Ana Ularu: Câtă vreme nu eşti autosuficient, eşti viu ca artist

de
Ana Ularu - Fotografie de Paul Buciuta

Este unul dintre cele mai strălucitoare talente ale generației tinere de actori și, până la cei 29 de ani ai săi, a fost deja răsplătită cu mari premii, cu aplauze, cu glorie, cu iubire. Abia a intrat în cinematografe Serena, filmul făcut de Ana Ularu alături de marile staruri hollywoodiene, Bradley Cooper și Jennifer Lawrence și regizat de Susanne Bier, iar la început de octombrie a avut premiera piesa regizată de marele Andrei Șerban la Bulandra, Omul cel bun din Seciuan, în care Ana joacă genial, într-o companie la fel de selectă.

Fotografii de Paul Buciuta din spectacolul Omul cel bun din Seciuan în regia lui Andrei Șerban, scenografia Iuliana Vîlsan

Alice Năstase Buciuta: Există diferenţe în bucuria și emoţia ta de artist la finalul unei piese de teatru şi la finalul realizării unui film?

Ana Ularu: Există în mod clar. Teatrul are propriul său timp, e o vărsare de adrenalină uriaşă, o săritură în gol căreia apoi îi calculezi toate coordonatele lăsându-te în acelaşi timp să te bucuri de zbor. Spectacolul în care joc acum, Omul cel bun din Seciuan, în regia lui Andrei Şerban, are aproape trei ore, dar din interior se simte că are cinci minute, nu exagerez. Forţa, consumul de energie, frumuseţea lui îl fac să pară un vis superb şi scurt. Intru în prima scenă şi mă trezesc imediat la final. Şi pentru public e foarte intens, şi am primit de peste tot complimentul că timpul zboară efectiv, eşti fascinat şi uiţi de tine cumva. Sunt atât de îndrăgostită de acest rol minunat, încât la aplauze îmi pare rău ca după o vacanţă. Filmul are alt tip de emoţie, îl construieşti meticulos, te bucuri de perioada în care îl trăieşti, apoi trece destul de mult timp până să începi să ai emoţii de cum va fi văzut. Dar sunt emoţii uriaşe şi aici.

Marea Dragoste – RevistaTango.ro: A existat un moment anume, în copilăria ta, un moment de care îţi poţi aminti, în care ai decis sau ai simţit că actoria va fi drumul tău în viaţă?

ANA ULARU: Sigur a existat, dar vârsta era atât de fragedă, încât nu pot localiza exact. Ştiu că mergeam la repetiţii la “Teatru descompus”, în regia Cătălinei Buzoianu – cu care am şi debutat şi căreia îi mulţumesc pentru că a fost primul om care să mă aşeze pe o scenă profesionistă şi care m-a făcut să mă descopăr, m-a învăţat şi mi-a dat traiectoria. Acolo Maia Morgenstern avea un monolog superb, îl învăţasem pe dinafară şi mă hipnotiza cum îl spunea. Mi-am zis că vreau şi eu să pot face asta.

Marea Dragoste – RevistaTango.ro: Crezi că ai moştenit prin sânge vocaţia de artist de la părinţii tăi – mama scenografă, iar tata, pictor/scenograf – sau mai degrabă ai preluat-o firesc, din atmosfera familiei? Dacă te-ar fi luat după naştere o familie de oameni banali, modeşti ca spirit, crezi că ai fi putut aduna în ţine atâta lumina, atâta curaj, atâta pasiune pentru artă?

ANA ULARU: Mulţumesc, în primul rând. Apoi, cred că arta e cumva un virus. Sunt copii de artişti care fug la maturitate de această lume, o resping, şi mulţi dintre noi care odată ce trăim în acest mediu nu ne mai putem desprinde niciodată. Eu sunt primul actor dintr-o familie înclinată spre arte plastice, aşa că am deviat întrucâtva. Am moştenit însă pasiunea, total, dragostea pentru acest tip de haos frumos.

Eu sunt deseori modestă din simplul motiv că ştiu că mai am mult de lucrat la mine ca artist şi probabil nu o să fiu vreodată mulţumită. Îmi sunt mie însămi a work în progress.

Marea Dragoste – RevistaTango.ro: Cât de necesară este modestia în ceea ce faci şi de ce?

ANA ULARU: Habar nu am. Eu sunt deseori modestă din simplul motiv că ştiu că mai am mult de lucrat la mine ca artist şi probabil nu o să fiu vreodată mulţumită. Îmi sunt mie însămi a work în progress. Modestie nu e poate cuvântul potrivit. Mai degrabă o doză sănătoasă de autocunoaştere împreună cu umilinţă în faţă meseriei. Câtă vreme nu eşti autosuficient, eşti viu ca artist.

Marea Dragoste – RevistaTango.ro: E nevoie, totuşi, vreodată, şi de abordarea trufaşă, aceea în care trebuie să spui de la început „ştii cine sunt eu?!”, ca să te faci auzit?

ANA ULARU: Nu ştiu. Şi nici nu pot vreodată să mă comport aşa. M-ar oripila numai să îmi aud vocea zicând aşa ceva într-o camera goală. Mă enervează lipsa de respect faţă de o altă fiinţă umană din principiu, asta merge dincolo de ierarhii false.

Marea Dragoste – RevistaTango.ro: Ai lucrat cu oameni ale căror realizări artistice sunt copleşitoare, cu mari regizori ai lumii, cu actori cunoscuţi pretutindeni. Cei mai mulţi sunt modeşti şi prietenoşi sau, dimpotrivă, aroganţi?

ANA ULARU: Modeşti şi prietenoşi, absolut. Sigur, toţi avem un soi de mască autoprotectoare, un scut, dar marii artişti sunt generoşi şi deschişi. Deseori mediocritatea e agresivă.

Marea Dragoste – RevistaTango.ro: Şi fiindcă te-am văzut zilele acestea jucând în Omul cel bun din Seciuan, cum a fost experienţa lucrului cu Andrei Şerban?

ANA ULARU: A fost cumva cea mai mare şansă pentru o actriţa de vârsta mea, în cel mai frumos context posibil. E un rol atât de complex, care cere enorm de multă introspecţie. Andrei Şerban ne-a şi mi-a creat o lume superbă, ne-a dat un alfabet şi ne-a învăţat să strălucim, să fim varianta noastră optimă. I-am mulţumit de multe ori, dar bucuria reală de a juca aşa ceva nu se poate pune în cuvinte. Nu cred că există vreun rol pentru generaţia mea care să exploreze atâtea faţete, să fie construit în aşa fel, încât să arate un actor cu totul. Şi încerc să mă perfectionez în cadrul acestei şanse.

Am învăţat să fiu trup, minte şi emoţie în acelaşi timp. Deseori nu îmi place să folosesc cuvinte mari, scos din context pare fie vetust, fie bizar, dar e un tip de teatru sacru, are propria lui dimensiune.

 

Marea Dragoste – RevistaTango.ro: Ce lucru nou ai învăţat pregătind rolul din Omul cel bun?

ANA ULARU: O coordonare minunată între luciditate, abandon, energie, candoare şi forţă. Am învăţat să fiu trup, minte şi emoţie în acelaşi timp. Deseori nu îmi place să folosesc cuvinte mari, scos din context pare fie vetust, fie bizar, dar e un tip de teatru sacru, are propria lui dimensiune.

Marea Dragoste – RevistaTango.ro: Ne pregătim să te vedem şi în Serena- este un film drag ţie, eşti încântată de ceea ce a ieşit?

ANA ULARU: Sunt foarte bucuroasă de experienţa care a fost acest film. Am lucrat cu unul dintre regizorii mei de film preferaţi, într-un context excelent. Abia aştept să îl vadă lumea şi sper din tot sufletul (şi ştiu) că o să vă placă.

Marea Dragoste – RevistaTango.ro: Ştiu că ai mai răspuns la întrebarea asta, şi o să mai răspunzi… Cum ai lucrat cu Susanne Bier, o regizoare de Oscar, cum sunt Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence? Ai simţit vreo clipă că este vreo diferenţa între ei şi ţine – ca actori?

ANA ULARU: Susanne Bier ştie să esenţializeze emoţii şi situaţii umane, ştie să creeze scene crude şi tandre în acelaşi timp, are un instinct şi un talent fabulos la a scoate tot din actor. A fost foarte interesant că am vorbit mult cu Bradley despre teatru, despre Shakespeare, aşa ne-am apropiat, un actor care a fost pe scenă e o rasă aparte faţă de unul care a făcut doar film. Arta e un limbaj universal, şi când lucrezi profesionist şi cu toată fiinţa, eşti actor. Statutul de vedetă e altundeva, în cadrul lucrului eşti artist. Amândouă starurile hollywoodiene sunt parteneri cu umor, generoşi şi foarte ancoraţi în realitate. A fost o plăcere lucrul cu ei.

Am vorbit mult cu Bradley despre teatru, despre Shakespeare, aşa ne-am apropiat, un actor care a fost pe scenă e o rasă aparte faţă de unul care a făcut doar film. Arta e un limbaj universal, şi când lucrezi profesionist şi cu toată fiinţa, eşti actor.

Marea Dragoste – RevistaTango.ro: Vorbeşti limba engleză la perfecţie, şi ai jucat şi în spaniolă şi franceză… A veni dintr-o ţară estică este, de obicei, un handicap din perspectiva limbii şi a accentului. Nu este și cazul tău! Cum ai ajuns să vorbeşti atât de bine, încât să fii în mediul tău şi în alte limbi? Unii nu reuşesc nici după o viaţă întreagă.

ANA ULARU: Probabil că am ureche muzicală. Fur accente. Engleza am învăţat-o din desene animate, muzică, filme. Nu am făcut lecţii de engleză decât în liceu, am avut o profesoară minunată cu care dialogăm de plăcere despre Jethro Tull şi filme. Spaniola a fost limba mea de bază, studiată 12 ani, la fel, pentru franceză am avut o profesoară timp de doi ani. Am o uşurinţă în a învăţa şi juca în limbi străine pentru că mi se pare mai interesant, mai liber să nu fii condiţionat de o muzicalitate familiară. Am jucat şi în rusă… După ureche.

Marea Dragoste – RevistaTango.ro: Te-am citit sau auzit spunând undeva că visul tău este să ai de lucru constant. Nu te năpădesc şi visurile care nu au legătură cu profesia, ci cu ritmul vieţii, cu vârstele dragostei, cu dorinţa de a iubi şi a fi iubită, de-a avea copii, familie?

ANA ULARU: Nu se exclud cele două. Iubesc şi sunt iubită, copii voi avea, şi viaţa perfectă mi se pare cea în care nu sacrifici nimic şi nu dihotomizezi. Împlinirea stă în a le găsi echilibrul. Nu aş fi fericită doar să fiu iubită sau mamă, fără să îmi fac meseria.

Marea Dragoste – RevistaTango.ro: Eşti feministă, crezi în egalitatea de şanse şi de gen?

ANA ULARU: Cred în egalitatea de şanse, da. Feministă nu m-aş numi neapărat, dar cred în balansul elementelor.

Marea Dragoste – RevistaTango.ro: Te-ai mai izbit vreodată de vechile prejudecăţi conform cărora actriţele sunt femei de moravuri uşoare, aşa cum se considera pe vremuri?

ANA ULARU: Nu prea. În ceea ce mă priveşte nu m-am lovit niciodată de asta. Când mai văd în jurul meu impostori care ajung să fie ceva doar pentru că şi-au cumpărat asta mă enervez, într-adevăr. Dar actorii, mai ales în România, sunt mai toţi căsătoriţi şi părinţi, îşi extrag energia din familie într-un fel. Mă rog, nu îmi place să generalizez.

Marea Dragoste – RevistaTango.ro: Când te simţi frumoasă? În toată munca ta nebunească, te ajută fizicul, şi ca trăsături, dar şi ca forţă şi rezistenţă?

ANA ULARU: Mă ajută corpul pe care l-am antrenat de mică făcând mult sport. Am o rezistenţă uriaşă şi forţă la fel, sunt tenismenă, e un tip de rigoare şi de gândire pe care sportul îl conferă. Frumoasă cu adevărat mă simt când sunt nemachiată, bronzată, cu părul deschis la culoare de soare, plină de nisip. La mare. Eu vara sunt la capacitate maximă. Sunt un om al verii.

Marea Dragoste – RevistaTango.ro: Care este cea mai de preţ recunoaştere pe care ai primit-o până acum?

ANA ULARU: Rolurile ce mi se oferă sunt recunoaşteri reale, pentru că trec prin probe grele ca să le obţin. Când câştig un rol sunt foarte fericită. Bine, mă bucură şi premiile, Shooting Stars mi-a adus un agent şi colaborări europene și americane. Şi mă bucură aplauzele sincere după un spectacol.

Marea Dragoste – RevistaTango.ro: Şi care este cea mai de preţ pe care nu ai primit-o încă?

ANA ULARU: Nu ştiu. Poate voi şti când o voi primi. Să vedem ce se mai întâmplă.

  • Credit: PAUL BUCIUTA/ Marea Dragoste

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *