fbpx

Angelica Lambru: Simona Catrina – Scrisul ca transfuzie

de

Cum să încep, Doamnă, cum să încep? Fug începuturile în toate părţile, ca iepurii pe lângă calea ferată. Nu ştiu nici măcar dacă se cade să scriu despre ea, despre noi, ne desparte un sfert de veac şi ne uneşte o pizza cu morcovi, în Kogălniceanu. Nici măcar o cafea (că nu-i place) sau o scrumieră otrăvită de nopţi albe (că nu fumează). N-am mai cunoscut pe nimeni, niciodată, cu o mai mare toleranţă faţă de viciile aproapelui. A stat toată Facultatea în camere de fumătoare înrăite şi nu mi-o amintesc tuşind, stupind, lăcrimând din frumoşii ei ochi verzi, mustrări usturătoare, către noi. Are un trup minunat, de dansatoare, talie subţire şi şolduri adorate de fustele în volane, glezne de personaj de tango şi piele aurită pe plajele dintre Mare şi cărţi. Şi e foarte pricepută în arta sfaturilor de dragoste.

Sim are atâtea daruri, încât, pentru ea ar fi trebuit să se nască al treisprezecelea semn, al Risipitorului. Cred că, uneori, i se face, pur şi simplu, lene, să fie mai deşteaptă şi mai talentată decât cei din jur. Cumva, ca-n versurile Anei Blandiana, îi trece viaţa, încercând să-şi crească, la capetele aripilor, unghii. Şi-atunci se aşază cu noi, pe bordură, şi pufăie caraghios, încreţind din nas, din câte-o ţigară mentolată. Aşa, de fiţe. Ca un albatros printre găini. Problema, marea problemă a albatrosului este că iubeşte gainile şi-i place la nebunie să stea printre ele. E un albatros îngrozitor de prietenos. Şi-atunci, îşi taie din aripi, le vopseşte pestriţ, le ascunde, doar ca să aibă şi el ce au toate celelalte găini. Sim îşi doreşte o fetiţă pe care să o îmbrace la fel ca pe ea.

Că pictează şi desenează dumnezeieşte, puţini ştiu. Cel mai frumos cadou al neştiutei mele nunţi, de la ea l-am primit: o mireasă desenată pe o foaie de caiet studenţesc. Am luat-o ca pe un semn de noroc, am păstrat-o ca pe un talisman. Nu m-am înşelat.

Aştept scrisorile ei cam cum aşteaptă puşcăriaşii pachetul de acasă. Mă văd scriindu-i într-o staţie de metrou, pe băncile din parc, pe plajă. Ceasurile noastre se îndepărtează, începem să exersăm salturi fără plasă, greşim vitejeşte, ni se împrăştie anii ca mărgelele rupte de mâna unui bebeluş cuceritor. În bâlciul deşertăciunilor, avem tarabă fixă, unde schimbăm fantasmele din cufăr, pe altele noi, proaspăt ieşite de sub tipar. Singurătatea e un inel care nu ne încape pe deget, parcă ni se face milă de domnişoara Havisham, am mângâia-o pe vălul destrămat, de mireasă…

Sim îşi scrie direct în venă, şi scoate fiola nu din imaginaţie, ci din poşeta încăpătoare a măştilor ei. Nu intinde cititorilor cupa unei licori neîncercate. Întoarce cărţile nenorocoase şi schimbă soarta jocului, dând perdelele la o parte, să intre lumina vindecătoare a zâmbetului.

Nu ştiu să ies din textul acesta, cum n-am ştiut să ies pe uşa camerei de cămin, vingt-cinq ans avant. Îţi întind mâna, Sim, să ieşim împreună, către jinduitoare amintiri viitoare.

http://envision.galantom.ro/alaturidesimona

În imagine apar Angelica Lambru, Simona Catrina, Alice Năstase Buciuta, foste colege în anii ’90 la Facultatea de Litere a Universității București, reunite peste ani la o întâlnire cu prietenele și cititoarele din Constanța, găzduită de Hotelul Aurora în august 2014.

 

  • Credit: PAUL BUCIUTA/ Marea Dragoste
  • Title: Intalnire cu Simona Catrina-Roman si Alice Nastase Buciuta

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *