fbpx

Opt tradiții de Crăciun din jurul lumii, despre care poate n-ai aflat încă

de

Crăciunul te duce mereu cu gândul la timpul petrecut alături de familie și de prieteni, acasă. Și nu doar prezența celor dragi te leagă de acest moment din an. Tradițiile românești păstrate și retrăite atunci, în jurul bradului, sunt cele care vă adună acasă an de an.

Cum e sărbătorit însă Crăciunul în alte colțuri de lume? Ce tradiții comune sau diferite sunt respectate dincolo de granițe? Echipa momondo.ro a căutat răspunsurile și a pus pe hârtie o serie de tradiții culese de pe tot mapamondul. Cele mai multe nu seamănă cu nimic din cele cu care te-ai obișnuit în prag de Ajun.

Festivalul Lampioanelor Gigantice, Filipine

Festivalul Lampioanelor Gigantice (Ligligan Parul Sampernandu) are loc în fiecare an în duminica dinaintea Ajunului Crăciunului, în orașul San Fernando, „Capitala Crăciunului” din Filipine. Festivalul atrage spectatori din toată țara și lumea. 11 sate (barangays) iau parte la festival și competiția este acerbă, fiecare străduindu-se să construiască cel mai impresionant lampion. Ca să ajungi aici, ia în calcul faptul că îți trebuie câteva economii serioase pentru un zbor din București spre Manila și înapoi și răbdarea cuvenită pentru aproximativ 16 ore de călătorie. Află când e cel mai bun moment să rezervi un bilet spre Manila.

Cina de Crăciun cu pui prăjit Kentucky, Japonia

Crăciunul nu a fost niciodată un eveniment extraordinar în Japonia. În afară de câteva tradiții laice mai cunoscute, precum cadourile și decorațiunile luminoase, Crăciunul rămâne o noutate pentru cei mai mulți japonezi. Însă o nouă tradiție a apărut recent: sărbătorirea Crăciunului cu pui prăjit de la KFC. Meniul festiv din acest an va fi prezentat pe site-ul KFC Japonia și, chiar dacă nu înțelegi japoneza, pozele vorbesc de la sine. Un zbor spre Tokyo are aproximativ aceeași durată ca zborul spre Manila, dar costul biletelor poate fi la jumătate de preț. Află când să rezervi zborul și să faci economii.

Cei 13 Moși Crăciuni din Islanda

În Islanda, în cele 13 zile până la Crăciun, 13 personaje asemenea unor troli poznași ies afară să se joace. Îmbrăcați în costume tradiționale islandeze, aceștia sunt destul de vicleni și numele lor ne arată ce tip de probleme ne aduc. Moș Crăciunii vizitează copiii din Islanda înainte de Crăciun, pe parcursul a 13 nopți. În fiecare noapte din Yuletinde, copiii își pun cea mai bună încălțăminte lângă geam și câte un Moș Crăciun diferit lasă daruri pentru cei cuminți și cartofi stricați pentru cei obraznici. Islanda face cu ochiul tot mai multora dintre noi iar un zbor spre Reykjavik este mai ieftin și mai scurt ca durată decât cele menționate mai sus. Află când să plănuiești o călătorie în Islanda, în țara care, deși se află în Europa, te transpune în basmele albe ca zăpada.

Măturile din Norvegia

Norvegia este țara unde oamenii își ascund măturile de Crăciun. Este o tradiție veche de multe secole, când oamenii credeau că vrăjitoarele și spiritele rele ies afară în Ajunul Crăciunului și caută mături cu care să zboare. Chiar și în zilele noastre, oamenii își ascund măturile în locul cel mai sigur din casă pentru a nu putea fi furate. Și tu te poți ascunde pentru câteva zile în acest colț fantastic din nordul continentului, al cărui zbor – din București spre Oslo și înapoi – este cel mai accesibil ca preț și durată din întreaga listă dacă îl rezervi din timp.

Aprinderea menorei de Hanuka, Washington, D.C.

Hanuka, „Sărbătoarea Luminilor”, este sărbătorită pe teritoriul american printr-un eveniment elaborat, care are loc pe o scenă națională. Din 1979, o menoră uriașă de 9,1 metri a fost ridicată pe terenul Casei Albe, pe durata celor opt zile și opt nopți ale sărbătorii Hanuka. La ceremonia din Washington au loc discursuri, muzică, activități pentru copii și, desigur, aprinderea menorei. Da, ai încă un motiv să mergi în Washington, D. C. dincolo de filmele cu misiuni imposibile pe care le-ai văzut. E posibil să ajungi aici cu un zbor care durează în medie o jumătate de zi și costă aproape cât un zbor spre Tokyo. Află când e cel mai bun moment să plănuiești o călătorie aici.

Crăciun pe role în Venezuela

Iubești Crăciunul, dar crezi că poate fi și mai bun când ai unde să te dai pe role? Dacă răspunsul tău este da, vizitează orașul Caracas din Venezuela. În Ajunul Crăciunului, locuitorii orașului merg la biserică dimineața devreme – până aici, totul este normal – dar, din motive cunoscute doar de ei, merg cu rolele. Această tradiție unică este atât de populară în oraș încât pe străzi este interzisă circulația mașinilor, ca oamenii să poată veni pe role până la biserică în siguranță. Te gândești deja cum ar arăta bagajul tău cu o pereche de role în plus? Află că pentru un zbor din București spre Caracas și înapoi ai nevoie de cam la fel de multe ore de zbor și economii făcute ca pentru Manila. Descoperă cum să rezervi călătoria ta spre Venezuela cât mai bine aici.

Ziua Lumânărilor, Columbia

„Ziua Lumânărilor Mici” (Día de las Velitas) marchează începutul sărbătorilor de Crăciun în Columbia. În cinstea Fecioarei Maria și a Concepției Imaculate, oamenii pun lumânări și lampioane din hârtii la ferestre, balcoane și în curtea din fața casei. Tradiția lumânărilor s-a răspândit și acum orașe din toată țară sunt luminate de aranjamente complexe. Ca să ai parte de un Crăciun aparte pe tărâmul Americii de Sud, regula de mai sus se aplică și aici – rezervă din timp zborul spre Armenia, exersează-ți răbdarea și, între timp, spaniola pentru un zbor de aproximativ o zi întreagă spre Columbia.

Alaiul de lumini, Toronto

Dacă locuiești în Toronto n-ai cum să scapi de vestea că sezonul sărbătorilor de iarnă a început. Așa-numitul eveniment anual „Cavalcada Luminilor” a avut loc pentru prima dată în 1967 iar la vremea aceea dorea să comemoreze recent construita Primărie și Piață Nathan Philips. Piața, împreună cu bradul de Crăciun, sunt iluminate de peste 300.000 de becuri LED la lăsarea amurgului și sunt lăsate la datorie până la ora 23:00, de la deschiderea sezonului și până în noaptea de Anul Nou. Dacă nu locuiești în Toronto, cu atât mai bine – poți trăi această experiență în următoarea ta vacanță, dar pregătește-ți călătoria din timp, chiar dacă acum nu mai ai grija obținerii vizei iar un zbor spre Toronto e de două ori mai ieftin și rapid decât cel spre Armenia, Columbia.

 

Despre momondo

momondo.ro este un motor de căutare gratuit care compară cele mai bune oferte pentru bilete de avion, hoteluri și închirieri auto la nivel global. momondo a primit numeroase distincții internaționale și a fost recomandat de către publicații importante, cum ar fi: New York Times,  CNN, Frommer’s și The Daily Telegraph. momondo are birourile în Copenhaga și este prezent în peste 30 de piețe internaționale. Aplicațiile pentru mobil gratuite sunt disponibile pentru iPhone si Android. momondo este parte din KAYAK, companie independentă în cadrul Priceline Group.
 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.