La Odessa, un festival cinematografic international imbina, inspirat, prezentul cu traditia!
Odessa a fost intotdeauna un oras de comercianti si de artisti. A fost din veacul al doilea port maritim al zonei, dar si rascruce de civilizatii marcata de muze si muzee, nu numai impregnata de spiritul lui Ilf si Petrov, dar care a si stimulat cinematografia mondiala, prin personalitati ca Serghei Eisenstein, Aleksander Dovjenko sau, in alt plan, muzical, prin Leonid Utiosov.
Victoria Tighipko, presedinta festivalului, sublinia, in discursul ei inaugural, atat simtul umorului particular al Odessei cat si bogata traditie in investigarea modalitatilor de expresie artistice. De aceea si una dintre selectiile competitive din acest an e intitulata “Laboratorul ucrainean” sectiune speciala care se mandreste cu filmele experimentale deschise publicului, produse de industria cinematografica a gazdelor si intarite de aprecierea internationala, Competitia principala, pentru care au fost selectionate 14 filme, e arbitrata de un juriu de personalitati cu o concentrare de valori remarcabila. Celebra actrita si regizoare portugheza Maria de Medeiros, Klaus Eder, secretarul general al organizatiei criticilor internationali Fipresci, Valerii Todorovski, regizor binecunoscut si la noi pentru originalul sau film “Serile Moscovei” fac parte din echipa de arbitri prezidata de regizorul polonez Jerzy Stuhr, foarte popular aici datorita comediei “Déjà vu” care se petrece la Odessa si al carei protagonist a fost, in 1988. Juriul va avea de gestionat o intreaga gama de “Duci”, de la Aur la Bronz, pentru care, la ora la care scriu aceste randuri, batalia e in toi.
Sectiunea “Festivalul festivalurilor”, aduce prospaturi din toate azimuturile, dar mai ales de la Cannes. O panorama frantuzeasca, sub vastul cer al Crimeei, investigheaza, dupa “concertul” Melies (recitalul ar fi fost poate o titulaura mai nimerita), ce se mai poarta in cinematografia pariziana. Si nici noile filme rusesti, carora le e dedicata o ampla panorama, nu sunt uitate. Dar poate ca cea mai interesanta retrospectiva e cea a comediei ucrainiene, in care, de pilda, Serghei Paradjanov, autorul mitizatului poem “Umbrele stramosilor uitati” e redescoperit cu o joviala farsa datand din 1958, Pershii hlopetz (s-ar putea traduce liber ca Flacaul de top). Un alt film facut acum doua decenii starneste interesul celor mai tineri, fie si prin titlul sau: Isscustvo jiti v Odesse (Arta de a trai la Odessa) de Gheorghii Yungwakd-Kilkvici din 1989. Sub aceasta egida festivalul deschide o intreaga selectie, intitulata, „Made in Odessa”, cu filmul lui Petro Todorovski care a rulat si la noi, prin 1981, sub titlul „Logodnica mecanicului de locomotiva”, sau cu un alt mare success bucurestean Jazz 20, comedie curajoasa despre inceputurile jazzului sovietic, sau, de ce-am uita-o?!, Roaba iubirii a lui Nikita Mihalkov. Dupa cum vedeti, Odessa a fost mereu aproape de noi, si in cinema. Dar, vorba titlului filmului “And now for something completely different” (Si acum, sa mai vedem si ceva complet diferit) cum si-au intitulat membrii formatiei britanice Monthy Python parodia din 1971, participantii la festival pot continua si cu o retrospectiva a maestrilor rasului britanic.
Ce admir eu la cea de a doua editie a festivalului care se va incheia sambata, ce ma incanta pe mine le ea, este conceptia. Rar am vazut un festin cinematografic mai unitar. Sambata trecuta aburcam treptele de pe care taiau si spanzurau cazacii lui Eisenstein (de fapt, cum a recunoscut-o ulterior ilustrul cineast, pe scara aceasta nu se petrecuse niciodata un masacru), imi croiam drum, printre trupurile instalate, “confortabil”, cam zece mii de oameni claditi unul într-altul, care au dat buluc sa urmareasca, timp de 147 de minute, o alta poveste intrata în legenda, cea a lui Fritz Lang, despre Metropolis, cetatea împinsa spre pierzanie de divortul dintre suflet si minte. Iar intreaga ceremonie era dominata de statura monumentului ducelui de Richelieu (care a dat si particula trofeului festivalului), un descendent al legendarului cardinal, aristocrat alungat de Marea Revolutie Franceza, devenit protejat al tzarului rus si transfigurat in statuie, statuie care a convietuit pasnic cu revolutia sovietica, fara a fi demolata. De la locul ei, monumentul rechema acum, prin pozitionarea la o noua viata, faimoasa scara a lui Potiomkin. Un mare cineast german invoca, apoi, la a doua ei existenta, opera unui clasic rus pentru ca, a doua seara, în marele port ucrainean, magicianul George Melies sa-si desfasoare surazator trucurile intr-un sfârsit de lume evocat de danezul Lars von Trier. Cum de s-au intalnit, intr-o unica miscare festivaliera, atatea nume reprezentative, noi si vechi, intr-un acelasi elan nestavilit, este secretul de fabricatie al echipei festivalului international de la Marea Neagra. Cert este doar ca sambata 23 iulie juratii lui Jerzy Stuhr isi vor da verdictul si vom afla cine e Ducele anului 2011.
Tudor Caranfil.
