”Ar trebui sa ne nastem batrani…”

de

Cand eram foarte tanara, urarile de sanatate mi se pareau caraghioase, invechite, nepotrivite. In lumea tineretii perfecte, infloritoare, noi ne uram unii altora iubiri nebune si imbogatiri rapide, descoperiri marete care sa revolutioneze lumea sau doar vieti de huzur, in care sa avem parte de haine la moda, de muzica noua si de petreceri pe cinste. Sanatate avem, multumim mult, nu va mai bateti capul cu urarile…

Abia dupa ce constati ca anii trec ca clipele si ca, peste noapte aproape, incep sa conteze lucruri de care nu-ti pasase niciodata pana atunci, inveti sa pretuiesti sanatatea, agilitatea, zveltetea, forta fizica si psihica. Si constati, cu mare uimire, ca e, totusi, o minune sa vezi perfect, sa auzi fiecare sunet, sa te tii drept pe picioare si sa fii stapan pe deplin pe corpul si pe destinul tau…
“Ar trebui sa ne nastem batrani, / Sa venim intelepti, / Sa fim in stare de-a hotari soarta noastra in lume, /Sa stim din rascrucea primara ce drumuri pornesc/ Si iresponsabil sa fie doar dorul de-a merge…” Sunt versurile marii, frumoasei, delicatei poete Ana Blandiana si revelatiile pe care noi nu le-am stiut aseza in cuvinte. Ar fi trebuit… Dar nu este asa. Imbatranim fara sa stim, ne pomenim dintr-o data ca nu mai iubim si, intr-o lege a firii atat de usor de inteles, nici nu mai suntem iubiti, ca incepem sa uitam si ca cei din jur incep sa ne uite. Apoi nu mai vedem, nu mai putem sa mergem, nu mai auzim si, pentru ca traim intr-o tara in care nu se practica indeajuns exercitiul recunostintei, ne pomenim saraci, ai nimanui, fara dreptul de a decide cum ne vor fi anii din urma.
Sub ochii nostri, alunecand grabiti peste grijile zilelor, e ceea ce li se intampla strabunicilor, bunicilor sau parintilor nostri. Ni se va intampla si noua, nu-i asa? Raspunsul e unul singur si sta in puterea noastra sa il schimbam.

E randul tau sa-i sprijini!

Bunica mea, Sofia Ionescu, a fost casnica, intreaga viata. S-a ocupat sa-si tina casa, barbatul, copiii, nepotii, cu mana ferma, dar cu glas cald. A facut lectii cu cei mici si a impletit coronite de flori la sfarsitul fiecarui an scolar, pentru ca mai toti au fost premianti. A gatit cele mai bune mancaruri din lume si a asezat vara, in curte, cele mai frumoase mese, impodobite cu buchetele de flori si cu bucate alese, descantate si dospite cu dragoste. Ne-a certat pe toti si ne-a impacat, ne-a impins de la spate si ne-a tras inapoi cand a fost nevoie. Ne-a iubit pe fiecare in parte altfel, pentru ca de la ea am invatat ca dragostea nu se repeta, e unica, altfel de fiecare data. (Dar noi nu am inteles atunci, la inceput, ci abia cand am avut propriii copii…)
Bunica ne-a crescut pana spre adolescenta, fiindca parintii nostri tineri erau plecati pe drumuri, ocupati sa munceasca, sa castige bani, sa alerge cu foc pretutindeni, sa se mire de urarile de sanatate ale celor in varsta. Apoi noi am plecat pe la scolile si casele noastre, in alte orase, in alte destine…
Nici nu stiu sa povestesc cu adevarat cum au trecut anii  – ca clipele – si cum bunica mea a ajuns din femeia frumoasa, mandra, cu mana ferma si glas bland, o batranica neputincioasa, zacand intr-un pat, fara sa vada, fara sa auda. Exact inainte sa implineasca 90 de ani a cazut, iar dincolo de fractura, desi operatia la femur a reusit, n-a mai mers niciodata. Iar de aici totul a devenit din ce in ce mai greu, din ce in ce mai nedrept. Si mai absurd. Bunica a avut doi copii, are sapte nepoti si opt stranepoti. Pe masura ce trec anii, insa, e tot mai singura. Stranepotii n-au cunoscut-o cu adevarat in anii in care era toata numai lumina, si nu gasesc niciun fel de motive reale sa o iubeasca, in afara indemnurilor noastre prea insistente. Nepotii sunt tineri, inca atat de tineri, incat ii cheama drumurile, slujbele, obligatiile si grijile zilei. Dintre copii, a ramas numai unul, aflat acum la varsta uimirii ca sanatatea nu este vesnica, nici simturile nu sunt sprintene la infinit, nici tara nu e recunoscatoare cu cei care au muncit o viata…
Si probabil ca niciunul dintre noi n-ar fi facut nimic daca n-as fi intalnit, intamplator, un indemn care m-a trezit: E randul tau sa-i sprijini!
Se spune ca, inainte de moarte, iti trec prin fata ochilor toate intamplarile care au contat, ca intr-un film al frumusetii si al aducerii aminte. Probabil ca e la fel si inainte de trezirea la o noua viata, pentru ca mie mi-au trecut dintr-o data prin fata ochilor toate gesturile prin care bunica m-a aparat, m-a ridicat, m-a ajutat, m-a mangaiat, m-a rasfatat. Mii de gesturi mici, pline de iubire, care m-au facut sa cresc, sa sper, sa iubesc, sa am credinta, sa am curaj… E randul meu sa o sprijin, mi-am spus, cu lacrimi de recunostinta in ochi.

Procentajul pacientilor romani operati de cataracta este jumatate fata de media tarilor UE

M-am documentat apoi si am aflat ca, desi cataracta netratata poate duce la orbire, procentajul pacientilor romani operati de cataracta este aproape jumatate fata de media tarilor UE. Uimiti de asemenea rezultate alarmante, clinica de oftalmologie Ama Optimex si compania Zeiss au lansat o campanie de educare despre cataracta, boala nemiloasa care genereaza orbire. O boala care afecteaza persoanele de peste 65 de ani, prin pierderea treptata a vederii. Foarte multi oameni nici nu au auzit de ea sau nu-i recunosc simptomele. Nu merg la medic, iar apoi au de indurat complicatii sau pierderi de vedere irecuperabile. Exista insa o metoda de tratament, de altfel singura metoda: operatia. Interventia consta in inlocuirea cristalinului natural devenit opac, cu unul artificial, dar avand calitatile celui tanar. Este o interventie simpla, se face cu anestezie locala si nu necesita internare, iar riscurile sunt minime, atat timp cat pacientul respecta indicatiile medicului. Am mai aflat ca in Romania exista medici bine pregatiti, aparatura si tehnici operatorii de ultima generatie, precum si cristaline artificiale dintre cele mai bune. Si mi-am facut curaj, cerand sfatul si ajutorul celor mai buni  dintre cei mai buni. “In Occident, oamenii sunt mult mai interesati de aspectele care tin de sanatate, se informeaza mai mult, exista multe programe de preventie ?i educare. In cazul cataractei, este foarte important ca pacientul sa se opereze la timp, atunci cand dispare confortul vizual, altfel operatia ?i recuperarea sunt mai dificile. Pentru a face acest lucru, trebuie sa se ?i prezinte la control, o data la doi ani pana la 40 de ani ?i o data pe an dupa 60 de ani. Noi avem pacienti care vin tarziu la control, intr-un stadiu avansat, sau pacienti care nu au auzit de cataracta. Bineinteles, mai sunt ?i aceia care amana foarte mult din motive financiare, un aspect relevant in Romania fata de tarile din UE unde, prin asigurari, se poate rezolva situatia.”, mi-a explicat doctorul Andrei Filip, medic primar, specialist oftalmolog, doctor in stiinte medicale in cadrul clinicii Ama Optimex care a initiat campania educativa ce m-a trezit.

Cel mai batran pacient operat de cataracta la noi in clinica Ama Optimex avea 104 ani

“E prea tarziu”, mi-au spus toti cei din jur. “E prea batrana pentru asemenea interventie”, mi-au atras atentia cei din familie, cam invatati cu renuntarile. Dar acelasi doctor minunat, curajos si sigur pe ceea ce poate darui oamenilor, mi-a risipit temerile. “Cel mai batran pacient operat de cataracta la noi in clinica avea 104 ani. Se poate opera ?i la varste inaintate. Pe langa investigatiile oftalmologice pe care le facem inainte de operatie, verificam ?i starea de sanatate a pacientului, trebuie sa faca anumite analize de sange, secretie conjunctivala, consult cardiologic ?i EKG. Daca totul este in regula ?i cataracta operata la timp, riscurile sunt minime. Datorita evolutiei medicinei, interventia chirurgicala este minim invaziva, se face prin facoemulsificare cu ultrasunete, incizia prin care este scos cristalinul opacifiat ?i inlocuit cu cel artificial este mica, de aproximativ 2 mm, anestezia este locala, iar pacientul pleaca acasa imediat dupa operatie. Riscurile ?i complicatiile apar abia atunci cand cataracta este intr-un stadiu avansat. Cu cat cataracta este mai avansata, operatia este mai dificila, implica mai multe riscuri ?i recuperarea este mai lenta. In cazul in care operatia nu se face deloc ?i cataracta devine foarte avansata, vederea se pierde complet, iar cristalinul incepe sa se descompuna, ducand la complicatii grave, acute…”
Extraordinarul doctor Andrei Filip de la Ama Optimex a operat-o pe bunica la ambii ochi. Pacientei mele dragi operatia i s-a parut nespus de usoara, a intrat si a iesit senina, zambind, fara sa fi simtit vreo durere sau inconfort. Iar eu am plans de bucurie si de recunostinta cand, doar cateva zile dupa operatie, bunica a inceput sa ma recunoasca nu doar dupa glas, ci dupa chip, bucurandu-se ca un copil de sansa de a ne privi in ochi, iarasi, ca atunci cand eram mica si imi luam curaj si incredere din ochii bunicii.
Rezultatul este si va fi din ce in ce mai bun. La controalele medicale randurile cu litere i se deslusesc bunicii din ce in ce mai bine, aratandu-se tot mai usor, chiar si cele mai mici si mai putin luminoase. Iar noi, cei din jur, suntem din ce in ce mai frumosi si mai limpezi sub privirea ei…

500 de milioane de oameni nu aud

Am ales pentru bunica mea si un aparat auditiv bun, pe care l-am gasit cu ajutorul medicilor daruiti si al specialistilor priceputi in aparatura auditiva de la Sonorom. Am aflat de la specialistii Sonorom, o companie cu aproape 20 de ani de activitate impecabila, incununata de succes, ca pierderea auzului este un fenomen ce capata o amploare din ce in ce mai mare in intreaga lume, in special din cauza cre?terii nivelului de zgomot la care suntem expu?i din mediu. In prezent, in lume sunt mai mult de 500 de milioane de oameni cu un anumit grad de hipoacuzie, iar pentru anul 2015 se estimeaza ca cifra va ajunge in jurul valorii de 700 de milioane. Pierderea auzului poate fi parte a procesului de imbatranire, mai mult de jumatate din persoanele afectate au varste mai mari de 65 de ani. Deficienta auditiva scade calitatea vietii, atat pe plan profesional, cat ?i personal, hipoacuzicii nemaiintelegand vorbirea ?i avand mari dificultati in a se integra social. Cu toate acestea, datorita asocierii surditatii cu handicapul ?i senectutea, foarte multe persoane nu recunosc ca au nevoie de ajutor, chiar daca acesta este la indemana oricui. De aceea, la fel ca si in cazul vederii, este nevoie uneori de implicarea celor din anturaj ?i a societatii pentru a-l determina pe cel afectat sa i?i procure un aparat auditiv.

Ca lumina ochilor

Cheltuim averi pe concedii fitoase, pe mancaruri nesanatoase, pe gadgeturi care ii preschimba pe copiii nostri in niste smecheri neadaptati la lume. Dar, de fapt, in ordinea universului si in echilibrul inimii noastre nu avem nevoie decat sa iubim si sa fim iubiti. Sa intoarcem, cu recunostinta, iubirea bunicilor, strabunicilor, parintilor nostri pe care, cu atat de putin ii putem ajuta sa aiba batraneti macar demne, daca nu fericite. Si, culmea, o operatie de cataracta costa cu mult mai putin decat o tableta sau un smartphone de fite. Un aparat auditiv e mult mai ieftin ca orice vacanta all-inclusive in care plesnesti mancand…
Simturile bunicii mele revin incet-incet, iar odata cu ele si bucuria de viata, firescul, increderea. “Am fost orb, dar acum vad”, spune bunica glumind, reluand vorbele Bibliei. “Am fost surda, si acum aud”, mai adauga, aranjandu-si aparatul mai bine in ureche.
“Am fost trista, si acum rad”, ii raspund si eu imbratisand-o, cu o dragoste mare, la fel de luminoasa ca insasi lumina ochilor, ca bucuria si emotia de a auzi, ca speranta ca viata merita sa fie traita frumos, sanatos, pana la capat.

 

Categorii:
Reportaj

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *