fbpx

Mihaela Burda – Competitiile, dusmaniile si rivalitatile femeilor

de

In ziua a opta dupa prima luna plina din august coralii fac amor – ca intr-un carnaval al iubirii absolute, ei arunca in slava oceanelor tropicale ale lumii miliarde de ovule, miliarde de spermatozoizi, care plutesc vrajiti spre suprafata sperand ca acolo isi vor gasi perechea si ca, din imbratisarea lor, se va mai naste o bucatica din farmecul adancurilor. E un fenomen pe care Darwin nu il cunostea, cand scria in „Originea speciilor”, cu 150 de ani in urma: „In lupta pentru supravietuire, cei mai pregatiti castiga in detrimentul rivalilor lor pentru ca reusesc sa se adapteze cel mai bine mediului.”

Coralii nu lupta pentru supravietuire. Spermatozoizii nu coboara din Porsche Cayenne si nu-si scapa, din greseala, pe jos, portofelul din care aluneca un card bancar. Ovulele nu au geanta Gucci, nici pantofi cu toc cui, nu fac tratamente impotriva celulitei si nu tin cure de slabire, nu turbeaza ca nu mai arata la 40 de ani cum aratau la 20. De peste 500 de milioane de ani, o data pe an, pret de cateva ore, coralii se daruiesc – probabil, fara a se gandi unde vor sfarsi genele lor.

Cu toate astea, Darwin a avut dreptate. De cand a aparut viata pe pamant, competitia e parte integranta din felul in care lucrurile au evoluat. Si iata unde s-a ajuns!

Victoria Beckham concureaza cu Madonna pentru „cele mai infricosatoare brate”.

Lindsay Lohan e in competitie permanenta cu Paris Hilton pentru orice: rezistenta la influenta alcoolului, clubbing sau amanti. Toata lumea stie cand si pentru ce Jennifer Aniston a fost in lupta crunta cu Angelina Jolie.

Pe malurile Dambovitei, inclestarile intre femei sunt si mai bine potentate de cultura locala: Monica Columbeanu si Iulia Albu isi arunca vorbe grele. Multumim lui Dumnezeu – deocamdata ne ocroteste de razboiul unor dive cu nume mai sonore, chiar daca zgura „complimentelor” risipite cu generozitate de-a lungul anilor parca ne mai scrasneste sub pasii amintirilor. Ne-am plictisi de moarte daca, la nivelul ei, Oana Zavoranu n-ar fi inca in forma maxima, sarind, in direct, ca un cercopitec zgomotos si turmentat, din ecran in ecran, pe diferite trepte ale vietii mondene, pentru a-si racni superioritatea cand catre Printesa de la Izvorani, cand catre biata Simona Sensual.

Doamnele mele, daca ar fi sa ne luam dupa ultimele studii in antropologie, faptele la care am facut referire nu sunt decat dovezi ca am involuat!

 

Involutia dupa Darwin

Cercetarile facute in randurile comunitatilor de cimpanzei arata ca rubedeniile apropiate ale omului au comportamente extrem de diferite.

Masculii, organizati ierarhic, sunt – adesea – extrem de agresivi; zbarlesc coama, ranjesc dintii ascutiti, ba chiar agita bete sau roci catre adversari. Masculul aflat in varful ierarhiei are rolul unui arbitru impartial, menit sa mentina armonia in grup. El e constient de un lucru pe care actualul Presedinte al României nu l-a stiut niciodata: daca nu reuseste sa mentina pacea, subordonatii vor face aliante cu neprietenii pana cand vor inlocui conducatorul. La cimpanzei, ca si la noi, subordonatii creeaza liderii.

Femelele, dimpotriva, au o retea organizata mai degraba orizontal, in legaturi de prietenie si aliante care dureaza, adesea, ani intregi. isi cresc puii impreuna si se protejeaza reciproc in vremuri tulburi. Femela care da tonul in grup isi datoreaza pozitia caracterului ei, charismei si, adesea, varstei.

Ce se intampla cu omul? Si, mai ales, ce se intampla cu femeile?

De ce vedem in fiecare femeie de langa noi mai mult decat o concurenta – o adversara? De ce, mai ales pentru femei, competitia – ca esenta a progresului speciei, se transforma tot mai mult in dat la gioale si atac lipsit de scrupule? in cele din urma, cum au fost implicate femeile in competitie, de-a lungul vremii?

 

De la Lucy la Oana Zavoranu

In 1974 arheologul Donald Johanson a avut norocul sa descopere pe campiile din estul Etiopiei ramasitele unuia dintre primii stramosi ai nostri – din pricina scheletului minuscul a presupus ca era o femela si a botezat-o „Lucy”.

Lucy a adus cu ea o seama intreaga de informatii despre viata de fiecare zi, asa cum se desfasura ea cu 4 milioane de ani in urma.

Humanoizii, deja bipezi, calatoreau in grupuri mici – aproape niciodata mai mult de 30 de indivizi. Se hraneau cu resturi din lesurile lasate prin savana de lei, cu fructe si ierburi adunate la repezeala, fugind mereu de hiene si alti pradatori cu care concurau. Responsabilitatile membrilor erau foarte bine precizate: existau paznici, responsabili cu caratul carnii, culegatori de legume si fructe. in timp ce o parte dintre femei ajutau in acest tip de activitate, altele aveau grija de copiii grupului.

In astfel de conjunctura, competitia deschisa intre femei nu-si avea locul.

Totusi, se putea intampla ca, in timp ce masculul era ocupat cu aprovizionarea, iar puiul depasise 4 anisori si era la „gradinita”, Lucy sa se strecoare in padure cu un mascul dintr-un grup vecin, poate mai aratos, poate mai iscusit la adunat de-ale gurii, pregatindu-se sa mai faca un pui. Cum spune Darwin: programarea genetica a unei femei o va conduce intotdeauna catre a face pui cu mai multi parteneri. Diversitatea o va ajuta ca, in cazul in care unul dintre pui nu supravietuieste unei oarecari boli sau conjuncturi, ceilalti, mai puternici, mai inteligenti, sa „se descurce”.

Asa a invatat proto-femeia ca o bataie mai iscusita din pleoape decat a „prietenei” ei, un mers mai sprinten, o leganare mai iscusita a soldurilor ii asigura perpetuarea genetica, un mai bun acces la resurse, mai multa siguranta.

Si lucrurile au ramas astfel pentru multa vreme: femeile nu au avut, pana de curand, o arena deschisa in care sa se confrunte.

Poate va amintiti ce ne spune mitologia greaca despre inceputul razboiului troian – macelul pe pamant a inceput dupa ce Eris, zeita discordiei, a facut rost de un mar pe care a inscriptionat „celei mai frumoase”. Imediat, Hera s-a incaierat cu Atena si Afrodita, iar Zeus, ca unul care stia ca e vital pentru el sa mentina pacea in grup, a trimis femeile infierbantate pe capul bietului Paris, care nu avea o alta vina decat aceea de a fi fost tanar si frumos. Zeitele, goale-golute, s-au aratat baiatului in toata splendoarea lor – iar el a fost incapabil sa decida care e mai frumoasa!

Lectia 1: Daca vreti ca un barbat sa decida ca esti (mai) frumoasa, nu sta niciodata goala in fata lui!

Ca sa il ajute in elaborarea mai rapida a deciziei, Hera i-a fagaduit controlul absolut al intregii Asii, Athena i-a oferit intelepciune nemasurata, iar Afrodita i-a promis iubirea celei mai frumoase dintre femeile de pe pamant.

Lectia 2: Sa nu crezi niciodata ca daca ii oferi unui barbat ceea ce crezi tu ca e mai bun, el va fi de acord cu tine; sunt o gramada de femei care fac la fel! Pune-te in papucii lui cand „negociezi”: ce nevoie avea un baietel de putere sau intelepciune?!

Sedus de perspectiva unei ametitoare iubiri, Paris a ales-o pe Afrodita, iar aceasta a determinat-o pe Helena sa se indragosteasca de baiat si sa il urmeze acasa la parintii lui. Din pacate, Helena era maritata cu Menelaus, regele Spartei si fratele lui Agamemnon, maretul si crudul rege din Micene.

Lectia 3: Daca in competitie cu altele te increzi in judecata unui barbat, nu te mira de ceea ce va urma!

Cea mai valoroasa lectie: cu cat ajungi mai sus, cu atat tinzi sa uiti ca esti ruda cu cimpanzeii. Uneori, intoarcerea la intelepciunea originara contribuie la progresul si perpetuarea speciei.

Pe cat este de plina de invataminte aceasta poveste, pe atat e de relevanta pentru ceea ce doream sa subliniez: arena competitiei deschise intre femei e mai noua decat v-ati putea imagina!

Si fiindca tot vorbeam despre greci – femeile nu aveau voie sa participe la Jocurile Olimpice nici macar in calitate de spectatori! Faceau exceptie virginele si… prostituatele… (Cred ca e si in asta o lectie!)

 

Competitia nu e pentru femei!

In 1912, cand a inceput in cadrul Comitetului Olimpic International primul dialog serios asupra participarii largite a femeilor la Jocurile moderne, baronul Pierre de Coubertin, in calitate de Presedinte, a reactionat vehement: „Ca maine, probabil, vor aparea femei care alearga sau joaca fotbal! Daca lasam femeile sa practice asemenea sporturi, vor mai constitui ele oare tipul de spectacol pe care il asteapta publicul Jocurilor Olimpice? Opinia noastra este ca nimeni nu poate pretinde asa ceva.”

In Marea Britanie, in aceeasi perioada, 99% dintre medici (barbati!) considerau sportul de performanta contraindicat femeilor; ei chiar aratau doritoarelor ca se expun la infertilitate permanenta daca se supun regimului sever de antrenament.

Nadia Comaneci, campioana Olimpica absoluta la gimnastica feminina la Montreal in 1976, cand avea numai 14 ani, a nascut in iunie 2006 un baietel, pe nume Dylan Paul. Varsta mamei? 44 de ani.

In 1981, avandu-l Presedinte pe Juan Antonio Samaranch, Comitetul International Olimpic a cooptat prima femeie.

Incepand cu 1991 toate disciplinele care vor sa fie considerate Olimpice trebuie sa aiba o sectiune a intrecerii destinata femeilor.  

 

Arenele discrete ale competitiei intre femei

Putine au fost, de-a lungul istoriei lumii, spatiile publice deschise femeilor.

Cu trei secole inainte de Christos, spaima masculina in fata prezentei femeilor a fost limpede formulata de Marcus Porcius Cato, cu prilejul primei revolte a sexului frumos. Femeile, cu sutele, au invadat dealul Capitoliului si au blocat intrarea consulilor in Forum, in semn de protest fata de o lege care le limita accesul la utilizarea bunurilor de mare valoare. El s-a lamentat: „De indata ce vor incepe sa va fie egale, ele va vor fi devenit superioare”.

Grecii le permiteau sa fie preotese, nu si stapane de cetate. Romanii le permiteau sa fie prostituate, nu si senatori. De-a lungul Evului Mediu, Inchizitia – biserica rechizitionata de barbati – le-a vanat pana si pentru faptul ca aveau pisici negre. in chineza, pictograma care desemneaza cuvantul „barbat” arata o persoana intr-un lan de orez; cea care desemneaza notiunea de femeie – o persoana intr-o casa. Ce-ar putea insemna „doua femei intr-o casa”? Necaz!

In spatiul lor privat, retrase din arenele competitiei deschise, fara a fi expuse fluxurilor informationale, femeile si-au dezvoltat abilitatea de a intui, de a influenta, de a folosi un minim de resurse pentru un maxim de rezultate. S-au adaptat unei societati create si conduse de barbati – adesea, au preferat sa mimeze „pozitia ghiocelului” in numele unor avantaje mult mai mari.

Iar pentru predecesoarele cele mai inteligente, competitia nu a insemnat intotdeauna inclestare.

Atat timp cat vor fi femei pe lume, Catherina de Medici va fi un bun exemplu de urmat. in mod cert, fizicul o defavoriza; cum ne spune un observator al vremii, era prea mica de statura, avea gura prea mare si ochii prea bulbucati pentru a fi considerata frumoasa. Cu toate astea, la 28 Octombrie 1533, Francis I al Frantei a incuviintat casatoria cu fiul lui, Henri, Duce de Orleans. Ambii aveau 14 ani. Lesne de inteles, sotul nu a adorat-o niciodata. in 1538, la doi ani de la urcarea pe tron, Henri a intalnit-o pe Diana de Poitiers, o splendoare cu douazeci de ani mai in varsta decat el, pe care a venerat-o pana la moarte. Daca priviti nudul ei, pictat de Francois Clouet, veti intelege de ce!

Aparent, ar fi existat motive suficiente pentru o rivalitate fatisa intre cele doua. Ei, bine, nu s-a intamplat! Diana a fost nu numai metresa, dar si principalul aliat al regelui in viesparul politicii de la Curte, indemnandu-l adesea sa-si inmulteasca numarul de mostenitori printr-o relatie „corecta” cu sotia. Catherina, pe de alta parte, a continuat sa produca printisori si n-a vociferat nici macar cand regele a daruit amantei castelul mult-dorit de ea.

Mainile in solduri ar fi putut face parte din repertoriul unei femei care, la urma urmei, nu era os regal. Si, cu toate astea, lucrurile au stat altfel.

Diana era inalta. Catherina a poruncit unui mestesugar sa ii confectioneze primii conduri in care calcaiul era cu mult deasupra degetelor de la picioare – ea a avut prima pereche de pantofi cu tocuri inalte! Da, ei i se datoreaza chinul nostru de azi! Cocotatul la inaltime a facut furori printre nobilii francezi de ambe sexe – cu cat tocul era mai inalt, cu atat purtatorul era considerat mai avut si mai nobil.

Dupa moartea lui Henric, Catherina ar fi putut lesne porunci uciderea Dianei. Nu a facut-o; a preferat sa o lase sa moara in obscuritate, departe de minunatul castel regal.

Ironica, istoria lor postuma le-a facut sa impartaseasca aceeasi cadere: cu prilejul Revolutiei Franceze pantofii cu toc au cazut in dizgratie, iar osemintele Dianei de Poitiers au fost dezgropate si aruncate la groapa comuna.   

 Poate acum veti intelege si de ce unele sotii declara ca nu sunt deranjate de aventurile sotilor – nu e perspectiva istorica in joc, ci intelepciunea genetica.

Istoria, cum se vede, dar si lingvistica sunt de partea Monicai Columbeanu.

 

Femeia ca gladiator

„Competitie” e un cuvant cu etimologie latina. Din verbul latinesc „competere” au derivat si „competent”, dar si „competitie”. Verbului „petere”, a te grabi catre ceva, a dori, latinii i-au adaugat prefixul „com”, menit sa desemneze participarea la o actiune impreuna cu altcineva. N-o sa credeti, dar „competere” insemna pentru stamosii nostri „a te stradui impreuna cu altcineva catre un tel comun”, „a te califica”.

Cand viata publica a inceput sa li se deschida femeilor, competitia in randul reprezentantelor sexului frumos parea sa isi mai pastreze, in linii mari, intelesul originar. Cand se intampla? Nu e greu de ghicit: cu prilejul Revolutiei Franceze!

Publicata pe 28 August 1789, „Declaratia drepturilor omului si cetateanului” parea sa sugereze un lucru in care, altminteri, credea si unul ca Jean Jacques Rousseau: femeia nu e om! Nu se facea nici o mentiune legata de sexul frumos.

Drept raspuns, in 1791, Olympe de Gouges a publicat „Declaratia drepturilor femeii si cetatencei”.  Scriitoare de eseuri si piese de teatru, Olympe a pus pentru prima data sub semnul intrebarii autoritatea masculina, pledand pentru divort, relatiile liber consimtite intre sexe, ba chiar si relatii in afara mariajului. „Daca femeile au dreptul de a urca pe esafod, atunci ele il au si pe acela de a vorbi”, scria ea. Asa cum spunea Jules Michellet, dupa gustul barbatilor aflati la momentul respectiv in fruntea statului, „a scris despre mai multe subiecte pe care capusorul ei prostut nu le putea judeca” – drept care, i l-au zburat de pe umeri!

Totusi, pledoaria ei despre „conditia deplorabila in care se gasesc femeile” si despre „drepturile pe care le-au pierdut in societate” a avut ecou. La numai un an dupa, lucrarea semnata de englezoaica Mary Wollstonecraft avea sa deschida epoca in care, unite, femeile ies in strada pentru dreptul lor de a fi educate, de a participa in viata sociala si politica.

In 1837, la urcarea pe tronul Angliei a reginei Victoria, multe inimi de femei care nutreau gaduri de egalitate si libertate au tresarit – degeaba! Bunica Europei credea ca rolul femeii e sa faca mancare si copii, iar locul ei e acasa, la mamaliga. Abia in 1928 femeile din Marea Britanie au avut dreptul deplin de a vota.

Cand va bucurati de faptul ca, in fine, santem in Europa, nu uitati ca apartineti celei mai masculinizate culturi, celui mai intolerant spatiu in ceea ce priveste emanciparea femeii.

Prima tara care a dat dreptul femeilor de a vota a fost Noua Zeelanda, in 1893.

Ceylon-ul (actuala republica socialist democratica Sri Lanka) a avut prima femeie prim-ministru, in iulie 1960 – Sirimavo Bandaranaike. Margaret Thatcher avea sa dobandeasca o functie similara abia 15 ani mai tarziu.

Se deschidea astfel o epoca in care, in fine, pe scara larga, si femeile casatorite puteau avea acces la functii cu responsabilitate, nu numai in stat, dar si in cadrul companiilor multinationale. Abia acum a venit momentul sa dam insemnatate cuvintelor aparent grave, in care Darwin deplangea inventiile epocii moderne: ganditi-va numai cati indivizi inapti de a se reproduce au fost salvati de descoperirea diverselor vaccinuri si continua, fara mila, sa isi raspandeasca genele deloc favorabile evolutiei speciei!

 

Sindromul matcii

Numerosi psihologi sunt astazi de acord ca barbatii ajung la definirea sinelui prin confruntare cu altii, pe cand femeile isi structureaza personalitatea mai mult in consonanta cu altii. Astfel, pentru femeie pare normala inclinatia de a se retrage din competitie decat cea de a risca pierderea unor legaturi in comunitate, in cazul in care intrecerea duce la confruntare.

Specialistii in comportament organizational, insa, contrazic aceasta teorie cu dovezi coplesitoare.

In momentul in care incep ascensiune intr-o structura ierarhica, de pilda, o companie, femeile tind sa se conformeze mai mult decat barbatii stereotipiilor legate de sex. O femeie sef va considera, automat, un barbat mai calificat decat o reprezentanta a aceluiasi sex! Mai mult, cu cat ajunge mai sus, cu atat ea va tinde sa se inconjoare numai de barbati, pentru a elimina competitia. Acest tip de comportament a fost denumit „sindromul matcii”, stiut fiind ca prima sarcina a reginei albinelor, in momentul in care eclozeaza, este sa isi ucida surorile.

In istoria recenta, cazul Helen Green a facut inconjurul planetei. Angajata pe un post de secretara la filiala Deutsche Bank din Londra, Helen a fost supusa ani la rand abuzurilor verbale si deriziunilor de catre patru colege, printre care si sefa ei. Batjocorita, hartuita, auzind mereu ca „pute” si e incapabila, cu hartiile mereu ravasite pe birou de maini malefice, Helen a facut o cadere nervoasa. Un judecator al inaltei Curti a decis ca Helen sa primeasca: „35 000 lire pentru suferinta indurata, 25 000 – pentru pozitia defavorabila pe care o are pe piata muncii (din pricina bolii), 128 000 de lire ca despagubire pentru veniturile pierdute si 640 000 de lire pentru pagubele financiare pe care le-ar putea avea in viitor, inclusiv pensia diminuata”.

Sugerez tuturor femeilor care inca mai inteleg competitia ca „fault” sa se gandeasca bine la actiunile lor!

Cunosc indeaproape un caz strigator la cer dintr-o multinationala care opereaza si in Romania. O zi dupa aparitia in companie a unei nou-angajate intr-o pozitie manageriala, o colega de birou care isi rodea unghiile, literalmente, pana in carne, asteptand numirea pe acel post, a trimis conducerii internationale un e-mail in care pretindea ca nou-venita s-a prevalat, in momentul recrutarii, de relatia ei „neprincipiala” cu directorul de marketing. De ce tocmai cu el? Pentru ca se cunosteau – ea lucrase intr-un domeniu oarecum tangent publicitatii si pentru ca… toata lumea i-a putut vedea impreuna, la fumat!!! Fireste, nu era nimic adevarat. Cu toate astea, corporatia a facut demersuri pentru ca cei doi sa nu mai lucreze in aceeasi filiala. Si, desigur, in pofida unor eforturi remarcabile si a unui set de proiecte importante duse la bun sfarsit, „nou-venita” a asteptat mult si bine sa fie luata in seama – pana cand a demisionat si a fondat propria companie!

Povestea a aflat-o dupa ani buni, de la un coleg care avusese acces la circuitul e-mail-ului otravit, nu numai in companie, dar si in afara acesteia, pe la agentiile de recrutare. Faceti un calcul – cam cat ar trebui sa plateasca despagubire compania care a incalzit vipera la san?!

   

Eul ca brand

Va propun sa invatati marketing – ca sa fiu mai exacta, comunicare destinata promovarii marcii.

De ce? Pentru ca lumea asta functioneaza de milioane de ani conform legilor cererii si ofertei si pentru ca, da, Darwin avea dreptate: totul e competitie, iar laurii le sunt destinati celor mai perseverenti si pregatiti.

Raspunsul la cateva intrebari-cheie va va pune pe fagasul corect: Care e esenta ta? Care e acel element unic menit sa te diferentieze de alte femei? – nu din perspectiva ta, ci din perspectiva celui caruia i te adresezi! Cum gandeste, ce doreste, ce asteapta, de ce are nevoie interlocutorul tau?

Luati-o ca studiu de caz pe Mihaela Radulescu – pe piata din România ea e exemplul cel mai relevant de „produs” construit pe baza unor abilitati exceptionale de pozitionare, de comunicare, de auto-promovare. Istoria Mihaelei Radulescu s-a incheiat – sau ciclul cel mai important din viata ei publica pe acest teritoriu – in momentul in care scrisoarea la adresa „milionarilor” a vazut lumina tiparului. Mizand peste masura pe abilitatea de a comunica – punctul tare pe care si-a construit „marca”, Mihaela a improscat cu venin peste toate copertile de reviste care promovau femeia care e din ce in ce mai frumoasa, din ce in ce mai cunoscuta, din ce in ce mai maritata, din ce in ce mai bogata. Meditati!

 

O singura zi pe an, cateva ore

Specialistii in biologie pretind ca menopauza a aparut ca factor de eliminare a competitiei inter-generatii. Ni se atrage astfel atentia ca, pe langa povestea Cenusaresei, care ne spune cum sa ne ferim de masterele care vor sa ne impinga pe cuptor, trebuie sa fim mereu atente la Regina cea rea, care, cu trecerea varstei, va intreba din ce in ce mai des oglinda: „Care e cea mai frumoasa din tara?”

Poate sunt printre cititoare persoane care chiar acum otravesc marul pentru a-l da, drept dar, Albei-ca-Zapada, asa cum sunt domnisoare care cred ca, daca au pe langa ele intre unu si sapte pitici, vestejesc competitia.

Poate sunt si personaje ca Anne din „The Other Boleyn Girl”, care cred ca, odata castigat „titlul”, nu mai sunt in pericol – in cele din urma cea care a castigat a fost cea care a pierdut, in timp ce invingatoarea si-a pierdut, odata cu victoria, capul…

Propunerea mea, pentru a ne satisface setea din ce in ce mai mare de competitie, este cea pe care mentorul sau i-a facut-o lui Oppenheimer: competitia cu sine! „Compara-te cu altii si multumeste-te sa fii cel mai bun dintre ei – asta te va face un ratat! Compara-te mereu cu tine si depaseste-te mereu – asta te va face sa devii cea mai buna varianta a ta!”

Iar daca va apuca uneori, din varii motive, pofta nestavilita de paruiala cu vreo congenera, amintiti-va ce se intampla in ocean in fiecare noapte de august, fix la opt zile dupa luna plina.

 

 

 

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *