fbpx

Problemele coloanei pot provoca impotenta

de

Aproximativ unul din patru barbati cu varste cuprinse intre 40 si 70 de ani se confrunta cu disfunctii erectile ca urmare a unor afectiuni netratate, sustine specialistul Bio Ortoclinic, dr. Ion Manea. Medicul spune ca, potrivit statisticilor, unele din cele mai importante cauze le reprezinta problemele coloanei vertebrale.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Mai intai sunt socati, apoi devin frustrati si evita sa discute problema, chiar daca aceasta le afecteaza grav viata de cuplu. ”Asa procedeaza cea mai mare parte dintre barbatii care ajung sa se confrunte cu disfunctii erectile dupa prima tinerete”, sustine dr. Ion Manea, adaugand ca, de cele mai multe ori, de vina pentru aceste probleme sunt alte afectiuni de care sufera persoanele respective.
Astfel, durerea de spate pe care multi o ignora poate avea, potrivit specialistului Bio Ortoclinic, corespondent ginecologic, urologic sau digestiv. ”La primele semne de impotenta este indicat si un control orthopedic, pentru ca articulatiile bazinului pot fi de vina. E vorba de radacinile nervoase de la nivelul regiunii lombosacrate, care inerveaza organele micului bazin. Poate fi vorba de o durere netratata sau de o complicatie postchirurgicala dupa o hernie de disc. Rezolvata cauza, problema dispare”, a declarat dr. Manea.
In aceste conditii, primul pas este un diagnostic corect si apoi tratamentul. Inainte de diagnostic insa, pacientul trebuie sa-si asume problema si sa accepte ideea ca trebuie s-o rezolve, fara sa se jeneze sa o discute cu un specialist.
Pe langa afectiunile coloanei, de vina pentru disfunctiile erectile mai pot fi problemele cardiovasculare, diabetul, obezitatea, dar si unele probleme psihologice.
La nivel mondial, dar ?i in Romania, unul din patru cupluri are probleme de infertilitate, descoperite sau nu, iar asta se reflecta direct in numarul na?terilor, care a ajuns la cel mai scazut nivel din ultimii 70 de ani.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.