Departe de lumea dezlantuita, aproape de splendorile naturii si de inima lui Dumnezeu, Tabara Ic Ponor din Muntii Apuseni te imbie sa redescoperi adevarata frumusete si simplitate a vietii. Doar cateva imagini pot deschide portile spre o lume in care merita sa ne retragem, din cand in cand, ca sa ne regasim…
Lucruri care păreau cândva de neuitat, încrustate în ADN-ul nostru, încep să ni se șteargă, totuși, din memorie. Am constat asta în vacanța de la Ic Ponor. Acolo, în colțul de lume dintre munți și răspântii de ape, am avut șansa să retrăiesc miracole ce făcuseră parte din sufletul copilăriei mele și să mi le amintesc, ca dintr-o altă viață. Cum, când, de ce și unde le pierdusem pe parcurs?
Fotografii de Paul Buciuta / Marea Dragoste
Dacă ar fi să jucăm jocuri de psihologi, probabil că asocierile de cuvinte ar spune totul despre felul în care ne trăim azi evadările din rutină. Dacă spui “vacanță”, noi răspundem “șezlong”. Dacă spui “odihnă”, noi zicem “hotel”. Dacă spui “pădure”, noi răspundem “film”. Și, totuși, mai există vacanțe în care poți să calci, ca pentru prima oară, cu sfială, uimire și evlavie, pe mușchiul gros al pădurii, recunoscut numai din povești. Poți să te-ascunzi într-o căsuță din copac, cu o carte și-o cană cu lapte. Poți să găsești frăguțe în adânc de pădure și să afli gustul sărutului lui Dumnezeu. Poți să mângâi vițelul abia născut și să bei lapte cald, muls sub ochii tăi, uimindu-te de gustul care nu seamănă deloc cu cel din cutia de carton cu dop de plastic. Poți să stai cu picioarele goale în apa râului, minunându-te de răcoare, făcându-ți-se dor de versul lui Eminescu sau de-o dragoste mare, curată, precum aceea în care un băiat se îndrăgostea de o fată și fugea cu ea departe, să întemeieze un clan al iubirii și un cătun în munți.
Așa a și început totul la Ic Ponor. Bunicul Dorinei Mocan – prietena mea căreia îi datorez toate revelaţiile legate de tărâmul aşezat la întâlnire de ape şi destine – un bărbat frumos şi curajos cum sunt toţi cei în stare să-şi urmeze dragostea, a fugit în munţi cu fata pe care o iubea, sfidând alegerile părinţilor şi întrerupând o nuntă pusă la cale fără voia inimii lor. Au trăit mai bine de un an cu frică de pedeapsă, ascunzându-se în munţi şi păduri, trăind în colibele pădurarilor, înfruntând ierni şi neajunsuri, dar demonstrând că dragostea lor e mai presus de orice obstacole. S-au întors târziu, doar ca să dea semn de viaţă, abia când copilul lor stătea să se nască, iar ei întemeiaseră deja – lângă o bifurcatie de ape, pentru că asta înseamnă “ic” – un tărâm al neamului lor curajos. Azi, cele câteva case din Ic Ponor, răsfirate peste culmi şi păduri, sunt toate ale Mocanilor, iar ei sunt cu toţii oameni drepţi şi frumoşi, coborâți direct din poveste, oameni care nu s-au temut să înalțe case şi tabere mândre, chiar dacă, deocamdată, curentul electric n-a ajuns până la ei. Dar ei au aşezat roţi mari pe râurile repezi şi au adus lumina în noapte, iar în vara anului de grație 2015, asfaltul a ajuns și la Ic Ponor, redându-ne dreptul de a ajunge mai ușor într-o lume în care apropierea de miezul naturii capătă înțelesuri primordiale.
În vara lui 2015, am petrecut o săptămână în tabăra de la Ic Ponor, o săptămână întreagă dedicată mie – ce dar de preț, ce mirare, ce onoare, ce bucurie! – ca și cum nu doar Dorina ar fi deschis porțile înalte ale taberei ca să mă întâmpine și să mă primească în vila Ioana, cea cochetă și plină de buchete de flori, ci și munții m-ar fi așteptat, ca și cum curcubeul ar fi știut să apară pentru mine, ca și cum peșterile și-ar fi deschis intrările și pădurile ar fi foșnit invitându-mă să le cutreier, ca și cum stelele ar fi coborât mai aproape, cât să le ating cu mâna și să le redesenez constelațiile, ca și cum toate drumurile m-ar fi chemat să le urc, cât mai aproape de cer și de revelația că viața e amețitor de frumoasă și sufletul meu nespus de aproape de sufletul Cerului.
A fost cea mai frumoasă săptămână de vacanță și de întoarcere la copilărie, un șir de revelații pe care nici fotografiile cu noi, zâmbind fericiți, îndrăgostiți, nici cele cu focul de tabără înalt și scânteietor, nici acelea cu păduri umbroase și peșteri misterioase nu le pot cuprinde cu adevărat. Trebuie să faceți un drum în miez de Apuseni ca să puteți înțelege…
P.S. La următorul test, când mi se va spune “frumusețe”, voi răspunde “Apuseni”. Când o să aud “natură”, voi răspunde “iubire”. Când voi auzi cuvântul “miracol”, am să răspund “Ic Ponor”.
Pingback: Vacanțe pentru fericire – Marea Dragoste