Ramón Vargas: Suntem niște atleți ai vocii

de
Opera Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti în regia lui Andrei Șerban pe scena Operei Naționale București.

Ramón Vargas este considerat unul dintre cei mai mari tenori ai lumii, invitat și dorit pe toate marile scene internaționale. Născut în Mexic, fiind cel de-al șaptelea născut într-o familie cu nouă copii, a început să cânte de mic și, deși la un moment dat a fost pe punctul de a alege alt drum în viață, muzica s-a dovedit a fi destinul său. În România, pentru a interpreta rolul Edgardo în avanpremiera din 11 ianuarie și în premiera din 13 ianuarie, a venit însoțit de soția sa și de băiatul cel mic.

A.N.B.: Știu că proveniți dintr-o familie numeroasă, de aceea vreau să vă întreb cine e tot artist dintre cei alături de care ați crescut?

Ramón Vargas: Nimeni altcineva. Eu sunt singurul nebun. Am un frate care cântă și el, de mic, ca și mine, dar nici el și niciun altul nu a ajuns să cânte, nici cu vocea, nici la vreun instrument.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Și cum vă explicați acest talent, acest drum, într-o familie fără rădăcini artistice?

RAMÓN VARGAS: Pur si simplu, asta mi-a plăcut, nu m-a învățat nimeni, dar tata punea muzică mexicană populară, iar eu stăteam în casă, mă jucam, ascultam și cântam și eu, asta îmi făcea plăcere să fac. Iar la 9 ani, profesorul corului de la Basilica din Guadalupe m-a luat să cânt în cor și am început să cânt la nivel profesional, muzică religioasă, gregoriană și polifonică, așa a început totul…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Și ați știut de atunci că acesta vă este destinul?

RAMÓN VARGAS: Nu chiar, timpul a trecut, iar eu am studiat pedagogie, pentru a fi învățător și-mi doream să fac mai mult, sociologie și psihologie, de aceea m-am și înscris la universitate, nu mai făceam muzică. Însă m-am reîntâlnit cu profesorul meu, Antonio López, care m-a întrebat ce mai fac, cum mai stau cu vocea și mi-a zis: Hai să mai cântăm! Și atunci m-am gândit să încerc din nou, poate doar pentru un an, să văd ce iese… Și, până la urmă, am mers mai departe, n-am mai renunțat.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: De ce, ați început să aveți succes?

RAMÓN VARGAS: Am și înțeles că dacă vrei să faci treabă serioasă trebuie să te dedici pe de-a-ntregul, să nu faci mai multe lucruri în același timp. Apoi, după ce am câștigat concursul Carlo Morelli, deși eram foarte tânăr, aveam doar 21 de ani, am debutat în rolul Fenton din Falstaff, apoi am făcut Don Ottavio în opera lui Mozart, Don Giovanni… Însă chiar dacă am continuat să am succes și am câștigat și concursul Enrico Caruso, în Milano, eu simțeam că nu sunt pregătit, că mai am mult de învățat. Atunci Plácido Domingo – care era pe atunci un tânăr de patruzeci și ceva de ani – mi-a recomandat să merg să studiez în Austria. Aș fi putut să rămân la Milano, dar el mi-a spus: du-te în Austria, acolo sunt mai serioși! Și așa am ajuns să studiez la Vienna State Opera.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum era Plácido Domingo?

RAMÓN VARGAS: Eu nu pe el îl cunoșteam bine, ci pe părinții lui, care fuseseră jurați în concursul de canto pe care îl câștigasem, și chiar atunci Doña Pepita și Don Plácido Domingo mi-au zis că o să mi-l prezinte pe fiul lor, dar n-au făcut-o niciodată, n-au avut timp sau n-a venit ocazia, însă l-am întâlnit eu la Scala din Milano și el m-a sfătuit să merg la Viena.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: E dificil să fii artist, să-ți lași țara, familia, să te muți din loc în loc?

RAMÓN VARGAS: Da, e dificil, dar, asta e viața noastră, a artiștilor, a cântăreților. Îți oferă și multe posibilități să te dezvolți ca ființă. În general, și cei care fac muzică, și cei care o ascultă au șansa să evolueze, să devină oameni mai buni, mai sensibili, mai respectuoși… Atunci când înțelegi și asculți muzica altor țări, nu doar muzică clasică, ci și muzică populară importantă, jazz, fado, devii mai respectuos față de acea cultură, acea lume, față de cei din jur. Iar când călătorești dintr-un loc în altul ajungi să apreciezi eforturile extraordinare pe care oamenii le fac pentru a da șansa unui spectacol să se nască, cum este și aici, la București, unde, iată, au loc evenimente atât de importante, cu artiști veniți din toate colțurile lumii. Eu apreciez enorm și sunt foarte fericit să mă aflu aici, într-o țară de cântăreți.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Sunteți prima dată aici?

RAMÓN VARGAS: Da, e prima oară când vin aici și prima oară când cânt, n-am mai venit nici măcar în vacanță, de aceea sunt foarte mulțumit și încântat că mă aflu aici.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum a fost colaborarea cu maestrul Andrei Șerban?

RAMÓN VARGAS: Cunoșteam opera sa, chiar dacă nu am lucrat împreună, dar văzusem montarea cu Lucia la Paris. E o producție foarte puternică, Andrei Șerban este și un om de teatru, iar lui nu-i place să arate lucrurile, ci te surprinde cu ele, le primesti ca pe un val de emoții, nu-i place să-ți dea informații, ci emoții.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci nu vi s-a părut greu…

RAMÓN VARGAS: Eu n-am avut nicio problemă, cred că a fost mai dificil pentru sorpană (râde). Am avut o colaborare plină de respect, foarte plăcută, fără probleme. Oamenii de calitate nu se luptă, se pun de acord…

Și cei care fac muzică, și cei care o ascultă au șansa să evolueze, să devină oameni mai buni, mai sensibili, mai respectuoși…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Vorbiți mult despre respect, despre politețe. Nu vă tentează, totuși, câteodată, doar câteodată, având atâta succes, aplauze, laude, să deveniți un pic încrezut, să-i priviți de sus pe ceilalți?

RAMÓN VARGAS: Cred că succesul, notorietatea aduc cu ele anumite avantaje, dar și anumite riscuri, e un proverb chinez care spune: să nu se confunde succesul cu meritul. Căci, într-adevăr, sunt mulți care au succes, dar nu-l merită.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Chiar și în lumea operei, în care notele și ritmurile sunt atât de precise?

RAMÓN VARGAS: Să nu uităm că dincolo de note e mai mult o lume a comunicării, a emoțiilor, a imaginii. Uneori pierdem esența , mai ales acum, în timpurile moderne ale operei, și lumea vede cu auzul și aude cu ochii. Vezi pe cineva frumos și zici că și cântă frumos, alteori auzi pe cineva cântând bine și zici că ce ai văzut a fost frumos. Eu cred că avem nevoie de un echilibru între simțuri, în care să știm ce auzim și ce vedem. Oricum, doar din când în când întâlnești frumuseți precum Angela Gheorghiu sau Anna Netrebko, care și cântă atât de bine. Doar rar. Noi, ceilalți, suntem cum suntem…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Învățați în continuare?

RAMÓN VARGAS: Da, lucrez întruna, ca un etern student. Am și o profesoară, o fată, în Germania, care mă ghidează din punct de vedere vocal, îmi spune ce-mi folosește mai mult pentru voce sau „ai grijă cu asta”, studiez, exersez… Cei care zic că le-au făcut și le știu pe toate greșesc, Dacă nu ai capacitate critică și te culci pe laurii gloriei te pândește pericolul să nu mai fi chiar așa de bun.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Vi s-a întâmplat să rămâneți fără voce, să aveți probleme vocale?

RAMÓN VARGAS: Mi s-a întâmplat câteodată. Suntem niște atleți ai vocii. E normal să cânți, dar să cânți trei, patru ore, nu e tocmai normal. La fel, e normal să mergi pe jos sau să mai și alergi, dar să fugi 40 de kilometri nu mai e așa normal. Așa și noi cu vocea… Se întâmplă să obosești sau să te rănești, cum și tenismenilor sau fotbaliștilor li se întâmplă…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: V-am văzut cu fiul și cu soția. Copiii cântă, vă moștenesc?

RAMÓN VARGAS: Am trei băieți și la toți le place să cânte, dar nu toți cântă.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Unde plecați de aici? Mai precis, unde urmează să cântați lunile următoare?

RAMÓN VARGAS: De aici plec la Geneva, în Elveția, apoi în Ungaria, după care cânt din nou în Lucia în Mexic, și sunt foarte încântat să revin în țara mea. Apoi voi ajunge la Paris, la Viena, unde voi participa, în luna mai, în marele spectacol aniversar dedicat celor 50 de ani de carieră a lui Plácido Domingo.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Și o ultimă întrebare, ca să revenim, altfel, la Lucia di Lammermoor de pe scena din București… Ați sărutat-o pe Venera Protasova? Fiindcă nouă ni s-a părut, din sală, că da…

RAMÓN VARGAS: (râde): Da, am sărutat-o, dar a fost un sărut micuț, un sărut ca între colegi..

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *