“Daca e sa fiu fericita la infinit, o sa vreau sa aflu asta”- Interviu cu ALICE NASTASE BUCIUTA, de Daniela BEALE

Plecase un an sa pazeasca in continuare sa nu se intâmple ceva revistei “Tango”, un alt copil al ei, care anul acesta face 5 ani si, bineinteles, sa mai scrie ceva pentru noi, femeile care, desi simtim la fel, poate ca nu vom scrie niciodata cu curajul ei.
A revenit la Suceava si mi-am dorit sa aflu de unde atâta seninatate in femeia la fel de frumoasa, dar nelinistita, nemultumita, in cautare de ceva sau de cineva, pe care o cunoscusem si o descoperisem in cartile ei.

DANIELA BEALE: Ai un ton mai intelept, mai asezat, in ultimul volum… Sau mi se pare?
ALICE NASTASE BUCIUTA: Intr-adevar, ma aflu intr-o perioada mai echilibrata a vietii mele, in care nici nu stiu daca ar trebui sa ma bucur mai intâi ca mi-am gasit dragostea sau mi-am gasit linistea. Marile suferinte nu mi-au venit din lipsa iubirii, ci dintr-o neasezare continua a intelesurilor mele, din dezechilibrul in care am trait pâna acum. Dar, dupa 40 de ani traiti, multi in neliniste, cred ca trebuie sa multumesc in primul rând pentru linistea ce o am acum.

DANIELA BEALE: Când te-ai apucat de „Dragostea e un bonsai”?
ALICE NASTASE BUCIUTA:  Sunt acolo povesti mai vechi si mai noi. M-am apucat de ea dupa ce am nascut-o pe Iza, deci dupa 22 decembrie, anul trecut. M-am apucat de fapt de doua carti. A fost cea mai nebuneasca perioada din viata mea, dar as minti sa spun ca a fost una tipica pentru o mamica, pentru ca Iza este incredibil de cuminte. Prima dintre carti trebuia neaparat scrisa atunci pentru ca aveam un contract cu o companie de vanzari de cosmetice (Avon) si contractul trebuia onorat la timp. Am scris intai Cartea Dragostei.Avon”, o poveste de dragoste implinita a unei companii populate de oameni extrem de curajosi, iar  „Dragostea e un bonsai” a venit sa o echilibreze pe aceasta, sa contrabalanseze cartea in care scriam despre povestile altor femei, cu povestile mele. Din egoism, am simtit nevoia sa scriu si despre mine.

DANIELA BEALE: Evenimentele bune si nebune din viata ta din ultimele luni nu te-au oprit sa ramâi in contact cu cititoarele tale, cu femeile care te cauta, care-ti scriu si comenteaza pe blogul tau si pe forumul revistei „Tango”. Zeci de comentarii, din ce in ce mai multe, iti insotesc de fiecare data povestile.
ALICE NASTASE BUCIUTA:  Ma cauta intr-adevar din ce in ce mai multe. Ma cauta pentru ca se regasesc in lucrurile pe care le marturisesc eu acolo. Pentru ca e clar ca toate femeile traiesc ce traiesc si eu, dar n-au curaj sa le marturiseasca si nici sa le inteleaga.

DANIELA BEALE: In fiecare zi câte o postare, in fiecare zi ai acolo o poveste pentru ele. Cum reusesti sa pastrezi calitatea acestui exercitiu?
ALICE NASTASE BUCIUTA:  Nu-mi este usor, pentru ca nu scriu cu usurinta. Sunt oameni care scriu mult mai usor ca mine, dar nu stiu daca mi-ar placea sa scriu usor, automat. Chiar daca nu intotdeauna imi ies comentarii reusite, fiecare cuvânt este muncit, gândit, simtit.

DANIELA BEALE: Vedem cu totii ce se intâmpla in presa româneasca de anul trecut incoace, de când „baietii” au anuntat si tot invoca aceasta criza economica. Voua nu va este greu la „Tango”?
ALICE NASTASE BUCIUTA:  Ba da, de o bucata de vreme ne este foarte greu si noua. Pentru ca eu nu sunt un bun om de afaceri. Revista merge bine pentru ca e mai buna decât celelalte reviste pentru femei, dar e un produs care reuseste sa stea sus, tinut acolo de emotii si sentimente. „Tango” face parte atât de profund din viata mea, incât la mine nu se pune problema sa renunt la ea. Avem destui colaboratori, dar suntem putini oameni in redactie, sunt legaturi profunde intre noi, sunt prietenii mei si ceea ce facem la revista este din dragoste si de buna voie. Asa merg lucrurile la noi. Si in curând facem 5 ani de la lansare.

Paul, dragostea mea…

DANIELA BEALE: Te placi mai mult acum fata de femeia de dinainte de a-l iubi pe Paul Buciuta?
ALICE NASTASE BUCIUTA:  Ma plac mult mai mult acum. Inainte eram tot timpul nemultumita de mine, de cei din jur, de viata mea si asta ma facea, desi in adâncul sufletului meu eram tot o fata necajita, sa par mai rea si mai acra. Si Paul imi spunea ca ma percepea in acelasi fel si nu ma placea deloc. Asa ca amândoi pastram distanta unul de celalalt.

DANIELA BEALE: Când v-ati apropiat?
ALICE NASTASE BUCIUTA:  S-a intâmplat o minune. Am ajuns sa râd eu de expresia pe care am folosit-o de multe ori, ca dragostea cade din cer ca un fulger. Dar uite ca dragostea a cazut din cer ca un fulger. A fost o intâmplare pur si simplu minunata. Lucram pentru un pictorial la Venetia, anul trecut, in februarie, dar iti spun ca putea sa fie si la Mizil, pentru ca fara indoiala ca ceea ce s-a petrecut se putea petrece oriunde. Dupa ce am terminat pictorialul, impreuna cu alti doi colegi ne plimbam pe strazile Venetiei. Era ultima zi a carnavalului, era o euforie peste tot, iar eu si Paul, care pâna atunci ne evitam (nici mâna nu ne-am dat-o vreodata), nu stiu cum s-a facut ca intr-o clipa ne-am imbratisat, apoi am mers imbratisati pe strada. Din secunda aceea am stiut ca suntem unul al celuilalt. Când in acea seara ne-am despartit (pentru ca stateam in hoteluri diferite), am simtit ca el s-a desprins cu o bucata de piele de pe mine, ca s-a rupt din mine o bucata de trup si de suflet. Când ne-am uitat, la intoarcerea acasa, pe biletul de avion, am vazut ca era seara de Dragobete, pe 24 februarie. Nu credeam in sarbatorile astea, dar…

DANIELA BEALE: El este cel pe care l-ai cautat toata viata?
ALICE NASTASE BUCIUTA:  Da, el este ceea ce am cautat toata viata si mi-e frica sa spun asta, de obicei evit sa spun lucruri atât de categorice. Dar n-am nicio indoiala, el este.

DANIELA BEALE: Colegii cum au perceput relatia?
ALICE NASTASE BUCIUTA:  Colegii au fost putin nedumeriti, pentru ca Paul era casatorit inca, dar, bineinteles, daca viata lui ar fi fost in regula, nu s-ar fi pus problema sa existe aceasta „deraiere”. Vreau sa spun adevarul, nu vreau sa ocolesc sa spun lucrurilor pe nume. Când am stiut ca ne iubim, lucrurile au mers intr-un ritm nebunesc, pentru ca nu mai era drum inapoi. Paul si-a lamurit situatia de acasa. Ne-am mutat impreuna si nu ne-am mai despartit niciodata.

DANIELA BEALE: E ceva ce nu-ti place la Paul?
ALICE NASTASE BUCIUTA:  Ca a trait atâtia ani fara mine. Vin insertii despre trecut, când el nu era ceea ce este omul lânga care traiesc. Asta ma intristeaza uneori.

DANIELA BEALE: Crezi ca a fost timp pierdut cât n-ai fost cu Paul?
ALICE NASTASE BUCIUTA:  Nu. Amândoi o sa implinim 41 de ani. In aceiasi ani, in acelasi timp, am trait aceleasi lucruri. Am fost studenti, mergeam in aceleasi locuri, ne adunam in barul de la Arhitectura, participam la aceleasi evenimente si nu ne-am intâlnit niciodata. Am fost apoi colegi de presa si in aceasta postura am participat in acelasi timp la aceleasi evenimente si tot nu ne-am vazut vreodata. Probabil nu eram pregatiti sa ne intâlnim, dar când am fost, ne-am gasit.

DANIELA BEALE: Intotdeauna ai fost deschisa in a povesti despre viata ta privata…
ALICE NASTASE BUCIUTA:  N-am spus nimanui pâna acum despre astea, pentru ca si mie mi-e teama de presa si de jurnalistii care pot interpreta sau sa puna intr-o lumina rea lucrurile povestite de mine.
Am mai fost intrebati, dar am evitat sa raspundem. Cu tine n-am putut, pentru ca imi esti prietena si sunt sigura ca ceea ce vorbim acum are pentru tine alte intelesuri decât pentru un ziarist de monden rau-intentionat.

„Sunt copii extraordinari, ce-mi aduc incântare in fiecare zi”

DANIELA BEALE: Voi, familia Buciuta, ati devenit o „troica” frumoasa si inseparabila acasa, la serviciu. Pe 6 martie, tu si Paul v-ati casatorit, dar in afara de cea mica, tu mai ai doi copii. Cum au primit-o Ilona si Victor pe Iza in viata lor?
ALICE NASTASE BUCIUTA:  S-au comportat bine, pentru ca ii pregatisem dinainte. Toata perioada sarcinii am vorbit despre copilul ce trebuia sa vina, serile stateau cu mâna pe burta mea asteptând sa dea Iza un semn. Si Iza dadea semn… De aceea a fost bine atunci când a aparut fetita. Doar Victor, fiind cel mai mic, a dat câteva semne de slabiciune, pentru ca s-au schimbat un pic regulile. Ma gândesc insa ca a fost o perioada când am fost mai putin prezenta in viata copiilor mei mai mari, dar va trece.

DANIELA BEALE: Vrei, nu vrei, esti mama a trei copii. Nu e coplesitor pentru o femeie care mai are si cariera?
ALICE NASTASE BUCIUTA:  Ma ajuta foarte mult cei din jurul meu. Mai ales copiii cei mari, care sunt cei mai buni copii pe care i-am vazut vreodata. Delicati, politicosi, ascultatori, talentati peste masura. Victor va ajunge poet, e foarte clar pentru noi asta. De multe ori vorbeste folosind niste metafore pe care eu ma reped sa le notez, pentru ca sunt deosebite. Nu inventeaza. Vorbeste despre realitate, dar in niste termeni pe care numai daca te nasti poet ii gasesti. Nu stiu de unde ii ia, cum ii combina, ca mie mi-ar lua un an sa gândesc fiecare metafora si sa-mi iasa fragezimea si spontaneitatea lui. Ilona inventeaza mai mult, deseneaza foarte frumos si cânta la pian. Sunt copii extraordinari, cu care nu am probleme de niciun fel, ce-mi aduc incântare in fiecare zi.

DANIELA BEALE: Ai curaj sa spui acum ca esti fericita?
ALICE NASTASE BUCIUTA:  Il am. Traiesc o perioada in care sunt fericita. E clar asta pentru ca de când sunt cu Paul si am liniste, zilele mele sunt foarte frumoase din prima secunda pâna când adorm, si chiar dupa ce adorm. Nu stiu cât o sa dureze, daca o fi sa fie la infinit, o sa vreau sa aflu. Cel putin in partea asta de viata am terminat sa mai caut, pentru ca nu mai am ce cauta.

DANIELA BEALE: Esti o femeie puternica?
ALICE NASTASE BUCIUTA:  Sunt. Dar câteodata n-as fi vrut sa fiu asa, ci o femeie slaba si ocrotita. Am pierdut si pierd in continuare pentru ca sunt puternica, desi intre timp m-am impacat cu situatia asta. Continui insa sa vad in jur femei mai slabe si neajutorate, care au fost mult mai fericite dintr-un inceput. S-au asezat mai corect in rolurile lor, in umbra unui barbat pe care il fac sa se simta barbat cu alte mijloace decât credem unele dintre noi. Asa ca au avut parte de adoratie, pur si simplu, fara sa faca mai nimic. Esti slaba, neajutorata, fragila, disperata si el te adora doar pentru aceste „calitati”.

DANIELA BEALE: Paul, sotul tau, este atipic din acest punct de vedere?
ALICE NASTASE BUCIUTA:  Acum, da. Dar inainte de a fi cu mine, a trait si el ca ceilalti barbati. Este atipic acum, când si eu am devenit alta femeie. Noi ne-am schimbat foarte mult, dar impreuna. Din momentul intâlnirii noastre, noi am devenit alte persoane si ni se pare uimitor chiar noua insine. Ne cunoastem de multi ani, am lucrat impreuna. Amintirile noastre comune sunt pline de oameni straini, dar eu nu am simtit in ele prezenta omului pe care il cunosc si il iubesc astazi. Era doar un om care purta numele lui si arata ca el; dar nu era el.

Material realizat in martie 2010

Interviu preluat din ziarul “crai nou” din 17.03.2010
http://www.crainou.ro/?module=displaystory&story_id=29469&format=html