Cantareata Margareta Paslaru a declarat, pentru MEDIAFAX, ca isi va sarbatori Craciunul alaturi de cei dragi, cu care va depana amintiri, precizand totodata ca spiritul Craciunului se arata prin fapte bune.
Margareta Paslaru spune ca a crezut intotdeauna ca Mos Craciun exista.
“Am crezut si cred ca Mos Craciun exista! Spiritul sau ni se arata prin fapte bune, daruind unii altora bucurii”, a spus cantareata.
Ea a precizat ca nu poate ierarhiza sarbatorile din viata sa, deoarece fiecare dintre acestea a avut propria magie.
Artista a dezvaluit si cum isi va petrece sarbatorile din acest an. “Potrivit obiceiului sarbatorim in intimitatea familiei, depanand amintiri despre cei dragi ce ne vegheaza, din ceruri…”, a spus Margareta Paslaru.
Ea a subliniat ca darul cel mai frumos de Craciun este “sentimentul iubirii, atentia invelita in caldura statorniciei”.
Cel mai frumos cadou de Craciun 2015 a fost CD-ul de autor al Margaretei Paslaru “Stelele filmului canta”. 21 de actori impreuna cu autoarea au inregistrat pro bono si au donat drepturile de autor in beneficiul artistilor varstnici cu probleme de sanatate care s-au retras din lumea filmului. Da, Mos Craciun exista! 🙂