Marilyn, Elvis și tinerețea veșnică a creațiilor Lizei Panait

de

Cu siguranță, oamenii vor spune că noua colecție a Lizei Panait, prezentată pe 24 aprilie 2017 la Palatul Bragadiru, e despre moda anilor ’50, reinterpretată pentru vremurile și ritmurile vieții noastre. Dar eu cred că este despre tinerețea veșnică, despre frumusețea care nu moare niciodată – motiv pentru care oamenii vor continua să inventeze mereu dulci teorii ale conspirației la umbra cărora ființe fabuloase precum Marilyn Monroe sau Elvis Presley trăiesc și-acum alături de Michael Jackson, Kurt Cobain sau Paul Walker – despre faptul că există bucăți de veșnicie chiar și în obiecte pe care le considerăm din start oropsite de trecerea modei și a timpului. Pentru că, de fapt, chiar dacă talentata creatoare Liza Panait are grijă să conceapă câte o nouă colecție în fiecare primăvară și-n fiecare toamnă, noi toate cele care i-am purtat hainele de-a lungul timpului știm că, dacă ar face-o doar din motive practice, ar putea să se oprească, pentru că hainele Lizei nu se strică și nu se demodează niciodată. Doar ni se par din ce în ce mai frumoase, fiindcă evenimentele ne îndeamnă să le asortăm ba la anotimpuri, ba la poezie, ba la zâmbetul vreunei zeițe blonde sau al unui dumnezeu al rock and roll-ului.

Cum ar fi arătat, cum ar fi dansat și cât de strălucitoare ar fi fost Marilyn Monroe dacă s-ar fi arătat lumii la 40, la 50 sau la 70 de ani? Ce ne-ar fi spus la aniversarea de 90 de ani – care ar fi avut loc anul trecut, în august? Rodica Mandache, Manuela Hărăbor și Cecilia Bârbora, trei mari, mari, mari actrițe, pornind de la ideea lui Viorel Panait și coordonate de inventiva coregrafă și regizoare Roxana Colceag, ne-au ajutat să ne gândim la asta și să ne reprezentăm, cumva, în foșnet de mătase și adiere de catifea, trecerea lui Marilyn printre noi.

 

“A fost un privilegiu pentru mine să o redescopăr pe Marilyn și lumea ei interioară” a declarat Rodica Mandache. ”Textul scris de ea după deplasarea ei în tabăra de soldați din Coreea mi-a permis să o înțeleg și să o iubesc și mai mult.”

 

”Am trăit pe podium toate emoțiile pe care Marilyn spune că le-ar fi avut”, a mărturisit Cecilia Bârbora. ”Inclusiv nevoia ei de a se vedea frumoasă în ochii celorlalți. Până la urmă, nu asta este ceea ce căutăm cu toții, să iubim și să fim iubiți?”

 

”Marilyn ar fi rămas Super Femeie indiferent de vârstă” a spus Liza Panait. Iar Tributul pe care i l-am adus ei este tocmai ca să arăt că feminitatea nu are nici vârstă, nici forme ideale, are doar atitudine. Iar ținutele mele vin să pună în valoare perfect renașterea feminității, cu toate aspectele ei.”

 

Având ca inspirație anii 50, elemente romantice, dar și continuarea temei militare din ”Anotimpurile”, colecția Tribute este o explozie de culori, țesături prețioase și aplicații manuale sau manomecanice. Catifeaua rămâne vedetă, în combinații de verde și albastru metalizat, nu lipsesc nici paietele din cele mai neașteptate combinații, voalurile naturale prețioase flutură poetic, lungimile și tăieturile variază, blândețea cu care urmează și flatează formele feminine rămâne constantă. Ca de fiecare dată, ținutele propuse de Liza Panait, din materiale naturale care alintă pielea, pot fi purtate de dimineață până seara, cu orice fel accesorii, iar orice femeie care va purta o ținută din colecția Tribute va avea nu doar o rochie statement ce, nu se știe cum, nici măcar Liza nu știe, nu se va demoda niciodată, ci și zâmbetul zeiței Marilyn și curajul și senzualitatea acordurilor muzicii lui Elvis.

 

 

Categorii:
Moda

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *