Andi Moisescu: Încă n-am descoperit un domeniu în care românii să n-aibă talent. Dar nici măcar nu mă mai intrigă asta. Am mirosit încă din cărţile de istorie capacităţile acestui popor, iar felul în care ne descurcăm noi, în orice situaţie, este unic în lume. Abia despre asta ar trebui să scrie cineva o carte, dacă n-a făcut-o încă şi mi-a scăpat mie.
Schimbarea esenţială e că nu-mi mai aparţin. Aparţin copiilor mei. Am devenit ultima prioritate şi mă simt minunat în postura asta, ştiind că ei sunt de fapt miza mea şi tot prin ei o să mă împlinesc.
Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Ție ce talent ți-ar plăcea să ai? Dar ce talent ai și nu l-ai exploatat suficient – și de ce?
Andi Moisescu: Mie mi-ar fi plăcut să am talent în actorie, căci mi-ar fi folosit. Dar nu îndrăznesc să mai emit pretenţii, căci Dumnezeu a fost darnic cu mine în punctele esenţiale, aşa că nu mai insist. Când ai o familie aşa cum am eu, cred că poţi să trăieşti şi fără abilităţile lui John Malkovich.
Marea Dragoste / RevistaTango.ro: La Apropo tv ce continui să descoperi, chiar și după atâția ani de emisiune? Ce mai poate fi nou și provocator pentru tine?
Andi Moisescu: Marele meu noroc, în ce priveşte ApropoTV, e ţara în care trăim. Când ea se cheamă România, nu-ţi mai faci griji că n-ai ce să mai descoperi. Ţara asta e raiul pentru un realizator tv ca mine. Nici nu ştiu ce-aş putea cere mai mult de la ea, pentru un format ca ApropoTV. Poate doar ceva infrastructură şi nişte reguli pe care să le respectăm toţi, căci ceea ce trăim noi acum e debandadă generalizată.
Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Unde și cum ți-ar plăcea să trăiești dacă n-ai fi nevoit să muncești?
Andi Moisescu: Îmi place să muncesc. N-o fac pentru că e nevoie. Dar nu m-ar deranja dacă aş putea s-o fac de pe un munte, la vreo 2.000 de metri altitudine şi, pentru o lună, de pe malul mării.
Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Pentru că ești nevoit să muncești, unde și cum trăiești?
Andi Moisescu: Pentru că sunt nevoit să muncesc în România, căci sunt legat prin ceea ce fac de reperele ţării în care m-am născut, trăiesc într-un apartament de bloc, dar civilizat, în mijlocul unei familii minunate.
Olivia Steer: Cred în destin, nu în hazard
Singurul lucru care mă face să ezit în a o desemna pe Olivia Steer ca imagine a unui concept tot mai rar întâlnit, acela de doamnă autentică, este faptul că arată mai degrabă a domnișoară. În rest, are toate atuurile desăvârșirii. Este mămică a doi copii, este soție îndrăgostită și devotată, este femeie fină, elegantă, frumoasă, politicoasă, punctuală, onestă…
Alice Năstase Buciuta: Ai fost mai întâi jurnalistă de teren, reporter, redactor… Ce avea în comun fata de atunci cu femeia care ești astăzi?
Olivia Steer: Structural, sunt aceeași, ca acum 20 ani. Pe dinafară s-au mai schimbat niște lucruri, cred. Îmi aduc aminte cu plăcere de perioada de început, eram studentă în anul I, la Drept, și scriam la ziar. Am avut norocul să lucrez într-o redacție cu oameni talentați, entuziaști, care își luau libertatea de exprimare foarte în serios. Practic, la Jurnal bihorean, unde am început să fac presă, și apoi la Evenimentul Zilei și Bihoreanul, erai încurajat să scrii orice, despre oricine, atâta vreme cât erai documentat și puteai să dovedești cu înscrisuri, înregistrări și fotografii ceea ce spuneai. Singura formă de cenzură pe care am cunoscut-o, atunci, a fost adevarul. Ceea ce i se subordona se publica, ce nu, nu! Existau doi avocați ai redacției care se ocupau de procesele noastre și nu-mi aduc aminte ca vreunul dintre noi să fi pierdut vreodată. Erau tot timpul la zi cu sentințele care se dădeau la CEDO și mereu le introduceau în dosarele noastre ca instanța să ia act și să le admită autoritatea de lucru judecat pe speța dată. Nu făceam presă tabloidală, să nu se înțeleagă greșit. Dar într-un oraș pe graniță, se întâmplau multe lucruri de care lumea trebuia să știe. Vorbesc de corupție și abuzuri de tot felul. E adevărat, a fost și o vreme când zi de zi eram la Tribunal și Curtea de Apel, Inspectoratul de Poliție și Morgă pentru că subiectele senzaționale și morbide făceau titlurile de primă pagină în toate cotidienele centrale, iar eu scriam pe-atunci și pentru Evenimentul Zilei. Dincolo de conținutul scandalos sau terifiant al articolelor mele, instituțiile in care ajungeam îmi impuneau o ținută atent aleasă. N-am fost niciodată extravagantă și am urât hainele care limitează libertatea de mișcare, așa că pe teren alegeam blugi, în imprimeu de camuflaj, vestă cu mii de buzunare, toate pline cu pixuri, casete și reportofoane, și bocanci cu talpă groasă, de șenilă. Oricine își putea da astfel seama de la distanță că sunt ziarist, iar nu vreo oarecare domnișoară rătăcită dintr-o regretabilă eroare în biroul prim-procurorului. Si, prin urmare, orice discuție pornea de la această premisă. Dar ce m-a ajutat, mai mult decât îmbrăcămintea, a fost facultatea de drept, pe care o faceam în paralel și care mi-a dat noțiuni și pricepere despre ce înseamnă proceduri penale, drept penal și criminalistică. Când înțelegi, poți să pui întrebări corecte și să distingi între răspunsuri sincere și răspunsuri amăgitoare. Foarte important! Mai puțin important, pentru mine, la vremea aia, era ce mănânc. Mâncam la mama, de regulă, pentru că stătea la 10 minute de redacție. Dar de multe, foarte multe ori, preferam să-mi comand cu colegii o pizza si-un suc.
Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Care au fost pașii cei mai importanți ai schimbării tale? Cum ai ajuns doamna fină – de poveste, dacă îmi dai voie să spun așa – care ești astăzi?
Olivia Steer: Nu știu cum e cu doamna de poveste, dar știu sigur că sunt cu totul sedusă de viața de familie. S-au estompat ambiția profesională, plăcerea socializării, pentru ca să descopăr iar hazul nebun de a mă bate cu pernele, de-a face cazemate, de-a mă da cu rolele împreună cu David și Luca, de-a juca Monopoly sau baschet. În lume, îmi ascund pornirile astea. Ce se vede, în schimb, e probabil multă liniște. Și multă bucurie. Multă împăcare de sine și deci o totală lipsă de încrâncenare. Oamenii, foarte posibil, se lasă păcăliti de imaginea asta și proiectează scenariul doamnei de poveste.
Marea Dragoste / RevistaTango.ro: De ce ai venit la București și cum a fost adaptarea la noul oraș, la noua viață?
Olivia Steer: Eram în 2002 redactor sef adjunct la Bihoreanul. O perioadă plină de satisfacții jurnalistice. Bihoreanul era cea mai virulentă publicație locală, în război deschis cu toată mafia bihoreană. Au căzut multe capete atunci, și local și central, ca urmare a anchetelor publicate de noi, preluate cel mai adesea de Mediafax și, de aici, de toată presa națională. Dar în acelasi timp făceam și corespondențe pentru Știrile ProTV. Și, cum se întâmplă de multe ori, a sunat la un moment dat telefonul. Era Bucureștiul!, ceea ce suna atât de important și copleșitor. M-au chemat la niște probe de prezentator. Cred și azi că pentru cei de la centru eram doar fată cu o față. De altfel așa ajunsesem să mă simt. Ruptă de jobul meu, de oraș și preocupările mele gazetărești, îmi pierdusem zvâcul și mă simțeam cu totul strivită de importanța momentului. Sentimentul era invalidant – să nu mai poți să fii tu, din cauza emoțiilor! Dar când mi-au cerut să mă mut în două săptămâni, am zis Da, fără să stau pe gânduri. Lăsam în urmă mamă și tată, un post excelent, un apartament de trei camere numai și numai al meu, prieteni și colegi. Și mai ales tihna ardelenească pe care o regăsești mereu cu prietenii și familia, indiferent ce grozăvii ai văzut și ai relatat peste zi. Ambiția mea, când am ajuns în Bucuresti, a fost să le arăt că nu sunt o fată cu o față. Iar pentru asta îmi trebuiau niște materiale despre care să vuiască lumea, iar nu niște știri penibile de la raidurile OPC, cu care fuseasem însărcinată la început, fără nici un drept de apel. Salvarea mea a fost camera ascunsă, cu care am făcut niște materiale despre care, în sfârșit, se vorbea. Am făcut o bursă a șpăgilor în spitale, pentru care m-am lăsat injectată cu o fiolă de B6, ca să pot filma momentul mitei și din cauza căreia am șchiopătat până a doua zi. Am fost noaptea în Ferentari, la ghetouri, și am cumpărat o doză de heroină, sub nasul poliției; am demascat, cu înregistrări video, mafia luptelor de câini, ce se făcea sub oblăduirea și cu participarea conducerii uneia dintre asociațiile canine. Și încet-încet am scăpat de vechea etichetă.
Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Iar astăzi, ce îți place azi și ce nu îți place la București? De ce anume îți e dor când te gândești la orașul natal?
