Locuiesc într-o casă din orașul Popești Leordeni, situată la capătul unei drum înfundat și al unei alei pe care am asfaltat-o noi, vecinii, din banii noștri… E departe și e greu de ajuns de acolo oriunde în București, însă noi, membrii familiei Năstase-Buciuta, atunci când ne-am mutat, ne-am bucurat știind că e într-o zonă liniștită, o bucată de orășel în care sunt presărate din loc în loc viluțe cochete, cu grădini frumoase în care să ni se joace, în tihnă, copiii…
Eu, recunosc, m-am imaginat locuind cam ca bogătașii pe care i-am văzut în filme plimbându-se agale în zone liniștite dinafara orașului, și m-am văzut stând în grădină, sub o boltă de roze, și scriind cărțile care mă vor face celebră în întreaga lume…
Între timp, realitatea din fața porții și din jurul gardurilor s-a tot schimbat. Nu mai văd cerul decât pe o fereastră norocoasă sau când stau pe trambulină și privesc drept în sus. În rest, de jur împrejurul pâlcului de case în care stăm și noi, s-au înălțat blocuri, înspre toate punctele cardinale. Deci promisiunea că vom locui într-un cartier liniștit de case s-a spulberat, diluându-se pe multe etaje și cu mulți locatari care au invadat zona, preschimbând-o într-una aglomerată și destul de gălăgioasă. În curtea nelocuită de alături, pentru că bălăriile au crescut înalte ca… nu chiar ca brazii, dar ca molizii, da, toată vara trecută au mișunat, n-o să vă vină să credeți, șerpii! Am văzut de mai multe ori șerpi…
… CITEȘTE MAI DEPARTE pe SigurantaFinanciara.ro
