Cu siguranță, superbul proiect Carmen Sylva – 180 nu s-ar fi născut, în visul și curajul sopranei Rodica Vică, dacă de-a lungul întregii sale cariere Silvia Irina Zimmermann, istoric literar, traducătoare și ilustratoare, nu ar fi dedicat atâta studiu și atâta pasiune pentru a cerceta și readuce în atenție opera marii personalități a reginei-poete.
Silvia Irina Zimmermann a studiat la universităţile din Sibiu şi Marburg filologie germană, engleză, istoria artei şi sociologie şi este doctor în literatură germană a Universităţii din Marburg cu o teză de doctorat despre opera literară a Reginei Elisabeta a României (Carmen Sylva). În anul 2012 a iniţiat înfiinţarea Centrului de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare de Wied din Neuwied, pe care îl conduce onorific, şi este editoare a colecţiei Centrului de Cercetare Carmen Sylva (11 volume publicate până în 2022). Iar în proiectul Carmen Sylva – 180, desfășurat în perioada 30 septembrie- 14octombrie, lângă armoniile aduse de muzicienii excepționali implicați, soprana Rodica Vică, pianista Adela Liculescu, harpista Maria Bîldea, Silvia Irina Zimmermann dă glas cuvintelor Reginei și le însoțește cu imagini…
Revista Tango – Marea Dragoste: Credeți în multilateralitatea artiștilor? În cărțile dumneavoastră ați dezvăluit mai multe fațete artistice ale reginelor poete…
Silvia Irina Zimmermann: Fiecare din noi are mai multe fațete şi preocupări diverse, dar la persoanele care se afirmă în public într-un domeniu artistic probabil că ni se par mai evidente şi mai interesante. Totuși, uneori ni se pare surprinzător, dacă un actor sau cântăreț de succes, de exemplu, are talent şi în altă parte şi dacă mai are şi îndrăzneala să facă o expoziție de fotografie sau să scrie un roman. Aceeași atitudine am observat-o deseori şi în legătură cu Regina Elisabeta a României, când eram întrebată: „Dar de ce a avut nevoia să mai şi scrie? Nu-i era de ajuns să fie regină?” Automat, dacă te ocupi cu literatura lui Carmen Sylva, ești tentat să dai explicații, şi din perspectiva reginei, şi prin alte exemple, nu doar de capete încoronate care au avut înclinații literare şi muzicale, dar şi de scriitori, muzicieni, istorici, având, de fapt, alte meserii de bază sau fiind în situația fericită să nu trebuiască să lucreze altceva pentru pentru a-şi câștiga existența. Este interesant că această întrebare „De ce a mai şi scris?” nu am primit-o în legătură cu Regina Maria. Poate pentru că până la ea drumul fusese deja netezit de pioniera Carmen Sylva. Regina Maria era poate mai convingătoare când se expunea în public, indiferent dacă se afla printre aristocrați, miniștri şi diplomați sau oameni din popor. Iar ca scriitoare, probabil, Regina Maria nu părea o concurență față de alți scriitori, așa cum dădea impresia, involuntar, Regina Elisabeta. Când este vorba de concurență pentru anumite resurse (nu doar financiare, ci şi de atenție, de renume, de loc pe o scenă), atunci fațetele artistice sunt privite din perspective diferite şi acceptate sau nu, după interes.
Revista Tango – Marea Dragoste: Chiar dumneavoastră sunteți nu doar o îmblânzitoare a cuvintelor – în română și în mai multe limbi străine -, ci și o ilustratoare de talent. Cum a venit această a doua parte a vocației dumneavoastră artistice?
Silvia Irina Zimmermann: Am avut mereu talent la desen, dar din păcate nu am urmat o școală de artă, ceea ce pentru acest talent este esențial, pentru a învăța diferite tehnici şi a-şi dezvolta creativitatea, în cel mai fericit caz, sub îndrumarea maeștrilor în artă. În mod paradoxal, deși aveam mai mult talent la desen, în adolescență m-au pasionat mai mult limbile străine (germana şi engleza) şi literatura, încât m-am îndreptat spre studiul limbilor şi literaturii germane şi engleze. Desenul a rămas o activitate de plăcere, mai mult de repaos.
În vremea pandemiei, am reînceput să desenez mai mult, şi pentru a mă ocupa cu altceva, pentru că îmi propusesem să nu mai încep un nou proiect de carte pentru un timp. Dar, tot desenând, mi-au venit fel de fel de idei noi tot în legătură cu literatura şi în final am combinat ilustrația cu proiecte noi de carte.
Revista Tango – Marea Dragoste: Ce spuneați, în copilărie, că vă veți face când veți fi mare și ce v-ați făcut?
Silvia Irina Zimmermann: În copilărie am avut talent la sport şi cred că pe atunci visam să devin campioană la natație. Dar din păcate deja după primul cantonament de înot în alt oraș, probabil ca urmare a unei răceli, m-am îmbolnăvit de reumatism. A fost o mare dezamăgire pentru mine atunci, când mama mi-a explicat că îmi lasă plăcerea de a merge mai departe la antrenament, dar că nu voi mai putea face față sportului de performanță. De altfel, am realizat asta în curând şi eu, căci nu am mai fost capabilă să înot la fel de repede şi mult ca mai înainte. Dar de la sportul de performanță am rămas cu voința antrenată. Şi această vizualizare a ţelului o am mereu şi acum, când încep un nou proiect de carte, de exemplu. Vizualizarea țelului îmi este de ajutor ca să-mi concentrez forțele spre ceea ce este prioritar şi esențial pentru proiect, mai ales în momente mai grele, dacă apar probleme sau piedici pe drum, şi ca să reușesc să dozez puterile, ca să rezist până la capăt, „până la capătul bazinului”. În acel moment sunt în un concurs doar cu mine însămi şi mă străduiesc să nu privesc la ce se întâmplă pe culoarul vecin, ci doar să înot înainte. E ca un joc mental, dar practic.
Nu îmi amintesc să îmi fi dorit o meserie anume în copilărie, ca să-mi spun la maturitate că am ajuns sau nu ceea ce visam. Îmi plăcea să fiu printre cărți şi de aceea am studiat literatura mai întâi la universitatea din Sibiu, iar din 1992 până în 1996, grație unei burse de studii, la universitatea din Marburg. Inițial credeam că mă voi întoarce în România şi îmi imaginam că voi preda germana şi engleza. Dar căsătorindu-mă şi rămânând după studii în Germania, mi-am dat deodată seama că pe câmpul de muncă german mă aflam, ca româncă, într-o concurență nu doar cu toți germaniștii de naționalitate germană, dar şi, an de an, cu numeroși noi absolvenți de facultate, pentru care, cu toată flexibilitatea în poziții „learning on de job”, nu existau îndeajuns locuri de muncă în domenii de cercetare sau în cultură. M-am hotărât atunci să lucrez în domeniul relațiilor cu publicul, am lucrat un timp la o companie, apoi am absolvit o nouă specializare. Între timp am obținut un loc de muncă nelimitat ca angajat științific la Universitatea din Heidelberg, la Facultatea de Medicină din Mannheim, unde lucrez deja de peste 20 de ani. Aici am avut prilejul să iau parte, prin 2010 la înființarea unui nou institut virtual, bazat pe cooperarea dintre mai multe instituții şi centre de cercetare. Iar această experiență mi-a fost de mare ajutor când am inițiat în 2012 înființarea Centrului de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiară de Wied din Neuwied, pe care îl conduc onorific.
Despre literatura lui Carmen Sylva cercetasem deja în vremea studenției la universitatea din Marburg, facultatea am absolvit-o cu o lucrare despre „Poveştile Peleşului”, iar doctoratul l-am obținut cu o teză despre întreaga operă literară a lui Carmen Sylva. Din 2010 revenisem la acest subiect, în timpul liber, era tocmai vremea blogurilor în internet şi începusem şi eu să redactez un blog despre Carmen Sylva şi o pagină pe Facebook, mai mult pentru a căpăta experiență pentru PR în mediul online şi platformele de socializare. Prin pagina Carmen Sylva pe facebook l-am cunoscut pe istoricul Gabriel Badea-Păun care publicase o frumoasă biografie a Reginei Carmen Sylva în România. Am avut onoarea şi bucuria să traduc această biografie în germană şi să realizez în 2011 o ediție nouă la editura Ibidem din Germania, la care am adăugat o postfață despre literatura reginei şi un bogat material fotografic din Arhiva Princiară de Wied, grație colaborării cu regretatul arhivist al Principelui de Wied, Hans-Jürgen Krüger. Au urmat numeroase proiecte de carte despre viața şi opera lui Carmen Sylva, ediții noi şi antologii din opera reginelor Elisabeta şi Maria, volume din corespondența perechii regale Carol I şi Elisabeta de la Arhivele Naționale ale României, în colaborare cu Arhiva Princiară de Wied şi Casa Princiară de Wied, cu editura Ibidem şi, de asemenea, cu edituri din România, încât astăzi privesc cu gratitudine şi satisfacție în urmă.
Revista Tango – Marea Dragoste: Cum se completează scrisul și desenul? Cum se schimbă grația mâinii care așază versul pe pagină cu a mâinii care transfigurează o imagine?
Silvia Irina Zimmermann: Cum spuneam mai înainte, reîncepusem să desenez în vremea pandemiei, dar mai înainte îmi venise ideea să învăț caligrafia veche englezească „Copperplate” care se scrie cu o peniță specială, oblică şi pe o hârtie specială. Caligrafia, de fapt, nu este doar un scris de mână, ci un anumit fel de a desena literele. Mâna se adaptează la mișcările cu penița cu cât exersezi mai mult, dar şi „uită”, dacă pauza este prea mai mare. Este ca la sport, trebuie şi încălzire, şi pregătire mentală, dar şi foarte mult exercițiu. Mai înainte de a scrie ceva caligrafic, exersez câteva foi cu litere şi forme, ca apoi să alunece penița lin pe hârtie. De la caligrafie la desen a fost doar un pas, firește, şi am reînceput să desenez în diferite tehnici, ca apoi să-mi dau seama că aș putea ilustra unele texte literare cu schițe în tuș. Îmi doream să public un volum de texte devoţionale ale Reginei Elisabeta a României, „Cuvinte sufletești”, într-o ediție nouă românească, după ce o publicasem deja în germană. Am început să fac diferite schițe care să se potrivească cu textele religioase ale reginei. Apoi am căutat prin cărți şi în internet diferite motive cu îngeri, cu arhangheli, cu motive de semne cusute pe ie, cu portul popular românesc bărbătesc, la fel şi cu vechile cruci de drum din piatră, cu biserici vechi din România şi în final m-am decis pentru câteva motive, pe care le-am adaptat pentru a realiza întreaga ilustrație la minunata carte a Reginei Elisabeta. M-am bucurat imens că editura Humanitas a acceptat ideea mea şi astfel s-a publicat în 2022 o nouă ediție a volumului „Cuvintele sufletești” ale Reginei Elisabeta împreună cu toate ilustrațiile mele.
Revista Tango – Marea Dragoste: Trăiți în două țări, în mai multe limbi… Unde este acasă și care vă sunt reperele dorului?
Silvia Irina Zimmermann: Limba mea maternă este româna şi, cu toate că m-am atașat foarte mult de limba şi cultura germană, învățând-o din copilărie şi urmând şi toți anii de școală în limba germană, sunt mereu momente când îmi dau seama că româna rămâne limba în care gândesc mai întâi: când încep deodată să număr ceva în română în loc de germană sau când mă surprind întrebându-mă ce articol are un substantiv german „der”, „die” sau „das”? Chiar şi după zeci de ani de când vorbesc şi scriu în germană, am impresia că pentru vorbitorii unei limbi romanice, logica limbii germane rămâne ceva ce nu poate fi cucerit până la capăt. Totuși, mă simt în ambele limbi şi țări acasă, şi mi-e dor de România când sunt în Germania, şi de Germania, când sunt în România. Cuvântul „dor” este un cuvânt fermecător, dar mie îmi place şi cuvântul german „Sehnsucht” foarte mult şi mă fascinează că micul cuvânt „dor” cuprinde ambele părți ale cuvântului compus german: „Sehnen” (a tânji, a dori) şi „Sucht” (dependență / năzuire). În fiecare primăvară sunt copleșită de dorul de România. Nu știu de ce tocmai primăvara, poate pentru că venirea primăverii mă bucură cel mai mult în tot timpul anului, sau poate că mi-e dor de primăvara copilăriei şi de coșulețele din nuiele cu ghiocei. În Germania, avem ghiocei deja în ianuarie în grădină, nu e nici iarnă, nici primăvară, şi poate fi frig şi gri până în aprilie. Interesant este că Regina Elisabeta, în schimb, se plângea în scrisorile ei că în România ea nu avea parte deloc de primăvară, că după zăpadă urma imediat canicula, şi ei îi era dor de primăvara copilăriei ei de la Rin.
Revista Tango – Marea Dragoste: În proiectul de acum, aduceți harul dumneavoastră și un omagiu de recunoaștere Reginei Elisabeta și activității sale artistice, împreună cu câțiva mari muzicieni. Care credeți că sunt lucrurile esențiale despre Carmen Sylva pe care spectatorii norocoși le vor primi prin întâlnirea cu evenimentele din cadrul acestui turneu?
Silvia Irina Zimmermann: Sunt deosebit de onorată de invitația de a contribui la acest turneu internațional „Carmen Sylva 180” gândit şi inițiat de minunata soprană Rodica Vică şi excepțional organizat de domnul Mihai Stan de la Asociația pentru Muzică, Artă şi Cultură ca un omagiu muzical-literar adus Reginei Elisabeta, poeta şi muziciana, la 180 de ani de la nașterea ei. Am o mare admirație pentru doamna Rodica Vică, soprană şi doctor în muzicologie, pe care mă bucur să o cunosc şi personal cu această ocazie. Doamna Vică a conceput acest inedit concert ca pe o călătorie în trecut, cu un parcurs prin mai multe orașe europene, reunind momente din viața şi activitatea Reginei Elisabeta: de la Sinaia şi Bucureşti, unde regina avea un salon muzical-artistic la Castelul Peleş şi la Palatul regal, la Viena, unde pusese pe scenă la Burgtheater o piesă de teatru, la Neuwied, unde Elisabeta venise pe lume la 29 decembrie 1843, şi până la Veneţia, unde se aflase în 1891 în exil.
Turneul începe în 30 septembrie la Sinaia, la Centrul Cultural Carmen Sylva, cu conferința „Cu pana în mână sunt o cu totul altă persoană”, la care voi prezenta viața şi opera Elisabetei în fotografii de epocă, mărturii şi documente de arhivă; cărțile publicate în România şi expoziția „Carmen Sylva – portrete şi cugetări” cu ilustrațiile mele şi citate din aforismele reginei în patru limbi. Două din ilustrațiile-portret ale Reginei Elisabeta care vor fi expuse decorează şi afișele evenimentelor turneului, ceea ce mă onorează foarte mult.
Primul concert are loc la Sinaia, în 1 octombrie, în salonul de Muzică al Reginei Elisabeta de la Castelul Peleş, iar următorul în 3 septembrie la București, la Muzeul Colecțiilor de Artă. Ambele concerte sunt susținute de soprana Rodica Vică împreună cu doamna Maria Bîldea la harpă care vor oferi piese de George Enescu, Agathe Backer Gröndahl, Clara Faisst, August Bungert, Nicolae Bretan și George Stephănescu. Mie îmi revine parte de lectură din opera reginei, şi voi citi o selecție de texte în traducerea mea şi frumoasele traduceri de George Coșbuc, Adrian Maniu şi Dimitrie A. Sturdza. La Viena, concertul are loc în 6 octombrie la Amtshaus Hietzing, iar la Neuwied în 8 octombrie la Roentgen-Museum. La aceste două concerte soprana Rodica Vică va fi acompaniată la pian de doamna Adela Liculescu, iar eu voi citi o selecție de texte din literatura reginei din edițiile germane. Ultimul concert al turneul va fi la Veneția, în 14 octombrie la Palatul Albrizzi, susținut de soprana Rodica Vică și pianista Mara Dobrescu. La toate evenimentele intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, cu rezervare înaintea concertului.
Revista Tango – Marea Dragoste: Se împlinesc 180 de ani de nașterea Reginei – vi se pare mult sau puțin pentru a îi readuce opera în actualitate?
Silvia Irina Zimmermann: Printre primii care au readus opera Reginei Elisabeta în actualitate, după moartea acesteia, a fost Regele Carol al II-lea al României care a publicat o frumoasă ediție bilingvă a „Poveştilor Peleşului” cu ocazia semicentenarului Castelului Peleş în 1933. Au urmat o serie de reeditări din opera reginei şi mai multe biografii, îndeosebi după anul 1990, atât în România cât şi în străinătate, încât omagiul adus Reginei Elisabeta la 180 ani de la naștere mi se pare firesc. Este un gest de prețuire şi de gratitudine adus reginei-poete şi suntem datori ca români să cinstim memoria primei noastre regine care s-a dedicat prin multiple activități artistice, dar şi caritabile, României.
