fbpx

Alice Năstase și Paul Buciuta: Dragostea nu crede în vârste

de
interviu pentru revistatango.ro - Marea Dragoste cu Alice Năstase Buciuta și Paul Buciuta

Interviu de Michaela Platon

Fotografii de Ilona Năstase

Dragostea… cu infinitele ei nuanţe şi cu tresăltarea, de fiecare dată unică, a simţirii…Dar oare nu s-a scris, spus destul despre ea, de vreme ce este cel mai abordat subiect al tuturor timpurilor? Evident că DA! Şi atunci cum nu ne-am plictisit, cum de mai vibrăm, cum ne emoţionăm atinşi de puterea ei şi ne dorim să aflăm, să ştim, să simţim cu un nesaţ de nepotolit? Pur şi simplu! E adevărat că sensibilitatea nu este pentru oricine, dar atunci când e manifestă îţi îngăduie să te bucuri de energia benefică pe care poveştile de iubire o cuprind.

Şi e sigur că oamenii sunt din ce în ce mai cinici, mai speriaţi şi mai însinguraţi, predându-se prea uşor atunci când e nevoie să lupte pentru dragoste. Dar uneori e de ajuns să urmezi dâra de lumină pe care ţi-o trimite destinul, şi acolo, strălucind, îţi vei întâlni perechea, jumătatea cu care sa refaci întregul, luând de la capăt istoria lumii şi întregind-o cu povestea ta – cu EL şi EA, începând din momentul în care galaxiile interioare s-au aliniat, şi totul a dispărut pentru ca apoi să se regăsească în rezonanţa primordială! Aceasta este Marea Dragoste!

Despre ea vorbesc astăzi cu Alice Năstase Buciuta şi Paul Buciuta, cei care ne-au oferit o lună de istorii minunate prinse în imagini,vorbe şi emoţii – şi care au ei înşişi o poveste frumoasă şi o familie pe care e de-ajuns să o priveşti- ca să simţi că acolo e cuibarită dragostea.

Michaela Platon: Sunt unele întâlniri care te fac să vibrezi ca şi când te-ai plimba de mână cu … Universul, într-o bucurie adâncă, indescriptibilă, ce cuprinde existenţa şi transcende barierele curente. Paul, îţi aminteşti când ai ţinut-o prima oară de mână? Vedeţi, n-am întrebat de primul sărut, …dar dacă vreţi să ne spuneţi…

Paul: La Veneția, după o noapte în care ne-am plimbat împreună, ne-am băut cafeaua la celebra și frumoasa cafenea Florian din Piața San Marco. Atunci am realizat că Alice este cu totul altfel decât o vedeam până atunci, că e mult mai frumoasă… Și a fost apoi o scenă foarte emoționantă, când ea a plecat, cu o barcă, lăsându-mă pe țărm… A fost ca o scenă din filme, când îți iei rămas bun de la marea dragoste. Și atunci, după ce barca a plecat, deși nu rostiserăm nimic și nu făcuserăm niciun gest lămurit de iubire, am știut că trebuie să fim împreună pentru toată viața. Nu mai știu când ne-am luat prima dată de mână…

Michaela Platon: Cum a fost experienţa asta pentru tine, Alice?

Alice: Aproape că mi-e greu să povestesc de emoție… A fost miraculos, așa cum sunt toate clipele de îndrăgostire, au fost secunde magice, derulate cu încetinitorul, ca să ni le putem aminti când vom fi bătrâni, au fost momente pe care, acum, le evocăm cu ochii în lacrimi. Ce noroc am avut că ne-am întâlnit și că suntem împreună, ce șansă extraordinară ne-a dat viața… Într-adevăr, dimineața aceea – de 24 februarie, într-o zi despre care habar nu aveam că este ziua Dragobetelui, a fost înstelată de iubire, de frumusețe, de dorință, de mister, de speranță. Și am să spun ceva ce n-ar trebui să spun: și dacă am fi rămas doar cu clipele acelea și tot nu ar fi fost puțin, deși cel mai frumos rost al întâlnirii noastre s-a arătat după ce am adus-o pe lume pe fetița noastră, Iza!

Michaela Platon: Am primit toată luna asta poveştile pe care ni le-aţi dăruit, şi mă întrebam dacă marea dragoste este ceva ce dobândim într-un tandem inspirat în care ne aşează conjunctural viaţa, sau poate, este pur şi simplu „un dat”, o menire dincolo de ipostaza noastră actuală pe pământ.Credeţi că este o karma care ne adună şi ne îngăduie să trăim marea dragoste?

Paul: Ține numai de noi înșine. Eu cred că totul depinde în primul rând de dorința fiecăruia de a afla sau nu marea dragoste. Unii pur și simplu nu își doresc asta. Dar, dacă mă gândesc mai bine, cred că ține, totuși, și de noroc. Se poate întâmpla, chiar dacă nu vrei, să ți se releve o asemenea iubire, cum s-a întâmplat în cazul meu. Nu-mi doream asta, nu căutam nimic, dar a apărut și n-am putut să ratez o asemenea ocazie unică. Probabil că asta ține și de karma, oi fi făcut eu ceva bun în altă viață dacă acum, prost fiind, fără să-mi doresc asta, m-am întâlnit cu o minune și am putut să merg mai departe și să lupt pentru șansa noastră. Aș fi putut să renunț, dar…

Michaela Platon: Cum ştii că eşti pe …”Marea Dragoste” şi că nu „navighezi” pe un teritoriu acvatic oarecare? Sincer, n-am putut să mă abţin cu întrebarea asta! Hahaha!

Paul: Exact așa. Când ai putea și să renunți, dar nu poți să renunți… ( râde). Când găsești resurse nelimitate pentru a proteja și când ești convins că nu există nimic care te-ar putea împiedica să protejezi iubirea asta.

Michaela Platon: Un cuplu se compune din suma a ceea ce reprezintă cei doi, şi nu e neapărat nevoie ca ei să semene sau să aibă prea multe păreri comune. Asta e dragostea – o unitate în diversitatea pe care o apropie şi o ţine sudată emoţia, dar şi energia şi echilibrul. Aşa că vă propun un test fulger, la care să răspundeţi independent.

interviu pentru revistatango.ro - Marea Dragoste cu Alice Năstase Buciuta și Paul Buciuta

foto: Ilona Năstase

Răspunsurile lui PAUL:

  • Locul favorit din lume: Încă îl mai caut
  • Cartea preferată/ filmul cel mai drag: Un veac de singurătate – (a fost ca o punte, ca o legătură între noi, am iubit și mai mult cartea asta când am aflat că e și cartea preferată a ui Alice) / film: Youth. Unul dintr-o sută, primul care-mi vine în minte.
  • Genul de muzică predilect: clasică
  • Culoarea favorită: alăturarea de alb cu negru. Nu combinația lor, nu gri. Ci lumină de alb și umbră de negru.
  • Momentul zilei propice: dimineața
  • Anotimpul pe care îl iubiţi: pe toate, deopotrivă
  • Mancarea cea mai dragă papilelor: orice cu ardei iute și salată
  • Vârsta la care aţi vrea să vă întoarceţi (dacă asta ar fi posibil!): 24 de ani
  • Ce regretaţi că nu aţi făcut până acum: nu regret nimic
  • Vacanţa ideală: dimineața la schi si după amiaza la plajă
  • Numărul de copii „necesar şi suficient”: trei
  • Ce admiraţi cel mai mult la celălalt: dăruirea și onestitatea
  • Trăsătura de personalitate care vă este comună: forța psihică și emoția
  • Cea care vă diferenţiază cel mai mult: Sincer, cel mai tare ne diferențiază groaza lui Alice de a se cățăra pe munți sau în copaci și groaza mea de a nu o auzi răcnind când ne vede, pe mine și pe Iza, în vreun vârf de pom sau de munte
  • Ce îți displace cu fervoare la un om: falsitatea
  • Ştii care este lecţia ta de viaţă? Nu există limită în a fi bun și a face bine

 

interviu pentru revistatango.ro - Marea Dragoste cu Alice Năstase Buciuta și Paul Buciuta

foto: Ilona Năstase

Răspunsurile lui ALICE

  • Locul favorit din lume: În California, unde nu am fost, încă, decât în vis, împreună cu tatăl meu
  • Cartea preferată/ filmul cel mai drag: Un veac de singurătate / Ultimul mohican
  • Genul de muzică predilect: Pop-rock, crossover
  • Culoarea favorită: Roșu
  • Momentul zilei propice: dimineața
  • Anotimpul pe care îl iubiţi: vara
  • Mâncarea cea mai dragă papilelor: brioșele de ciocolată de la RawCoco
  • Vârsta la care aţi vrea să vă întoarceţi (dacă asta ar fi posibil!): orice vârstă după 40 de ani, când aveam, deja, toți trei copiii. Fără ei, oricât de dor mi-ar fi de tinerețe, n-aș mai vrea să mă întorc
  • Ce regretaţi că nu aţi făcut până acum: toate lucrurile frumoase pe care le-aș fi putut face împreună cu tatăl meu. O călătorie în jurul lumii cu copiii, Paul, mama și tata. N-o voi mai putea face niciodată în formula asta
  • Vacanţa ideală: mare, piscină, joacă, nimic de scris, multe cărți de citit și multe filme de văzut
  • Numărul de copii „necesar şi suficient”: mi-aș fi dorit încă un copil. Încă îl doresc.
  • Ce admiraţi cel mai mult la celălalt: hărnicia și frumusețea
  • Trăsătura de personalitate care vă este comună: dorința de a evolua
  • Cea care vă diferenţiază cel mai mult: rigiditatea din anii petrecuți separat
  • Ce îți displace cu fervoare la un om: răutatea
  • Ştii care este lecţia ta de viaţă? Să învăț să iubesc și să învăț oamenii să iubească
interviu pentru revistatango.ro - Marea Dragoste cu Alice Năstase Buciuta și Paul Buciuta

foto: Ilona Năstase

Michaela Platon: Acum ar trebui să revăd chestionarul şi să constat cât de similare sau antagonice sunt răspunsurile (evident puse doar pentru cititori!), ce metalimbaj conţin etc etc. Dar are vreo relevanţă analiza asta? Evident că nu, definitoriu pentru un cuplu este doar felul în care se amalgamează totul într-o emoţie, o înţelegere şi o trăire comună, în aşa fel încât să rămână un întreg. Aşa că, dacă vrei să iei „pulsul” unei familii, este suficient să îi observi copiii (si felul în care părinţii se raportează la ei). Ai voștri sunt frumoşi, veseli şi autentici. Cum e să ”gestionaţi” trei… cucuieţi?

Paul: Foarte ușor, după primul copil, devine totul simplu. (râde)

Alice: Foarte greu și, totodată, cel mai însemnat, cel mai cu rost, cel mai drag și mai bun lucru pe care îl am de făcut în viața asta.

Michaela Platon: De multe ori – din lipsă de timp şi reorientarea atenţiei – la apariţia copiilor în cuplu, părinţii au din ce în ce mai puţin timp ”doar al lor”. Voi cum jonglaţi cu momentele astea, cum le creaţi, cum le inventaţi, la câte „clipe suspendate” mai aveţi acces cu meseriile voastre solicitante, cu programul, cu treburile curente ale casei, cu obligaţiile sociale?

Paul: Dacă ne referim la clipele individuale, doar ale fiecăruia dintre noi, orice răgaz poate să fie o clipă a ta în care poți să meditezi. Doar când meditezi ai parte de clipe cu tine însuți, celelalte sunt clipe cu ceilalți.

Alice: Iar dacă te referi la clipele noastre în doi, nu suntem genul care lasă copiii la părinți sau la bonă (nici nu avem bonă!) și evadează, mie nu-mi tihnește nimic dacă sunt departe de copii, nu pot să mănânc nimic bun, nu pot să văd nimic frumos, nu pot să mă bucur cu adevărat de nicio rază de soare știind că i-am lăsat pe copii acasă și nu se pot bucura și ei de descoperirile mele. Avem intimitatea noastră încadrată familiei, nu simțim nevoia să scăpăm de copii ca să fim bine împreună, ca un cuplu, ca doi oameni care se iubesc, ne sărutăm când ciocnim paharul de vin la orice masă și ne ținem de mână la film și pe stradă. La începutul relației mele cu Paul, nici fără el nu beam apă și nu beam cafea – acum am depășit puțin exclusivitatea asta; în continuare, evit să mănânc fără el, dar apă și cafea am început să beau, chiar dacă nu sunt la fel de bune ca în doi. Deci, revenind, un moment de mare intimitate și bucurie este cafeaua noastră de dimineață, alături de paharul de suc de grapefruit – începem ziua cu bucurie, mulțumind pentru ce avem în viață: atât de mult!

Michaela Platon: Credeţi că este ideală situaţia în care partenerii unui cuplu lucrează împreună sau e de dorit să avem mai mult spaţiu şi să ne reunim acasă după ce ne vom fi exercitat profesiile?

Paul: Pentru mine, e ideală situația în care cei doi lucrează împreună.

Alice: Ideal e să nu lucreze niciunul nicăieri! ( râde) Să-și exercite niște hobby-uri minunate și să trăiască din asta – sau din renta viageră primită de la unchiul bogat din America. Dincolo de glumă, noi n-am fi putut realiza atâtea nu pentru dragostea noastră, ci pentru Marea noastră Dragoste, revista, dacă nu am fi lucrat amândoi. O alcătuim cu entuziasm, o apărăm de nedreptățile pieței din România  și o susținem în primul rând cu truda și cu iubirea noastră comună, necondiționată, nu ca pe un business, ci ca pe un proiect vocațional, ca pe o misiune a frumuseții și a bunătății, a iubirii demne și senine.

Michaela Platon: Cam cum arată „managementul situaţiilor de criză” în framilia Buciuta (copiii bolnavi, ţevi sparte, maşina stricată sau alte belele curente sau conjuncturale)?

Paul: Arată groaznic, dar întotdeauna ieșim din ele și râdem la final de cât de caraghioși am fost. Avem întotdeauna siguranța de a ști că vom trece peste ele.

Alice: Da, arată groaznic. Eu mă enervez și trăznesc, și bufnesc, mă supăr pe Paul și-l bombăn, el se enervează, la rându-i, apoi îmi pare rău și, după ce se rezolvă toate, îmi cer iertare…

Michaela Platon: Prietenii vostri sunt comuni, sau fiecare beneficiază şi de o independenţă a relaţiilor? Cum e cel mai „bine” pentru fiecare dintre voi?

Paul: Eu cred că e cel mai bine să ai prieteni comuni.

Alice: Teoretic, așa este, practic, nu cred că se poate. Vin, în viața fiecăruia dintre noi, prietenii adânci, din anii tineri, cum să le fac eu pe Simona Catrina, pe Angelica Lambru, pe Roxana Iliescu sau pe Mariana Calangiu prietene ale lui Paul? Nu pot, sunt doar ale mele. Dar avem și mulți prieteni comuni, soții Tocan, vecinii noștri de lângă casă, nașii noștri, colegii noștri…

Michaela Platon: Unde şi cum vă vedeţi când copiii vor fi crescut şi veţi fi pensionari?

Paul: La o mică fermă pe malul mării.

Alice: La o mică fermă aproape, aproape, aproape de locul în care vor sta copiii noștri. Glumesc! Tot undeva pe malul mării mă visez, dar vreau să nu fie departe de metropola în care vor sta copiii. Deci ei să fie, de exemplu, în San Diego, și noi în La Jolla.

Michaela Platon: Dragostea străluceşte cu aceeaşi intensitate de la început până la sfârşit, sau este fluctuantă în funcţie de felul în care ne tratăm unii pe alţii?

Paul: Crește.

Alice: Dragostea e un bonsai. Am scris o carte întreagă în care am explicat de ce iubirea se aseamănă cu un copăcel mofturos și splendid, care se revoltă și se ofilește dacă nu e tratat cum se cuvine, dar care poate înfrunzi superb dacă primește ocrotire, respect, răsfăț, bucurie, surprize bune, dacă nu i se spune niciodată: măi, copăcelule, vezi că te arunc și îmi iau altul, dacă nu faci flori cum vreau eu… V-o recomand! (râde)

Michaela Platon: Şi acum întrebarea „aia grea”! Până la ce vârstă credeţi voi, Alice şi Paul, că e „statutar” să te îndrăgosteşti, sau să mai speri că vei întâlni Marea Dragoste?

Paul: Nu există limite pentru spirit. Spiritul nu îmbătrânește, doar gândurile noastre și reumatismele ne fac să renunțăm la lucruri care ar trebui să ne aducă bucurie.

Alice: Nu ar trebui să lăsăm vârstele să ne condiționeze fericirea. Pentru mine, Nina Cassian, pe care am adorat-o, care îmi făcea onoarea să mă numească prietena ei – eu n-aș fi îndrăznit niciodată să o numesc astfel, pentru că mi s-ar fi părut o trufie prea mare – a fost și va fi mereu un model. Și-a trăit ultima mare iubire, nebunească, lăsată cu o căsătorie cu năbădăi, în cel de-al nouălea deceniu de viață.

Cred că interviul acesta cu Alice şi Paul restituie într-un fel tot ce ei ne-au dăruit- cu delicateţe, talent, atenţie şi bucurie, prin cuvant si imagine- de-a lungul timpului, dar mai ales în acest februarie. Le multumesc amândurora pentru că au acceptat provocarea şi mă simt onorată că am putut să dialogăm, în aşa fel, încât povestea lor de iubire – autentică, frumoasă şi adevărată- să ajungă la toţi cei pe care i-au făcut să se emoţioneze- încheind ciclul Marea Dragoste de acum, cu un punct şi virgulă cărora le vor urma alte şi alte istorii vibrante. (Michaela Platon)

interviu pentru revistatango.ro - Marea Dragoste cu Alice Năstase Buciuta și Paul Buciuta

foto: Ilona Năstase

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.