost o perioada foarte grea pentru ca plingeam in fiecare zi. Nu imi imaginam cum sa fac altceva, ma gindeam chiar sa imi deschid spaghetarie, restaurant, ceva, nu stiam ce sa fac cu un genunchi rupt. Am avut noroc ca am avut aproape oameni care m-au ajutat sa trec peste chestia asta, m-au motivat extraordinar si am inceput sa imi recuperez piciorul. Dupa ce am stat patru luni in gips si am mers cu caruciorul si in cirje, nici macar nu ma mai imaginam mergind. Am avut cinci operatii la genunchiul drept, o tija metalica, deci a fost ceva foarte complicat si nu imi imaginam ca o sa mai merg vreodata, sau sa alerg, nicidecum sa dansez. Am toata articulatia genunchiului refacuta, a fost o operatie in premiera mondiala, prezentata la un congres de catre doctorul Paciu, care m-a operat. Inainte au mai fost niste fotbalisti care au fost operati in felul acesta, dar noutatea a fost ca, rupindu-mi toate ligamentele si tendoanele, ele au fost practic refacute. Era pentru prima data cind au folosit tesut uman de la persoana respectiva. Deci mie mi-au scos ligamente si os dintr-o bucata a piciorului si mi-au refacut articulatia cu materialele mele.

Marea Dragoste / Tango: Dar cind si cum ti-ai rupt genunchiul?
BEATRICE RANCEA: Prima data mi-am rupt meniscurile pe scena la Copelia, eram in pregatiri cu „Romeo si Julieta“. A venit un rus care m-a vazut la studii si, desi Opera facuse deja cinci distributii si eu eram practic a sasea Julieta, m-a ales pe mine. Din a sasea Julieta am ajuns prima si ar fi trebuit sa fac premiera. Era o surpriza extraordinara pentru mine, asistentul de coregrafie al lui Popov luase titlul de artist emerit la Moscova si el voia sa joace cu mine Romeo! Ar fi fost ceva senzational! Dar, intr-o zi, m-au chemat la scena pentru ca se imbolnavise cineva, era matineu, si am intrat eu pe scena. Nu s-a inchis bine trapa si mai aveam doua piruete de facut. Mi-a intrat in trapa laba piciorului si mi-a ramas pe loc, in timp ce tot genunchiul s-a dus si a facut rotatia mai departe. Din sala mi-au zis ca au auzit cum a piriit trapa, care s-a auzit mai tare decit orchestra, dar eu le-am zis ca a fost genunchiul meu cel care a piriit. Am reusit sa ma ridic si sa merg pina in culise si am cazut acolo, nu pe scena.

Marea Dragoste / Tango: Nu ai facut mai rau ca ai fortat piciorul mergind?
BEATRICE RANCEA: Nu, nu. In momentul in care e rupt, exista momentul acela de soc cind nu simti durerea, e ca o anestezie in tot
corpul. M-am operat la sfirsit de octombrie ’89 si, proaspat operata, desi nu eram total recuperata, am plecat la Revolutie. La televiziune era sa fiu impuscata si un soldat m-a aruncat la pamint si mi-a rupt tot genunchiul, el vrind sa ma protejeze. Si acolo s-a terminat totul. Dupa ce am fost operata am mai dansat, am mai avut recitaluri, dar performanta nu as mai fi putut face niciodata. Cind a venit Andrei Serban si a organizat concurs pentru actori in Teatrul National, eu l-am insotit pe Claudiu, fiind in gips de la sold pina la glezna. Seara am primit un telefon de la Andrei Serban ca vrea sa ma cunoasca, i-am zis ca sint in gips si ca il scot abia in august. Mi-a oferit oricum sa antrenez trupa si sa pregatesc secventele de coregrafie pentru „Trilogia Antica“. Am avut elan si m-a motivat sa incep recuperarea pentru ca, dupa patru luni, piciorul meu era subtire cit o mina pentru ca toti muschii se atrofiasera.
Nu crestea muschiul si aveam tendinta sa renunt pentru ca simteam ca muncesc degeaba. Dar mi-a dat un tonus extraordinar chestia asta!

Locuim intr-un conac de la 1910

Marea Dragoste / Tango: Dar ti-ai revenit. Acum ai timp pentru infrumusetare?
BEATRICE RANCEA: Nu am fost niciodata la cosmetica, m-a tentat sa imi fac si eu buzele mai groase, dar mi-a fost frica, cine stie cum ies dup-aia si am inteles ca nici nu mai poti sa le corectezi apoi. Ajungi cu o ventuza de-aia, de nu mai iesi din casa dupa aceea. M-a tentat si inca ma mai tenteaza sa imi fac fruntea ca am niste riduri care nu-mi plac. Doru ma lasa, dar am fost odata la o emisiune in direct, unde i-a facut unei fete buzele. Mi s-a facut rau, am zis ca nu imi mai trebuie asa ceva. Poate o sa mi le fac, nu stiu. Mi-as opera si nasul ca mi l-am spart.

Marea Dragoste / Tango: Esti multumita de tine, de viata ta, esti echilibrata, impacata?
BEATRICE RANCEA: Da, si ii multumesc lui Dumnezeu ca am, cit am pentru ca vorbeam cu Doru ca sintem niste oameni foarte fericiti, avem mai mult decit ne-am propus. Am gasit si casa asta, nimeni nu crede ca eu am gasit casa la ziar, locuim intr-un conac de la 1910, stam in afara Bucurestiului. E un sat sarac linga Bucuresti. Se numeste Bicu, e vizavi de Ciorogirla, drumul pina la mine acasa nu e asfaltat, am put cu apa in curte, cu hidrofor, acum am reusit sa ne punem si noi centrala ca pina acum am avut sobe cu lemne. Am renovat casa, in curtea casei am facut si nunta, avem o curte foarte mare, cu vie.

Marea Dragoste / Tango: Nu pierdeti mult timp pe drum?
BEATRICE RANCEA: Mergem mult pe drum, dar ne-am obisnuit. Si e oricum atit de relaxant, e un drum cu padure, fara case, si ai senzatia ca pleci undeva in afara orasului si lasi tot Bucurestiul si grijile in spate. Iar cind plec de acasa parca vin de undeva din vacanta si e extraordinara senzatia asta! E de vis!

 

Daca o fi sa infiem, nu infiem un copil, ci vreo patru, cinci, sa fie

Marea Dragoste / Tango: Stim despre realizarile tale profesionale, dar cum ramine cu cele din plan personal? Copii nu ai. Nu ti-ai dorit?
BEATRICE RANCEA: Nu. In primul rind cit am dansat ar fi fost greu… Am avut colege care, din cauza copilului, au pierdut numere, au pierdut un tren, si foarte greu reveneai in balet dupa ce faceai un copil. Trebuia sa fii o mare prima-balerina ca sa iti iei locul inapoi cind te intorceai, cum a fost cazul Magdalenei Popa, care a facut copil la 40 de ani. Unele facusera deja un copil fiind foarte tinere, erau citeva fetele de ansamblu, care nascusera la 18-19 ani. Deci cit dansam nu s-a pus problema, si dupa aceea am intrat in teatru, copiii mei erau spectacolele, chiar nu aveam timp de altceva, si mai am si problema ca eu de-abia am grija de mine, dar de un copil… Implica foarte mult, un copil este o responsabilitate pentru toata viata, o vad si pe mama mea, saraca, la 70 de ani, inca imi poarta de grija, eu, avind 46 de ani, tot copilul ei sint. E o responsabilitate mare pe care o ai pe viata si, ori esti inconstient cind il faci, si ala creste singur pe linga tine, ori nu-l mai faci deloc. Inainte, cind iti duceai copilul la scoala, erai linistit ca parinte, iar el, protejat, acum in scoala se iau droguri, au loc violuri.

Marea Dragoste / Tango: Dar cum ramine cu instinctul matern?! Nu ti-ai dorit sa experimentezi maternitatea?
BEATRICE RANCEA: N-am simtit nevoia sa devin mama, nu stiu ce sa-ti zic. E amuzant, eu cit am fost mica nu am avut niciodata papusi, am avut numai animalute vii, de cind m-am nascut am avut catei, am avut pisici, soareci, iepuri, serpi, arici, broscute testoase.

Marea Dragoste / Tango: Dar barbatii din viata ta nu si-au dorit sa devina tati?
BEATRICE RANCEA: Lor le-au placut animalele.

Marea Dragoste / Tango: Si copiii?
BEATRICE RANCEA: Nu. Pai, am stat atitia ani cu Claudiu, nu s-a pus problema atunci, pentru ca noi chiar eram foarte ocupati, si acum deja am o virsta la care nu se mai poate pune problema sa fac copii.

Marea Dragoste / Tango: Ma gindeam ca ai discutat cu Claudiu despre acest subiect si poate ti-a zis ca voia copii…
BEATRICE RANCEA: Nu, nu. In nici un caz. Parintii mei cred ca si-au dorit nepoti, in schimb.

Marea Dragoste / Tango: Si nu regreti ca n-ai copii, este un lucru gindit, asumat?
BEATRICE RANCEA: Pentru mine este un lucru gindit, asumat si luat ca atare. Vorbeam cu Doru ca poate infiem un copil. El face spectacole pentru copii si am fost cu el la casele de copii, unde se lipesc de tine de iti vine sa pleci nu cu unul, ci cu cite patru, cinci. Dar noi sintem plecati de dimineata pina seara de acasa, nu avem timp sa crestem copii, si daca eu ma apuc de ceva, ma apuc si ma tin. Cred ca as fi fost o mama disperata si excesiv de grijulie pentru ca eu, de exemplu, nici pe cateii mei nu-i las sa-i plimbe oricine, gindeste-te cum as fi fost cu un copil… Cred ca as fi fost o mama absolut dementa pentru ca as fi umblat dupa el, l-as fi urmarit sa vad ce Dumnezeu face…

Marea Dragoste / Tango: Nu crezi ca poti avea si cariera si copil in acelasi timp, avind rezultate bune in ambele domenii?
BEATRICE RANCEA: Nu cred. Eu nu as fi putut sta acum linistita de vorba cu tine daca as fi avut copilul la scoala, ca te gindesti cu cine e, ce face, tentatiile anilor astora sint altfel decit cum am avut noi parte si cred ca n-as putea.

Marea Dragoste / Tango: Ai spus ca ai mers cu Doru la casele de copii…
BEATRICE RANCEA: Da, si am zis ca daca o fi sa infiem, nu infiem unul, ci mai multi, vreo patru, cinci, sa fie… Cu cateii am facut la fel, de am ajuns la 27. Vorbeam cu doctorita mea si ii spuneam ca as infia, ca raminem singuri, si ea imi spunea sa nu fac niciodata asta in ideea ca o sa aiba grija de mine cineva la batrinete, ca pot sa am mari deceptii. Am intilnit cazuri de copii infiati foarte buni, dar si copii care urlau parintilor lor adoptivi: „Va omor, va tai!“ Nu stii peste cine dai, nu-i copilul tau, nu-i singe din singele tau, e o loterie cu care nu merita sa te joci, asa cred.

Interviu aparut in editia de martie 2008

Interviu realizat de Alexandra Rotarescu
Fotografii de Paul Buciuta / Marea Dragoste

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • O admir pe Beatrice,pentru curajul ei de care a dat dovada si atunci cand,la o varsta,si-a schimbat profesia,dar mai ales pentru faptul ca,atunci cand si-a dat seama ca relatia cu Claudiu nu mai mergea,a divortat si s-a casatorit cu Doru.Recent,i-am vazut intr-o emisiune la televizor,filmati la ei acasa,inconjurati de cei 27 de caini ai lor si cred ca sunt foarete fericiti.In privinta copiilor,cred ca are dreptate,nu a avut timp pentru a se dedica cresterii lor,si,oricum,animalele,nmai ales cainii,sunt niste fiinte cere te iubesc neconditionat.Am si eu un ciobanesc german,care,atunci cand eu sunt trista,parca intelege si sta si el trist.Inca o data felicitari pentru curajul pe care tu l-ai avut si pe care eu nu il am,nu pot iesi dintr-o casatorie,dupa 26 de ani,care totusi,de 3-4 ani simt ca nu mai merge.Bravo!Bravo!Bravo!Jeanina

    jana65 februarie 14, 2011 10:02 am Răspunde
  • O femeie puternica cu un caracter deosebit.Cel ce iubeste animalele este un om cu suflet,un om bun.In privinta copiilor "cine are sai traiasca,cine nu sa nu-si doreasca".II doresc sanatate multa si fericire in continoare.

    elly ianuarie 17, 2011 8:28 am Răspunde
  • Beatrice Rancea e Kali!!!

    IulianC aprilie 11, 2010 9:37 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *