Denisa Şuţă a fost una dintre gazdele excepționale ale proiectului BrancuSING la Târgu Jiu. Directoarea Muzeului Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu ne-a fost alături pe scenă, la concertul excepțional din data de 21 martie 2026, adresând publicului, la invitația sopranei Rodica Vică și a mea, ca prezentatoare, câteva cuvinte luminoase despre însemnătatea operei lui Brâncuși în conștiința și în inima noastră, dar ne-a fost alături și într-o călătorie ghidată, de neuitat, printre splendorile muzeului pe care îl manageriază și în parcul miracolelor sculpturale semnate de cel pe care îl omagiem anul acesta, la 150 de ani de la nașterea sa.
După această întâlnire memorabilă cu Denisa Șuță, am rugat-o să așezăm într-un dialog o serie de întrebări și răspunsuri care să rămână și dincolo de aplauzele, mereu entuziaste, adresate în săile de concerte artistelor din proiectul BrancuSING: soprana Rodica Vică, creatoarea acestui proiect interdisciplinar, și pianista Angela Drăghicescu care a însoțit-o în călătoria muzicală.
Alice Năstase Buciuta: Cât de iubit, de înțeles, de cunoscut este Brâncuși între ai lui? Cât de uimiți sau de emoționați mai sunt locuitorii orașului Târgu Jiu în fața ansamblului monumental lăsat de artist la el acasă, adică la dumneavoastră acasă…
Denisa Șuță: La el acasă, Brâncuși este iubit și asumat. Lucrările sale fac parte din viața noastră de zi cu zi. Ne-am născut lângă ele și am crescut lângă ele, fac parte din noi și din familie. Sunt ca mama și tata. Am deschis ochii pe ele. Nu ne mai punem întrebări asupra lor, le luăm ca atare, nu mai suntem copleșiți de măreția lor, pentru că ne sunt atât de familiare, chiar familiale, dar cu siguranță, noi, cei născuți aici, le iubim cel mai mult. Orice impietate asupra lor o simțim ca pe o dezrădăcinare și ca pe o rană în suflet. Așa s-a întâmplat, în procesul de restaurare a Coloanei fără Sfârșit, în anii 90, când opera a fost dezasamblată și s-a pus în discuție posibilitatea ca modulele să fie scoase din țară. Atunci, cetățenii, reprezentanții presei și autoritățile au făcut scut în jurul operei, comunitatea a fost zid de apărare pentru integritatea operei, astfel că s-a instituit paza armată, iar modulele au fost restaurate pe amplasament. Probabil, cu toții înțelegem doar puțin din inestimabila moștenire pe care Brâncuși a lăsat-o la Târgu Jiu. Gestionarea acestei moșteniri poate deveni uneori copleșitoare pentru autorități, iar acest lucru poate fi observat din numeroasele dificultăți înregistrate de-a lungul timpului mai ales în lipsa unor instrumente legislative clare, a fondurilor și resurselor umane specializate, însă îmi place să cred că dintre toți oamenii, noi, târgujienii, suntem cei care îl iubim pe Brâncuși cel mai mult. Oamenii, în genere, au tendința de a se asocia cu tot ceea ce este măreț, de aceea comunitatea îl asimilează pe Brâncuși. El este al nostru și invers! Emoția și vibrația târgujienilor nu mai sunt cele de început, nu sunt similare cu cele ale oamenilor care văd operele pentru prima dată și sunt copleșiți de măreția și complexitatea lor, însă târgujienii deși nu mai sunt exaltați au cu operele o relație așezată și statornică. La fiecare trecere, se asigură că lucrările sunt la locul lor și sunt bine. Așa cum ne asigurăm că cei din familie sunt în siguranță. Nu ne mai spunem în fiecare clipă cât ne iubim, de teamă să nu demitizăm și să trimitem sentimentele în derizoriu, pentru că știm deja ce simțim unii pentru alții. La fel, nu spunem, în fiecare zi, cât de binecuvântați suntem să ne naștem cu ochii pe Coloana fără Sfârșit, Masa Tăcerii sau Poarta Sărutului, cele mai importante opere ale marelui sculptor. Acest lucru îl simțim și ne-am obișnuit să trăim cu el. Am însoțit pe Calea Eroilor numeroase grupuri de turiști, în special artiști participanți la evenimentele noastre, atât români, cât și străini. Cei mai mulți, cunoscători ai operei marelui sculptor. Dintre toți, am observat că cei care vibrează cel mai mult și sunt cu adevărat copleșiți de ceea ce a lăsat Brâncuși la Târgu Jiu sunt sculptorii. Ei sunt cei care au nevoie de timp pentru a-și calibra emoțiile. Ei sunt cei care simt cel mai puternic vibrația locului și nu pentru că sunt cunoscători ai tehnicilor de lucru în sculptură, ci pentru că ei cred că ajung mai ușor să înțeleagă spiritul formei desăvârșite.
Marea Dragoste – Revista Tango: Sunteți directoarea Muzeului Național Constantin Brâncuși și mai ales în anul acesta vă așteptați vizitatorii într-un loc care ar merita să devină, măcar pentru câteva luni, centrul cultural al inimilor noastre. Cum simțiți asta – cu bucurie, cu responsabilitate, cu neliniște?
Denisa Șuță: Muzeul Național “Constantin Brâncuși” este o instituție nouă, care și-a deschis porțile în anul 2020, într-un imobil de patrimoniu, reconstruit în 1929, pe un nucleu de la 1790. În această clădire, cunoscută în comunitate că fiind casa slugerului Barbu Gănescu, a locuit marele sculptor Constantin Brâncuși, în perioada în care a lucrat la realizarea Ansamblului Monumental Calea Eroilor de la Târgu Jiu, sit recent înscris în patrimoniul mondial UNESCO. Încă de la deschiderea instituției, am preluat această funcție de manager cu o mare neliniște, cu o responsabilitate copleșitoare, sentimente pe care le simt și astăzi, dar și cu optimism, implicare totală și cu un entuziasm aproape copilăresc. Acestea din urmă par să fi fost trăirile care mi-au îndreptat pașii intuitiv spre oamenii potriviți și “situațiile” potrivite, cu ajutorul cărora “am născut”, “am crescut” și am dus această instituție în apropierea sufletelor oamenilor care ajung la noi. Pentru că la noi, nu este vorba despre un bogat patrimoniu Brâncuși, ci este vorba despre o poveste, despre vibrație, despre iubire. Îmi manifest speranța, că acest loc este deja un centru cultural al inimilor celor care ne vizitează și celor care participă la evenimentele culturale pe care noi le organizăm, iar feed-back ul primit de la oameni este cel care ne asigură că facem bine ceea ce facem. Suntem conștienți că întotdeauna este loc de mai mult și mai bine. De aceea, ne străduim zi de zi să putem mai mult, să ne îmbogățim patrimoniul, să organizăm evenimente de înaltă ținută, să fim cumva deschizători de drumuri și să aducem oamenii la noi pentru a le oferi experiențe unice. În concepția mea, muzeul nu trebuie să fie doar o clădire care adăpostește și conservă patrimoniu, ci trebuie să fie un loc de reflecție, de întâlnire, de experiment. Și vremurile sunt cele care ne împing să aducem prezentul în muzee și să nu le lăsăm pradă trecutului, prăfuite de timp, ci să transformăm aceste instituții în locuri vii, unde oamenii pot reflecta, pot căuta sensuri, pot interacționa, pot încerca să înțeleagă arta în toate formele ei, pot găsi răspunsuri la întrebări.
Marea Dragoste – Revista Tango: Cum reușiți și dumneavoastră să vă păstrați mereu vie admirația, iubirea si, tot mai profundă, cunoașterea operei lui Brâncuși? Sunteți la bază filosof, cum aduceți privirea filosofică într-o poziție de management cu responsabilități deopotrivă concrete și abstracte? Care sunt lucrurile cele mai importante pe care le-ați învățat până acum și de unde învățați în continuare?
Denisa Șuță: Nu ai cum să nu-l iubești pe Brâncuși! Lucrările sale sunt atât de complexe, încât cu cât încerci să le înțelegi mai mult, cu atât realizezi că știi atât de puțin. Numai o doză infinită de superficialitate ar putea face un om să creadă că știe totul despre opera marelui sculptor. Sunt numeroși exegeți care au studiat opera părintelui sculpturii moderne și fiecare dintre ei a emis interpretări și teze diferite. Operele de la Târgu Jiu sunt copleșitoare, motiv pentru care au fost căutate numeroase chei de înțelegere, atât în spirit laic, dar și religios, matematic sau ezoteric. Adevărul este că Brâncuși, prin măreția operelor sale, ne ține vii, ne obligă să ne punem întrebări, de fiecare dată ne obligă la trăire, simțire și introspecție, la căutarea esenței.Tocmai această sublimare a formei, redarea esenței prin înlăturarea a ceea ce este în plus, a detaliilor inutile, te forțează să te oprești și să privești dincolo de formă să găsești starea. Forma devine una spirituală, obligă privitorul să simtă, iar acest proces este unul subiectiv, intim, deci filozofic.
Așa cum știm, filozofia se relevă ca disciplină ce îmbină demersul imaginativ cu rigoarea logicii. Se bazează pe concepte însă instrumentele sunt toate din sfera raționalului. În sine filozofia poate fi un instrument care ne ajută să înțelegem, să alegem și să decidem, pentru că metodele filozofice includ interogarea, discuția critică, dar și argumentul rațional și prezentarea sistematică. Etica, logica și estetica sunt ramuri ale filosofiei care sunt suport pentru o gândire validă în orice demers, chiar și în cel managerial sau mai cu seamă în cel managerial. În fiecare clipă învățăm câte ceva, atât prin studiu, cât și prin experiențele personale sau interacțiunile pe care le avem. Acestea sunt principalele surse de devenire pentru mine si cred, pentru fiecare dintre noi. Am învățat că este absolut necesar să nu renunți atunci când întâmpini dificultăți, chiar dacă ai senzația că nu mai ai resurse sau instrumente. Atunci când ai convingerea că ești pe drumul cel bun, continuă să mergi, în ciuda dificultăților, pentru că la capăt vei găsi sensul și vei înțelege rostul eforturilor tale! Acestea sunt câteva principii pe care mi-am bazat demersurile existențiale și de la care nu abdic în viață și nici în postura vremelnică de manager.
Marea Dragoste – Revista Tango: Când v-am vizitat, aveați în fața muzeului, în afară de câțiva trovanți și de o altă masă mică a unei mari tăceri, și… un tir. Vorbiți-mi puțin despre fiecare dintre ele. Cum au ajuns trovanții, masa și tirul acolo?
Denisa Șuță: În parcul din incinta Muzeului Național “Constantin Brâncuși” există două dintre lucrările cel mai puțin cunoscute ale lui Constantin Brâncuși. Sunt lucrări monument istoric, unul clasa A, celălalt clasa B, care de-a lungul timpului au fost nepuse în valoare, autoritățile locale punând accentul îndeosebi pe operele care compun Ansamblul Monumental “Calea Eroilor”. Muzeul nostru a primit în administrare cele două opere. Este vorba despre “Mesele de piatră aranjate de Constantin Brâncuși” – o instalație artistică realizată de Brâncuși din trovanți și pietre de moară, inclusă în lista monumentelor istorice și clasată B și “Masa rotundă” și ea înscrisă în LMI, clasată A și este o primă încercare de realizare a “Mesei Tăcerii”. Ambele lucrări sunt amplasate în parcul din curtea muzeului, parc pe care Brâncuși îl numea “Grădina cu vietăți de piatră”. Ele au fost realizate de Constantin Brâncuși în perioada 1937-1938, când marele sculptor a locuit în imobilul care acum este sediul muzeului.
“Masa rotundă”, denumită și “Masa mică” este o primă versiune a Mesei Tăcerii, fără scaune. Brâncuși, se pare că, a fost nemulțumit de dimensiunile ei, astfel că a comandat la un atelier din Deva, după desenele sale, o nouă masă din piatră de Bampotoc, cu noi dimensiuni ale tăbliei și piciorul ei. Masa Tăcerii este o versiune combinatorie între cele două, fiind rezultatul suprapunerii tăbliilor celor două mese, iar “Masa Mică” prin suprapunerea celor două piese rămase. În privința tir-ului și șantierului din fața muzeului, din nefericire, acestea au fost amplasate la intrarea principală a muzeului de către firma care a contractat unele lucrări de modernizare a centrului civic. Am sesizat toate autoritățile competente, dat fiind faptul că în zonă este cea mai mare densitate de monumente istorice din Târgu Jiu, iar șantierul a fost amplasat pe zona de protecție a acestora și în zona buffer a sitului UNESCO – Calea Eroilor. Din păcate, această situație, independentă de voința noastră, trenează de anul trecut și ne-a produs multiple dificultăți.
Marea Dragoste – Revista Tango: Aveți știință să mai existe și alte opere ale artistului în zonă, aveți speranță să le recuperați?
Denisa Șuță: Nu există informații privind existența, în zonă, a unor opere Brâncuși. Există însă componente ale instalației artistice incluse în Lista Monumentelor Istorice, cu titlul “Mesele aranjate de Constantin Brâncuși” amplasată în curtea Casei Barbu Gănescu – sediul Muzeului Național “Constantin Brâncuși”, în alte spații. Unele dintre componente au fost identificate în alte amplasamente, motiv pentru care intenționăm ca în viitorul apropiat, în măsura în care vom avea și fondurile necesare, să demarăm un proiect de restaurare a operei, care se va baza pe readucerea lucrării, pe cât este posibil, în starea inițială. Acesta este însă un proces extrem de dificil și costisitor. Sperăm să beneficiem de suportul necesar atât financiar, cât și de specialitate pentru a putea pune în practică acest proiect, după restaurarea clădirii și amenajarea parcului. Muzeul Național “Constantin Brâncuși” este unul dintre obiectivele care vor fi restaurate în cadrul proiectului “Temelii Culturale” un program care se derulează prin intermediul Unității de Management a Proiectului, din cadrul Ministerului Culturii. Este vorba despre un acord de împrumut de la Banca Consiliului Europei, in care participația statului român este de 50%. În acest moment suntem în faza de elaborare a documentațiilor tehnice.
Marea Dragoste – Revista Tango: Ați fost invitata specială a Rodicăi Vică în deschiderea spectacolului BracuSING de la Târgu Jiu, iar eu am avut onoarea să vă prezint și să vă invit în scenă. Puteți relua și pentru cititorii noștri ideile mesajului pe care l-ați transmis iubitorilor de artă și de muzică veniți să îl omagieze pe Brâncuși?
Denisa Șuță: Pentru mine și Muzeul Național “Constantin Brâncuși” a fost o bucurie și o onoare să facem parte din proiectul BrancuSING și sunt extrem de recunoscătoare sopranei Rodica Vica pentru oportunitatea oferită. Încă de la început am fost bucuroasă de parteneriatul în derularea proiectului BrancuSING, acest demers artistic original care transpune în limbaj sonor ritmul și esența formelor sculpturale ale marelui artist. Nu îmi amintesc cu exactitate care au cuvintele pe care le-am spus în deschiderea concertului, știu însă că am plecat de la ideea că Brâncuși a lăsat la Târgu Jiu cea mai importantă opera a sa, Ansamblul Monumental “Calea Eroilor” și probabil cel mai important motiv de reflecție pentru noi toți – “Coloana fără Sfârșit”. Interpretată ca “axis mundi” sau ca o rugăciune cu o cadență repetitivă pănă devine stare, Coloana fără Sfârșit este de fapt scara la cer pe care o cautăm cu toții de-a lungul vieții. Cred cu tărie că această scară este nesfârșită tocmai pentru ca fiecare dintre noi să avem posibilitatea de a așeza noi trepte, iar proiectul BrancuSING este una dintre treptele pe care le-am așezat împreună.
Marea Dragoste – Revista Tango: Cu ce gânduri ați plecat de la concertul BrancuSING?
Denisa Șuță: A fost o experiență extraordinară, pe care aș repetat-o la nesfârșit. Dialogul emoțional fin dintre minunatele muziciene soprana Rodica Vică și pianista Angela Drăghicescu a oferit atât liniște și introspecție, cât și bucurie și lumină. Acest dialog a oferit un spectru surprinzător de larg de emoții în urma cărora se sedimentează liniștea și introspecția. Rămâne esența, asemenea lucrărilor lui Constantin Bràncuși care a “făcut piatra să cânte pentru omenire”. Am plecat de la concert cu gândul la o altă zicere a lui Brâncuși, care spunea “Coloana fără sfârşit este un cântec etern care ne duce cu sine în infinit, dincolo de orice tristeţe sau bucurie factice.”.
Marea Dragoste – Revista Tango: Ne-ați însoțit pe soprana Rodica Vică și pe mine în parcul care se deschide cu Poarta Sărutului și am privit împreună, avându-vă ca ghid special, Masa tăcerii aliniată cu Poarta Sărutului, cu biserica aflata în calea privirii către Coloana fără sfârșit și ne-ați dezvăluit o perspectivă mai puțin cunoscută despre semnificația ansamblului monumental pe care l-am văzut ca pe un altfel de drum către infinit. Dacă vreți să ne spuneți mai multe amănunte.
Denisa Șuță: A fost o deosebită bucurie pentru mine să vă fiu ghid pe traseul inițiatic lăsat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu – Ansamblul Monumental “Calea Eroilor”, o adevărată liturghie în aer liber, o poveste care obligă la reculegere, la trecere și ascensiune, la introsepecție profundă. Lucrările care fac parte din Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu – Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana fără Sfârșit au fost interpretate, de-a lungul timpului, în numeroase chei. Ansamblul de la Târgu Jiu este un omagiu adus eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Deși Brâncuși a trăit cea mai mare parte a vieții sale la Paris, a rămas profund legat de locurile natale.
A revenit la Târgu Jiu, la invitația Arethiei Tătărescu, soția premierului de la acea vreme – Gheorghe Tătărescu. Arethia a fost președinta Ligii Femeilor Gorjene, organizație care a avut, în 1935, inițiativa realizării la Târgu Jiu, a unui monument în cinstea eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Brâncuși a acceptat propunerea Arethiei, astfel că în perioada 1937 și 1938, Constantin Brâncuși a lucrat la Ansamblul monumental “Calea Eroilor” de la Târgu Jiu, una dintre cele mai importante opere ale sale și una dintre cele mai valoroase creații de artă monumentală din lume. Ansamblul se întinde pe o axă în linie dreaptă de la vest la est care traversează orașul, pornind de la malul Jiului, din Parcul Central, unde se află lucrările din piatră – Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor și Poarta Sărutului până la Coloana fără Sfârșit.
Constantin Brâncuși a acceptat să fie parte din ansamblu și Biserica Sfinții Apostoli “Petru și Pavel” care se afla pe Calea Eroilor. Ansamblul poate funcționa ca un traseu inițiatic care începe cu o necesară reculegere la Masa Tăcerii, o trecere spre o altă lume și se încheie cu o ascensiune. Masa Tăcerii cu cele 12 scaune în formă de clepsidră este interpretată și ca masa pe care soldații o iau înainte de a merge la război, iar scaunele simbolizează trecerea timpului. În sens religios, ea a fost interpretată și ca fiind o “Cina cea de taină”, masa și cele 12 scaune reprezentând pe Isus cu cei 12 apostoli. Religios sau laic interpretată, Masa Tăcerii rămâne o lucrare ca spațiu de profundă reculegere. Aleea Scaunelor este compusă din 30 de scaune așezate, în cinci grupuri de câte trei, de-o parte și de alta a aleii care face legătura între Masa Tăcerii și Poarta Sărutului și se încheie cu douâ bănci de piatră așezate in vecinătatea Porții Sărutului. Scaunele astfel așezate au fost interpretate atât ca grupuri de prieteni și rude care îl conduc spre poartă pe soldatul care pleacă la război, dar unii cercetători le-au interpretat ca fiind și un alai de înmormântare.
Poarta Sărutului este un portal de trecere, în care apare simbolul sărutului atât de prezent la Brâncuși reprezentat ca două jumătăți de cerc. Două entități care devin una singură. Totodată, pe lângă simbolul sărutului prezent pe cei doi stâlpi ai porții, pe arhitravă sunt reprezentate alte 40 de cupluri. Poarta este un moment de rămas-bun, unde soldații își iau rămas bun de la familie și simbolizează trecerea spre o nouă etapă. Pe Calea Eroilor, în traseul care unește Poarta Sărutului de Coloana fără Sfârșit se afla Biserica “Sfinții Apostoli Petru si Pavel”, un lăcaș de cult reconstruit pe un nucleu din secolul a XVIII-lea și inaugurat în 1938, odată cu operele lui Brâncuși. Biserica a fost acceptată de Brâncuși ca parte integrantă în acest traseu inițiatic, fiind locul în care soldații se roagă înainte de trecerea la viața de apoi. Coloana fără Sfârșit reprezintă ascensiunea, dar și înălțarea la cer, Brâncuși spunând despre coloana că “mărită, ar putea sprijini bolta cerească”. Coloana este simbolul desăvârșirii, al ascensiunii, al găsirii sensului, este drumul spre cer, spre Suflet, spre Dumnezeu, spre Adevăr.
Marea Dragoste – Revista Tango: Ce acțiuni dedicate lui Brâncuși vor mai avea loc în muzeul pe care îl conduceți până la sfârșitul anului? Dar în Târgu Joi, dacă aveți cunoștință?
Denisa Șuță: Fiecare instituție de cultură din Târgu Jiu a pregătit diverse programe de evenimente menite să marcheze Anul Constantin Brâncuși și să-l omagieze pe marele sculptor. La Muzeul Național “Constantin Brâncuși” avem un program de evenimente care se adresează tuturor, unele dintre proiectele noastre sunt premiere în spațiul românesc și sunt de anvergură internațională, altele sunt la fel de importante dar de o mai mică amploare. Am încercat astfel să ne dozăm eforturile și posibilitățile financiare în mod constructiv. Până în acest moment, unul dintre cele mai importante evenimente expoziționale a fost proiectul “BRÂNCUȘI 150”, pe care îl defășurăm în partenriat cu Fundația InterArt Aiud și artistul Ștefan Balog. Proiectul BRÂNCUȘI 150 este dedicat exclusiv aniversării a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși și a constat în organizarea unei serii de expoziții vernisate simultan, pe data de 19 februarie 2026, la Muzeul Național “Constatin Brâncuși” și în 21 de țări de pe 6 continente: Africa: Egipt, Eritreea, Etiopia, Senegal; America de Nord: Canada, Statele Unite ale Americii; America de Sud: Uruguay; Asia: China, India; Europa: Austria, Bulgaria, Germania, Italia, Letonia, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Suedia, Turcia; Oceania: Noua Zeelandă.
Proiectul prezintă creații realizate în tehnicile gravurii tradiționale de către 29 de artiști români contemporani. Totodată, expoziția va fi vernisată în data de 7 mai la Sala Dalles, București, în cadrul evenimentului “Conferințele Dalles ale Academiei Române” și pe 8 mai, la Biblioteca Națională a României. În acest moment, la sediul muzeului este găzduită o expoziție extrem de sensibilă și foarte aproape de sufletul meu, este vorba despre expoziția “Muzele treze”, cu lucrări semnate de artista maghiară de origine română – Éva Andrea Szőcs, conferențiar universitar, șef de catedră la departamentul Artelor Vizuale, Institutul de Artă Rippl-Rónai, în cadrul Universității MATE. “Muzele treze | The Wide Awake Muses” este o instalație artistică, realizată de artista Éva Andrea Szőcs, care îl citează direct pe Constantin Brâncuși, cu menționarea directă a seriei Muzelor adormite (1909-1910, 1917-1920). Curator al expoziției este criticul de artă Ana Negoiță, lector doctor în cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii, din cadrul Universității București. Expoziția este o amplă instalație artistică, alcătuită din aproximativ 25 de capete – muze – de ceramică diferite dispuse pe perne albe. Ana Negoiță spune despre expoziție că este “o citare directă, contrară și divergentă a seriei Muzelor adormite realizate de Constantin Brâncuși, indicând în mod subversiv un discurs revers. Artista creează un nou context conceptual, antagonic, disjunctiv între cele două stări ale muzelor, devenite un icon cultural. Muzele acesteia se găsesc în stare de veghe, cu ochii deschiși sfidându-l parcă pe Morpheus.”
Un alt eveniment în premieră, va avea loc pe 16 mai, când Muzeul Național “Constantin Brâncuși” va demara prima ediție a Trienalei Internaționale de Sculptură “Constantin Brâncuși”, un proiect desfășurat în parteneriat cu InterArt Aiud și în cadrul căruia expun 29 de sculpturi din 25 de țări.
Evenimentul este o premieră nu doar prin prisma faptului că este o primă ediție a acestei manifestări artistice de anvergură internațională, ci și pentru că în proiect sunt incluse și cele două lucrări monument istoric, realizate de Constantin Brâncuși, amplasate în parcul din curtea muzeului, parc pe care Brâncuși îl numea “Grădina cu vietăți de piatră”. Evenimentul se va încheia cu un recital de muzică susținut de artiștii din Turcia -Ali și Buse Erenus.
De asemenea, în luna iunie avem programat un proiect multimedia, cu extensie în grădină – este o expoziție interactivă în cadrul căreia se va realiza o prelegere de tip artist/curator talk, despre recontextualizarea multimedială a operei lui Constantin Brâncuși. Avem numeroase expoziții personale cu artiști vizuali importanți din România, printre care academicianul Mircia Dumitrescu, Liviu Mihai artist vizual post modernist, absolvent al Universității Naționale de Arte București, la clasa academicianului Mircia Dumitrescu, sculptorul Bogdan Nueleanu, artistul Florin Preda Dochinoiu, artist vizual din judetul Gorj, o expoziție personală Mihai Băncilă, absolvent al Universității Naționale de Arte București, Departamentul Ceramică-Sticlă-Metal. Un artist multidisciplinar și curator la evenimente expoziționale importante, cum sunt Salonul de Arte Contemporane sau Salonul Național sl Sticlei. De asemenea, vom găzdui o expoziție de grup, cu participare internațională în cadrul căreia vor fi expuse lucrări de tip carte obiect, cu tematica Brâncuși și vom găzdui un proiect vizual despre sculptorii români.
Marea Dragoste – Revista Tango: Aș vrea să încheiem întorcându-ne la muzică. Dincolo de piesele superbe incluse de Rodica Vica și Angela Drăghicescu în programul BrancuSING, cu ce melodii sau gen de muzică asociați sculpturile lui Brâncuși? Când vă veți așeza la masa de scris să începeți încă un nou studiu sau carte despre Brâncuși, ce muzică veți avea pe fundal?
Denisa Șuță: Sigur piesele alese de Rodica Vica și Angela Drăghicescu în cadrul proiectului BrancuSING nu puteau să îl excludă pe bunul prieten al lui Brâncuși, Erik Satie. A fost o imensă bucurie să le ascult pe cele două muziciene interpretând Gnossienne nr.1 și, totodată, pe Stravinsky. Lucrările lui Brâncuși sunt de fapt esența, el înlătură, prin tăietură directă, tot ceea ce este în plus pentru a ajunge la sens. Nefiind un teoretician sau un profesionist în muzică sunt însă o bună ascultătoare și cred că Brâncuși și Satie se asemănau tocmai prin căutarea esenței apelând la simplitate, prin renunțarea la surplus. Așa cum Brâncuși a eliminat din operele sale detaliile inutile și Satie pare că a renunțat la ornamente creând piese aerisite și aproape hipnotice dacă este să ne gândim la celebrele Gymnopédies. Brâncuși a reușit să transforme materia în ceva aproape imaterial, iar asta doar muzica o mai poate face prin transformarea sunetului în emoție. Ascult cu plăcere muzică aproape din toate genurile atât clasică, cât și rock, jazz sau psihedelică, printre preferații mei rămânând Pink Floyd sau Tool. Atunci când scriu, indiferent despre ce, caut fie o stare, fie o liniște. Nu caut o muzică anume, ci pun pur și simplu ceva, cel mai probabil alegerea fiind făcută inconștient, în funcție de starea pe care o am sau de cea pe care o caut. Mă ajută să mă concentrez Mozart sau Debussy și mă duce într-o stare de căutare continuă Chopin, mai ales prin Nocturnele sale. De o scurtă vreme, am o relație specială, pur subiectivă, cu Preludiul din Suita 1 în sol major a lui Bach, pe care o aud acum cu sufletul. O am de ceva timp în fundal și cu siguranță îmi va rămâne!
