In anii copilariei mele petrecute in comunism nu exista somaj. Oamenii fara serviciu erau angajati cu forta si li se recita, pe ton acru, textul lozincii “nu stii, te invatam; nu poti, te ajutam; nu vrei, te obligam!”. Reconversia profesionala era la ordinea zilei, iar oamenii stiau ca, orice ar fi, undeva isi vor gasi o slujba si vor primi o leafa, fie trudita, fie nemuncita. Pana si artistii trebuiau sa aiba un loc de munca stabil, pictorii sa fie angajati la un muzeu, cantaretii la ansamblul Ciocarlia, Rapsodia sau Bucuria, iar actorii la Teatrul Mic, Mare, Mijlociu, la Casa Sindicatelor sau la Palatul Culturii.
De aceea, dupa Revolutie, romanilor le-a fost foarte greu sa se adapteze vremurilor. Nemaigasirea unui loc de munca avea damf de nedreptate si, o vreme, s-au gasit destui care sa spuna ca era mai bine pe vremea lui Ceausescu, cand oamenii, aveau sau n-aveau vreun merit, erau improprietariti cu serviciu si casa. Indata dupa 1989, cei care nu erau angajati undeva au fost, o vreme, pur si simplu, someri. Si abia apoi oamenii s-ai dezmeticit si au devenit tot mai liberi si curajosi, dandu-si seama ca se poate trai si munci si altfel decat in deceniile de mai inainte. Ca pot fi antreprenori, intreprinzatori, freelanceri.
In continuare, nu numai la noi in tara, ci pretutindeni in lume, oamenii prefera sa fie angajatii cuiva, sa aiba un loc de munca stabil, slujind idealurile de business sau profesionale ale altcuiva. Dar au invatat sa nu se mai teama sa munceasca si pe cont propriu. Cei care ajung sa creada in profesia lor si-n felul in care ar putea schimba lumea, care ajung sa aiba o viziune si o misiune proprie, infiinteaza propriile lor companii, luandu-se la tranta nu doar cu inertiile lor, ci si cu birocratia romaneasca, dar ajungand sa le invinga. Iar cei care se remarca in bransa lor ajung… CITESTE MAI DEPARTE PE SigurantaFinanciara.ro
