Carmen Voinea-Raducanu: Cand am inteles ca exista iubire si pentru mine, deja n-o mai asteptam sa vina

Carmen Voinea-Raducanu: Si m-ai cunoscut prin Mihaela, as completa eu.  Nu, nu a mai fost niciun sot inainte. A fost doar o poveste lunga, am trait-o intre 27 si 34 de ani, opt ani. N-am apucat sa rostim juraminte, dar am fost impreuna pana cand moartea ne-a despartit. Pe sotul meu, Aurelian, l-am cunoscut cand eram deja linistita, nimic bun nu mi se mai putea intampla, nici daca slabeam, nici daca ma injectam cu botox, nici daca ma mai nasteam o data. Eram plecata cu “Duminica in familie” in provincie, asa ne-am cunoscut. Dar pe urma ne-am certat, mie mi se parea depresiv si nu reuseam sa inteleg cum poate fi nefericit un om care are parinti, nepoti si e sanatos. Cand m-a intrebat daca vreau sa ne petrecem Pastele impreuna, am inteles. Era nefericit pentru ca nu era langa el o femeie, nu putea trai fara iubire orice-ar fi avut. Si asta m-a facut sa ma indragostesc de el. Apoi ne-am logodit urgent si neasteptat, m-a intrebat daca vreau sa fiu logodnica lui printr-un sms, eu am zis da si gata. Intre timp am facut si acele acte care nu conteaza. (rade)

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Cum e sa intalnesti din nou iubirea la 40 de ani? Intreb de parca eu n-as sti…
Carmen Voinea-Raducanu: Intrebarea ta e plina de gratie Alice, si-ti multumesc, dar eu am intalnit-o la 45. E o diferenta imensa intre 40 si 45. (zambeste) Cred ca e mai periculoasa ca la 18 ani. Nu mai poti dormi. Vrei totul si vrei sa se petreaca cu iuteala fulgerului, simti ca timpul te pacaleste si-ti scapa printre degete. Alergi catre ea abandonandu-te total, uitand de rigori, de obisnuitele trucuri feminine. Stai la telefon non stop cand esti departe, stai ca pe arici cand nu a intrat pe internet, iar cand a venit timpul sa-l vezi, barbia incepe sa-ti tremure de la zambetul larg de fericire pe care ai vrea sa-l infranezi. Dupa care te gandesti la lumina. “Daca-i prea multa, se vad ridurile, daca-i prea slaba, nu-i vad privirea, daca ma asez la volan imi vede profilul ala oribil, cum sa-mi asez parul sa nu-mi vada gusa? Oare ce vrea, oare ce gandeste, dar chiar ma place? Pe mine?? De ce???”
Dupa care, el te ia de mana si-ti spune: “vrei sa fii sotia mea?” Si incepi sa cazi intr-un soi de negura adanca. “Oare cum va fi viata noastra? Oare va fi pentru totdeauna? Dar am 45 de ani, daca peste 5 ani o sa se indragosteasca de o femeie de 20-25-30-35-40-45 de ani? Doamne, dar ce posibilitati infinite are! Numai eu nu mai am! Hai sa zic “da” si fie ce-o fi, om mai vedea dupa aceea…”
Eh, Alice…e complexa treaba asta cu dragostea la peste 40 de ani.  Dar e profunda, calda si cu multa liniste dupa ce intelegi ca pe tine te vrea, nu “apartamentul din Pantelimon”, vorba domnului Prigoana si nici nu-l da pe spate fusta scurta pe care tu nu o mai poti purta. Pana la proba contrarie, si pana la sfarsitul iubirii, merita incercat, ce se poate intampla?

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Cu ce se ocupa sotul tau? Lucrati in acelasi domeniu, sunteti din aceeasi lume profesionala?
Carmen Voinea-Raducanu: Nu, sotul meu este departe de lumea mea ca cea mai indepartata planeta din sistemul solar. Este un bugetar oarecare, functionar la ANAF – Administratia Nationala a Finantelor Publice si lucreaza in Urziceni. Deci, traim facand naveta pana la rezolvarea situatiei.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Cu ce difera povestea ta de dragoste de acum de povestea ta de dragoste – cea mai insemnata – din anii tineretii?
Carmen Voinea-Raducanu: Difera mult! Sau eu m-am schimbat. Cand eram foarte tanara visam cum o sa dobor eu toate recordurile profesionale si credeam ca pielea imi va ramane perfect intinsa pentru totdeauna. Nu prea-mi pasa de dragoste, sincer, habar n-aveam ce-i aia; nu ma interesa ca cineva isi intorcea capul dupa mine pe strada, mi se parea atat de natural, incat nu-mi bateam deloc capul cu asta. Aveam alte visuri. Nu ma gandeam la iubire, n-o cautam, n-o provocam. Chiar era o pierdere de vreme, nu-mi trebuia nicio relatie cu tot dinadinsul, puteam sa respir mult mai bine singura. Cred ca am atins maturitatea mult mai tarziu si mult prea abrupt. Atunci cand am inteles ca exista iubire si pentru mine, nu numai in carti, deja n-o mai asteptam sa vina. Credeam ca viata mea sentimentala se petrecuse cand eu eram plecata pe alta planeta si ca s-a sfarsit o data cu moartea iubitului meu. Acum stiu ce e si nu o sa-i mai dau drumul de langa mine pana la final. Nimic nu exista fara dragoste, e doar o nalucire. Nici macar devenirea profesionala.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Ai trait toata viata printr-o lume a vedetelor, a personalitatilor. Nu ti s-a intamplat sa te indragostesti de o persoana publica?
Carmen Voinea-Raducanu: Am fugit de persoanele publice in viata mea privata, indiferent ca erau femei sau barbati. Mihaela este singura care a ramas. De barbati din viata publica nu am avut nevoie acasa, am avut parte de ei in fiecare zi de munca, asa incat mi s-a parut suficient. Plus ca, mi s-a parut ca nu putem rezona in afara obligatiilor contractuale. Mie-mi place simplitatea si discretia, n-as fi putut sa stau sub lupa in fiecare clipa. Ori poate din egoism n-as fi putut inchega nimic cu un barbat cunoscut. Exercitiul daruirii in sensul asta mi-a scapat dintre calitati. N-o sa spun ca vedetele sunt capricioase sau prea patrunse de propria lor importanta, nu vreau sa duc in derizoriu o problema atat de profunda. Pentru ca ele chiar sunt speciale si au nevoie de oameni, poate chiar mai mult decat noi. Ba mai mult, cred ca o persoana cu cat este mai cunoscuta, cu atat mai multa nevoie are acasa de iubire, de incredere, de respect si mai ales de intelegere. Oamenii publici traiesc intr-un fel de lume paralela, plina de insingurare. Sunt iubiti, adorati, adulati si in acelasi timp macinati de cruzimea celor din public, sunt sfasiati de nedreptatile care li se fac. Cand iti vorbesc despre asta vad o imagine barbara in minte: oameni legati intre 4 cai si caii biciuiti sa fuga in 4 directii diferite. Sunt privati de libertate, asta e cumplit. Oricat ar fi de generosi, de sinceri, de talentati, nimic nu-i poate face iubiti de toata lumea. Exact cum iti spuneam despre seara cand a venit Mihaela la birou pentru prima oara. N-am iesit din barlog, n-am vrut sa pun nici macar o umbra de indiscretie intre ea si mine. Am lasat omul in pace, sa nu se simta agresat. De asta m-am si tinut deoparte de persoanele publice, in privat. Sa nu intru cu bocancii in intimitatea lor, pentru ca sunt suficient de atacati de insensibilitatea din jurul lor. In plus, la serviciu am fost mereu atat de preocupata de munca mea, incat nimeni nu a avut cum sa vada dincolo de profesionistul din mine. Am avut atata nevoie sa-mi castig singura existenta, incat n-am avut timp de flirt, de ocheade, de vorbe cu doua intelesuri. Eu nu puteam sa merg la mama la masa sau la tata, ori la vreo matusa. Eu trebuia sa-mi produc singura painea cea de toate zilele, ori asta te face sa devii un robot. Undeva in sufletul meu era o teama atat de mare ca o sa ajung la batranete pe drumuri si fara nimeni care sa-mi intinda un pahar cu apa, incat nu ma mai gandeam decat la salariu. Preferam sa cersesc o familie celor din jur, nu pranzul. Si atunci munceam, nu cautam barbati la locul de munca.

In amor e ca la testamente, ultimul e cel valid si le anuleaza pe cele precedente

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Se simte din textele tale regretul ca nu ai copii. De ce s-a intamplat asa? Este un regret real, suferi din cauza asta, sau ai putut inlocui cu ceva bucata asta de viata?
Carmen Voinea-Raducanu:  Nu am copii, de ce s-a intamplat asa? Intr-un film american replica corecta ar fi “planul divin a fost altul pentru mine”. Eu zic ca Dumnezeu nu are niciun amestec in treaba asta. Ori soarta. Pur si simplu s-a intamplat asa pentru mine. La un moment dat eu am ales. Apoi, a devenit imposibil, orice as fi ales. Am luptat cu aceasta neputinta multi ani. Si-apoi am obosit si am abandonat razboiul. Cred ca incerc in fiecare zi sa inlocuiesc asta, ma uit la fiece copil pe care-l vad, iubesc copiii tuturor prietenilor mei, iar azi, cei doi nepoti dobanditi prin casatorie, Elena si Stefan, ma privesc ca pe un fel de mama si ma iubesc din suflet. Nu cred ca cineva poate sa suplineasca lipsa unei fiinte din carnea si sangele lui, dar eu incerc sa compensez asta cu dragoste multa pentru copiii din jurul meu.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Pun, ca la testele de la SRI, o intrebare capcana, care sa imi arate daca ai spus adevarul pana acum. (Glumesc!) Cine face parte din familia ta? Care este familia ta? Ce rol ocupi in aceasta familie?
Carmen Voinea-Raducanu: Familia mea este azi una foarte mare! Sotul meu pentru care sunt prezent si viitor, Mihaela si familia ei intreaga (Ayan este un copil incredibil de inteligent si frumos si un tovaras de joaca perfect pentru mine! Retine, el e un partener de joaca pentru mine, nu eu pentru el! Copiii au aceasta abilitate de a intui cine are nevoie de zambet. Pe bunica Nuti (bunica Mihaelei) o ador, ea mi-a spus ani in sir ca TREBUIE sa ma casatoresc, ca nu am voie sa fiu singura. Iar fratele si cumnata Mihaelei, Florin si Anca, azi imi sunt nasi). Pentru ei sunt din familie, ocup fix singurul scaun liber la petrecerile strict pentru familie. Apoi mai sunt si parintii sotului meu care-mi sunt cei mai buni prieteni-parinti, nepotii nostri, Stefan care are 10 ani si Elena 13. Cumnata si cumnatul meu nu sunt gelosi si intelegand ca noi nu avem copii, ne lasa sa fim si noi parinti pentru copiii lor, avem week end-urile noastre cu ei, vacantele noastre impreuna. Tot din familia mea sunt si prietenele mele. Gianina, de exemplu, e prietena mea de 30 de ani, Cerasela de peste 20 de ani, Daniela de 14 ani, Andreea de vreo 10, surorile Mirela si Carmen de aproximativ 7 ani, mai sunt si fetele de la birou, Rox, Colette si Gerry. Intre timp, familia tatalui meu, disparuta la divortul parintilor, a reaparut in viata mea sub forma unor verisori de care habar nu aveam ca exista. Cred ca in vietile lor, ale tuturor, joc un rol nu important, ci foarte important, pentru ca ma iubesc. Stii de ce ti i-am insirat aproximativ pe toti? Ca sa intelegi ca Dumnezeu a avut o grija imensa de mine, in toate felurile. Si nu, niciodata nu mi-a pus la incercare capacitatea de a ierta sau de a iubi.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Dar dragostea vietii tale cine este?
Carmen Voinea-Raducanu: O stii pe asta? “In amor e ca la testamente, ultimul e cel valid si le anuleaza pe cele precedente.”? Glumesc. Dar azi, dragostea vietii mele e sotul meu. Pentru ca a avut suficienta iubire incat sa-i dea curaj sa se ia la tranta cu singuratatea din mine, pentru ca incearca din toate puterile sa ma faca sa rad in fiecare zi, pentru ca mi-a aratat ca familia pierduta poate fi reconstruita cumva, si pentru ca ma iubeste pana la capatul batranetii, indiferent unde o fi si ce-o insemna asta. Si dragostea vietii mele mai e dragostea pentru insasi viata. Toata si intreaga, cu tot ce imbratiseaza ea. Daca o sa ti se intample vreodata sa te plimbi printre ruine, o sa intelegi ce spun. Pentru ca ea e acolo zambind triumfator, viata se insinueaza printre ziduri prabusite si iarba cruda, crescuta, nu se stie cum, de sub pietre inerte. Unde sunt ruine, daca o sa stii sa asculti, se aud cantece de leagan.

Material realizat in ianuarie 2012