fbpx

Ioana Chifor: Din momentul în care m-am îndrăgostit de Edy nu-mi doresc decât să avem un copil. Cred că asta spune multe…

de

Prea frumos e UNTOLD-ul ca să nu aibă, în inima lui vibrantă, o poveste de mare dragoste! Pornită pretutindeni în căutarea iubirii autentice, am găsit-o și la festivalul de la Cluj, printre ritmuri splendide, artificii și întâlniri cu artiști speciali și spectatori neasemuiți.

Ioana Chifor este PR manager al festivalurilor UNTOLD și NEVERSEA, proiectele care i-au schimbat profesia, viața și, așa cum recunoaște ea însăși, zâmbetul, pentru că tot din pricina festivalului, s-a îndrăgostit. Am întâlnit-o zi de zi la Centrul de Presă și, chiar după ce marea și splendida aventură de la Cluj s-a terminat, am rugat-o să ne povestească ceva și din culise…

Fotografii din arhiva personală a Ioanei Chifor

Marea Dragoste / revistatango.ro: Îţi aminteşti când ai auzit prima dată de UNTOLD și în ce context ai aflat că un asemenea proiect se va desfăşura la Cluj?

Ioana Chifor: Daaa, îmi amintesc! Lucram la PRO TV, eram corespondent la ştiri şi am primit o invitaţie la o conferinţă de presă despre un festival care urma să se facă la Cluj-Napoca. Am ajuns la conferinţă şi când am văzut line-up-ul şi când am auzit detalii despre proiect am ştiut că va însemna foarte mult pentru oraş şi pentru România. Pe lângă toate lucrurile astea, am văzut şi o echipă de tineri ambiţioşi şi foarte hotărâţi să ducă la bun sfârşit acest proiect.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cât de încrezătoare ai fost că va fi totul bine?

Ioana Chifor: Am ştiut de atunci că va deveni un ambasador al României şi că va fi o reuşită pentru că, în primul rând, există o sete de aşa ceva în rândul tinerilor şi nu numai. Am crezut atât de tare în acest festival încă am încercat să-l promovez de fiecare dată când se ivea ocazia, în jurnalele de ştiri. Iar şefa mea de la ştiri, de la vremea aceea, Carmen Popa, îmi zicea „hai, măi, Ioana, mai lasă-ne cu festivalul tău că ne-ai înnebunit!”, iar doi ani mai târziu, Carmen a venit la festival şi mi-a zis în felul următor: ”nu-mi vine să cred că aşa ceva se întâmplă în România! E cel mai bun produs de ţară pe care l-a dat Transilvania în ultimii ani!”. Aşa că am crezut destul de tare în acest proiect şi cred că echipa care a pus la cale acest festival s-a prins de asta (râde) şi de aici a urmat propunerea de a lucra alături de ei.

Marea Dragoste / revistatango.ro: De la cine anume a venit propunerea de-a te alătura echipei?

Ioana Chifor: Propunerea a venit de la unul dintre oamenii care au pus bazele acestui festival, Edy Chereji, director de marketing şi comunicare UNTOLD, şi s-a întâmplat înainte de prima ediţie, însă oricât de tare am crezut în proiect, parcă, parcă îmi era greu să mă desprind de PRO TV, după nouă ani. Însă un an mai târziu, după prima ediţie, mi-am pus întrebarea în gând „oare mai primesc invitaţia de a lucra cu ei?”, lucru care s-a întâmplat şi am decis să spun Da. Cred că acest pas era unul normal pentru că, la un moment dat în viaţă, toţi simţim nevoia de schimbare şi mi-am dorit să fac şi altceva şi, modestă fiind, cred că job-ul de acum mi se potrivește ca o mănuşă (râde). Multă lume şi mulţi prieteni îmi spun asta de fiecare dată când au ocazia, că parcă e făcut locul ăsta pentru mine şi eu pentru el. Şi îmi place foarte mult ceea ce fac poate şi pentru că îmi place foarte mult muzică, sunt foarte veselă, comunicativă şi faptul că aş putea să contribui la ceva ce duce numele ţării în lume m-a făcut să spun Da.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum au evoluat lucrurile din perspectiva jobului tău? Totul a devenit mai complex, sunt tot mai mulţi ziarişti la centrul de presă, tot mai mulţi artişti?

Ioana Chifor: În 2016 aveam o mică temere şi mi-a luat un pic de timp până să-mi dau seama că am trecut de partea cealaltă a baricadei. Am avut mereu o relaţie bună cu foştii mei colegi jurnalişti şi asta mă ajută destul de mult în ceea ce fac acum. Pe lângă asta, am avut şi sprijinul echipei care îmi cunoștea potenţialul şi calităţile şi, chiar dacă nu aveam experienţa necesară, în rolul meu de comunicator am avut parte de susţinere şi într-un timp foarte scurt am reuşit “să mă specializez” la locul de muncă. Nu pot să spun că lucrurile sunt dificile, pentru că îmi place ceea ce fac şi parcă totul curge atât de lin… Dacă vrei să-ţi spun un lucru care e un pic dificil: în unele situaţii am tendinţa să gândesc din perspectiva jurnalistului, ceea ce nu e rău, pentru că până la urmă este experienţa mea şi îmi foloseşte foarte mult ca să identific posibile reacţii, însă nu trebuie să uit că am trecut de cealaltă parte a baricadei, lucru de care are grijă Edy mereeeu să-mi amintească.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Între timp s-a întâmplat şi o minune, iar tu şi Edy Chereji v-aţi îndrăgostit unul de altul… De când vă cunoşteaţi şi cum a început povestea voastră?

Ioana Chifor: Ne cunoaştem de peste 15 ani, fiind amândoi din acelaşi judeţ, eu am lucrat la radio în Zalău, el la fel, iar de-a lungul anilor ne-am mai reîntâlnit în diverse proiecte în Cluj-Napoca. Ne-am reîntâlnit cu ocazia festivalului şi am devenit mai apropiaţi, descoperind că avem foarte multe lucruri în comun. Când ne-am dat seama că ne potrivim foarte bine şi că avem foarte multe lucruri în comun şi că ne vedem în viitor împreună, am avut puterea şi curajul să facem un pas spre ceea ce am învăţat eu lângă el că înseamnă fericire.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Întreb şi asta, ca o babă –poate că te-o fi întrebat şi vreo bunică – dacă aveţi planuri neprofesionale împreună, nunţi, botezuri – că păreţi bine antrenaţi în organizarea de evenimente, cred că v-aţi descurca…

Ioana Chifor: Eu iubesc foarte foarte mult copiii, însă nu am avut niciodată dorinţa de a avea unul, ştiu că multă lume o să arunce acum cu pietre în mine, însă din momentul în care m-am îndrăgostit de Edy nu-mi doresc decât asta, să avem un copil, o fetiţă sau un băiat, sănătos să fie, de preferinţă o fetiţă (râde). Cred că asta spune multe. Pe lângă asta, am învăţat lângă Edy ce înseamnă să fii fericit, să te facă cineva să zâmbeşti în fiecare zi, să te iubească în fiecare zi, să-i pese dacă ai mâncat sau dacă eşti bine sau dacă îţi lipseşte ceva. Am învăţat lângă el ce înseamnă să fii iubit şi să iubeşti, ştiu că-i un clişeu, dar mie mi s-a schimbat până şi zâmbetul de când îl am pe el lângă mine. Sunt foarte fericită şi îţi spun asta cu mâna pe inima şi, dacă e să organizăm vreun eveniment în familie, îţi garantez că o să fie „best major”!(râde)

Marea Dragoste / revistatango.ro: Aţi fost împreună la Tomorrowland – ce v-a plăcut și în ce seamănă UNTOLD cu Tomorrowland?

Ioana Chifor: Am fost la Tomorrowland şi ceea ce mi-a plăcut foarte mult au fost decoraţiunile care sunt foarte realiste. Când intri acolo ai impresia că ai intrat pe un platou de filmare cu decoraţiuni impresionante şi foarte realistic realizate. Am avut ocazia să vizitez centrul lor de presă şi recunosc că am prins câteva idei de acolo pe care mi-aş dori să le implementez pentru UNTOLD 2018. Dar vreau să-ţi spun cu mâna pe inimă că publicul UNTOLD e diferit de cel de la Tomorrowland. Publicul UNTOLD are un vibe deosebit, are o energie incredibilă şi simţi că sunt o comunitate şi că s-au legat nişte prietenii deosebite între ei. Cred că de aceea toţi artiştii care vin aici şi urcă pe scenă simt căldura asta a lor şi spun că publicul e incredibil. Am fost împreună şi la Sziget Festival. E un festival mare, impresionant, locaţia e frumoasă, însă nu e nici genul meu de festival şi nici al lui.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Se spune adesea că e mai simplu când cei dintr-un cuplu nu lucrează împreună, că uneori disputele profesionale se prelungesc şi acasă şi strică familia. Cum e la voi? Va încurcă faptul că lucraţi împreună sau va bucură?

Ioana Chifor: În departamentul de marketing şi comunicare, Edy are o relaţie apropiată cu întreaga echipă şi nu încearcă să ne impună să facem lucruri, ci să ne dorim să facem lucruri. Eu însă sunt foarte încăpăţânată, vulcanică şi orgolioasă şi, din cauza asta, de multe ori ne înfruntăm la serviciu, dar asta nu ne afectează armonia de acasă, pentru că Edy e mai calculat şi lasă de la el. După asta, are răbdare să-mi explice că dincolo de orice orgoliu şi încăpăţânare avem de rezolvat o problemă punctuală care nu se va rezolva niciodată de la sine. Eu am foarte mare încredere în el şi, până la urmă, este responsabil şi îşi asumă deciziile care privesc departamentul. În cazul nostru mi se pare extrem de benefic că lucrăm împreună şi asta pentru că ne completăm reciproc şi de cele mai multe ori gândim la fel. Încercăm să lăsăm problemele de serviciu la birou şi, acasă, să vorbim despre noi, familie şi prieteni. Muncim foarte mult atât pentru UNTOLD, cât şi NEVERSEA, iar asta înseamnă că timpul nostru se împarte între Cluj, Bucureşti şi Constanţa şi, dacă n-am munci împreună, nu ştiu când am apuca să ne mai şi vedem. În concluzie, mă bucură faptul că lucrăm împreună din toate motivele menţionate mai sus şi nu numai… (râde)

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cât de mult te-ai implicat personal în crearea acestei ediţii atât de speciale? Cum aţi stabilit conceptul, line-up-ul, activările, partenerii?

Ioana Chifor: UNTOLD este un proiect de suflet pentru mine şi m-am implicat foarte mult, eu aşa sunt şi cred că dacă faci asta, lucrurile nu au cum să nu iasă bine. Experienţa anilor precedenţi ne-a învăţat că nimeni din exterior nu înţelege mai bine decât noi povestea festivalului şi posibilităţile ei de dezvoltare. Coloana vertebrală a conceptului creativ, a activărilor, a brandului pleacă din interiorul echipei, de la oamenii care sunt permanent implicaţi în coordonare şi implementare, dar sigur că în dezvoltarea tuturor acestor direcţii ulterior apelăm şi la agenţii specializate. În ceea ce priveşte line-up-ul, noi în fiecare an consultăm fanii, care au ocazia să ne spună care sunt artiştii preferaţi şi în funcţie de dorinţa fanilor festivalului, dar şi în funcţie de disponibilitatea artiştilor, noi încercăm să-i aducem pe scene.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cât timp aţi avut şi pentru NEVERSEA şi cum s-a născut şi acest proiect suplimentar?

Ioana Chifor: Când s-a născut ideea NEVERSEA, am avut în vedere şi potenţialul care poate fi exploatat la litoralului românesc. Vrem să deschidem şi mai mult apetitul străinilor pentru staţiunile de la noi. După festivalul de la Cluj, care are loc în mijlocul oraşului şi care a devenit un fenomen, vrem să scriem o nouă poveste de succes. NEVERSEA are toate ingredientele să fie o experienţă unică, gândiţi-vă că scriem această poveste pe plajă, la mare. Să nu uităm că litoralul românesc este o destinaţie turistică ce poate, în vârf de sezon, să primească şi 300.000 de turişti. Constanţa are aeroport, care e tot mai legat prin noi rute de oraşe din România şi din Europa, Bucureştiul e la două ore distanţă de litoral pe autostradă, calea ferată a fost de curând reabilitată şi oferă mobilitate dinspre Capitală spre Marea Neagră, în weekend. Marea Neagră a crescut ca zona turistică de la un an la altul. O spunem tuturor, litoralul nostru, turiştii, peisajul, toţi merită un eveniment de anvergură care să concentreze toate atuurile de aici. Cu NEVERSEA vrem să aşezăm litoralul Marii Negre pe harta marilor festivaluri ale lumii. Dacă UNTOLD a devenit cel mai premiat şi apreciat festival de acest fel din Europa, prin dezvoltarea celui de al doilea proiect major, vrem să cucerim şi să consolidăm primele două poziţii în topul celor mai mari evenimente muzicale din ţară şi din regiune.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce-a fost minunat la NEVERSEA, poate mai frumos ca la UNTOLD, şi ce crezi că va trebui îmbunătăţit pentru anul viitor – dacă va mai fi?

Ioana Chifor: NEVERSEA se va întâmpla şi anul viitor! Nu putem să-l comparăm cu UNTOLD pentru că sunt experienţe diferite. Dacă la Constanţa avem marea, la UNTOLD oamenii trăiesc experienţa ţinutului Transilvaniei şi ambele festivaluri au ceva deosebit. NEVERSEA, prima ediţie, a fost o experienţă şi pentru noi, pentru că una e să faci un festival în oraş şi alta să-l faci pe o plajă lângă mare şi am învăţat multe lucruri pentru ediţia din 2018.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum alegeţi artiştii români care intră în line-up? Probabil că mulţi şi-ar dori, dar nu toţi ajung…

Ioana Chifor: Ne dorim să promovăm şi artiştii români pe anumite scene ale festivalului, atât la NEVERSEA cât şi la UNTOLD. În schimb căutăm artişti români care se diferenţiază cu show-ul lor de majoritatea show-urilor din industria din România şi care înțeleg că la UNTOLD şi la NEVERSEA trebuie să te prezinţi cu show-uri specifice unui festival internaţional, care are fani şi din străinătate.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum sunt artiştii internaţionali? Cu cine ai amintirile cele mai frumoase şi cu cine ai avut întâlnirile cele mai emoţionante?

Ioana Chifor: Artiştii internaţionali sunt în general foarte prietenoşi, dar ştii cum e vorba aia cu „până la Dumnezeu te omoară sfinţii”, e adevărată. E un pic mai dificil de lucrat cu managerii lor, însă în momentul în care ei ajung la festival şi am şansa să discut cu ei, îmi dau seama că sunt oameni normali. E de înţeles de multe ori şi atitudinea managerilor, pentru că vă daţi seama cam din câte părţi se trage de ei. Dar dacă ar fi să-ţi spun cu cine am lucrat foarte bine şi să-ţi enumăr artiştii care m-au impresionat mult ar fi aşa: Jason Derulo, Armin van Buuren, Lost Frequencies, Martin Garrix, Tinie Tempah, Tujamo şi Steve Aoki.

Marea Dragoste / revistatango.ro: De ce e Armin van Buuren atât de special, de ce crezi că îl iubim atât de mult?

Ioana Chifor: În primul rând îl iubeşte toată lumea pentru că este uman. Chiar dacă are un succes incredibil, Armin este un om cu picioarele pe pământ, pregătit oricând să-ţi răspundă la orice întrebare şi, dacă îi ceri o favoare sau un ajutor, să ţi-l dea negreşit. Cred că asta se vede şi în afară şi oamenii simt energia lui pozitivă, că ştii, lucrurile astea se simt. În plus de asta, el şi-a creat deja o legătură specială cu fanii din România.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Dar preferatul tău care a fost? Ai vreun artist pe care l-ai aşteptat în mod special?

Ioana Chifor: Am mai mulţi artişti preferaţi: la prima ediţie UNTOLD l-am aşteptat pe Tinie Tempah şi mi se părea incredibil, chiar dacă par puerilă, că artistul pe care îl vedeam doar în concerte live pe youtube stă acum în faţa mea şi am şansa să-l cunosc. La fel s-a întâmplat cu Jason Derulo sau cu Steve Aoki sau cu mulţi alţi artişti pe care îi apreciam şi pe care am reuşit să-i cunosc.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Tu cum reuşeşti să îţi gestionezi emoţia faţă de frumuseţea momentelor din festival? Ai lăcrimat de emoţie văzând artificiile, ai apucat şi tu să dansezi, să cânţi, să ţopăi în ploaie?

Ioana Chifor: Sunt atât de prinsă cu munca şi să fac să iasă totul bine, încât câteodată uit să mă las dusă de emoţii. Dar, în acest an, am coborât în mijlocul oamenilor şi mi-au apărut lacrimile în ochi când am văzut cât sunt de fericiţi şi ce energie au, atunci mi-am dat seama că merită toate nopţile nedormite şi diversele situaţii prin care trecem. Printre rânduri apuc şi eu să mai dansez sau să-i văd o secundă pe prietenii mei. M-au vizitat de multe ori în press center pentru că nu puteam să plec de acolo. Dezavantajul este că nu apuc să văd toate nebuniile frumoase din parc şi nu am timp să le încerc. Am reuşit doar anul trecut, forţată de prietenele mele, să ne aruncăm în bazinul cu bile de la activarea H&M şi atâta tot.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Când anume în ediţia de acum ai răsuflat uşurată şi ţi-ai spus: „Slavă Domnului, a ieşit bine, ne-a ieşit şi ediţia asta!”?

Ioana Chifor: În fiecare an, cea mai grea zi, mi se pare că e prima zi a festivalului. E mare nebunie până se aşază lucrurile şi mereu îmi doresc să fie a doua zi a festivalului, zi din care totul merge ca pe roate. Sunt foarte mândră că fac parte din această echipă şi am foarte mare încredere în ea şi cred că toţi ne spunem asta luni dimineaţă.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce era în sufletul tău când te-ai urcat luni dimineaţă în maşină şi-ai pornit spre casă?

Ioana Chifor: Am fost un pic tristă că s-a terminat totul şi că pentru o perioada ies din ritmul alert în care am trăit în ultimele luni. Însă trebuie şi odihnă, pentru că ne apucăm de NEVERSEA 2018 şi UNTOLD 2018 şi avem nevoie de forţe noi!

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Dragoste · Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.