In seara aceasta poezia/
scrie cu mine lozinci pentru lebede,/
ma confunda cu trandafirul de geniu/
caruia i s-a transplantat parfumul in unghii/
si-mi recomanda iarba in loc de lectura.
In seara aceasta poezia/
scrie cu mine lozinci pentru lebede,/
ma confunda cu trandafirul de geniu/
caruia i s-a transplantat parfumul in unghii/
si-mi recomanda iarba in loc de lectura.
Dar cum prin valea de fum a oglinzii
paunii isi deplang frumusetea zadarnica,
aproape brutal camasa sperantei
incepe sa miroase a sudoare,
o molima beethoveniana
imi coseste deodata pianul
si-mi simt limba amara in gura
ca pe o crisalida din care au zburat
toate cuvintele.
Constat in schimb, cu rusinoasa invidie,
ca roua cade pe flori
fara a fi invocata,
ca iarba rasare nu din dragoste pentru sine,
iar ciresii fara sa aiba vreun interes
personal
dau in floare.
Din volumul Ma cheama cuvintele, Chisinau, 1979
