fbpx

Un Crăciun simplu… – de Narcis Avădanei

de
 
Vine? Are-n el tăceri nerostite, ceruri desprinse din iubiri uitate, farmec de-acasă, căldura unor ani, imaginea simplității și a felului în care nimic altceva în jur nu-i important, cu excepția celor dragi. Eu unul nu-l simt cu adevărat decât atunci, pe 24, când toate simbolurile se pun în funcțiune și amintirile încep să roiască prin jur ca un trenuleț în care-ai vrea, egoist, pentru câteva clipe, să fii doar tu. Am mai vorbit despre Crăciunul meu, dar cred că acum, în haosul distrugătorilor de mituri, în nebunia creată în jurul celor care, din nepăsare, au satisfacția imensă de a dărâma orice simbol veridic, deloc forțat și demn de toată lauda, indiferent de vârstă, cade bine o poveste. A unui Crăciun simplu!
Se făcea că era un băiețel, năzdrăvan din fire, dar fără prea multe năzbâtii la activ. Era fascinat de litere, de scris, de citit și căuta mereu să facă din ce e în jurul lui, o altfel de lume, mai frumoasă și mai plină de culoare. Acela eram și parcă n-aș vrea să mă păstrez la persoana a doua, încercând o subiectivă descriere, pe alocuri romanțată, a Crăciunului în viziunea unui copil. Mă uit prin ochii maturi și știu fără menajamente, că sărbătoarea aceasta înseamnă acasă. E direct proporțională, sinonimă cu familia și puterea acesteia de a crea acel soi de sentimente sincere, care ne umanizează și ne reduc la o tăcere deplină, în care ochii vorbesc lumini, iar soaptele transmit arome de cândva.
Crăciunul meu era cu Moșul. Îmi plăcea tare să-l aștept și am urât cu desăvârșire ziua și pe cei care încercau să-mi explice mie că el nu există. În fond, nu conta asta, ci bucuria de a dărui, care m-a însoțit, treptat, până acum, când știu că a dărui e forma unui respect față de mine, e mulțumire, e bucurie simplă, până la cer, și-o palmă mai sus!
Iar aroma de portocale, sau bananele Dole luate la bax, ori cornulețele făcute cu untură de la bunica, pe care acum n-aș pune gura, dar care atunci erau Raiul în cea mai veridică formă. Gutuile nu le mâncam, mi se sterpezeau dinții, dar le priveam așa, ca pe ceva sacru, iar geamul era înghețat pe dinafară și încercam să desenez forme.
Bradul îl goleam destul de repede de dulciuri, și-mi plăcea la nebunie să dau foc artificiilor. Era tipul acela de Crăciun simplu în care ne-aveam unii pe alții. Rădeam cu gura până la urechi, povesteam fără Facebook și selfie-uri, ne jucam câte-n lună și în stele, ascultam colinde. Muzica Crăciunului meu e specială. E „SO THIS IS CHRISTMAS”, „FELIZ NAVIDAD” sau „LAST CHRISTMAS”, e fix Hrușcă, Narcisa Suciu, Paula Seling, Fuego, ale căror cântece de sărbătoare au un aer regal. Așa le simt eu. Toate bunătățile erau acolo, nu primeam cadouri scumpe, pe 25 stăteam la masă și ne-adunam cu rudele și în felul acesta sărbătoarea nu era despre filozofii, despre magii, Dumnezei și alte cele. Era doar despre noi, acei mici oameni, dintr-o mare întreagă de suflete, care ne făceam unii altora să ne fie bine.
Crăciunul este pentru mine felul de-a găsi în lume o resursă de umanitate. Una pe care nu o întâlnesc în tot parcursul anului. Dincolo de luminițe și de fantezia unei perioade care-i de altfel, foarte bine venită într-un peisaj gri și anost ca modernismul acesta supraevaluat ne-a devorat complet. Crăciunul e mult prea simplu și mi se pare că adevărata sa valoare stă fix în momentul acela în care ne dăm seama ce înseamnă el pentru noi.
Nu știu dacă-l așteptăm, nu știu dacă-i bun sau nu, dacă-i afacere sau nu, nici nu mai contează. Toate pălesc în fața simplității! Eu mi-s un om care nu rezonez foarte tare la banalități, dar Crăciunul este definiția perfectă a liniștii lumii. Atunci, acasă, cu cei dragi la masă, pentru câteva clipe, e simplu și frumos, chiar dacă o iei de la capăt! Și ai grijă să fie așa!
Așa arată pe scurt, Crăciunul meu! Nu este de-o mare importanță, n-are veleități literare, dar e al naibii de real și e sigur povestea multora care nu au uitat că nu au crescut mergând pe pârtii la schi, la muncă, în club, în parc, sau în vacanțe exotice de Crăciun! Pentru că el înseamnă simplitate, înseamnă ACASĂ!
FOTO – ANA MARIA HALALAI
Tag-uri:
· ·
Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *