fbpx

Alex. Ștefănescu – Ar trebui să rămân ca exponat la Muzeul Literaturii

de

11 ianuarie 2014. Nimeni n-ar putea să ghicească, fie şi cu aproximaţie, cu ce mă ocup în acest moment. Fac o pâine (de 900 de grame). Cântăresc cu minuţie ingredientele – făină, apă, sare, drojdie uscată… – şi le pun în cuva micului cuptor electric pe care l-am primit cadou la Crăciun. Apoi, apăs pe un buton… În timp ce paletele amestecă energic aluatul, mă gândesc ce comod, dar şi ce meschin e să faci astfel o pâine. „Cuptorul”, din metal şi material plastic, nu e cu mult mai mare decât pâinea care se va coace în el. Pare o coajă artificială, cu butoane şi ferăstruică, sub care se rumeneşte adevărata coajă.

Îmi vine în minte cuptorul bunicii mele din partea mamei, de la Boroaia (un sat mare între Fălticeni şi Târgu Neamţ, nu departe de Humuleştii lui Ion Creangă). Construit din cărămidă şi făcând corp comun cu o sobă cu plită, era uriaş. Când nu era folosit, puteam să intru în el şi să-l explorez, mergând de-a buşilea şi murdărindu-mă pe coate şi pe genunchi de cenuşă. Este adevărat, asta se întâmpla cu peste cincizeci de ani în urmă, când eram copil şi cântăream de trei ori mai puţin decât acum… Dar, oricum, cuptorul era spaţios, o mică pivniţă cu boltă, aflată la îndemână, în bucătăria de vară, şi având menirea să păstreze fierbinţeala şi nu răcoarea, ca aceea subterană.

Mă uit cu dispreţ la bolul de metal şi plastic, prevăzut cu un fir cu ştecher, la care o să coc eu acum pâinea. Chestia asta se numeşte „cuptor”!

La fel m-am mirat când, venind din Bucovina în Bucureşti, la facultate, am văzut în satele din sudul ţării „puţuri americane”, adică fântâni la fel de înguste ca găleata! În aceste fântâni nu poţi să te uiţi niciodată! Nu poţi să te oglindeşti în luciul întunecat şi misterios din adâncuri! (Ce fântână este aceea în care nu ai cum să te arunci când iubita te părăseşte? Dacă totuşi încerci să o faci, rişti să devii ridicol, fiindcă nu reuşeşti decât să o astupi, ca un dop…)

Bunica şi-ar fi făcut cruce dacă i-aş fi arătat acest căzănel de metal şi i-aş fi spus că e cuptor.

Ea ardea, în adevăratul cuptor, o stivă de lemne de fag pentru a-l încinge. Apoi, când lemnul se transforma integral în jar (ca acela cu care se hrănesc în basme caii năzdrăvani), când aerul din cuptor ajungea la incandescenţă, împingea, cu ajutorul unui vătrai lung, jarul în stânga şi în dreapta cuptorului, iar cu o lopată subţire, de lemn, aşeza pe suprafaţa netedă tăvile cu aluatul crescut din care aveau să rezulte pâini, colaci, cozonaci şi plăcinte. Pâinile erau mari şi rotunde cât roata carului, colacii – împletiţi cu meşteşug (ca şi părul lung și des al bunicii), cozonacii – pufoşi şi mirosind a sărbătoare creştină, plăcintele – pântecoase, pline de o brânză de oi untoasă, care se topea în gură.

Ideea era că, dacă tot încingi cuptorul, trebuie să foloseşti din plin prilejul şi să coci tot ce se poate coace. Uneori, după ce tăvile cu aceste minunăţii erau scoase din cuptor cu cociorva (un fel de sapă de lemn, cu coada foarte lungă, înnegrită de numeroasele ei întâlniri cu focul), erau împinse în locul lor alte tăvi, cu fructe destinate uscării, de obicei mere (tăiate) sau prune.

Plăcintele încă fierbinţi erau împărţite cu vecinii, peste gard. Chiar noi, copiii, ne duceam să-i strigăm şi le ofeream plăcinte în ştergare de in, albe şi curate. Apoi mâncam şi noi, cu o plăcere nebună. Uneori, dacă se terminau prea repede, bunica făcea o vrajă, ca Samantha, şi ne arăta una din pâini, îndemnându-ne s-o tăiem. Doamne, ce supriză! Bunica ascunsese în ea, fără ştirea noastră, o bucată de brânză, transformând-o într-o plăcintă imensă, din care s-ar fi putut înfrupta toată suflarea curţii. Ceea ce chiar se şi întâmpla, fiindcă venea în mijlocul nostru, ca musafir nepoftit, dar binevenit, şi câinele bunicii, Urmuz, care îşi primea porţia lui, în timp găinile, mai obraznice, îşi smulgeau cu forţe proprii câte o îmbucătură chiar din feliile din mâinile noastre, în timp ce le duceam la gură.

14 ianuarie 2014. Sunt în vizită la sediul unui partid politic. În timp ce mi se aduce o cafea, mă uit de jur-împrejur în încăperea vastă. Sunt foarte mulți tineri, activi și ingenioși. Pentru a stabili zonele de care se va ocupa fiecare în timpul campaniei electorale se folosesc de imagini ale Bucureștiului luate din satelit. Colaborează între ei precis, operativ, cu un fel de entuziasm. Această evidență a faptului că partidul funcționează, datorită în primul rând prezenței tinerilor, are asupra mea un efect tonic.

Mai remarc însă ceva (ceva ce nu voi spune niciodată la un miting electoral): erotismul difuz din încăpere. Fetele sunt aproape toate frumoase, cu ochi mari și gene lungi, cu fețe frumos desenate, cu funduri curbate armonios, pe care blugii stau perfect întinși. Băieții, cei mai mulți rași în cap, sunt bine făcuți și, chiar dacă au figuri dizarmonice (ca și cum ar fi fost schițate pe hârtie într-o mașină în mers), atrag atenția prin virilitate (seamănă cu niște tăurași). Băieții și fetele se ating permanent, ca din întâmplare. Unul întinde mâna pe sub brațul unei domnișoare care lucrează la un computer, îi așează o hârtie pe birou și, când își retrage mâna, îi freacă în treacăt sânul. O fată îi aduce o cafea unui bărbat care completează niște tabele și, aplecându-se peste el, își apasă bazinul pe umărul lui. Dacă un băiat și o fată au să-și spună ceva, se apropie foarte mult unul de celălalt, aproape se lipesc, ca la dans. La intrarea în încăpere, se sărută fiecare cu fiecare, când ies se sărută din nou fiecare cu fiecare. De la o clipă la alta se poate dezlănțui aici o orgie. Îmi iau grăbit la rămas bun și părăsesc clădirea.

17 ianuarie 2014. Se vorbește, la radio, despre un proiect de lege care va interzice nevinovatul obicei al unor șoferi (printre care mă număr și eu) de a lua în mașină „autostopiști.” Îmi vine în minte o întâmplare de acum peste douăzeci și cinci de ani.

  • Credit: PAUL BUCIUTA/ Marea Dragoste
  • Title: Alex Stefanescu-interviu revistatango-MareaDragoste

Pagini:  1 2

Categorii:
Jurnal Secret

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *