Artistii solo de succes sunt de doua ori mai predispusi sa moara prematur comparativ cu cei care canta in trupe, potrivit unui raport publicat de British American Journal (BMJ).
Studiul s-a bazat pe analiza carierelor a 1.400 de cantareti pop si rock europeni si nord-americani, care au fost celebri in perioada 1956 – 2006. Astfel, raportul a aratat ca, in cazul artistilor europeni, sansele de a muri la varste tinere sunt de una la 10, in timp ce in America de Nord aceasta predispozitie se dubleaza.
In acest context, expertii sugereaza ca asocierea artistilor in trupe poate fi considerata o modalitate de protectie a acestora.
La finalul cercetarii, pe 20 februarie 2012, s-a observat ca 137 din cei 1.400 de cantareti pop ale caror cariere au fost analizate, murisera prematur. Printre acestia se afla Elvis Presley, Jimi Hendrix, rapperul 2Pac, Michael Jackson, Amy Whinehouse si Whitney Houston. Realizatorii studiului i-au inclus printre artistii disparuti de tineri pe Kurt Cobain, vocalistul trupei Nirvana, Sid Vicious, de la grupul punk Sex Pistols, si Stuart Cable, de la Stereophonics.
Performantele starurilor respective au fost determinate in urma unor sondaje internationale si a analizei a 40 de alte topuri similare, in timp ce detalii cu privire la vietile personale ale artistilor au fost obtinute de pe mai multe site-uri, biografii autorizate si antologii. S-a constatat, printre altele, ca vedetele din Europa mor la o varsta medie de 39 de ani, in timp ce, in cazul celor din America de Nord, varsta medie creste cu aproximativ sase ani. De asemenea, cantaretii care cantau solo erau de doua ori mai predispusi la a muri prematur decat aceia care cantau intr-o trupa, iar potrivit autorilor studiului, situatia este cauzata, printre altele, de etnie, dar si de abuzurile la care au fost supusi in copilarie, droguri sau alcool.
Autorii cercetarii au mai precizat ca o cariera muzicala poate fi atragatoare pentru tinerii care au avut o copilarie nefericita, aceasta fiind insa o arma cu doua taisuri – il poate conduce pe tanar spre un stil de viata sanatos sau ii poate hrani predispozitia catre un comportament deviant.
“Cantaretii solo adopta in general un stil de viata solitar, alegand acest drum in mod voluntar. Asa se face ca, de multe ori, se trezesc in situatia de a fi inconjurati numai de angajati platiti – PR, manager -, cu totii interesati numai din perspectiva financiara si nu pentru a-i sprijini in viata personala”, este de parere Honey Langcaster-James, specialist in psihologia vedetelor.