“Viața Altfel” de Mihai Dragomir s-a lansat la Brașov în prezența unui public numeros

de

Cartea „Viaţa Altfel” de Mihai Dragomir a fost lansată cu succes, la Brașov, în prezenţa unui public numeros, miercuri, 28 martie 2018, in cadrul unității de învățământ Prems.

Mihai Dragomir a vorbit publicului despre cum ar trebui să ne organizăm viața, alaturi de invitatii sai, Adela Diaconu – realizator si producator TV, Ornela Anghel – manager general Scoala Prems. Autorul isi doreste foarte mult ca cea de a treia carte ce ii poarta semnatura „Viaţa Altfel”, sa le ofere cititorilor sai rabdare, calm si intelepciune in intelegerea propriilor lor relatii, incepand cu cea mai importanta, CEA CU EL INSUSI”.
Lansarea de la Școala Prems a cuprins si un dialog cu publicul, care a adresat autorilor o serie de întrebări, și o sesiune de autografe.

Gazda lansării de la Brașov a fost Școala Prems, prin Ornela Anghel – manager general, instituție a cărui filozofie este recunoașterea și respectarea calităților fiecărui copil, precum și siguranța fizică și emoțională ale acestora dincolo de sistemele standard de educare, prin empatie și comunicare

”La cinci ani de la lansarea acestui proiect, încântarea și entuziasmul meu se împletesc și se pun în echilibru cu realitatea: un stil de viață sănătos nu constă doar în mișcare și alimentație sănătoasă, ci și în cunoașterea modului în care îi putem asigura unui copil o dezvoltare armonioasă. Mult promovatul și încă atât de actualul dicton latin ,,Mens sana in corpore sano” este continuu în prim-planul acțiunilor și activităților noastre complete și complexe. La baza acestei școli, nu doar în sens figurat ci și în sens propriu, se află bucătăria noastră apoi spațiul pentru sport și sălile de clasă ale grădiniței, educația timpurie. La următorul nivel, școala primară continuă acest parcurs natural al dezvoltării copilului. Adolescenții din ciclul gimanzial completează paleta  vastă a acestui proiect de educație a copiilor și formare continuă a tuturor adulților implicați într-un proces atât de dinamic. Și de aici dorința izvorâtă din nevoie de a-l aduce pentru câteva ore pe domnul Mihai Dragomir: exemplu și inspirație pentru noi adulții. Având permanent în gând ,,școala” îmi exprim bucuria de a fi promotorul acestei cărți și gazda acestui eveniment care încarcă cu o valoare incontestabilă  sloganul: PREMS – Perseverență-Respect-Educație-Motivație-Succes.” a declarat gazda evenimentului, Ornela Anghel.

Realizatoarea TV Adela Diaconu este semnatara unuia dintre capitolele volumului ”Viata Altfel”, ea expunându-și astfel propriile gânduri despre rolul si menirea nostra in puzzle-ul vietii, despre ce este fericirea si bucuria, si ce reprezintă pentru ea viata pornind de la propria experiență.

”Am avut norocul să cunosc de-a lungul evoluţiei mele profesionale şi personale oameni minunaţi, profesionişti în domeniile lor de activitate şi de la fiecare am învăţat ce este mai bun. Aceştia sunt exemplele şi valorile care trebuie promovate pentru ca tinerii să aibă de la cine învăţa. Am semnat un capitol în cartea ”Viața Altfel”  scrisă de Mihai Dragomir și imi doresc ca in  randurile așternute pe hârtie, cititorii să descopere trăiri și adevăruri pe care cu siguranță majoritatea oamenilor le simt, dar ezită să le pună în practică.” a declarat realizatoarea TV.

Care este esenţa vieţii?

În era vitezei, a internetului, a comunicării şi trăirii virtuale a vieţii, s-a cam pierdut tocmai esenţa ei. Nu mai ştim să ne bucurăm de lucrurile simple, să simţim, să iubim, să apreciem natura cu anotimpurile ei, să fim buni fără să asteptăm nimic în schimb. Banii nu pot cumpăra sentimentele, iubirea, timpul, bunătatea. Esenţa vieţii este să nu uităm să fim oameni. Nu roboţi fără sentimente.

Ce i-ai sfătui pe oameni să facă pentru a-şi putea îmbunătăţi viaţa?

Să nu se compare cu alţii. Chiar dacă unii par a avea o viaţă ca în filme, o carieră de succes, nu se ştie ce este în spatele acestei imagini. Poate compromisurile făcute pentru realizarea lor depăşesc limita pentru care un om cu caracter şi principii nu le-ar face. Construiţi şi lucraţi la visul vostru. Dacă vă doriţi ceva cu adevărat prin muncă şi perseverenţă se poate realiza. Fiţi un campion atât în viaţa profesională, cât şi personală. Gândiţi pozitiv, nu invidiaţi, ajutaţi fără să aşteptaţi nimic înapoi, iar viaţa voastră sigur se va îmbunătăţi.

Ce este bucuria şi fericirea şi cum se manifestă ele?

Bucuria şi fericirea stau în noi, nu în lucruri materiale. Adesea am observat că oamenii bogaţi sunt trişti, împovăraţi de gânduri şi nefericiţi, iar o familie săracă ce împarte doar o pâine, membrilor le strălucesc ochii şi sunt mai fericiţi pentrucă se au unii pe alţii. Bucuria şi fericirea nu se măsoară în bani, ci în clipe, momente unice trăite alături de cei dragi. Dacă nu am uitat să ne bucuram de zâmbetul unui copil, de natură, de o rază de soare, de faptul că suntem sănătoşi, atunci suntem cei mai bogaţi din lume. – Cartea ”Viața Altfel’ , Adela Diaconu

Cartea „Viaţa Altfel” izvoraste din experienta autorului acumulata in cei peste 27 de ani de cariera profesionala in care obiectivul principal l-a constituit cunoasterea omului, fiind scrisa pentru milioane de prieteni din tara, cat si prietenii de peste hoatre, pentru a-i ajuta sa isi sculpteze in primul rand mintile, dar si sufletele. Autorul  Mihai Dragomir si-a creat o viziune proprie si un concept propriu asupra vietii. Nu s-a lasat intimidat de valurile care au incercat sa il opreasca sau care i-au soptit ‘’mai intr-un colt’’ ca lumea si viata sunt doar intr-un fel . El chiar sustine, si pe buna dreptate, ca nu suntem toti la fel. Ca un gladiator a ridicat scuturile, de mic copil, a luptat si cercetat pentru  fiecare bucatica pe care a pus-o in puzzle-ul care creaza stilul de viata pe care il promoveaza si conceptele care le creaza pentru oameni.

Autorul si-a pus milioane de intrebari de-a lungul vietii: Ce este viata? Ce reprezinta ea pentru noi? Care este rolul nostru si care este rostul vietii noastre pe acest pamant? si intregul timp pe care l-a avut la dispozitie l-a alocat gasirii propriilor raspunsuri la aceste intrebari, luptand permanent intr-o lume confuza si haotica, pentru gasirea lor. Cartea aduce in ochii cititorului viziunea proprie a autorului asupra relatiilor interumane in ceea ce priveste  gasirea drumului catre lumina, comunicare, ascultare si intelegere. Dumnezeu este prezent in aceasta ecuatie prin viziunea proprie a autorului :

’’Dumnezeu nu a dat viata nimanui in lume ca si cerșetor. Toti ne nastem printi, dar din pacate traim ca cersetori pentru ca nu stim cum sa aranjam lucrurile pentru a crea viata. Constiinta ar trebui sa fie maestrul si mintea dirijorul, iar corpul interpretul si atunci melodia si versurile ar deveni o muzica senzationala. […] Poti urca cele mai inalte culmi si poti cobori in cea mai joasa lume si nu va fi nici o problema. Sa privim la Mama Natura,si cu interes esențele indentitatii ei. Plantele, animalele, pasarile sunt fericite si linistite, pur si simplu sunt ceea ce sunt si isi pasteaza propria identitate.

Bujorul nu incearca sa devina trandafir, copacul nu incearca sa devina boschet, barza nu incearca sa devina pescarus, crocodilul nu incearca sa devina elefant si exemplele pot continua. Identitatea lor este clar stabilita, centrata pe natural, or existentiala. Acesta este motivul pentru care Natura este lipsita de stress, de febra și de dorința. Ea este asezata, calma si linistita.

Doar mintea umana este dereglata haotic pentru ca toti incearca sa fie altcineva si sa devina altceva decat ceea ce sunt. Din pacate suntem inconjurati de atat de multe intrebari si raspunsuri incat confuzia este inevitabila si apoi in marea de informatii existente, este aproape imposibil de gasit intrebarea si raspunsul corect. Mergeti spre cunoasterea fara limite si nu uitati ca doar prin perseverenta, continuitate si constanta ajungeti la perfectiune.

Nu uitati ca in realitate suntem urmarea alegerilor pe care le facem. ‘’

 

Categorii:
Cărți

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *