fbpx

Alice Nastase Buciuta – Sa Nu. Sa Da.

de

Inainte sa imi stabilesc modelele in viata, mi-am stabilit contraexemplele. Am stiut ca nu trebuie sa ajung ca verisoara mea de-a doua, despre care mi se spusese ca e lenesa si plescaie la masa. Ca n-am voie sa fac precum copilul vecinilor din dreapta, care lua note proaste la toate materiile si racnea cand lua bataie zdravana de doua ori pe trimestru, dupa sedintele cu parintii. Iar mai tarziu, cand am aterizat pe taramul splendid si plin de capcane al adolescentei, am stiut ca nu vreau sa fiu ca mama, care plangea destul de des dupa ce tatal meu pleca de acasa, imbracat frumos.

Mi-am asezat o foarte insemnata felie de viata sub semnul lui „sa nu…“. Iar cand am aflat, intr-un tarziu, ca nu se realizeaza decat dorintele adapostite la umbra indemnurilor afirmative, se facuse deja tarziu pentru toate „Da“-urile oferite iubirii si nadejdii. Asa ca am trecut, ametitor, in epoca exemplelor pe care, din obida, le-am proclamat demne de urmat. Am vrut sa fiu usuratica, precum amica mea din copilarie, care era amanta unui miliardar batran si temeinic insurat. Nu le statea bine impreuna, dar ea parea o diva de la Hollywood atunci cand cobora din masina nerusinat de scumpa si de rosie, pe care o primise cadou de ziua ei. Am vrut sa devin nesimtitoare ca iubitul meu pe care tocmai il parasisem cu inima ferfenita de deznadejde, tocmai pentru ca nu mai puteam suporta usurinta cu care trecea prin viata si, mai ales, prin propriile lui apucaturi ingalate. Mi-am poruncit sa fiu zgarcita ca una dintre colegele mele care avea grija sa chefuiasca vesnic pe banii altcuiva si sa se proclame saraca si oropsita de soarta, desi avea multi bani la tescherea. Si m-am indemnat sa imi bat joc de oamenii de langa mine, ca sa nu apuce ei sa faca asta inaintea mea.
Pentru o vreme, am fost propriul meu contraexemplu.
M-am dezmeticit tarziu, dupa ce am apucat sa indur destul dor de mine insami cat sa-mi gasesc puterea sa devin un om care gandeste, spune si face unul si acelasi lucru. Si, printr-un miracol, cand m-am trezit din ratacire, modelele vietii mele mi s-au aratat toate, deodata, limpede si clar, intr-o armata de fapturi frumoase si demne pe care nu reusisem sa o vad pana atunci.
Vreau sa traiesc pana la moarte purtand in suflet dulcea, amara, greaua raspundere a marii mele iubiri, cum a trait bunica mea o viata intreaga. Sa imbatranesc splendida si supla precum Catherine Deneuve sau, daca se poate, sa intineresc incontinuu, cum m-a invatat Ignatenko. Si, intre timp, sa invat sa mananc, sa ma rog, sa iubesc cu patima senina a lui Elizabeth Gilbert. Iar daca tot mi-a ajuns atat de la indemana apropoul, da, vreau sa deprind mestesugul best-seller-urilor internationale, ca sa pot spune precum Picasso, un alt model de-al meu descoperit tarziu si iremediabil: vreau sa am bani multi, ca sa pot trai linistita ca un om foarte sarac.

 

Categorii:
Scrisoare

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *