“Buna, draga mea, ce faci?”. Ma uit la faptura hlizita si bej din fata mea si fac scurtcircuit in sinapse, incercand sa-mi aduc aminte cine e. Vocea imi suna cunoscut, e cam ca a indrumatoarei de pe GPS, dar m-am gandit ca nu putea fi ea, care pesemne ca e deja vedeta incontestabila a topurilor de harti electronice. Si-atunci, de unde-i stiu asa de bine sonorul si-asa de putin imaginea? Si, daca o stiu de la vreun radio, ea de ce-mi stie mie portretul fata-profil?
Si ce cap ciudat rasare…
Mi-am tinut axa privirii dreapta cat am putut, nici respiratie nu mai aveam, ca sa nu deranjez neuronii care munceau intens, acrobatic, fara plasa sub ei. Nu reuseam sa-mi amintesc cine e tipa, iar topirea gradata a fetei mele i-a fost indiciu bun interlocutoarei de culoarea canepii.
Intr-un final, ca sa ma crute de suferinta jenei, s-a indurat si mi-a zis: „Sunt eu, Cutarina, ne-am intalnit la chef la Paul si-am stat de vorba mult, nu ma mai stii?”.
Oooo, bineanteles ca te stiu – am pulverizat o politete cabotina, refacand, ca dintr-un vis alb-negru, imaginea amicei cele o data intalnite la un chef. Bine, admit ca aveam o sampanie la bord cand i-am dedicat un dumicat din timpul meu pretios de la petrecere, dar oricum, pana la acest moment zero, stateam perfect cu memoria, importam in cap orice date trecusera prin folderele mintii mele. Pe ea, insa, nu reuseam s-o culeg din recentul trecut. Totusi, cand mi-a repovestit ea ce-i povestisem eu la chef, am realizat: era, intr-adevar, Cutarina, cum sa nu, doar ca atunci avea alt cap decat acum.
Cred ca de mult nu mai realizasem ce sarcastic e ADN-ul nostru. Noi ne-am bazat pe genetica si ne-am lasat in voia valului, natura si-a exersat cinismul pe noi si au trecut ceva ani pana sa constatam ca inventatorii produselor de frumusete sunt niste eroi, niste salvatori.
Pe scurt: la cheful invocat, personajul purta pe chip o opera de arta, iar intre timp bag de seama c-o vanduse la licitatie, fiindca fata ei era despuiata de orice cochetarie. La petrecere, avea fard senzual, cu fond de ten ca de voal, cu nuante grave pe pleoape, cu arcade innobilate de un argintiu suav. O coafura decupata din revistele care miros a lux completa pitorescul ansamblului. Cineva o dichisise patimas, o pieptanase studenteste, in cea mai tinereasca si interesanta zburlire cerata; avea bijuterii meticulos asortate, un parfum obraznic de bun si, in consecinta, o stare efervescenta, extatica.
Spre frumoasa societate
Acum, uitandu-ma la personajul decolorat din fata mea, ma certam in gand cu natura care ne-a lasat pe mana liberului arbitru. Daca noi nu vrem sa stralucim, ecosistemul nu ne poate forta. Ciuful se ofilise pe umerii cocarjati de nesiguranta de sine. Buzele aveau culoarea pe care ar fi trebuit s-o aiba nasul, iar obrajii erau impicatiti de mici ghinioane iritate. Era imbracata ca si cum ar fi apucat haine pe intuneric. Pe scurt, era “asa nu”-ul variantei de la petrecere.
Vorbea fara sir, probabil ca sa-mi distraga atentia de la unghiile cu oja mancata de urgii necunoscute. Nu ma puteam concentra la ce-mi spunea, gandul meu mesteca un singur sortiment de revelatii: cum poate o femeie care arata trasnet la un chef sa arate catastrofal pe strada, intr-o zi domestica oarecare?
Magazinele isi apleaca roadele asupra tentatiei noastre splendide de a ne ajusta norocul prin culori si arome. Sunt atatea minunatii in oras, s-au inventat atatea leacuri pentru orice scalciere genetica, incat pare de necrezut ca, la ora actuala, cineva se poate poci prin propria-i pasivitate in fata miracolului cosmetic.
Indiferent ce criza estetica te asupreste, vei gasi in comert terapia perfecta. Antirid, anticearcan, anticelulitic, antiperspirant, antimatreata, antiacnee. O divizie intreaga de lupta antipatanii. Nu exista imperfectiune fara tratament, trebuie doar sa-ti slobozesti timpul din catusa preocuparilor inutile si sa-l pui in slujba infrumusetarii tale absolut obligatorii.
Am vazut cum o floare exotica se transforma intr-o tulpina de ovaz, atunci am realizat pe langa ce valori decorative trecem si pacatuim cand avem impresia ca natura se descurca si singura. Atunci, in abisul gandului meu, s-a auzit un strigat, am simtit nevoia sa-mi asmut sufletul asupra amanarilor si resemnarii din viata noastra.
Traim vremuri in care avem acces la orice retus, la orice rasfat cosmetic si vestimentar. Si sper ca femeia bej care mi-a sarit deunazi in cale sa citeasca randurile mele. Fiindca n-am avut curaj sa-i spun in fata ce frumoasa a fost, atunci cand a vrut sa fie.
