Din toamna anului trecut, Beatrice Cioba este gazda emisiunii cu tematica medicala „Oameni ca noi”, de la TVR 1. In plus, este fondatoarea organizatiei FAMO, menita sa vina in ajutorul parintilor singuri, cu informatii, consiliere si sustinere. Nascuta din propria experienta de viata a lui Beatrice – ea insasi mamica singura a unui baietel – FAMO e proiectul de suflet al realizatoarei TV, care ne-a vorbit, in interviul de mai jos, despre copii, despartiri, prejudecati, alegeri si noroc.
Beatrice Cioba: Ideea mi-a venit acum o jumatate de an, atunci cand, dupa 6 ani de framantari sufletesti, in sfarsit am simtit ca ma linistesc si ca sunt capabila sa dau inapoi, celorlalti care traverseaza situatii similare cu a mea, o parte din ceea ce eu, la randul meu, am primit… Trebuie sa marturisesc insa ca aceasta concretizare a dorintei mele de a fi aproape de oamenii aflati in suferinta este parte dintr-un anume modus vivendi pe care eu l-am adoptat in ultimii ani si care se reflecta si in profesia mea de zi cu zi… aceea de realizator, la TVR1, de emisiuni medicale, destinate celor cu afectiuni cronice, adesea invalidante.
Marea Dragoste / Tango: Ce-si propune, concret, aceasta organizatie?
Beatrice Cioba: FAMO este o organizatie deschisa oricui vrea sa ni se alature cu un gand bun sau o fapta din suflet, este un grup de sprijin pentru toti cei care traverseaza starea de a fi parinte singur. Ne straduim ca prin intermediul asociatiei, si implicit al acestui site www.asociatiafamo.com, sa fim un sprijin real pentru cei care-si cresc singuri copiii, sa oferim gratuit consiliere, informatii si sustinere. Dorim sa promovam bunastarea, corectitudinea si gasirea de resurse pentru parintii singuri, astfel incat sa gasim o mai mare intelegere in randul factorilor de decizie, dar si in al acelora care au tendinta sa judece familiile monoparentale.
Ce nu veti gasi la noi: oameni care sa judece sau sa „condamne”, persoane care sa invadeze intimitatea mai mult decat se va dori, o atitudine distanta si aroganta, lipsa de timp pentru problemele celor ce apeleza la noi.
Ce veti gasi la noi: preocupare pentru problemele celorlati, rabdare, ani de experienta in munca atat cu publicul matur, cat si cu cei mici, persoane calificate care sa ofere spijin si raspunsurile asteptate, discretie si respectarea intimitatii, dispozitie totala pentru a asculta si a incerca sa ajutam in rezolvarea problemelor, sustinere morala, discount-uri semnificative la diferite servicii, un loc in care sentimentele pot fi exprimate intr-un mod deschis, un loc in care se poate socializa, se pot impartasi temeri sau bucurii cu alte persoane, aflate in aceeasi situatie.
Marea Dragoste / Tango: Care au fost reactiile la aparitia organizatiei, in timp? Cum se comporta parintii care-si cresc singuri copiii in fata unei astfel de initiative? Sunt deschisi, sunt dornici de cunoastere sau mai degraba se tem sa vorbeasca despre experienta lor, considerand-o prea personala?
Beatrice Cioba: Reactia lumii a fost cu mult peste masura asteptarilor mele, am simtit mult entuziasm… Lumea ne cauta pe site, pe Facebook, iar eu abia astept sa ne intalnim, pe 26 mai, pentru prima data, sa stabilim un plan, astfel incat lucrurile sa inceapa sa se miste si ca atare, sa functioneze.
Avem multi colaboratori si institutii dispuse sa ne sprijine. In prima zi de la infiintare am primit o donatie de carte din partea doamnei Monica Dvorski, a doua zi am primit un sediu provizoriu, din partea Asociatiei „Casa Tuturor” si a Mihaelei Flaidar, profesoara nevazatoare. Mi s-au alaturat colegi din TVR, medici, dar si persoane pe care nu le cunoscusem pana atunci: dr. Adrian Lobontiu, MD, FACS-Director Medical EndoGastric Solutions, Inc., California, medic de origine romana, pionier al chirurgiei telesatelitare si al chirurgiei endoluminale, ec. Lucian Hetco – promotor cultural de anvergura, scriitor si poet roman, redactorul sef al publicatiei AGERO Stuttgart, revista de prestigiu a diasporei romanesti din Germania, doamna Monica Iagar, doamna Loredana Tudor Tomescu-director Asociatia Culturala Romano-Australiana (Sydney), doamna Mara Banica, doamna Corina Rotaru-presedinta a Asociatiei pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Feminin – ADAF si multi altii – persoane educate, de calitate si sufletiste, in fapt toti cei care fac parte din asociatia noastra, pe langa faptul ca sunt niste nume in domeniile in care profeseaza, sunt OAMENI si ma onoreaza mult prezenta si sustinerea lor, ca atare dati-mi voie sa le multumesc inca o data si pe aceasta cale.
Parintii singuri au fost foarte deschisi, spre surprinderea mea, caci eu, la inceputurile statutului meu de mama singura, n-am fost deloc deschisa, ba chiar o vreme am mintit, pretinzand ca totul e ok in viata mea, de rusinea celor din jur, de teama de a nu fi judecata, de a nu fi privita in alt fel. Si asta pentru ca, in general, in Romania, tot ce nu intra in acel pattern de normalitate, nu este binevenit si este privit cu retinere, cateodata chiar cu respingere, ca atare statutul de parinte singur nu este un statut foarte confortabil. Trebuie o doza de tarie sufleteasca, de determinare, de putere pentru a trece peste mentalitati adesea ostile, pentru a-ti face loc tie, dar mai ales copilului tau, in aceasta lume care nu este una perfecta sau impecabila pentru nimeni… Sunt foarte multi copii care traiesc in familii normale, dar care sunt supusi unor tensiuni familiale ce ii pot marca in viitor poate mult mai mult decat l-ar putea marca pe un copil absenta tatalui, atata timp cat mama isi doreste echilibru si liniste pentru copilul ei si lucreaza cu el pe parte afectiva…
Parintii singuri cu care eu am intrat in contact sunt dispusi sa vorbeasca, dar intr-un context propice si fata de oameni deschisi catre a-i intelege si nu a-i judeca sau catre cei ce traverseaza situatii similare. Aici va trebui sa lucram, la mentalitate, la perceptia oamenilor fata de cei care nu au acelasi traseu in viata personala ca si ei – si asta nu pentru au vrut ei sa fie asa, ci pentru ca exista acel dat implacabil si acea soarta sub care toti ne nastem si care actioneaza pe un plan sau altul… Ar trebui sa devenim mai maleabili, mai deschisi catre faptul ca nu sablonizarea face lumea mai interesanta, ci diversitatea ei, ca asa cum fizic suntem diferiti, si vietile noastre sunt diferite… Nu prin asta ar trebui sa ne distingem unii de altii – ca cineva are copil cu Sindrom Down, ca cineva are copil cu manifestarile din spectrul autist sau ca cineva isi creste singur copilul – pentru ca nu prin asta noi si copiii nostri suntem mai rai sau mai buni decat altii, ci prin asta suntem, doar atat. Altfel…
Marea Dragoste / Tango: Care crezi ca sunt cele mai grele obstacole pe care trebuie sa le treaca un parinte care este si mama, si tata?
Beatrice Cioba: Vorbind din punctul meu de vedere, in ce priveste greutatile cu care m-am confruntat sigura, au fost si materiale, si… „imateriale”. Cu toate ca nu exista niciun suport material din partea tatalui lui Dominik, partea cea mai grea nu am resimtit-o a fi in latura financiara, ci in cea morala, sufleteasca. Simteam adesea nevoia unei exteriorizari si n-as fi vrut sa o incarc pe mama mea, care suferea dublu fata de mine si care ne-a fost si ne este singurul sprijin de nadejde pe lumea aceasta, cu grijile, temerile, fricile si neputintele mele… Asa cum va spuneam, am gasit cu cale sa mint o perioada, sa ascund faptul ca tatal lui Dominik plecase de langa noi, iar povara minciunii, credeti-ma, e foarte greu de dus… Imi venea sa tip in gura mare ca de fapt sunt singura si ca asa a fost sa fie viata mea… Iar intr-o zi chiar am „strigat” si atunci m-am eliberat intr-o mare pondere de tot ceea ce stransesem negativ, in mintea si sufletul meu… In durere, exteriorizarea poate ajuta mai mult decat un medicament.
Marea Dragoste / Tango: Se spune ca, in urma unui divort, copiii sunt cei care sufera cel mai mult. Crezi ca este adevarat? Ce putem face pentru a-i alina si a le usura situatia?
Beatrice Cioba: Nu am traversat aceasta situatie prin prisma propriei mele experiente, asa ca prefer sa ma abtin in a da vreun verdict sau a face judecati. Insa probabil ca atunci cand se intalnesc doua caractere nobile si atunci cand binele copilului primeaza, lucrurile intre doi oameni maturi pot curge mai lin, copilul suferind astfel mai putin… Altfel, cred ca el este intr-adevar cel mai lovit, intrucat el este si singurul care nu intelege pe deplin motivatia unei astfel de hotarari. Cred ca ambii parinti trebuie sa depuna acest efort, cred ca discutia sincera cu cel mic poate ajuta, iar daca parintii se simt depasiti cred ca e bine sa se apeleze la suportul unui psiholog.
Marea Dragoste / Tango: De ce crezi ca mor relatiile, casniciile, iubirile…? Exista, oare, un secret al povestilor de dragoste care sunt pentru totdeauna?
Beatrice Cioba: Lucrurile mor pentru ca se nasc… Exista o cauzalitate si o determinare care nu au o dependenta totala in noi. Nu am o viziune fatalista asupra vietii, cred in puterea si valoarea liberului-arbitru, dar totodata n-am aroganta secretului primar si final. Stiu ca propria soarta sta in mainile noastre. Problema apare insa in momentul in care o scapi din maini si simti ca nu prea mai esti tu stapanul si ca altcineva te conduce parca prin propria-ti viata. Atunci abia incepi sa iti definesti si percepi propria existenta drept ceva ce, in fapt, se situeaza intre determinare si implacabil…
Nu cred in retete, cred insa in miracole. Si mai cred ca lucrurile se impart pe lumea asta: unii dintre noi avem fericirea de a ne gasi jumatatea, altii avem staruinta de a ne cauta jumatatea… Altii am avut poate fericirea asta in alta existenta, iar acum avem de traversat alt tip de experiente, care insa toate la un loc, indiferent de dimensiunile in care ne aflam sau ne vom afla la un moment dat, au menirea de a ne inalta si de a ne rotunji ca entitati spirituale…
