Pare-se ca viata moderna ne preseaza sa nu neglijam faptul ca si ea poate fi gospodarita si ca atat evenimentele ei majore, cat si cele cotidiene trebuie planificate. Deci gandite. Nu este o atitudine noua. In societatile traditionale si in mediul rural viata trebuie „aranjata”. Proverbul „cum isi asterni, asa dormi“ exprima foarte clar acest lucru. El poate fi inteles si ca aranjament de viata. Viata ca un pat bine aranjat
Orice coabitare are o justificare
Uneori parintii aranjeaza viata copiilor. Exemplul cel mai cunoscut se refera la casatoriile aranjate. Alteori, si din ce in ce mai frecvent, parintii sanctioneaza, accepta sau se bucura de aranjamentele de viata ale copiilor lor. Adesea, deciziile copiilor sunt influentate de parinti, de felul in care acestia vad viata.
Exista aspecte juridice, dar si o componenta psihologica a aranjamentelor de viata. Exista ratiune, dar si alegere emotionala. A alege sa traiesti intr-un anumit fel are totdeauna multe motive, unele legate intre ele. Poti trai solitar sau poti trai cu cineva. Acest cineva trebuie sa corespunda cel putin unui avantaj. In psihologie se spune ca orice interactiune intre doi indivizi si orice coabitare are o justificare.
Exista aranjamente de viata dictate de ratiuni exterioare dorintei unei persoane – „m-am casatorit cu X ca sa-mi salvez familia de saracie“, de pilda – sau din ratiuni strict personale – „fac ce vreau eu, e viata mea“.
Unele aranjamente de viata cad in derizoriu sau in desuetudine prin schimbari ale modului in care oamenii apreciaza comportamentul cuiva sau prin relativizarea normelor sociale. Prea cunoscutul „triunghi“ in care barbatul avea sotie si amanta si sotia stia de existenta amantei si amanta de existenta sotiei inca de la inceputul relatiei este mai rar intalnit astazi. Este o complicitate asumata care nu se mai poarta.
Mai demult era chiar o banalitate. In secolul XVII-XVIII, in Franta, la casatorie se stabileau clauze, astazi privite cu stupoare, precum cele in care se mentiona numarul de amanti ai sotiei in timpul vietii de cuplu – chiar si 17.
Nu numai timpul schimba aranjamentele de viata. Indiferent de timp, varietatea felurilor in care oamenii isi aranjeaza viata este atat de mare si atat de larga, incat ne dam seama ca modelele nu sunt decat scheme vaste care cuprind numeroase si extrem de particulare situatii.
Aranjamente de viata ca abateri de la norma sociala
Aranjamente de viata conforme normei – casatorii - care au functionat dand ideii de fidelitate un sens bizar, au existat in Anglia, intre 1910-1930, in lumea intelectualilor. Ei au disociat fidelitatea de monogamie. Existau sotii, cum a fost Katherine Mansfield, o remarcabila scriitoare, si nu a fost singura, care stiind de relatia sotului ei cu o femeie, i-a spus pe tonul cel mai amical: „am avut de la tine ce am vrut, ceea ce nu este ce lumea crede despre casatorie“. Exista o „friendly understanding“ reciproca intre soti si amanti si chiar o recomandare afectuoasa a amantilor intre soti, sotii si prieteni sau prietene. Nu existau certuri, reprosuri, separari dureroase. Sa fie aceasta realitate promiscuitate sau o libertate si consimtire a spontanei atractii pe care conventiile le dezaprobau, inhibau, interziceau sau cosmetizau in ipocrizie? Dar aceste realitati erau, fara indoiala, aranjamente de viata ca optiuni personale curajoase, privite cu suspiciune si complet in dezacord cu epoca in care s-au petrecut.
Desigur, orice aranjament de viata vizeaza relatia intre sexe.
As vrea sa povestesc despre unele aranjamente de viata in care traiectoria vietii este determinata strict de context.
Este vorba despre o practica ciudata din Balcani, inca existenta, in care femeia ajunge sa-si asume statutul si psihologia de barbat. Decizia unei femei de a fi barbat, in Albania, este o realitate incredibila.
Viata Stemei, o viata prin juramant
In zonele rurale sarace ale Albaniei, in conditii dificile supravietuirii unei familii, o fata trebuia sa devina barbat. Timp de cinci secole a existat un cod de comportament prin care, in cazul in care patriarhul familiei murea si nu avea descendenti de sex masculin, o fata trebuia sa-i ia locul. Ea lua rolul masculin, devenea capul familiei, purta arma, umbla fara restrictii prin lume, intra in carciumi. Se imbraca la fel ca un barbat, adopta un comportament masculin si-si petrecea timpul in compania barbatilor. Era exclusa de la casatoriile aranjate. Unele fete nu suportau acest statut si recadeau in starea lor de femei. Dar, pentru multe dintre ele, aceasta decizie era luata pentru a face fata unei lumi dominate de barbati. Nu este deloc vorba despre tendinte lesbiene, iar multe dintre aceste femei au ramas virgine. Decizia lor implica un juramant de virginitate.
Una dintre ele era numita „Pasa“- cunoastem cuvantul din poezia „El Zorab“ – si a hotarat astfel cand, la 20 de ani, toti barbatii din familie au disparut. I-a murit tatal, ucis in urma unui conflict cu alti barbati, iar cei patru frati s-au opus regimului comunist fiind inchisi si executati. A deveni barbat era pentru ea o solutie pentru a-si sprijini mama, cele patru cumnate, ramase vaduve si cei cinci copii ai lor, ramasi orfani de tata.
Astazi, in Albania, la ea in sat, ea este servita cu rachiu de catre cumnate, iar nepotii si nepoatele nu indraznesc sa aiba idei de casatorie fara sa-i ceara parerea si, evident, aprobarea. Ea este unchiul lor si capul familiei.
Stema este numele de femeie al alteia, dar nimeni nu-i spune asa pentru ca ea a devenit barbat. Ea declara ca a fost libera pentru ca era considerata barbat de catre toti, inclusiv de catre barbati. Nu stie ce vorbesc femeile intre ele, nu intra in lumea lor, umbla si bea cot la cot cu barbatii. A respectat codul Kanun – care-i cerea sa fie barbat – si si-a asumat responsabilitatile unui barbat, astfel incat, atunci cand ucigasul tatalui ei a iesit din inchisoare, i-a cerut unui nepot de 15 ani sa-l ucida. Familia ucigasului a reactionat si i-a ucis nepotul. Fara indoiala ca ea a regretat moartea nepotului, dar a sustinut cu tarie dictonul „moarte pentru moarte“.
Astazi lucrurile s-au schimbat. Aranjamente de viata ca acela al Stemei sunt pe cale de disparitie. Codul Kanun nu mai functioneaza ca altadata. Virginele-barbati declara ca intre barbati si femei nu mai exista barierele de altadata. Diferentele dispar. Stema, care la 20 de ani a devenit barbat, invatand sa fie barbat in lume, anuland componenta sexuala, a trait libertatea barbatului: sa porti pusca, sa te bati si sa bei cu barbatii, sa stai la nunti cu ei, sa tai pomi in padure, sa „aranjezi“ viata in familie, sa certi rudele, indiferent de sexul lor. Ea declara cu multa sinceritate ca a deveni barbat a fost pentru ea o necesitate si un sacrificiu. Aminteste si de singuratatea ei, de viata solitara, dar si de faptul ca nu a simtit niciodata nevoia de a se casatori. Recunoaste ca a fost, intr-un fel sau partial barbat, si intr-un fel sau partial femeie. „Mi-a placut viata mea de barbat, n-am regrete“, a spus.
Ce sa credem din toate acestea? Ca, poate, intre personalitatea Stemei si codul Kanun a existat o compatibilitate? Ca o femeie poate deveni barbat daca invata sa fie barbat? E un fel de a ne gandi ca femei cata limita si cata libertate ne aduce propria feminitate.
Aranjamentele de viata depind, pana la urma, de noi sau de context sau si de noi si de context?
Cunosc multe femei care au bucatele din barbatia Stemei, functionand ca femei. Sincer sa spun, nu-mi plac. Dar ele nu sunt Stema.
