MANUELA NECULA: Sunt o printesa care spala pe jos cand e nevoie

Am fost, mai intai, sef de restaurant

Marea Dragoste / Tango: Ai stiut ca asta va fi zona spre care ai sa te indrepti, sau, ca orice fata, voiai sa ajungi intr-o zona romantica, sa te faci poeta, sau pictorita, sau orice altceva ce ar vrea o fata frumoasa?

MANUELA NECULA: Oricat de ciudat ar parea, pentru ca strabunicii mei au fost comercianti, bunicii mei au fost comercianti, parintii mei au urmat ASE-ul si au terminat Comertul amandoi, eu m-am vazut intr-o zona comerciala, de mica. Eu voiam sa ma fac economist si sa lucrez in Comertul Exterior, sa calatoresc mult, sa semnez contracte. Asa visam eu in scoala generala. Asta daca ma luai la intrebari superficiale. Daca ma luai la intrebari serios, voiam sa ma fac si eu printesa, bineinteles.

Marea Dragoste / Tango: Si printesa te simti vreodata?

MANUELA NECULA: Da, tot timpul, dar e adevarat ca sunt o printesa care spala pe jos cand e nevoie, face tot ce trebuie sa faca un om ca sa traiasca.

Marea Dragoste / Tango: Dupa facultate, care au fost urmatorii pasi?

MANUELA NECULA: In facultate am avut ocazia sa merg la niste burse si sa mai si lucrez in strainatate. Intr-unul dintre stagiile astea am lucrat intr-o agentie de publicitate si intr-o banca la Bruxelles. Ziua lucram la banca si, pentru ca in publicitate se lucreaza mai tarziu, dupa ora 16.30, mergeam si mai lucram inca patru ore si in agentie. I-am rugat pe cei de la banca sa ma prezinte agentiei lor, sa ma lase sa ma duc si pe la ei. Si atunci mi-am dat seama ca sunt intr-un domeniu care mi-ar placea foarte mult. Dar cand am terminat facultatea nu prea aveam unde sa ma angajez in publicitate. Erau doar doua, trei agentii foarte, foarte la inceput, fiecare avea doar cativa oameni, nu mai mult.

Marea Dragoste / Tango: Si unde te-ai angajat?

MANUELA NECULA: La momentul respectiv se deschidea operatiunea „Pizza Hut“ in Romania. Am gasit un anunt in ziar in care spuneau ca se cauta manager de restaurant in sistem american… M-au recrutat imediat si m-au trimis la training  vreo 6 luni de zile la headquarter-ul lor pentru zona asta a lumii, care era in Polonia. Acolo am invatat, de fapt, sa fiu sef de restaurant de sistem. Ne-am intors, am deschis operatiunea „Pizza Hut“ impreuna cu o echipa, evident, in Romania.

A fost o perioada foarte, foarte interesanta si care mi-a fost extrem de draga. Training-ul lor e un sistem in care treci prin toate job-urile, in care mai intai lucrezi serios in toate pozitiile respective si dupa aceea incepi sa faci cursuri teoretice si de management. Deci pana ajungi sa vorbesti despre lucruri legate de management faci absolut orice se face intr-un restaurant: de la bucatarie, pana la bar, pana la servire.

Marea Dragoste / Tango: Faci si pizza?

MANUELA NECULA: Da, faci si curatenie, faci si pizza, dupa aceea o servesti, dupa aceea prepari bauturile… Si le faci serios, ca altfel nu-ti iei examenele. Recunosc ca e perfect sistemul. In pozitia de manager de restaurant trebuie sa-i coordonezi si sa-i verifici pe ceilalti. Daca tu ai facut cu mana ta toate lucrurile, stii exact ce sa verifici, stii exact unde sa te uiti daca e curat sau nu, stii exact ce capace sa ridici ca sa vezi daca lucrurile sunt asa cum trebuie. Dupa ce am venit in Romania, am deschis primul restaurant, autoservirea Dorobanti. Am participat la recrutare, am intervievat personal vreo 250 de oameni, pe urma am format o echipa si am deschis.

A fost foarte incununata de succes deschiderea si, dupa vreun an, ajunsesem, pentru ca se lucra in shift-uri, sa nu prea ma mai vada nimeni. Prietenii, daca voiau sa ma vada, veneau la restaurant, pentru ca eu lucram in niste ore in care ei erau liberi. Lucram noaptea, dormeam dimineata, era un program foarte bine organizat, doar ca pe dos fata de al celorlalti oameni. Si, in afara de asta, a fost interesant si provocator in toata perioada de recrutare, de invatare, dar dupa aia intri in rutina. Asa ca m-am hotarat sa plec.

Intre timp, m-au tot vanat niste oameni de la un grup de consultanta internationala, si tocmai agreasem sa ma mut la ei. Insa cu vreo doua zile inainte de a semna contractul, cineva mi-a spus ca agentia de publicitate D’Arcy, care participase la licitatie pentru organizarea lansarii Pizza Hut, se pare ca ar cauta un om. In momentul respectiv, am pus mana pe telefon, apoi m-am dus si am avut o discutie de o ora, un interviu. A doua zi m-au sunat si mi-au spus ca, daca vreau, postul e al meu. Si am renuntat la consultanta, am renuntat la Pizza Hut si am intrat in publicitate pe cel mai entry level posibil, pentru ca eram ultima venita in echipa.

Si am avut o pozitie de Account Executive. Eram cel mai nou om venit, care nu stia decat ce a invatat la facultate si face absolut orice. Am avut un soc, recunosc. In Pizza Hut fusesem manager, aveam aproape 200 de oameni in subordine, apoi am intrat in publicitate si… s-a dus cu pozitia mea manageriala! Era o cu totul alta poveste. Recunosc ca, pe undeva, asta a fost lucrul cel mai greu. Dar am inghitit frumos in sec, mi-am suflecat manecile si, pentru ca imi placea enorm, am facut ce era de facut. Si asa am crescut. Am avut oameni foarte buni, de la care am avut ce sa invat si cum sa invat, si de la colegi, si de la sefii mei, si de la clienti.

Si am tot crescut, au trecut vreo 9 ani, cred ca atat am stat in companie, si din pozitia in care intrasem am ajuns pana la urma membru in boardul de directori, am deschis si o agentie in Chisinau, am manageriat si o divizie de advertising medical, deci am facut o gramada de lucruri in D’Arcy. Dar, la un moment dat, povestea D’Arcy s-a sfarsit.

Marea Dragoste / Tango: Adica s-a desfiintat?

MANUELA NECULA: Da, a fost o poveste foarte trista. Multi ani, D’Arcy a fost cea mai creativa, cea mai puternica si cea mai aspirationala agentie. Toata lumea visa sa lucreze la D’Arcy. Se stia ca in D’Arcy lucrezi foarte, foarte mult, dar, daca esti acolo, mai bine nu se poate. A disparut brand-ul, agentia s-a inchis pana la urma, a fost o poveste trista. Si m-am dus, la momentul respectiv, ca Deputy Managing Director intr-o agentie mai mica. Am vrut cumva sa verific un pic si de ce sunt in stare eu insami, pentru ca in D’Arcy eram o echipa foarte mare, eram foarte buni, numarul de talente pe metru patrat era imens si agentia mergea extraordinar de bine, dar am avut mereu un semn de intrebare: cat e contributia mea, cat e a celorlalti?

Nu vreau altfel de viata, fac de fapt ceea ce vreau

Marea Dragoste / Tango: In traiectul profesional al unui om de succes trebuie sa fie si dorinta asta de a creste in pozitie? Inteleg ca tu erai preocupata de asta, voiai sa stii in ce directie mergi…

MANUELA NECULA: Da, mi se parea ca am ajuns la nivelul X, am invatat, stiu sa fac lucrurile astea foarte bine, cred ca as putea sa fac mai mult. Era „cere si vei primi“, dar dupa aia chiar trebuia sa te descurci cu ce primeai. Papucii in care am fost cred ca au fost intotdeauna mai mari decat eram eu pregatita la momentul respectiv. Asta mi s-a intamplat tot timpul.

Marea Dragoste / Tango: Si nu e greu? Nu te oboseste, la un moment dat?

MANUELA NECULA: Este ingrozitor de greu, da, obosesti. Eu ca femeie am avut si nopti in care plangeam, intrebandu-ma: „OK, cum ma descurc cu lucrul asta? Oare cum sa-i fac fata? Sunt capabila sa-i fac fata sau nu?“ Nu e simplu deloc.

Marea Dragoste / Tango: Si nu iti vine cateodata, de-adevaratelea, sa spui: Nu-mi trebuie sa muncesc in halul asta. Sunt atatea femei care spun: „Munceste tu, barbatul meu care ma adori si eu astept sa plec la shopping sau sa calatoresc pe banii tai’“. N-ai avut niciodata vreo revolta dintr-asta?

MANUELA NECULA: Sincer, la modul asta n-am avut-o niciodata. Am avut momente de oboseala maxima, in care, intr-adevar, dupa nu stiu cate nopti nedormite si dupa nu stiu cate probleme care mi se pareau ca nu se vor mai rezolva niciodata, mi-am pus intrebarea: „Oare chiar asta am ales sa fac?“ Ma mai plang si eu, de cat am muncit, de exemplu, saptamana trecuta, dar, cu toata sinceritatea, eu nu vreau altfel de viata, fac de fapt ceea ce vreau. Daca nu as avea chestia asta legata de business, nu as putea sa traiesc.

Asta este adevarul. Ar fi o ipocrizie completa sa spun ca am invidiat vreodata una dintre prietenele mele. Multe dintre ele nu lucreaza, calatoresc, fac exact ce spui tu, au o viata foarte frumoasa, sunt foarte fericita ca ne putem intalni din cand in cand in locurile unde calatoresc ele si mai petrecem cate un weekend impreuna, mai povestim, mai schimbam impresii. Eu sunt multumita acolo pentru ca stiu ce am in spate.

Marea Dragoste / Tango: Dar ele sunt fericite, de-adevaratelea?

MANUELA NECULA: Unele da, unele nu. Marea lor majoritate au avut la un moment dat in viata o pozitie importanta intr-o companie, si viata lor a luat o alta turnura din cauza ca s-au mutat, nu prea mai sunt in Romania si, in anumite conjuncturi, unele au ajuns sa nu mai aiba nevoie sa munceasca pentru a trai.

Marea Dragoste / Tango: Vreau sa stiu daca componenta profesionala face parte din fericire sau daca sunt si altii care sunt fericiti si fara profesie.

MANUELA NECULA: Din a mea, da, si cred ca si din a lor. Fiecare dintre ele recunoaste ca e multumita si impacata cu directia in care si-a condus viata, dar ii lipseste lucrul asta foarte mult si uneori exista si regrete ca a facut pasul respectiv. Alegi un lucru sau altul in viata, caci sa le ai pe toate in acelasi timp nu prea reuseste nimeni.

Marea Dragoste / Tango: In iubire, totusi, ai facut sacrificii vreodata pentru cariera ta? Ai ratat vreo iubire sau vreo relatie din cauza profesiei?

MANUELA NECULA: Daca a fost ceva de-a lungul vietii care s-a ratat, consider ca nu merita, daca s-a rupt din cauza asta. Dar n-a existat nicio poveste care sa se fi rupt din cauza faptului ca eu nu am suficient timp sau suficienta disponibilitate. Cred ca aici e pur si simplu o chestiune de noroc, cred ca daca aveam un altfel de om alaturi, nu ma suporta. Recunosc, fac niste lucruri care sunt destul de greu de suportat, pana la urma, de cineva care nu intelege exact.

Vin foarte tarziu acasa, lucrez cateodata in weekend-uri, cand merg pe strada ma uit dupa outdoor, sa vad ce campanie noua a mai aparut, la televizor intotdeauna comentez campanile, in vacanta tot asa sunt cu ochi: „Ia uite, in tara asta advertisingul e mai mult sau mai putin!“. Deci, daca nu am fi impartasit aceleasi preocupari, cred ca scoteam din minti pe oricine, pur si simplu. Am avut acest noroc, in care sa avem aceleasi preocupari si in care el sa ma inteleaga si sa ma accepte asa cum sunt.

Marea Dragoste / Tango: Dar colegele tale, cum o duc din punctul asta de vedere? Te-ai uitat? Cum sunt, cum reusesc sa impace si una si alta?

MANUELA NECULA: Am sa-ti spun o poveste, cumva destul de grava, cred eu. In ultimii 3 ani, am facut parte dintr-un grup la nivel mondial in Ogilvy, care a facut un training de leadership, in cadrul caruia am fost selectionati 11 oameni, din diverse tari, jumate dintre noi barbati, jumate femei si am avut module pe diverse teme. Timp de 3 ani, la anumite intervale, in tot felul de locuri din lume, din Argentina pana in Elvetia, lucruri extraordinar de interesante.

In grupul asta, evident, parte din procesul respectiv este o deschidere personala fata de oamenii alaturi de care esti, mult mai mare decat fata de prieteni vechi, fata de rude, pana si chiar fata de omul cu care traiesti. Ajungi sa povestesti, sa traiesti cu ei niste lucruri unice si sa te deschizi emotional enorm de mult. E parte din exercitiul respectiv. La inceput te sperii un pic si nu esti dispus deloc sa impartasesti lucruri foarte intime, dar pe urma ajungi sa vrei sa faci lucrul asta.

Dintre colegele mele, toate fiind cam de varsta mea, una singura are o familie mai mare, are un sot si are 3 copii, iar restul sunt mai mult sau mai putin singure, din diverse motive. Colega mea din Spania a infiat anul trecut o fetita din Madagascar. Si am intrebat-o: „Cum te-ai gandit sa infiezi o fetita, tu fiind singura?“. Si mi-a spus: „Mi-am dat seama, din toate relatiile pe care le-am avut pana acum, ca in cultura noastra foarte greu se admite ca femeia sa fie in top. Si toate relatiile mele au esuat, desi la inceput eram atragatoare, interesanta, ma admirau, tot ce vrei tu…

Pana la urma, cand ajungeai sa traiesti cu omul respectiv trebuia sa te schimbi, pentru ca asa este societatea noastra construita, aici, in Spania. Cum eu nu eram dispusa sa ma schimb, relatiile esuau. Toate. Si mi-am dat seama ca, daca am sa astept relatia perfecta, s-ar putea sa nu am copii niciodata. Si atunci am infiat o fetita!“. Si acum se gandea sa mai infieze inca un copil, tot din Madagascar, ca asta mica sa creasca si sa aiba si un frate. Se obisnuise cu gandul. Era o femeie foarte frumoasa, foarte desteapta, o incantare! Asta era experienta ei. Probabil nu e cazul sa generalizam, ca asa o fi prin Spania sau asa o fi prin alta parte, dar asta era experienta ei. Alta dintre colegele mele tocmai divortase din cauza unor motive legate de prea putin timp petrecut impreuna. Una singura avea copii!

A fost interesant ca, la un moment dat, ne-au pus o intrebare in acest training: „Care e angoasa voastra cea mai mare?“. Fiecare povestea despre angoasa personala. Fetele spuneau: „Mi-as dori sa am o relatie.“ Pe partea cealalta, cei care aveau relatii si copii spuneau: „Imi este atat de teama sa nu pierd, intr-o buna zi, tot ceea ce am! Nu dorm noaptea de teama sa nu-mi pierd familia.“ A fost un moment de o cruzime ingrozitoare si in momentul ala iti dadeai seama, de fapt, ca esti alaturi de oameni care impartasesc fix aceleasi probleme ca ale tale, ca geografia e prea putin relevanta. Eram toti la acelasi nivel si ne zbateam in viata cu aceleasi lucruri, indiferent daca unii aveau 3 copii si ceilalti nu aveau.

In asta a constat farmecul trainingului respectiv, pentru ca dintr-o data nu te mai simteai singur, nu ti se mai parea ca lumea se varsa numai in capul tau sau ca esti singurul care lupti. Nu, despre asta e viata, daca alegi sa ai o cariera, automat unele lucruri iti ies mai bine, altele mai prost. E o alegere si toti luptam. Nu exista viata perfecta.

Marea Dragoste / Tango: Tu ti-ai gasit linistea? Sau inca ai si tu cautarile tale…

MANUELA NECULA: Nu, inca nu mi-am gasit linistea, dar eu nu prea cred in linistea asta. Multa vreme, cand eram mai tanara, da, ma gandeam: „Fac x, bifez si y, si pe urma ma linistesc“. Dupa ce mi-am tot fixat diverse lucruri dupa care o sa ma linistesc, mi-am dat seama ca nu ma linistesc. Cred ca asa e viata mea, asa mi-am ales-o si de fapt asa sunt multumita cu ea. Asta e cu linistea… n-o mai caut, oricum.

Marea Dragoste / Tango: Si asa vrei sa traiesti de-acum inainte, sau iti propui schimbari, mai ai obiective? Mai ai cate ceva, sau spui „asa voi trai de-acum inainte’’?

MANUELA NECULA: Eu nu am copii si foarte multa lume ma intreaba de ce nu am copii. Pur si simplu nu mi-am dorit pana acum. E adevarat ca in momentul asta ma uit un pic asa si ma intreb: „E oare fair, pana la urma, sa treci prin viata fara sa traiesti lucrul asta despre care toata lumea spune ca e cel mai important, cel mai frumos?“ Poate asa incep sa cochetez cu gandul asta, dar n-a fost niciodata pe agenda, asta e adevarul.

Marea Dragoste / Tango: Dar legat de casatorie? Ca nu esti casatorita…

MANUELA NECULA: Nu, nu sunt casatorita. Noi suntem impreuna de 12 ani. Am mai cochetat cu gandul. Presiunea din exterior a fost suficient de mare pana cand s-a lamurit toata lumea ca sunt bine cum sunt, deci m-au lasat in pace. La un moment dat a disparut toata presiunea respectiva. Nu prea mai vad diferenta, probabil ca e un cliseu ce spun, dar a devenit de-a dreptul o formalitate lucrul asta pentru mine. Noi traim asa de atatia ani, avem o relatie care functioneaza, si faptul ca suntem sau nu casatoriti nu are nicio importanta din punctul nostru de vedere. Dar nu am nimic impotriva. Probabil ca intr-o zi o sa ma si marit.

Marea Dragoste / Tango: Dar nu ai aceleasi vise ca orice femeie, sa te imbraci in rochie alba, sa faci o petrecere…?

MANUELA NECULA: Am omis un fapt important! Am fost maritata! Inainte de relatia asta am fost maritata, dupa o relatie foarte lunga. Am fost impreuna vreo 7 ani si casatoriti am fost vreun an. M-am maritat cu prima mea dragoste din liceu. Am fost casatoriti, de fapt, foarte putin. Si am avut rochie, petrecere, poveste. S-a bifat! Si de aceea probabil ca a iesit de pe agenda. Sa vedem si alte lucruri in viata!

Si fata s-a descurcat, pana la urma!

Marea Dragoste / Tango: Sa revenim la plecarea ta din D’Arcy. Mi-ai spus ca ai mers apoi intr-o agentie mica…

MANUELA NECULA: Red Cell nu mai exista, pentru ca intre timp s-a integrat in Ogilvy. Am ales Red Cell pentru ca am simtit ceva cand am intrat pe usa, era ceva in aer, pur si simplu, si s-a dovedit ca asa a si fost, de-adevaratelea. M-am simtit foarte, foarte bine acolo, m-am legat foarte tare de oamenii respectivi si intamplarea face ca, dupa un an, s-a pus problema ca aceasta agentie sa fie integrata sub umbrela grupului Ogilvy.

Si exact dupa un an mi s-a propus mie sa preiau conducerea grupului Ogilvy in Romania, iar parte de job-ul meu era si integrarea Red Cell 141 in Ogilvy. Iar asta a fost lucrul care m-a motivat sa accept oferta respectiva, pentru ca, daca nu stiam ca pot sa ii iau langa mine pe oamenii cu care incepusem sa construiesc ceva, n-as fi putut s-o fac. Pentru ca eu nu sunt genul care face schimbari usor, in D’Arcy as fi ramas probabil si azi daca agentia mai exista.

Marea Dragoste / Tango: Nu te-ar fi tentat in orice conditii o asemenea pozitie? Pentru ca orice om din lumea asta ar fi fericit sa primeasca o asemenea oferta!

MANUELA NECULA: Cred ca a mai fost un noroc in momentul in care am primit oferta respectiva: am avut foarte putin timp de gandire. Am primit-o intr-o dupa amiaza si am avut timp de gandire pana a doua zi dimineata. A fost si o decizie riscanta la momentul respectiv, dar a fost o oportunitate pe care cred ca mi-as fi reprosat-o toata viata daca nu o incercam. Si n-as fi putut dormi probabil, multa vreme dupa aceea, daca spuneam „nu“.

Marea Dragoste / Tango: Cat de greu a fost, mai ales la inceput, pentru ca schimbarile au fost absolut enorme?

MANUELA NECULA: A fost foarte greu. Ogilvy era ce este si azi, un reper in industria de publicitate, si la nivel mondial, si in Romania. Iar eu veneam totusi din afara alaturi de oameni pe care nu-i cunosteam absolut deloc, care nu stiu cat de incantati erau sa vina cineva din afara care sa conduca, si intr-un context din piata in care multa lume se uita si gandea „Hmm, interesant cu fata asta, hai sa vedem ce o sa faca!“. Si fata s-a descurcat, pana la urma!

Marea Dragoste / Tango: Cand ai stiut pentru prima data ca o sa te descurci?

MANUELA NECULA: Am trait o experienta foarte interesanta. La momentul respectiv, cand am preluat functia, am avut alaturi vreo 3-4 zile o fata foarte, foarte desteapta si foarte interesanta, care avea pozitia de Human Resources pe Europa, Africa si Middle East, si am stat cu ea de vorba atunci, la inceput, si peste vreo 2 luni, dupa ce am preluat job-ul, am rugat-o sa vina din nou si sa stea ea de vorba cu oamenii din jur, pentru a-si forma o perceptie despre organizatie si despre lucrurile pe care le facem.

Am avut nevoie de un reality check, oamenii vorbesc altfel cu tine in direct si altfel cu cineva care se pricepe cu adevarat la lucrul asta. S-a intors la mine si mi-a spus: „Am un singur lucru pe care vreau sa ti-l spun: oamenii de aici, in astea doua luni de cand au reusit sa te cunoasca, au ajuns sa te respecte. Si de aici poti sa construiesti orice!“. Si asa e. In momentul in care intre tine si membrii echipei exista respect de ambele parti, chiar asta e baza de la care poti sa construiesti absolut orice vrei. De aici a pornit, si dupa aia… multa munca. Atunci cand a venit colega mea de la Londra si a spus cuvantul „respect“, am stiut ca pot sa construiesc.

Marea Dragoste / Tango: Cum este pozitionata Ogilvy Romania fata de celelalte organizatii din lume? Cum sunteti cotati?

MANUELA NECULA: Noi am avut o surpriza foarte frumoasa, acum, de curand, cand ni s-a comunicat de la nivel mondial ca avem una dintre cele mai bune performante din lume. Bineinteles, pastrand proportiile, stim unde suntem, ne vedem lungul nasului, dar asta a fost un lucru pe care nu-l stiam si cu care chiar ma mandresc. Si ii sunt recunoscatoare echipei pe care o am pentru ca am reusit sa construim impreuna asa ceva.

Marea Dragoste / Tango: Chiar si pe timp de criza? Nu ati fost afectati mai mult decat altii, tocmai pentru ca aici sunt banii, si de aici ar fi trebuit sa fi disparut banii…?

MANUELA NECULA: Ba da, am fost afectati destul de tare si noi, dar, pe de alta parte, am facut foarte mari eforturi sa compensam, sa deschidem divizii noi – am deschis doua discipline noi anul acesta, una in zona de marketing interactiv si alta in zona de sustenabilitate si CSR – responsabilitate sociala corporatista. Ne-am straduit mult, iar acum astept sa facem bilantul, la sfarsitul lui ianuarie, dar pana acum suntem absolut in grafic, si graficul e foarte sus.

Noi am stabilit bugetul pentru anul acesta cu un an in urma, inainte ca in Romania criza sa se manifeste. Si noi suntem in buget, in continuare, si o sa avem si o usoara crestere. Dar muncim, fara niciun fel de exagerare, de doua – trei ori mai mult. Deci anul acesta, de unde credeam ca fiind criza, poate o sa avem mai putin de lucru, am reusit „sa ne facem“ de lucru enorm de mult si tinem cu dintii de rezultatele astea!

Marea Dragoste / Tango: Cum ii convingi pe oameni sa lucreze de doua ori mai mult? Cum le spui asta, ca, totusi, pana la urma ei pot sa zica „OK, daca ma platesti de doua ori mai mult, daca nu, nu“?

MANUELA NECULA: Nu am nevoie sa ii conving, pentru ca cei mai multi dintre oamenii din echipa mea de management au inteles singuri despre ce este vorba, si au exact aceeasi atitudine si exact aceleasi obiective, si cred in aceleasi lucruri. Si e suficient sa stam de vorba si sa ajungem la concluzia ca anul acesta trebuie sa facem asta. E adevarat ca nu se intampla asta cu fiecare om din organizatie, nu poti sa pretinzi lucrul asta si nici sa astepti sa se intample asa. Dar asta separa baietii de barbati. Si acum stim care sunt si care nu!

Marea Dragoste / Tango: Dar pisica asta de unde a aparut? Care e povestea ei?

MANUELA NECULA: Pe vremea cand eram la Red Cell, colegii mei au venit la un moment dat la mine, cu un pui de pisica in mana, si au zis: „uite, acesta este un pui de pisica pe care cineva vrea sa-l abandoneze – o doamna care trecea pe strada batea din usa in usa pe la companii si intreba daca nu vrea cineva o pisica. Noi am vrea acest pui de pisica, ne dai voie sa-l tinem la firma?“ Eu, care n-am avut animal niciodata, am pus intrebarile: o sa aveti grija de ea? O sa-i dati de mancare? O sa-i faceti vaccin? Si au zis „da“.

Dar nu m-a dus capul suficient, sa pun toate intrebarile. Asa am luat pisica, a devenit pisica companiei, 95% dintre oameni o iubesc foarte mult… Pisica e obisnuita sa traiasca intre foarte multi oameni, a devenit mascota noastra, dar in weekend e singura. Deci cine sa ia pisica acasa in week-end? Eu! Asa ca a devenit pisica mea de weekend si in restul timpului e pisica companiei. Si recunosc ca are un efect extraordinar, n-as fi banuit niciodata.

Daca noi avem un meeting si e un moment tensionat, la un moment dat vine de pe geam si sare in mijlocul salii. Si toata lumea se destinde, toti o mangaie, e un element extraordinar de bun de eliminare a stresului. As recomanda oricui sa ia pisica la companie, daca se poate, ca merita.

Marea Dragoste / Tango: Te-a ajutat faptul ca esti o femeie frumoasa, ti-a deschis usi, de-a lungul timpului? Daca lucrurile ar fi stat altfel, crezi ca ai fi reusit sa convingi atata lume?

MANUELA NECULA: Exista si momente in care pentru ca sunt femeie si sunt blonda, cand intru pe usa ridic un semn de intrebare mai mult decat sa inspir incredere. Dar cand deschid gura se mai schimba lucrurile. Daca te asezi la masa si discuti proiecte sau, ma rog, ce ai tu de vorbit acolo, nu prea mai conteaza daca esti femeie sau esti barbat, pentru ca problemele sunt cele care sunt, si trebuie rezolvate.

Marea Dragoste / Tango: Dar esti atenta la felul in care arati, te ingrijesti, tii cura de slabire, faci sport? Iti alegi cu grija tinutele pentru fiecare ocazie?

MANUELA NECULA: Da, incerc sa fiu cat de atenta pot si cat de atenta imi permite timpul. Cu siguranta mi-as dori sa pot sa fac mai mult, sunt momente in care ajung sa-mi anulez programarile la manichiura, sa-mi anulez coaforul, dar, pana la urma, cum ti-am mai zis, chiar nu cred ca le poti face pe toate la cel mai inalt nivel, trebuie sa alegi. Eu sunt totusi un om de afaceri, preocuparea mea principala este in zona asta, vreau sa am si grija de mine, dar cand nu-mi iese suta la suta, nu-mi iese si asta e.

Marea Dragoste / Tango: Ai fost vreodata, in liceu, in facultate, la concursuri de Miss? Ai avut vreodata confirmari ale faptului ca esti o femeie frumoasa?

MANUELA NECULA: In facultate am participat la un moment dat la un concurs de Miss, dar am participat pentru ca eram in sala si m-au invitat pe scena si nu am putut sa refuz. Si am luat premiul doi. Dar a fost asa, o chestiune spontana, n-as fi indraznit niciodata sa ma inscriu singura, dar eram intr-un grup de prieteni, organizatorii m-au invitat din sala, si prietenii mi-au zis: du-te! Asa ca m-am dus. Altfel, da, am mai cochetat cu lumea asta cand eram mai mica, am avut si o perioada in care n-am facut modeling pe scena, dar in Romania se facea foarte mult lohn pentru firme de imbracaminte din strainatate.

Si se pare ca masurile mele se potriveau foarte bine pe tiparul frantuzesc. Si atunci am lucrat ca model, niste ani, in facultate, si faceam multi bani in domeniul asta in care una dintre casele de moda importante stabilea tiparele dupa masurile mele. Dar cea mai simpatica aventura, din punctul asta de vedere, a fost cand, lucrand eu in agentia D’Arcy din Dubai, in timpul unei filmari, regizorul mi-a spus „dar de ce sa nu folosim in filmarea respectiva mainile tale, ca sunt potrivite“. Si mi-au folosit mainile, iar dupa aceea regizorul m-a luat de-o parte si m-a intrebat cu ce ma ocup. Si i-am spus ca eu sunt director de relatii cu clientii.

Si el imi zicea: „Esti atat de fraiera, pai cat castigi?“ „Pai stiti, asta e confidential.“ „Bine, dar indiferent cat ai castiga, daca ai decide sa intri sa lucrezi ca hand-model, mai ales in partea asta a lumii, unde n-avem asa de multe optiuni, ai castiga sigur mult mai mult decat castigi tu azi“. Si la sfarsitul filmarii respective, mi-au dat si un cec absolut substantial pentru spotul pe care l-am facut, lucru la care nu m-asteptam. Nu ma gandisem nicio secunda pana atunci ca as fi putut sa fac asta. Dar, nu, mersi.

Marea Dragoste / Tango: Cat se mai pastreaza din spiritul Ogilvy, in compania de astazi, dupa atata timp si dupa atatea schimbari, in intreaga lume? Cat din David Ogilvy mai exista astazi in Ogilvy Group?

MANUELA NECULA: E aproape inspaimantator sa iei si sa te uiti la lucrurile pe care le spunea David Ogilvy in urma cu zeci de ani, si sa observi cat sunt de actuale. Cateodata mai conversam, in companie, intre noi, si este surprinzator, dar si inspaimantator in acelasi timp. Pentru ca David Ogilvy a lasat in urma niste principii, niste lucruri legate de oameni, legate de valori, si astea-s atemporale. Nu spun ca tot ce spunea el atunci se mai poate aplica, dar lucrurile fundamentale, legate de valorile profunde, sunt exact aceleasi. Ce a disparut, intr-o masura mare din tot advertisingul si, din pacate pentru noi toti, nici n-o sa se mai intoarca, e zona aia de glamour, in care se desfasura publicitatea pe vremea lui David.

Ramane un domeniu la fel de pasionant, dar mai putin aspirational decat era, sunt convinsa. Eu am avut ocazia s-o cunosc pe Herta Ogilvy, pe sotia lui David. Si e un spectacol, si felul in care vorbeste despre David, felul in care il prezinta… mi-a aratat biroul lui, la castelul lor din Franta, mi-a povestit despre ei, cum se purtau, cum primeau oaspeti, lucruri care nu se vor mai intoarce… Castel mai putina lume are, in ziua de azi.

Marea Dragoste / Tango: Un castel pe care el l-a facut din munca lui in publicitate!

MANUELA NECULA: E un castel pe care l-a cumparat intr-o paragina ingrozitoare, si pe care timp de vreo douazeci si ceva de ani, el si Herta l-au tot renovat, i-au mai adaugat cladiri, camere. Din munca in publicitate, da, absolut!

Marea Dragoste / Tango: Isi mai face cineva castel acum, din munca in publicitate? Mai sunt oameni care pot sa castige fabulos si sa revolutioneze lumea asta?

MANUELA NECULA: Pai uita-te ca si in Romania, poate nu castel, neaparat, dar cei care au fondat agentiile si care ulterior au fost afiliate sau cumparate de firmele astea multinationale au un statut impresionant din punctul asta de vedere. Nu cred ca-si iau castele, fiindca nu au neparat o chemare spre lucruri de genul asta, dar unii dintre ei si-ar putea cumpara un castel in Franta. Sunt foarte putini, insa.

Marea Dragoste / Tango: Tu o sa poti sa faci asta vreodata? Muncind inca 30 de ani, sa zicem…

MANUELA NECULA: Nu. Daca voiam castel, trebuia sa aleg altceva, alta munca. Dar nu uita ca eu sunt generatia a doua in publicitate, nu sunt dintre cei care au fondat agentiile, cei care au avut curajul si viziunea sa ia taurul de coarne si sa-si faca propriile agentii. Eu am intrat mai tarziu in joc, eu pot sa conduc o operatiune de genul asta, lucru care imi permite sa am o viata buna, frumoasa, sa am tot ce-mi trebuie, dar nu-mi voi putea cumpara un castel. Norocul meu ca nu mi-am dorit! Alte lucruri imi mai doresc in viata, nu asta.

interviu realizat in 2009