Mi s-a intamplat de multe ori sa sufar ca nu mi-a fost dat sa fiu o femeie uimitor de frumoasa. Insa, in mod paradoxal, un sir lunguiet de mari nefericiri mi-a mai ostoit frustrarile nascute din imperfectiunea infatisarii.
Mi s-a intamplat de multe ori sa sufar ca nu mi-a fost dat sa fiu o femeie uimitor de frumoasa. Insa, in mod paradoxal, un sir lunguiet de mari nefericiri mi-a mai ostoit frustrarile nascute din imperfectiunea infatisarii. Atunci cand mi s-a umplut inima de spini constatand ca barbatul adorat ma insala, chiar daca beneficiara atentiilor sale era o femeie ce arata infinit mai rau decat mine. Ori atunci cand o nevasta cu contururi slute si naravuri tute a iesit invingatoare in razboiul de gherila pe care l-am purtat, timp indelungat, pentru cucerirea independentei sotului ei…
Am tresarit si eu cand am dat peste cate un exemplar masculin prevazut cu design irezistibil. Am insurubat capul pe strada dupa cate un specimen dotat cu jeansi bosumflati apetisant pe fese si m-am holbat pofticios la cate un tanar din sala de forta. Dar de iubit, am iubit iremediabil barbati slabi sau miopi, fara patratele pe burta, ai caror bicepsi se formasera mai degraba in exercitiul manevrarii vanjoase de tomuri. Dragostea mi-a inmuiat genunchii si inima, mi-a otravit dulce viata, rostul si pupilele. Poate ca barbatul pe care il iubeam nu parea frumos celor care il priveau cu nepasare. Dar eu stiam ca, asa cum luna se iveste senina doar dupa Cap Caliacra, fericirea mea nu poate rasari intreaga decat dupa promontoriul superb al umarului sau. Ca doar mainile lui, splendidele lui maini, stiu sa-mi aduca sarbatorile feerice ale trupului. Ca din zambetul sau adunat intr-un singur cuvant scris se naste lumina miraculoasa a fiecarei zile.
Sigur, as fi vrut sa fiu splendida, pentru ca asteptarea mea infinita si trista sa-si pastreze vesnic nobletea. Dar, cu adevarat, singurele dimensiuni despre care cred ca trebuie conservate cu strictete nebuna nu sant acelea ale trupului. Ci masurile rabdarii de care avem nevoie pentru ca iubitii sa-nteleaga ca inima noastra e unul dintre prea putinele sanctuare ale fericirii posibile; formele trainice ale iertarii cu care sa-i primim, de fiecare data, acasa, dupa ratacirile lor vinovate; vigoarea fortei de a pricepe ca dragostea pogoara peste noi nepermis de rar, intr-o viata ce curge cumplit intr-o singura directie; contururile abrupte ale curajului de-a recunoaste ca in zadar, noapte de noapte, ne visam mame ale copiilor lor, daca, dimineata de dimineata, ne trezim plangand.
oiEQSo rtmchqrlxbby
fljIEu kvwqsahwzdjo
Stands back from the keyboard in amazement! Tnhkas!