Am scris si am sters cam vreun kilogram si jumatate de titluri zemoase, rastalmacite, aluzive, ciupite, pestrite, visatoare, rautacioase, plutitoare, deocheate, zen… Nu sunt deloc multumita. Se imprastie totul sub ele, nimic nu se aduna, nu se randuieste. E praf peste tot si zgomot, in Yoknapatawpha mea de pe aleea Teilor, in oras, pe faleze, pana si pe plaja. Castanul se usuca, iar rugina lui imi molipseste florile din vaza. Numai motanul Dolfi ma iubeste teribil la ora crontanelelor lui, asortate cu bucati generoase de parizer. Cineva foarte drag arunca pilaful sarbesc pe geam, si, cand il prind cu furculita pe pervaz, isi da cuvantul de onoare ca l-a mancat Dolfi, pana la ultimul bob. …
O vara a ne-intelegerii, aceasta. Edilul urbei mele va juca rolul lui Ramses al II-lea, ultima sa interpretare monumentala, din sezonul estival, fapt care ma scufunda intr-o profunda melancolie. Dispar copacii, creste asfaltul, dospit monstruos in parcari. Muncitori burtosi se injura, ca la usa excavatorului parcat in buza insangerata a blocului, enervati de caldura, de munca, de mama ei de viata. Pentru ca atacul e cea mai buna aparare, trec printre ei, de mai multe ori pe zi si-i salut politicos, de fiecare data, iar ei imi raspund cu amuzata deferenta, gen “ia uite-o si pe asta ce se tot fataie, pe aici!” Incerc sa-i invat graiul lui Danila, sa ma fac sora cu el pana trece vara, dar, in mod ironic, de data aceasta, conflictul karmei mele vine din zona feminina. Danila nu ma mai baga in seama, am imbatranit, ma camuflez in peisaj, am invatat sa-mi tin gura, il las sa urce primul in autobuz, sa intre primul, sa treaca primul. Sa moara primul. In schimb, am o problema sau “ceva de genu’” cu doamnele. Cele tinere ma enerveaza pentru curiozitatea deloc disimulata cu care trag cu urechea la conversatiile altora. Pentru privirile rele, iscoditoare, greu cantaritoare. Cele mai in varsta sunt “incercarea” mea continua, duminica de duminica, de la biserica. Tin scaunele ocupate pana hat, la jumatatea slujbei, cu trei lumanari, infasurate intr-un servetel. Inchid geamuri, imping usi, de boala endemica a curentului, nimic nu le convine. Dau din evantaie si din guri, se vantura prin biserica, se infig “in linia intai”, langa preot, la molifta, la spovedanie, nu conteaza ca mai suntem “fo” zece venite mai inainte si care asteptam, cu smerit interes, acelasi lucru. Nici nu baga de seama. In inconstienta groasa a lipsei lor de educatie zace ceva ce nu poate fi pus pe seama varstei (mai mult sau mai putin inaintate). Iar eu fac pacate cu gandul si cu gura, desi incerc din rasputeri sa tac, sa tac, sa tac.
In vara aceasta pusa pe harta, Ingerul a implinit patru ani. Cand am facut greseala sa-l intreb, mi-a raspuns fara sa-si ridice capsorul din jucarii: “sapte”. Ca sa ma invat minte si sa-l mai descos. Recunosc ca incerc sa-i castig bunavointa prin metode miselnice, as cumpara tot raftul de Oua Kinder numai sa-i pup alunita de pe bratul stang. Poate nu iau ce trebuie si-ar fi necesar sa-mi reorientez micile ofrande: in timpul campaniei electorale trecute, cand Madalin Voicu isi firitisea alegatorii, cu “atentiile” obisnuite, lui Vladut i-a oferit un suc. Dar el a obiectat raspicat: “Mie imi place berea Ciuc!” Se pare ca omul politic i-a recomandat amuzat sa o bea calda, fiindca “biitelul” era cam ragusit.
Am avut parte de tot felul de aventuri, impreuna: am fost in padurea fermecata, noaptea tarziu, si am sunat la Politie, la insistentele lui repetate. Domnul betiv din vara trecuta e acum si mai betiv: a venit sa rupa trandafiri de la noi, de la rond. Bica l-a mustrat vehement, dar domnul betiv era tare buruienos la gura si a inceput sa o injure amenintator. Noi strangeam randurile in jurul Bicai, cand Vladut a venit la mine dupa ajutor: “Suna la Politie, Angi!” “La cat sa sun, ca nu stiu numarul?” “Suna la 33” “Uite-acuma sun!” Si-am sunat la 33, si ne-am spus pasul “domnului politist” pe care l-am rugat sa vina negresit daca betivul se mai intoarce din drum. (Pleca, se oprea, ne mai injura un pic, iar o lua din loc, un pas inainte si doi inapoi…) Pe cand vorbeam eu cu “domnul politist” (betivul, cat era el de beat, se oprise sa asculte), impodobindu-l cu tot felul de epitete, pesemne neindestulatoare, Ingerul a venit in fuga la mine si mi-a cerut: “Zi-i ca e tigan si purcel!”
Asa am facut, Doamna, iar politistul, la auzul argumentului meu convingator, mi-a promis ca “vine in zbor, nu alta!” Darul îngerului creste odata cu el. Are un simt al limbajului uluitor, dar, mai ales si mai ales, are puterea comunicarii, insusirea de a-i lega pe oameni intr-un fel simplu, direct, fermecator. Ii sarut ochisorii cu gene margelate si ma rog sa-mi fie dat a-i mai sta prin preajma, pret de o seara, de o poveste, de o vara… Sub cuvintele lui asez aceasta prafuita, nemultumita, sastisita vara a imprecatiilor baltite pe asfaltul incins din Yoknapatawpha.
O preaminunata zi de sarbatoare a Sfintei Marii sa ne lumineze, tuturor, inca o data, drumul drept, intins, neabatut, spre Toamna!
