fbpx

Decorațiunile care sporesc bucuria Crăciunului

de

Suntem mai legați de casele noastre ca niciodată, fiindcă lunile izolării ne-au făcut să ne întoarcem în spațiul bucuriei de acasă mai mult ca oricând.

Poate că, la început, ne-am revoltat și ni s-a părut că locul e prea strâmt. Apoi, încet-încet, am învățat să fim recunoscători pentru tot ceea ce avem și să ne sporim starea de bine printr-o strădanie care se cheamă, pur și simplu, viață trăită în prezent, în adevăr, în dragoste de familie.

Vin sărbătorile iernii și, cu siguranță, tot acasă le vom petrece, fiindcă mai toate drumurile întâlnirilor sunt tot închise. Și atunci de ce să nu facem din locul în care vom invoca bucuria, sărbătoarea, credința, cel mai frumos loc din lume?

Creatoarea Alexandra Nițu, fondatoarea proiectului Botez Tematic, care a adus atâta bucurie și strălucire personalizată tuturor petrecerilor noastre tematice de până acum, e gata să ne ajute să avem un Crăciun de poveste. Decorațiunile pe care le-a pregătit și pe care e pregătită să le expedieze către noi încorporează nu doar materiale fine și cel mai rafinat design, ci și iubire, speranță, tradiție înțeleasă, bucurie de viață. Globuri de sticlă și perle sidefate, nuci și ghinde cu parfum de pădure a copilăriei, steluțe albe sau flori de Crăciuniță, toate așezate în forme ale frumuseții desăvârșite și ale tradiției reinterpretate sunt gata să pornească spre cei care știu că sărbătoarea Crăciunului dă startul bucuriei în familie pentru tot anul care va urma.

Va fi încă un an cu încercări? Nu-i nimic! Acasă, de sărbători, ne vom reînnoi dragostea și încrederea că ne vom fi alături unii altora, orice s-ar întâmpla.

Nu mai sunt multe zile până la Crăciun, iar decembrie e pe punctul să-nceapă. E timpul să comandați cele mai frumoase decorațiuni ale sărbătorilor de iarnă, iar artiștii talentați și harnici de la Botez Tematic vi le vor trimite de îndată, ca să așteptați cu și mai multă emoție toată strălucirea ce va veni în casele noastre odată cu sărbătorile sfinte.

Produsele sunt pentru casele noastre, dar și pentru cei cărora vrem să le facem cadouri minunate. Sunt daruri pe care ni le facem nouă înșine sau cadouri pe care le trimitem către alți oameni dragi, care le merită. Toate vor sosi la ușile noastre ambalate elegant și însoțite de mini-felicitări cu un mesaj personalizat.

Să vină sărbătorile, așadar!

Pentru comenzi:
☎️ 0722.26.54.81
💌 contact@boteztematic.ro

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.