Determinarea ratei inimii, a ratei respiratiei, a temperaturii, si a presiunii sanguine sint componente esentiale si fundamentale ale medicinei vestice. Acesti parametri fiziologici sint masurati cu usurinta prin examinarea fizica, sau cu un instrument de diagnostic. Acestia sint mentinuti in mod normal intr-o limita fiziologica prin sistemele de feedback homeostatice, care au capacitati compensatorii puternice. Masuratorile care depasesc, sau sint sub o anumita limita, indica o patologie la baza, si sint deseori asociate cu morbiditate crescuta si mortalitate. Mai mult, pot servi ca criteriu de diagnostic, factor de pronostic, si/sau o indicatie de a initia tratament. In continuare se va demonstra ca indicele masei corporale (IMC) (greutate/inaltime2 in kg/m2) este de asemenea un semn vital.
Reglarea greutatii corporale
La adulti, greutatea corporala este mentinuta eficient la un anumit punct. Preluarea si cheltuiala energiei sint reglate de sistemele nervos si hormonal, incluzind peptidele din tractul gastrointestinal, pancreas si tesutul adipos. Acestea moduleaza procesele fiziologice la numeroase nivele, de la motivatie la functia mitocondriala, pentru a corela energia preluata cu cheltuirea ei. S-a calculat ca acuratetea corelarii de-a lungul unui an este mai mult de 95,5% la adulti. Descoperirea unui IMC peste limita de 25, sau a pierderii semnificative in greutate intr-o perioada scurta, indica o deviere semnificativa in echilibrul energiei, si are implicatii detrimentale asupra sanatatii.
Epidemiologia si patofiziologia variatiilor IMC si greutatii
Cresterea excesiva in greutate la copii si adulti este prevalenta crescator in intreaga lume. Un studiu extins international a gasit 24% dintre barbati si 27% dintre femei clinic obezi(e), adica avind un IMC>30, desi exista variatii nationale si etnice. Obezitatea predispune la diabet de tip 2 si boli legate de ateroscleroza, si este asociata cu un risc pe termen lung crescut de moarte prematura in urma acestor conditii, si anumite cancere. Aceste consecinte daunatoare ale cresterii excesive in greutate nu sint datorate caracteristicilor fizice ale trigliceridelor si tesutului adipos, ci mai curind revarsarii de acizi grasi liberi si mediatori ai inflamatiei din tesutul adipos extins. Aceasta duce la rezistenta la insulina, dislipidemie, boala ficatului gras non-alcoolic si ateroscleroza. Depozitul de grasime intra-abdominal este cauza principala din spatele efectului sistemic al obezitatii, probabil datorita preferintei de a atrage macrofage, rezistentei sale la efectul inhibitor al insulinei asupra lipolizei, sursei sale enorme de singe si drenarii sale venoase catre ficat. Dimpotriva, grasimea subcutanata din extremitatile de jos pare sa fie protectoare. IMC serveste ca un index imperfect, dar usor de obtinut de adipozitate excesiva. Obezitatea fiind astfel diagnosticata, sint indicate stilul de viata si interventiile farmacologice sau chirurgicale, ca si stabilirea si tratamentul patologiilor asociate.
In contrast cu obezitatea, scaderea in greutate (fara intentie) este rezultatul tipic, mai degraba decit cauza, unei patologii la baza. Ocazional, totusi, nu se poate identifica o cauza a pierderii in greutate. In plus, pierderea greutatii este deseori asociata cu deficientele nutritionale care afecteaza negativ orice boala majora de la baza.
Afectiuni medicale severe cronice cum ar fi infectia cu HIV si cancerul, ca si insuficienta cronica a unui organ vital (disfunctia inimii sau a rinichilor, boala pulmonara cronica obstructiva, etc.) induc o stare catabolica debilitanta numita casexie. Aceasta poate fi definita ca o pierdere patologica a greutatii cu o reducere disproportionata a masei musculare scheletale. Pina la un anumit grad, o reducere a masei corporale musculare este o parte normala a imbatrinirii (sarcopenie). Totusi, prevalenta cedarii cronice a organelor creste cu virsta, si efectul sau asupra greutatii corporale se suprapune peste sarcopenie. Scaderea greutatii la batrini poate fi de asemenea exacerbata de diferiti factori psihosociali, pierderea apetitului, malabsorbtia si deconditionarea musculoscheletala. Data fiind populatia in virsta in crestere si cresterea incidentei bolilor cronice mentionate, casexia este destul de comuna. A discerne intre sarcopenie si casexie este greu, dar simpla existenta a pierderii semnificative in greutate recent si/sau un IMC redus prezic cu putere o mortalitate pe termen scurt (predominant la barbati) la pacientii spitalizati, batrinii din comunitati, pacientii cu HIV, cancer sau insuficienta cronica a unui organ vital, si in populatia adulta in intregime.
Asocierea malnutritiei si excesului ponderal cu procesul inflamator
Oamenii, ca si celelalte organisme, depoziteaza cu aviditate energie si nutrienti care sint distribuiti conform cu prioritatile particulare ce decurg din starea postprandiala, infometare, exercitiu, si infectie sau trauma. Impreuna cu raspunsurile inflamatorii si imune la patogenii invadatori, aceste capacitati favorizeaza supravietuirea in timpul lipsurilor si infectiei. Inflamatia si rezerva de nutrienti sint de asemenea esentiale pentru reparare si revenire din lezare si distrugerea aseptica a tesutului. Celulele implicate in metabolism (adipocite, hepatocite, miocite) si inflamatie (leucocite si macrofage rezidente) folosesc in comun masinaria moleculara (recunoasterea motivului si receptorii la citokine, kinaze de stress, receptori activati de proliferantii peroxizomilor), care faciliteaza comunicarea duala. Devin interdependenti in timpul infectiei si traumei: celulele inflamatorii sint dependente de macro- si micro-nutrienti pentru a executa un raspuns imun innascut eficient; hepatocitele necesita o mare cantitate de aminoacizi pentru sinteza. Reactantii de faza-acuta tintesc patogenii si sporesc inflamatia. Re-prioritizarea in timpul infectiei si traumei este mediata in mare masura de citokine pro-inflamatorii, cu muschii scheletici purtind povara proteolizei.
Cititi continuarea materialului la
http://doctor.info.ro/imc_si_variatia_greutatii_al_6_lea_semn_vital.html
