fbpx

Andi și Olivia – Endless Love

de
interviu cu Olivia Steer si Andi Moisescu pentru Marea Dragoste - revistatango.ro, nr.95, ianuarie 2014

Olivia Steer: Sunt mamă cu normă întreagă. Asta înseamnă că mă ocup doar eu de copii, cumpărături și casă. Am o doamnă care mă ajută la curățenie.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: De ce și cum ai simțit nevoia să treci la alimentația vegană? Cât de greu ți-a fost la început și cât de greu sau simplu îți este acum?

Olivia Steer: Am avut două cazuri de cancer în familie. Când s-a îmbolnăvit Lavinia, am început să caut informații în zona naturopatiei, care să ajute tratamentul alopat cu citostatice, ce nu părea să facă față deloc. Citind și mai ales punând chiar eu în practică ce citeam, am ajuns să mă conving că moștenim niște obiceiuri alimentare teribil de nocive, care ne subminează sănătatea. Eram însărcinată cu Luca în a cincea lună, atunci când am citit prima oară Studiul China și am înțeles ce e cazeina, proteina din lapte, și impactul ei negativ asupra sănătății. Șocul lecturii a fost atât de puternic, încât de a doua zi, n-am mai putut să beau iaurt, deși până atunci fusese aliment de bază. La nici două săptămâni după ce am renunțat cu desăvârșire la orice produse lactate, tenul meu a devenit incredibil de luminos și au dispărut toate problemele mele cutanate. Era evident că nu e o întâmplare, că lucrurile urmează traseul logic al cauzei și efectului. Apoi încet, au revenit energia și buna-dispoziție – fără a avea nevoie de un motiv. Curând am și uitat că am trăit vreodată stări de letargie și dureri de cap. Mulți se întreabă dacă mă mai tentează mâncarea tradițională și dacă mi-e greu să mă abțin. O vreme, mi-a fost. Mă mai bântuiau demonii. Dar acum n-aș mai da starea asta de bine care mă încearcă, pe una precară, cu dureri de cap sau digestive, și dispoziții îndoielnice.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Cum l-ai convins pe Andi să te urmeze?

Olivia Steer: Andi s-a convins singur că mâncând vegan se simte minunat, își menține greutatea și are energie să le ducă pe toate. Când se abate, apar și micile probleme.

În cartea mea, fiecare rețetă e inserată într-un basm, astfel, încât, la ora serii, părinții să poată să le citească celor mici peripețiile lui Negru împărat și să afle cum a înjunit el mâncând tartă cu mere. Sau cum s-a făcut Lăptița mai mândră decât Crăiasa Codrilor, doar din lapte dulce tropotit.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Dar pe copii cum îi ții departe de ispitele de fiecare zi? Nu e o bătălie prea grea în lumea în care trăim?

Olivia Steer: Dulciurile sunt marea ispită, iar lupta împotriva lor a fost inegală, multă vreme. De altfel, așa s-a născut și cartea “Dulciuri de poveste”, din dorința de a găsi o alternativă bună pentru ororile dulci din comerț, cu zahăr alb, făină albă, bicarbonat de sodiu, praf de ouă, emulgatori, coloranți… Și lista continuă. Când am scris cartea m-am oprit doar la acele rețete care presupun ingrediente autohtone, ușor de procurat – cu unele mici excepții. Adică fructe proaspete, nuci felurite și miere aurie. Toate sunt atât de gustoase – și simplu de făcut – că bat la fundul gol otrăvurile dulci din comerț. În plus, fiecare rețetă e inserată într-un basm, astfel, încât, la ora serii, părinții să poată să le citească celor mici peripețiile lui Negru împărat și să afle cum a înjunit el mâncând tarta cu mere. Sau cum s-a făcut Lăptița mai mândră decât Crăiasa Codrilor, doar din lapte dulce tropotit. Cartea e ilustrată minunat de Mădălina Andronic, o fată incredibil de talentată și sensibilă. Există și poze ale prăjiturilor, în finalul cărții, și indicații suplimentare pentru modul de preparare, astfel încât părinții și copilașii să prăjiturească a doua zi împreună. Și a treia zi. Și în fiecare zi. Pentru că dulciurile hrană vie nu îngrașă și nu dau dependență. Sunt o plăcere complet nevinovată.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Care sunt beneficiile pe care le resimți chiar tu, ale acestui stil de viață? Ce răsplată primești pentru viața sănătoasă pe care o duci?

Olivia Steer: În primul rând, o energie care nu mă mai părăsește. În al doilea rând, chef să fac lucruri pentru care înainte nu aveam nici o tragere de inimă. Și cel mai important, poftă de joacă.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Dar pentru viața frumoasă, cu credință, cu decență, pe care o trăiești – primești vreo răsplată?

Olivia Steer: În fiecare clipă…

Interviuri realizate în noiembrie 2013

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Pagini:  1 2 3 4

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.